MI6: Moştenirea lui Younger

”Cred într-o agenţie a oamenilor.”

Este opinia exprimată în interviul din Financial Times, de Alex Younger, o persoană care a intenţionat să facă parte, chiar şi într-un mod neînsemnat, din rândul celor care pot face diferenţa în cadrul unui serviciu secret.

În urmă cu trei ani,  Younger scria o scrisoare deschisă către The Economist, ca replică la un articol ce îi înfăţişa pe agenţii de informaţii drept spioni rebeli care încalcă legea. La acea vreme, şeful MI6 spunea despre angajaţii serviciilor de informaţii: „suntem oameni şi facem greşeli”. Şi comenta aceste greşeli: se fac lucruri în apărarea securităţii naţionale „care nu ar fi justificate în urmărirea interesului privat”, dar numai atunci când este necesar. Cu siguranţă, „se încalcă regulile, dar nu se încalcă legea”.

Valorilor de curaj, respect şi integritate, li se adaugă creativitatea, inovaţia, şiretenia pură, ceea ce oferă avantaj în faţa adversarilor.

Dar MI6 este o instituţie în schimbare, devenită mult mai cunoscută decât era cu trei decenii în urmă, când însăşi existenţa îi era secretă, ajungând, în prezent, să fie considerată, fără dubiu, ca fiind parte a mecanismelor guvernamentale, chiar dacă „rămâne mai puţin deschisă vizibilităţii publice decât agenţiile sale surori, GCHQ şi MI5”.

De schimbat, însă, s-a schimbat într-un mod şi mai radical natura ameninţării la securitatea naţională.

Ceea ce, cu o vreme în urmă, putea fi încadrat în categorii şi, prozaic, diferenţiat ca fiind război ori pace, intern ori internaţional, cibernetic ori real, astăzi e … în ceaţă.

Vorbim de hibrid şi de ambiguitate, un concept fascinant pentru un spion şef, dat fiind că ambiguitatea este atât o ameninţare, pe care un serviciu de intelligence e chemat să o înlăture, cât şi o oportunitate, ce poate fi folosită în eliminarea acestei ameninţări.

Într-un discurs din luna decembrie 2018, la Universitatea St. Andrews din Scoţia, al doilea în decurs de 4 ani, Alex Younger, considera că, înlăturând aura de mister a unei organizaţii de intelligence, rămâne rolul ei fundamental, acela de a furniza informaţii din surse umane, de a crea relaţii umane ca pod peste bariere culturale şi lingvistice în cele mai provocatoare medii, de a crea legături de încredere între ofiţerii de informaţii şi persoane din organizaţiile pe care aceştia au nevoie să le înţeleagă.

O a patra generaţie de spionaj este pregătită să facă faţă ameninţărilor hibride şi ambiguităţii, o generaţie care să intensifice parteneriate, să conducă operaţiuni sub acoperire în lumea digitală, să scoată în evidenţă care sunt costurile unei activităţi dăunătoare a adversarului şi să inoveze pentru a fi sigură că tehnologia va lucra în propriul avantaj şi nu al oponenţilor.

Omul, cel puţin aceasta este poziţia proaspătului fost şef de serviciu secret, încă este un factor care contează în abordarea ambiguităţii, chiar şi într-o epocă a big data şi a inteligenţei artificiale.

„Nicio cantitate de date sau tehnologie nu a pregătit Marea Britanie sau pe aliaţii săi pentru atacul unei pandemii de coronavirus care a schimbat totul, de la geopolitică la afaceri şi intelligence”.

În anumite privinţe, „paralizia indusă de pandemie între ţări creează o lume mai sigură”, dar, de asemenea, „perturbă periculos comunicarea de la om la om”. Deşi o pandemie a fost luată în calcul ca posibilă ameninţare, nimeni nu a analizat implicaţiile în sfera securităţii: „a intensificat, deja, rivalitatea geopolitică şi a pus un accent nedorit pe suveranitatea economică”. Răspunsul la pandemie este, în esenţă, „unul naţional, caracterizat de oportunism şi protecţionism”.

