Mihai Fifor, privind remilitarizarea MAI: E un subiect pe care l-am abordat cu doamna prim-ministru
Firuta FluturMinistrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat, joi seară, că a abordat tema remilitarizării ministerului cu premierul Viorica Dăncilă, precizând însă că dacă va fi luată o astfel de decizie se va face transparent, după consultări cu sindicatele şi angajaţii.
"E un subiect pe care l-am abordat cu doamna prim-ministru, vă mărturisesc, în ultimele zile. Nu vreau să dau un semnal în sistem, la momentul acesta, nu vreau să fie creată niciun fel de presiune în MAI sau să creadă lumea că, de mâine, ne apucăm de aşa ceva. Tot astăzi m-am întâlnit cu Dumitru Coarnă, liderul unuia dintre sindicatele din ministerul nostru. Dacă vom face aşa ceva vreodată, dacă o vom face, o vom face printr-o consultare foarte transparentă cu sindicatele, în primul rând, printr-o consultare foarte transparentă cu lucrătorii din minister pentr că este o decizie grea. Înseamnă o schimbare totală de paradigmă", a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.
Ministrul interimar al Afacerilor Interne a mai precizat că, din ce ştie el, în Uniunea Europeană mai sunt două ţări care au încă poliţie militarizată, respectiv Ungaria şi Estonia.