07 iunie 2021

Militari români şi americani trag cu rachete anti-aeriene la Capu Midia

Florin Jipa

În cadrul exerciţiilor conectate la Defender Europe 21, unităţi de rachete anti-aeriene româneşti şi americane vor executa trageri, pe 9 iunie, cu muniţie reală în Poligonul de la Capu Midia, arată MApN.

Sursă foto: Profimedia

La manevre vor participa militari americani din Comandamentul 10 de Apărare Antiaeriană (10th Air and Missile Defense Command) şi români din Brigada 1 Rachete Sol-Aer şi Regimentele 50 şi 53 Rachete Antiaeriene.

Scopul exerciţiului comun desfăşurat la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” este „creşterea nivelului acţional al capabilităţilor tactice în context întrunit şi multinaţional,” arată instituţia militară.

De asemenea, în partea a doua a activităţii, participanţii şi invitaţii vor putea viziona o expoziţie de armament şi echipamente de luptă.

A început cel mai mare exerciţiu militar de la declanşarea pandemiei: 10.000 de militari români şi 5.000 din 17 naţiuni aliate şi partenere participă, începând de azi, la exerciţiile DACIA 21, conectate la Defender Europe 2021, în 16 poligoane de instrucţie