04 iunie 2023

Miniştrii apărării din Egipt şi Israel au discutat despre incidentul de la graniţă soldat cu 4 morţi

Cosmin Pirv

Ministrul egiptean al apărării Mohamed Zaki a prezentat sâmbătă condoleanţe omologului său israelian în urma unui incident armat care s-a soldat cu moartea a trei soldaţi israelieni şi a unui ofiţer de securitate egiptean, a anunţat armata egipteană, citată de Reuters.

Sursă foto: Hepta

În cadrul unei convorbiri telefonice, miniştrii au discutat despre luarea măsurilor necesare pentru a preveni repetarea incidentelor la graniţă, se arată într-un comunicat al armatei.

Trei soldaţi israelieni şi un ofiţer de securitate egiptean au fost ucişi sâmbătă în apropierea graniţei dintre cele două ţări, au anunţat Israelul şi Egiptul, într-un incident ale cărui detalii au rămas neclare.

Cele două ţări au anunţat că investighează în comun acest caz.

Armata israeliană a declarat că un poliţist egiptean a împuşcat doi dintre soldaţii săi care asigurau securitatea unui post militar la graniţa egipteană, sâmbătă dimineaţa, după ce forţele israeliene au reuşit să oprească o tentativă de contrabandă în timpul nopţii.

Conform aceleiaşi surse, ofiţerul egiptean şi un al treilea soldat israelian au fost ucişi câteva ore mai târziu într-o confruntare în interiorul teritoriului israelian.

La rândul său, armata egipteană a declarat că cei trei israelieni şi un membru al personalului de securitate egiptean au fost ucişi într-un schimb de focuri în timp ce ofiţerul de securitate egiptean urmărea contrabandişti peste graniţă.