Michel Barnier speră că politicienii din Marea Britanie vor ajunge rapid la un acord pe tema Brexit
Mihai DraghiciMichael Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a exprimat speranţa că partidele din Marea Britanie vor ajunge săptămâna aceasta la un acord privind retragerea din Blocul comunitar, informează publicaţia EUObserver.
"Mingea este în terenul Marii Britanii", a declarat Michel Barnier într-un discurs rostit la Universitatea Leuven din Belgia.
Partidul Conservator, aflat la putere în Marea Britanie, şi Partidul Laburist (opoziţie) poartă negocieri pe tema modului retragerii ţării din Uniunea Europeană.
Partidul Laburist insistă pentru organizarea unui nou rerefendum, pe tema Acordului Brexit.