12 august 2018

Mihai Fifor: Ura şi dezbinarea sunt opusul valorilor pe care România le are ca piatră de temelie

Mihaela Gidei

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că, deşi unele persoane îşi doresc să existe „două Românii, care sădesc ură”, nu trebuie uitat că ţara este una singură, el subliniind, totodată că ura şi lipsa de toleranţă reprezintă opusul valorilor care se promovează în an centenar.

„În ciuda unora care îşi doresc cu orice preţ să existe două Românii, care dezbină şi sădesc ura între români, nu trebuie să uităm că România este una singură. A tuturor românilor, de aici şi de oriunde s-ar află la un moment dat în viaţă. Să nu uităm că nu există român bun şi român rău, există români. Iar ca români, să nu uităm niciodată că ura, dezbinarea şi lipsa de toleranţă sunt exact opusul valorilor pe care care România europeană, în an centenar, le are că piatră de temelie: solidaritate, unitate, toleranţă, democraţie”, a scris pe Facebook ministrul Apărării, Mihai Fifor.