Ministrul Economiei: România nu va produce muniţie de 155 mm nici în 2025. Până la finalul anului am putea avea drona românească produsă în serie
Florin JipaÎn 2025, Ministerul Economiei a primit de la buget un miliard de lei (200 de milioane de euro) în plus faţă de cheltuielile curente, pentru producţie de muniţie şi echipamente militare.

La Interviurile one2one de la Europa Liberă România, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, admite că, şi cu aceşti bani, industria de Apărare de stat tot nu poate încă produce muniţie şi arme de calibru NATO pentru Armata României.
Oficialul român dă vina pe birocraţie, legislaţia achiziţiilor publice şi contestaţiile în justiţie, care ţin pe loc proiecte vitale.
Este vorba, printre altele, despre construirea de drone, fabricarea de muniţie de calibru NATO de 155 mm şi arme de luptă.
Ivan a spus că primele rezultate concrete ar putea apărea la finalul anului, când România va produce drone în serie.
Până atunci, miliardul de lei va fi investit în mare parte în proiecte militare prin Romarm, compania de stat care reuneşte 15 fabrici de muniţie şi arme, subordonată Ministerului Economiei.
În 2023, Romarm a avut un profit de 1,3 milioane de lei şi datorii de aproape 625 de milioane de lei.
Referitor la principalele proiecte din industria de armament, ministrul Economiei a spus că cel pentru construcţia unei fabrici de pulberi, prin asocierea Rheinmetall şi Romarm, este blocat în instanţă.
Despre muniţia de 155 mm, atât de necesară şi cerută în Ucraina, ministrul român a spus că fabricarea muniţiei pentru obuzierele calibru 155 mm va mai dura, de abia s-a primit o finanţare de 100 de milioane de lei, de la buget, ca investiţie la uzina din Plopeni, dar urmează proceduri de achiziţii care pot dura foarte mult.
Despre fabricarea de arme de asalt şi pistoale noi pentru militarii români, ministrul Ivan a spus: „Am trecut prin comisia interministerială atât maşina de luptă a Infanteriei, cât şi arma de asalt, tocmai pentru a grăbi acest proces. Şi, în paralel, lucrăm la retehnologizarea fabricii de arme Cugir şi a Uzinei Mecanice Cugir tocmai pentru a fi pregătiţi.”
Despre construirea de drone, oficialul român a precizat că „se lucrează în momentul de faţă pentru un prototip de dronă românească. (...) În luna aprilie, mai, va fi terminat şi vom putea să prezentăm primul prototip de dronă românească. (...) Anul acesta, dacă toate sunt bune, o să avem producţie de serie de drone în România.”
După ce conducerea combinatului siderurgic Galaţi a cerut intrarea în concordat preventiv – un statut economic menit să prevină colapsul, ministrul Economiei a explicat planul pentru combinat: „În momentul de faţă, cei de la Liberty au primit din partea statului un credit pentru capital de lucru. În urmă cu două săptămâni a trecut memorandumul prin Guvern şi urmează să primească 350 de milioane de lei exclusiv pentru capital de lucru şi în două-trei săptămâni o să repornească furnalul din Galaţi, care va asigura materie primă inclusiv pentru patru dintre fabricile noastre: Carfil, Cugir, Sadu şi Dragomireşti”, a spus Ivan.
