Microsoft: Hackeri angajaţi de instituţii din Rusia au atacat cibernetic site-ul Senatului SUA
Mihai DraghiciHackeri care au legături cu instituţii guvernamentale din Rusia au încercat să lanseze atacuri cibernetice asupra Senatului SUA şi asupra unor institute conservatoare de studii, anunţă compania Microsoft, avertizând că Moscova pare să intensifice atacurile informatice.
Microsoft a transmis că a preluat controlul asupra a şase domenii web create de hackeri pentru a fi confundate cu site-ul Senatului SUA şi cu cele ale unor institute de cercetare.
Cea mai mare companie software din lume a transmis că, în ultimii doi ani, a închis 84 de website-uri false, prin decizii judiciare.
"Suntem preocupaţi că aceste încercări şi altele constituie ameninţări de securitate pentru o serie de entităţi care au legături cu principalele partide politice din SUA în campania electorală premergătoare scrutinului parlamentar parţial din 2018", a declarat Brad Smith, preşedintele companiei Microsoft, citat de site-ul agenţiei Reuters.
În afară de Senatul SUA, a fost atacate site-urile Institutului Internaţional Republican şi al Institutului Hudson.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane.
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse. "Eu am încredere în oamenii mei din serviciile de informaţii, dar vă pot spune că preşedintele Putin a fost extrem de puternic în negarea acuzaţiilor", a afirmat Donald Trump după întâlnirea cu liderul de la Kremlin. Donald Trump trebuie să înţeleagă că "Rusia nu este aliatul nostru", a reacţionat unul din liderii Partidului Republican, Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Rusia este responsabilă de "tentative intense, în curs" pentru subminarea democraţiei din Statele Unite, a afirmat Dan Coats, directorul Serviciilor de informaţii americane.
Pe fondul criticilor, Donald Trump a subliniat că îşi menţine "încrederea în oamenii" lui "din serviciile de informaţii" şi a admis că a făcut o eroare în exprimare în cursul conferinţei de presă organizate alături de Vladimir Putin. Donald Trump a reiterat că nu a avut contacte cu Rusia în campania electorală din anul 2016, argumentând că oricum nu ar fi vorba de o infracţiune. "Contactele nu sunt infracţiune, dar nu contează, deoarece nu au existat contacte (cu excepţia celor ale escroacei Hillary şi ale democraţilor)!", a transmis Donald Trump prin Twitter.