22 noiembrie 2020

Mike Pompeo s-a întâlnit cu lideri talibani pentru a grăbi negocierile de pace în Afganistan

Florin Jipa

Secretarul de stat Mike Pompeo s-a întâlnit, sâmbătă, la Doha, Qatar, cu lideri talibani militând pentru grăbirea negocierilor de pace cu reprezentanţii guvernului afgan, în condiţiile în care Statele Unite vor să-şi reducă efectivele la jumătate până în luna ianuarie.

Sursă foto: Profimedia

Pompeo a cerut o semnificativă reducere a violenţelor şi o încetare completă a focului, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Diplomatul american s-a întâlnit, separat, cu liderii talibanilor şi reprezentanţii guvernului afgan, se mai arată în comunicat.

Vizita lui Pompeo s-a produs chiar în ziua în care capitala Afganistanului, Kabul, a fost lovită de rachete ce au ucis cel puţin opt persoane. Atacul a fost revendicat de grupul islamist Stat Islamic.

Cu toate acestea, nu a fost anunţat niciun progres semnificativ în cadrul discuţiilor intra-afgane, între reprezentanţii guvernului şi cei ai grupului radical al talibanilor.

La începutul lunii, Pentagonul a anunţat că va retrage aproximativ 2.000 de militari din Afganistan, grăbind procesul de retragere a forţelor internaţionale, care ar trebui să se încheie în luna mai 2021, stabilit prin acordul cu talibanii din 29 februarie 2020.