În timpul mandatului deţinut de Alex Younger, Marea Britanie s-a confruntat cu mai multe atacuri teroriste, inclusiv atacul sinucigaş islamist pe arena din Manchester, iar, un an mai târziu, cu cazul Serghei Skripal.

Ameninţările generate de Rusia şi China

În luna iulie, a fost publicat, cu o întârziere considerabilă, Raportul „Rusia”, de către Comitetul parlamentar pentru Intelligence şi Securitate, organismul care realizează supravegherea agenţiilor de informaţii britanice.

Documentul acuză guvernul britanic de „evitarea activă” a căutării dovezilor privind amestecul rus în referendumul Brexit din 2016. Agenţiile de securitate din Marea Britanie şi guvernul însuşi au renunţat să mai aibă în vedere Rusia prea mult timp, în pofida unui Kremlin asertiv. Concentrate mai mult pe operaţiuni clandestine, agenţiile de spionaj erau nerăbdătoare să-şi păstreze distanţa de campaniile politice, considerându-le un „cartof fierbinte”.

În timp ce Londra „şi-a luat ochii de la minge” privind în altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a urmărit o politică externă clandestină agresivă împotriva Marii Britanii şi a altor democraţii, efectuând asasinate pe pământ britanic, lansând atacuri cibernetice, dezinformări şi imixtiuni în alegeri, folosind banii ruseşti pentru a cumpăra influenţă politică în „Londongrad”.

Raportul solicită consolidarea cooperării în cadrul comunităţii de informaţii şi stabileşte recomandări pentru schimbarea politicii în abordarea ameninţării ruse.

Comitetul susţine sancţiunile asupra elitelor ruse şi solicită utilizarea lor extinsă. De asemenea, solicită Regatului Unit să colaboreze cu aliaţii pentru a elabora regulile internaţionale de angajament pentru operaţiuni cibernetice ofensive. Toate acestea ar trebui să fie susţinute de o cooperare internaţională de genul celei care a dus la expulzarea a 153 de „diplomaţi” ruşi după atacul de la Salisbury, din martie 2018.

Şi totuşi, raportul nu a răspuns la întrebarea dacă Rusia a influenţat unul dintre cele mai importante voturi din istoria britanică modernă: referendumul din 2016 privind ieşirea din Uniunea Europeană.

În discursul din 2018, Younger percepea Rusia ca fiind o ameninţare clară şi actuală (în contextul atacului de la Salisbury, când Serghei Skripal, fost colonel GRU, şi fiica sa, Iulia, au fost otrăviţi, guvernul britanic acuzând Rusia de tentativă de asasinat), cu menţiunea că Marea Britanie nu urmăreşte o escaladare, „chiar dacă statul rus încearcă să o destabilizeze”.

Marea Britanie nu a răspuns la „un flagrant act ostil” prin „tactici ruseşti”, ci prin ”operaţionalizarea valorilor, a sistemului juridic şi alianţelor”, prin „expunerea făptaşilor” şi coordonarea „celei mai mari expulzări colective din statele NATO şi statele partenere a ofiţerilor de informaţii ruşi, degradând în mod semnificativ capacitatea de informaţii rusească”.

Intenţia unei astfel de abordări: „statul rus să concluzioneze că nu merită riscul”, indiferent de beneficiile pe care consideră că le obţine din astfel de activităţi.

Acum, în interviul din Financial Times, pentru a caracteriza relaţiile cu Rusia, Younger foloseşte metafora „broaştei care fierbe”.

Metafora respectivă preia, în general, ideea fabulei despre fierberea unei broaşte: dacă cineva ar arunca o broască vie într-o oală cu apă clocotită, şocul ar face ca broasca să sară afară. Dar dacă broasca este pusă în apă călduţă şi temperatura creşte treptat, broasca se va adapta, încet, la temperatura ridicată, până când este prea târziu.

