Militari francezi au dezertat din trupele de comando, paraşutişti şi forţe pentru operaţii speciale pentru a se alătura jihadului

Ce reprezintă şi care sunt cauzele radicalizării?

Datorită complexităţii fenomenului, nu există încă o definiţie universal agreată a radicalizării, mai multe studii în domeniul ştiinţelor sociale încercând să înţeleagă şi să explice cauzele şi dinamica acestuia. Cert este că indiferent de cauzele acesteia, radicalizarea care în cele din urmă duce la violenţă reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii statelor Uniunii Europene.

În acest sens, Comisia Europeană defineşte radicalizarea ca fiind ”fenomenul prin care oamenii îmbrăţişează anumite opinii, puncte de vedere şi idei care ar putea să conducă la acte de terorism, aşa cum sunt acestea definite în Art. 1 al Deciziei Cadru a Consiliului, de Combatere a Terorismului.”

Fiecare fenomen de radicalizare este complex, diferit şi unic în esenţa sa. Din acest motiv este foarte greu de identificat, monitorizat şi evaluat întregul spectru de cauze, factori, căi şi tendinţe care să explice în totalitate un astfel de fenomen. Unele studii afirmă că radicalizarea rezultă dintr-o interacţiune complexă a mai multor mecanisme, precum cele legate de radicalizarea individuală, de grup sau de masă.

În opinia specialiştilor Departamentului de Poliţie New York care au elaborat un raport intitulat ”Radicalizarea în Occident: Ameninţarea Autohtonă”, ideologia jihadistă (Islamul salafist) este motorul care îi motivează pe bărbaţii şi femeile tinere, născuţi sau care trăiesc în Occident, să execute „jihadul autonom” prin acte de terorism împotriva ţărilor gazdă.

Aceasta le ghidează mişcările, identifică problemele, conduce recrutarea şi stă la baza acţiunii, iar procesul radicalizării ar avea 4 faze: Pre-radicalizarea (faza de dinaintea adoptării ideologiei jihadistă); Auto-indentificarea (faza în care influenţaţi de factori interni şi externi indivizii încep să exploreze Islamul salafist, îndepărtându-se de vechea identitate şi adoptând ideologia); Îndoctrinarea – (faza în care indivizii îşi identifică noile valori şi adoptă în totalitate ideologia jihadistă); Jihadizarea (faza acceptării participării efective la jihad).

Una dintre concluziile raportului este că fenomenul radicalizării în Occident reprezintă, în mare, o funcţie de oamenii şi de mediul în care aceştia trăiesc, dar radicalizarea nu este  nicidecum determinată de opresiune, suferinţă, răzbunare sau disperare aşa cum este cazul ecuaţiei israeliano-palestiniene.

Printre cauzele radicalizării de tip occidental este menţionată nevoia individului de a-şi căuta o identitate şi o cauză pe care, din păcate, acesta le găseşte adesea în islamismul extremist. Raportul leagă cumva această concluzie de eşecul Europei de a integra economic şi social în societate cea de-a doua şi cea de-a treia generaţie de emigranţi. Astfel, unii dintre tinerii musulmani se găsesc sfâşiaţi între vestul secular şi moştenirea lor religioasă, fiind vulnerabili la retorica, filozofia şi opiniile radical extremiste din ce în ce mai mult promovate în rândul acestora.

Deşi indivizii par să înceapă singuri procesul de radicalizare, pe măsură ce aceştia parcurg fazele radicalizării, ei caută alţi indivizi cu o gândire asemănătoare, iar internetul este un motor şi un facilitator al acestui proces.

Radicalizarea deplină a unui individ occidental sau a unor grupuri de indivizi nu are ca rezultat întotdeauna săvârşirea unui act terorist în Occident. Multe persoane radicalizate complet caută, mai întâi, să conducă jihadul devenind mujahedeeni şi luptând în teatre de operaţii din zona ţărilor musulmane.

Din ce tipuri de unităţi provin foştii militari francezi care s-au alăturat jihadului?

