28 iunie 2018

Mike Pompeo: Coreea de Nord înţelege dezideratul SUA privind "denuclearizarea completă"

Mircea Olteanu

Mike Pompeo, secretarul american de Stat, s-a declarat încrezător că regimul nord-coreean înţelege dezideratul Washingtonului privind denuclearizarea completă, informează agenţia de ştiri Reuters.

"Am fost destul de clari în conversaţiile noastre despre ceea ce înţelegem atunci când vorbim de denuclearizare completă", a declarat Pompeo, în cursul unei sesiuni în Senatul de la Washington.

Secretarul de Stat a mai afirmat că va coordona discuţiile cu Phenianul, însă a refuzat să ofere mai multe detalii.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat săptămâna trecută că Phenianul a început procesul de repatriere a rămăşiţelor pământeşti a 200 de militari americani dispăruţi în acţiune în timpul Războiului din Coreea, însă Pompeo a declarat că Statele Unite încă nu au primit rămăşiţele.

Oficialul american a fost rugat să explice afirmaţia lui Trump potrivit căreia Coreea de Nord nu mai reprezintă o ameninţare nucleară.

Pompeo a apărat afirmaţia liderului de la Casa Albă, spunând că Trump a redus această ameninţare prin diminuarea tensiunilor. "Pentru moment am redus riscul", a precizat secretarul de Stat.