Povestea este folosită pentru a ilustra incapacitatea sau lipsa de dorinţă a oamenilor de a conştientiza ameninţările care apar treptat, şi nu brusc. E utilizată cu privire la necesitatea de înţelegere a schimbării treptate, în scopul prevenirii consecinţelor.

De pildă, în timpul războiului rece, reporterul Chicago Tribune, Walter Trohan, scria (6 iunie 1960, Raport de la Washington): „Broasca căzută în apă clocotită are sens să sară, dar broasca căzută în apă rece poate fi gătită până la moarte înainte de a-şi da seama că are probleme serioase. Aşa este şi cu noi, americanii şi civilizaţia noastră, în această criză în creştere. Trebuie să ne ferim de cei care vor cu orice preţ să dezgheţe războiul rece. S-ar putea să fim gătiţi înainte să ne dăm seama de ce s-a întâmplat”.

Conform analizei lui Alex Younger, „Marea Britanie şi aliaţii săi descoperă doar treptat cât de departe este dispus Kremlinul să provoace boroboaţe”. Guvernul lui Vladimir Putin se simte ameninţat de calitatea instituţiilor şi alianţelor democratice occidentale şi, ca urmare, „îşi propune, ca o chestiune de politică, să le perturbe”. În opinia sa, sunt de evitat două greşeli în relaţia cu Rusia: prima, ca Occidentul „să-i facă treaba” aducând-o în prim plan, accentuându-i faima. Apoi, în conexiune cu asta, ar trebui să se menţină proporţia lucrurilor. „Ruşii nu au creat lucrurile care ne despart, noi am făcut-o. Sunt experţi, deşi într-un mod destul de grosolan, la exacerbarea acestora, ceea ce cred că ar trebui să prevenim”.

Dacă ameninţarea dinspre Rusia este necesar să fie avută în vedere în ansamblul ei, situaţia nefiind chiar atât de dramatică (should be kept in perspective), „provocarea ideologică în creştere dinspre China va ţine ocupate agenţiile de informaţii pentru mulţi ani”.

Pentru Younger, ideea, larg răspândită în Vest în ultimele două decenii, că progresul economic va aduce democratizarea în China şi că, „pe măsură ce se maturizează şi se îmbogăţesc, vor deveni mai asemănători cu noi”, a fost o neînţelegere a ceea ce reprezintă partidul comunist.

Divergenţa ideologică va rămâne constantă, astfel că, pe termen mediu, vor exista „cel puţin două sisteme de valori dominante pe planetă”.

În ceea ce priveşte relaţiile Marii Britanii cu China, deşi nu se mai poate vorbi de o eră de aur ca cea din perioada lui George Osborne (ministru de Finanţe în Cabinetul Cameron), pare că actualul guvern Johnson are o strategie coerentă, o „politică clară şi pe drumul cel bun”.

Marea Britanie, consideră Younger, trebuie „să dispună asupra atacurilor cibernetice rău intenţionate ale chinezilor şi să se asigure că infrastructura critică nu depinde în exces de Beijing, dar trebuie să coexiste cu China”.

În pofida rivalităţii occidentale, Alex Younger nu acceptă ca raporturilor dintre cele două state să li se atribuie sintagma război rece, fiind de părere că Marea Britanie poate asigura „o relaţie echilibrată prin angajament şi dialog”.

Gestionarea relaţiei Marii Britanii cu Beijingul va fi facilitată de inovaţia tehnologică şi de alianţe, cu SUA şi, în pofida Brexit, cu statele europene.

Lui Alex Younger îi urmează, la conducerea Serviciului britanic de informaţii externe (MI6), Richard Moore, diplomat de carieră şi fost ofiţer în cadrul MI6.

Noul „C” este primul membru al serviciului secret britanic care a postat, în această calitate, pe Twitter, unde cineva i-a şi replicat:

 „Bine aţi venit pe Twitter! Veţi găsi mai multă trădare, comportament duplicitar, personaje din umbră, înţepături şi haos general decât veţi găsi vreodată în lumea spionajului. Poate fi amuzant uneori”.