26 iunie 2019

Ministrul apărării naţionale, la cea de-a şasea reuniune a FNC de la Bruxelles

Andreea Soare

„Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, a participat miercuri, 26 iunie, la cea de-a şasea reuniune informală sub egida Framework Nations Concept (FNC), desfăşurată în marja ministerialei NATO ce are loc în perioada 26-27 iunie, la Bruxelles”, arată un comunicat al MApN.

Sursă foto: Mediafax

„Obiectivul principal al reuniunii l-a reprezentat discutarea şi aprobarea de către miniştrii apărării din statele participante la iniţiativă a Raportului de progres privind derularea FNC, precum şi coordonarea eforturilor comune pentru perioada următoare”, transmit reprezentanţii MApN.

„Angajarea activă în această iniţiativă contribuie la consolidarea poziţiei României în context aliat şi demonstrează angajamentul ţării noastre pentru dezvoltarea în comun de forţe şi capabilităţi necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie al Alianţei, prin intensificarea cooperării între aliaţii europeni.”