14 noiembrie 2019

Ministrul Economiei: Achiziţia armelor Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei, ceea ce nu s-a întâmplat

Mediafax | Laura Albu

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat joi, că afacerea cu producătorul de arme Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sursă foto: Mediafax

"Eu nu am văzut nimic în minister despre Beretta. Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei şi apoi să se întoarcă către industria de apărare, nu cred că a început aşa. Şi nu este startat nimic în Ministerul Economiei cu privire la acest (subiect n.r.), sunt doar direcţii", a spus Virgil Popescu.

Ministrul Apărării Naţionale Ionel Ciucă a completat: „Proiectul acela a fost pe o gândire de cercetare dezvoltare, deocamdată s-a oprit datorită problemelor de finanţare. La momentul respectiv nu ne puteam permite o asemenea resursă financiară, motiv pentru care i-am raportat domnului prim-ministru că cea mai bună decizie pentru a putea să restartăm acel proiect este un off-set care să vină în siajul achiziţiilor pe care urmează să le efectuăm. Cea mai mare problemă pe off-set, identificată şi discutată astăzi, înainte ca domnul prim-ministru să vină la noi, am discutat despre Ordonanţa 56 din 2019, respectiv Codul Administrativ care ne limitează tot ceea ce înseamnă partea asta de off-set direct sau indirect se stabileşte o sumă de 500 de mii de lei, un barem peste care orice off-set se poate face doar cu aprobarea Guvernului şi în baza unei expertize de specialitate. Nu am găsit până în momentul de faţă expertul ca să putem să ne ducem în partea de aplicare a cerinţei respective. Ca atare asta cred că este una din priorităţile care trebuie să fie modificată”.

Virgil Popescu a avut joi o întâlnire cu ministrul Apărării Naţionale Nicolae Ionel Ciucă şi cu premierul Ludovic Orban.

În luna iunie Ministerul Economiei şi producătorul italian de armament Beretta au semnat un protocol pentru înfiinţarea unei societăţi care ar putea produce o armă de asalt la uzina de la Plopeni.

Compania Naţională Romarm anunţa în luna septembrie că Uzina Mecanică Plopeni şi Fabrica de Arme Cugir vor colabora pentru realizarea armei de asalt Beretta 5,56 NATO, realizată în parteneriat cu fabricantul italian de armament.

Ulterior au apărut în media informaţii legate de o investigaţie DNA în legătură cu acordul cu compania italiană Beretta, iar ministrul de atunci al Economiei, Niculae Bădălău, a comentat pe Facebook informaţiile, precizând că are conştiinţa împăcată că nu a făcut absolut nimic greşit în acest proiect. "Am aflat în ultimele zile ba că am dosar la DNA pentru că aş fi făcut lobby pentru un proiect pe care l-am găsit în Ministerul Economiei, deci care fusese iniţiat cu mult înainte să ajung eu ministru, ba că băiatul meu a ajuns prin Elveţia sau prin SUA alături de ROMARM, ba că nu e bine să vreau să înfiinţez o industrie metalurgică românească, ba că nu e bine să vreau să folosim cuprul pentru industria românească, în loc să-l exportăm, brut, în China. Mă rog, fiecare după cât îl duce capul. Sper că au fost bine plătiţi pentru serviciile lor, suficient de bine cât să fi scăpat de rate sau să fi luat de o vacanţă bună", a scris pe 19 septembrie, pe Facebook, Niculae Bădălău.