23 februarie 2021

Ministrul Bogdan Aurescu a semnalat, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele UE, că relaţia Uniunii Europene cu Rusia se află într-un punct de inflexiune

Andreea Soare

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 22 februarie 2021, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, unde a subliniat, în contextul vizitei de luna aceasta a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, la Moscova, că relaţiile Uniunii cu Rusia au ajuns la un punct de inflexiune, transmite MAE.

Sursă foto: MAE

În cadrul reuniunii, la capitolul Afaceri curente, au fost abordate situaţia din Myanmar, situaţia din Belarus, Etiopia, Sahel, dosarul nuclear iranian, Comunicarea Comisiei Europene privind Vecinătatea Sudică şi Comunicarea Comisiei Europene privind multilateralismul. Agenda reuniunii a inclus o dezbatere cu privire la relaţiile UE cu Rusia, situaţia din Hong Kong şi elaborarea Busolei Strategice, precum şi un schimb de opinii prin video-conferinţă cu Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii.

„Discuţia privind relaţiile dintre UE şi Rusia a avut loc în pregătirea dezbaterii pe subiect din cadrul Consiliului European care va avea loc în martie 2021. Ministrul Bogdan Aurescu a arătat că vizita la Moscova a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate Josep Borrell (5-6 februarie 2021) semnalează clar că relaţiile UE-Rusia au ajuns la un punct de inflexiune, iar Moscova a demonstrat că este tot mai asertivă în raport cu instituţiile UE şi statele membre. A subliniat că, în acest context, unitatea UE este esenţială şi că aceasta depinde de o mai bună pregătire a angajării în dialog cu Rusia, dar şi de o coordonare mai strânsă atât la nivelul UE, cât şi cu partenerii (SUA, Regatul Unit, NATO). Oficialul român a apreciat, la fel ca marea majoritate a celorlalţi miniştri de externe europeni, că acţiunea pe termen scurt a UE ar trebui să vizeze adoptarea de noi măsuri restrictive în contextul deteriorării drepturilor omului în Rusia, inclusiv în ceea ce priveşte cazul Navalnîi. A insistat asupra unei bune pregătiri a dezbaterii de la Consiliul European din 25-26 martie, subliniind că UE trebuie să adopte o abordare mai strategică a relaţiei cu Rusia, inclusiv din perspectivă regională. Astfel, cele cinci principii directoare care guvernează în prezent relaţia cu Rusia reprezintă o bază minimă, fiind necesară nu doar aplicarea lor ca sistem şi în mod echilibrat, dar şi reflecţia asupra elaborării unei strategii privind relaţia UE-Rusia”, transmite MAE.

De asemenea, ministrul Aurescu a salutat intenţia Preşedintelui Biden de a organiza un Summit al Democraţiilor, în special având în vedere că valorile şi principiile se află în centrul parteneriatului cu SUA. A arătat că România, în calitate de Preşedinţie a Comunităţii Democraţiilor, este pregătită să contribuie la concretizarea acestei iniţiative. Ministrul român a menţionat totodată importanţa unei cooperări strânse UE-SUA pe dosare regionale, precum Vecinătatea Estică, regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest, inclusiv din perspectiva conflictelor prelungite existente în regiune şi care continuă să necesite o atenţie sporită.