Mike Pompeo, secretarul american de Stat, susţine că SUA ar putea ajuta economic Coreea de Nord dacă renunţă la armele atomice
Mircea OlteanuMike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, a declarat că Washingtonul ar putea ajuta Coreea de Nord din punct de vedere economic dacă Phenianul renunţă la armele nucleare, informează site-ul postului CNBC.
"Dacă Coreea de Nord acţionează îndrăzneţ pentru denuclearizarea rapidă, Statele Unite sunt pregătite să lucreze cu Coreea de Nord pentru obţinerea unei prosperităţi egale cu cea a prietenilor noştri sud-coreeni", a declarat oficialul american în cursul unei conferinţe de presă alături de Kang Kyung-wha, ministrul de Externe de la Seul.
Pompeo a mai adăugat că scopul discuţiilor cu Phenianul este obţinerea unui denuclearizări complete şi verificabile a Peninsulei Coreea.