16 mai 2019

Ministrul Apărării, Gabriel Leş: Alocăm 2% din PIB pentru înzestrare, cel mai mare procent alocat de un stat membru NATO

Nicolae Oprea

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a precizat, joi, la festivitatea de aniversare a 70 de ani de la înfiinţarea Academiei Militare „Fedinand I” că procentul de 2% din PIB, pe care România îl alocă pentru înzestrare, este cel mai mare procent pe care îl alocă în prezent un stat NATO.

Sursă foto: Mediafax

„După o nepermis de lungă perioadă de subfinanţare, Apărarea naţională beneficiază, pentru al treilea an consecutiv, de alocarea a două procente din produsul intern brut, din care aproape 40 la sută reprezintă investiţii în tehnică şi tehnologii noi, de ultimă generaţie. Este cel mai mare procent alocat, în acest moment, de un stat NATO, achiziţiilor de echipamente noi. Prin implementarea programelor esenţiale de înzestrare, aflate în diferite etape de dezvoltare, Armata României va beneficia de capabilităţi moderne, care îi vor permite să abordeze provocările din mediul regional de securitate de pe coordonate solide”, a declarat Gabriela Leş la Academia Militară „Ferdinand I”.

Ministrul a mai spus că prin programele de înzestrare se urmăreşte şi trasferul în ţară a tehnologiei pentru mentenaţa armamentului, întărind astfel industria de apărare.

„Ancorând armata noastră în mileniul trei, vom întări, în acelaşi timp şi industria naţională de apărare, care va contribui în mare măsură la acest efort de înzestrare, pentru că în fiecare dintre aceste programe urmărim să transferăm în ţară tehnologie de producţie şi capacităţi tehnologice care să asigure în procente cât mai mari mentenanţa echipamentelor care vor înzestra categoriile noastre de forţe”, a mai precizat Gabriel Leş.