Studiul CAT revelează faptul că militarii francezi care au renunţat să lupte sub drapelul Franţei, optând să se alăture jihadului au provenit din trupele de comando paraşutişti din cadrul Brigăzii Aeriene de Forţe de Securitate şi Intervenţie din subordinea Armatei Aerului (Commando parachutiste de l’air - CPA 20/ Brigade aérienne des forces de sécurité et d’intervention), trupele de paraşutişti ale Brigăzii 11 Paraşutişti din subordinea Armatei Terestre (Le 1^er Régiment du train parachutiste - 1^er RTP, Le 1^er Régiment de chasseurs parachutistes - 1^er RCP de Pamiers şi Le 3^ème Régiment Parachutiste d’Infanterie de Marine - 3^e RPIMA/ La 11^e Brigade parachutiste  - 11^e BP), trupele de forţe speciale din subordinea Armatei Terestre şi aflate sub comanda operaţională a Comandamentului de Operaţii Speciale (Le 1^er Régiment de parachutistes d'infanterie de marine), trupele de infanterie marină din subordinea Armatei Terestre (Le 2^e Régiment d’Infanterie de Marine - 2^e RIMa), trupele de infanterie ale Brigăzii 7 Blindate din subordinea Armatei Terestre (Le 1^er Régiment de Tirailleurs d’Epinal/ La 7^e Brigade blindée - 7^e BB), trupele Forţei Operaţionale de Supraveghere şi Informaţii (La Force opérationnelle de surveillance et d’information territoriale - FOSIT) din subordinea Forţelor Navale, dar şi din Legiunea Străină (Légion étrangère).

Cu excepţia unuia singur (care este de naţionalitate marocană şi a fost militar în Legiunea Străină), absolut toţi ceilalţi foşti militari francezi care au dezertat şi s-au alăturat jihadului sunt de naţionalitate franceză.

Cauze ale dezertării şi jihadizării foştilor militarilor francezi menţionate în studiul CAT

Potrivit rezultatelor studiului, radicalizarea islamistă s-a petrecut diferit de la individ la individ. Unii dintre foştii militari ar fi plănuit să urmeze jihadul cu mult înainte de a se fi înrolat în armata franceză, pentru unii jihadizarea a avut loc odată cu intrarea lor în rândurile armatei, în timp ce pentru alţii radicalizarea islamistă a început după ce aceştia au părăsit sistemul.

Uneori, radicalizarea foştilor militari francezi s-a produs în urma unor experienţe nefericite petrecute în armată, mai ales atunci când unii dintre aceştia nu au putut fi repartizaţi pe postul pe care îl vizau. În alte cazuri, radicalizarea islamistă nu s-a datorat unei experienţe neplăcute în sistemul militar şi nici vreunui sentiment de respingere, ci influenţei unui anumit terţ care a putut acţiona în rol de mentor jihadist.

Diferiţi factori pot explica acţiunile de dezertare a foştilor soldaţi din armata franceză şi de a se alătura grupurilor teroriste. Unii au fost excluşi din armată din motive medicale sau pentru lipsa unor aptitudini specifice, alţii au părăsit sistemul pentru că nu au mai putut combina religia cu rigorile serviciului militar. Au fost identificate cazuri în care soldaţii au dezertat când li s-a cerut să execute misiuni în teatre de operaţii, în special din ţările musulmane şi să lupte împotriva celor pe care ei îi consideră „fraţii lor de religie”, lucruri incompatibile în opinia proprie cu perceptele lor religioase.

Aparent, perioada petrecută de ei în cadrul armatei franceze a variat de la câteva luni la câţiva ani, dar experienţa căpătată în sistemul militar le-a permis celor excluşi sau care au părăsit organizaţia în favoarea alăturării jihadului să obţină unele roluri strategice în cadrul grupărilor teroriste. Cei care nu au reuşit să ajungă în teatrele de operaţii să execute jihadul s-au angajat să lupte împotriva Franţei, planificând atacuri teroriste asupra diferitelor obiective strategice, în general legate de armată.

Din cele peste douăzeci de cazuri individuale analizate de către autorii documentului în încercarea lor de a identifica unele dintre cauzele, factorii, căile şi tendinţele care au determinat radicalizarea islamistă a foştilor militari francezi mai rezultă câteva concluzii.

Unii dintre foştii militari s-au înrolat în armată nu din patriotism, ci pentru a dobândi cunoştinţe în domeniul militar care să-i ajute ulterior să se alăture jihadului. Iar abilităţile şi aptitudinile lor le-au permis să ajungă în trupe de elită precum paraşutişti, paraşutişti comando sau chiar forţe pentru operaţii speciale.

Evident, aceştia au avut acces la instruire specială de înalt nivel calitativ şi la tehnici, tactici şi proceduri specifice, unele neconvenţionale, care le-au permis chiar să participe la misiuni în teatre de operaţii precum Afganistan şi Guyana, câştigând şi experienţă operaţională în zonele de conflict. Ca urmare unii au reuşit să se angajeze în companii private de securitate care asigurau paza unor câmpuri petrolifere din Peninsula Arabică, iar alţii chiar să înfiinţeze structuri de tip militarizat proprii pentru instruirea militară a unor actori nestatali în teatrul de operaţii din Siria.

