Ministrul britanic de Finanţe susţine că un eventual Brexit fără Acord ar reprezenta o trădare
Andrei VacaruMinistrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a declarat că cei care propun ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un Acord cu Blocul comunitar comit un act de trădare la adresa celor care au votat la referendum, potrivit The Guardian.
Declaraţiile acestuia vin în contextul în care Guvernul britanic va discuta marţi ultimele detalii în legătură cu o nouă propunere de Acord, despre care Executivul susţine că este „un acord nou şi îmbunătăţit. Documentul, care ar urma să conţină noi prevederi referitoare la dreptul muncii şi la protecţia mediului, urmează să fie trimis Camerei Comunelor.
Prim-ministrul britanic Theresa May a transmis că va anunţa data alegerii unui succesor pentru funcţia de premier după următorul vot al Acordului Brexit din Parlament, programat pentru prima săptămână din luna iunie. Dacă Acordul Brexit va fi respins pentru a patra oară, prim-ministrul a anunţat că va demisiona din funcţie.
Fostul ministru britanic pentru Brexit, Boris Johnson, şi-a anunţat joi intenţia de a candida pentru conducerea Partidului Conservator şi pentru funcţia de prim-ministru, după ce prim-ministrul Theresa May va demisiona din funcţie.
Marea Britanie trebuia să părăsească Uniunea Europeană în data de 29 martie, dar acest lucru a fost amânat până în data de 31 octombrie, după ce Acordul Brexit negociat de Theresa May şi liderii Uniunii Europene a fost respins de trei ori de Camera Comunelor.