Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, convocat pentru audieri în Senatul SUA în februarie
Mihai DraghiciMichael Cohen, fostul avocat al preşedintelui Donald Trump, a fost citat pentru audieri în Senatul SUA la jumătatea lunii februarie, afirmă surse citate de postul CNN şi de site-ul de ştiri Axios.com.
Comisia senatorială pentru Informaţii l-a convocat pentru audieri pe Michael Cohen la jumătatea lunii februarie, au declarat sursele citate. Audierea probabil se va derula în privat.
Michael Cohen a transmis miercuri seară, prin intermediul avocatului Lanny Davis, că nu se va prezenta la audierile în Camera Reprezentanţilor la data programată, 7 februarie. Avocatul Lanny Davis a motivat că Michael Cohen colaborează în continuare cu procurorul special Robert Mueller, dar a precizat că au fost primite şi "ameninţări" din partea preşedintelui Donald Trump. "Din cauza ameninţărilor curente la adresa familiei făcute la sfârşitul săptămânii trecute de către preşedintele Trump şi de domnul Rudolph Giuliani (actualul avocat al preşedintelui -n.red.) şi în contextul continuării cooperării domnului Cohen în investigaţii, la recomandarea avocaţilor, participarea domnului Cohen la audieri va fi reprogramată", a declarat Lanny Davis.
Recent, Donald Trump l-a criticat dur pe fostul său avocat. "Am fost client al acestui om, s-ar presupune că ar exista un privilegiu avocat/client, dar nu mai contează, întrucât eu sunt o persoană foarte onestă. El are probleme cu unele împrumuturi şi fraude, firme de taxi şi alte chestii despre care nu ştiu nimic. Pentru a obţine o reducere a pedepsei, cred că s-a gândit să dea nişte informaţii despre preşedinte. Poate că ar trebui să dea informaţii despre socrul său (...)", declara Donald Trump într-un interviu acordat postului Fox News.
Comisii ale Camerei Reprezentanţilor vor verifica informaţiile apărute în presă potrivit cărora preşedintele Donald Trump i-ar fi cerut fostului avocat Michael Cohen să mintă despre proiectul imobiliar din Rusia în cursul audierilor din Congres. "Vom face ce este necesar pentru a afla dacă aceste informaţii sunt adevărate", a reacţionat congresmanul democrat Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor. "Este vorba de unele dintre cele mai grave acuzaţii de până acum", a apreciat Schiff. La rândul său, Jerrold Nadler, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor, a explicat că îndrumarea unui subordonat să mintă în Congres este infracţiune federală. "Comisia pentru Afaceri are sarcina de a afla adevărul, vom face acest lucru", a spus Jerrold Nadler.
Surse citate de site-ul BuzzFeed News au declarat că Donald Trump i-a cerut lui Michael Cohen să mintă în audierile din Congres despre negocierile cu Rusia privind construirea unui imobil în Moscova. Membri democraţi ai Congresului SUA au cerut demiterea sau suspendarea preşedintelui Donald Trump pe fondul informaţiilor apărute în presă că l-ar fi îndemnat pe fostul avocat Michael Cohen să mintă în Congres despre un controversat proiect imobiliar în Rusia. Actualul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a părut să respingă speculaţiile: "Dacă îl credeţi pe Cohen, vă pot aranja o înţelegere bună pe Podul Brooklyn..."
Politicieni din cadrul opoziţiei democrate au atras atenţia că ar putea fi vorba despre un caz clar de obstrucţionare a justiţiei. "Dacă preşedintele i-a ordonat lui Michael Cohen să mintă în Congres, este vorba de obstrucţionarea justiţiei, punct", a declarat congresmanul democrat David Cicilline. "Este vorba de obstrucţionarea justiţiei", a reacţionat congresmanul democrat Ted Lieu. "Dacă informaţiile apărute în presă sunt adevărate, preşedintele Trump trebuie să demisioneze sau să fie suspendat", a spus congresmanul Joaquin Castro.
În decembrie 2018, preşedintele Donald Trump şi-a reiterat nevinovăţia, spunând că nu are nicio legătură cu delictele comise de fostul său avocat Michael Cohen, condamnat la trei ani de închisoare. "Michael Cohen se face vinovat de multe delicte care nu au legătură cu mine. A vrut să îl pună într-o postură negativă pe preşedinte pentru a obţine o sentinţă redusă, ceea ce s-a întâmplat", a declarat Donald Trump prin Twitter. "Eu nu i-am ordonat niciodată lui Michael Cohen să încalce legea. A fost avocat şi s-ar presupune că ştie legile. Este vorba de «consiliere juridică», iar un avocat are o responsabilitate mare dacă este făcută vreo eroare. De aceea sunt plătiţi", a argumentat Trump.
Michael Cohen, fostul avocat al preşedintelui SUA Donald Trump, a fost condamnat în decembrie 2018 la trei ani de închisoare. Michael Cohen pledase vinovat că a minţit în Congres despre un proiect imobiliar din Rusia, în cadrul investigaţiei privind ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial american. În plus, Cohen a fost găsit vinovat pentru implicarea în plăţile efectuate de către Donald Trump către două femei cu care ar fi avut relaţii.
Michael Cohen a recunoscut că a făcut declaraţii false în cursul audierilor în Congresul Statelor Unite. În septembrie 2017, Michael Cohen a vorbit în Comisia pentru Informaţii din Senatul SUA despre proiectul imobiliar numit "Turnul Trump" din Moscova. Avocatul lui Donald Trump a declarat că "proiectul s-a încheiat în ianuarie 2016", înainte de scrutinul pentru desemnarea candidatului republican în scrutinul prezidenţial din SUA. În august 2018, Michael Cohen a pledat vinovat pentru alte acuzaţii, referitoare la delicte federale asociate companiilor taxi pe care le deţine, fraudelor bancare şi colaborării cu echipa electorală a lui Donald Trump.