În cele din urmă, toţi aceşti foşti militari francezi au părăsit armata dintr-un motiv sau altul, dar unii au decis să facă acest pas şi datorită percepţiei pe care o aveau despre o aşa zisă politică de război împotriva populaţiei musulmane, practicată de către trupele franceze şi resentimentelor pe care le aveau faţă de camarazii lor care ţinteau sistematic musulmanii.

Aceştia din urmă au început să se radicalizeze la părăsirea armatei, iar apropiaţi şi chiar membri de familie au avut şi ei un rol hotărâtor în convertirea lor la islamul salafist.

În marea majoritate a cazurilor, se pare că internetul a reprezentat principalul mijloc de informare (inclusiv acces la cărţi interzise pentru vânzare în Franţa), consultare, convertire şi chiar recrutare la jihad, constituind motorul şi facilitatorul procesului de jihadizare a foştilor militari francezi.

În loc de concluzii

Studiul CAT este unul cuprinzător care prezintă cazurile foştilor militari francezi care au fost identificaţi că s-au alăturat unor organizaţii teroriste sau au fost implicaţi în planificarea unor atacuri teroriste pe teritoriul Franţei, începând cu anul 2012.

Aflând despre unele cazuri de dezertare din Legiunea Străină poate am fi tentaţi să credem că tocmai trecutul acelor foşti militari ar explica, într-o oarecare măsură, cauzele radicalizării. Doar este binecunoscut renumele acestei organizaţii de elită a forţelor armate franceze, în care sunt încadraţi soldaţi din aproximativ 140 de ţări, ca fiind un refugiu pentru cei ce fug de justiţia din ţara lor, mulţi cu un trecut dubios.

Se pare însă că de ceva timp recruţii sunt supuşi unui proces riguros de verificare de către Interpol şi serviciile de informaţii franceze pentru a se asigura că niciunul din cei cu condamnări penale majore nu intră în rândurile Legiunii. Cei cu condamnări minore sunt, însă, acceptaţi şi încurajaţi să-şi schimbe identitatea.

În plus, având în vedere faptul că doar aproximativ 10% din foştii militari francezi care s-au jihadizat şi identificaţi de studiul CAT au fost în trecut membrii ai Legiunii Străine (unul singur cu cetăţenie alta decât cea franceză) nu putem conclude că istoricul acestor indivizi este unul din factorii majori ai radicalizării.

Cauzele radicalizării sunt complexe. Studiul prezentat a identificat multe dintre acestea.   Ele sunt legate de continuarea conflictelor din Orientul Mijlociu, de eşecul integrării marilor comunităţi musulmane care trăiesc în societăţile occidentale şi de nevoia tinerilor de a-şi căuta identitatea proprie.

Cert este că în cazul foştilor militari francezi care au ales să se alăture jihadului cunoaşterea mediului operaţional (competenţa lingvistică, experienţa culturală şi relaţiile formate în aria de operaţii), apetitul pentru arme şi cunoştinţele lor militare au facilitat ascensiunea lor în cadrul diferitelor grupări teroriste. Iar grupările extremiste  aşteaptă întotdeauna oportunităţi de a începe recrutări.

Imediat după eliminarea intens comentată şi analizată a comandantului forţelor neconvenţionale iraniene (capabilităţi de execuţie a operaţiilor externe clandestine) Quds,  General maior Soleimani de către o lovitură aeriană executată de armata SUA, chiar în a treia zi a noului an, oficialul de securitate din cadrul brigăzilor Hezbollah din Irak (sau Kata Hezbollah, KH), a lansat un mesaj prin care solicita voluntari pentru atentate sinucigaşe împotriva forţelor americane din Irak.

Şi chiar dacă în faţa posibilităţii radicalizării unora dintre membrii săi armata franceză a implementat diverse mecanisme de prevenire şi detectare pentru a reduce riscul la adresa forţei, acesta este încă unul de actualitate.

Existenţa unor politici, standarde şi proceduri  clare de verificare a recruţilor la intrarea lor în forţele armate, împreună cu implementarea efectivă şi eficientă a acestora, precum şi cu monitorizarea şi identificarea ulterioară, pe timpul executării serviciului militar, a eventualelor tendinţe de radicalizare a unor membri ai acestor capabilităţi, trebuie să fie una din sarcinile majore ale structurilor de contrainformaţii şi securitate militară.

Franţa se pare că rămâne în alertă după ce a fost lovită de un şir de atacuri ale extremiştilor jihadişti, începând cu anul 2015, soldate cu peste 250 de oameni ucişi în total. Ultimul atac (catalogat ca fiind de natură teroristă) al unui tânăr francez, radicalizat şi cu probleme psihice, asupra unor civili s-a petrecut la începutul anului pe 3 ianuarie într-un parc public din vecinătatea Parisului şi s-a soldat cu moartea, prin înjunghiere, a unei persoane şi rănirea altor două.