16 mai 2019

Ministrul iranian de Externe afirmă că sancţiunile SUA la adresa Teheranului sunt "inacceptabile"

Mircea Olteanu

Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, a declarat că regimul de la Teheran îşi menţine angajamentele asumate în Acordul atomic cu marile puteri, însă consideră "inacceptabilă" înăsprirea sancţiunilor americane în urma retragerii SUA din înţelegere, informează postul Fox News.

Sursă foto: Mediafax

Şeful diplomaţiei iraniene a mai afirmat că Teheranul manifestă reţinere şi reacţii ţării sale la acţiunile SUA se încadrează în limitele actualei înţelegeri nucleare şi a drepturilor Iranului.

Săptămâna trecută, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la aplicarea unor angajamente asumate prin Acordului nuclear în cazul în care marile puteri semnatare nu îşi respectă promisiunile făcute în acord, inclusiv privind eliminarea sancţiunilor economice.

Puterile europene semnatare (Marea Britanie, Franţa şi Germania) au avertizat ulterior Iranul că vor exista consecinţe serioase dacă încalcă condiţiile Acordului atomic.

În contextul amplificării tensiunilor între Iran şi SUA, Penatgonul a trimis în Orientul Mijlociu un portavion, bombardiere strategice B-52 şi sisteme antiaeriene Patriot.