MAS Talks | Generalul-locotenent (r) Ben Hodges: Este incredibil că Europa nu cere să fie la masa negocierilor de pace pentru războiul din Ucraina. Incertitudinea care vine de la Washington este o problemă

Redăm mai jos interviul integral:

MAS: Ce se întâmplă acum pe câmpul de luptă din Ucraina? Pentru că am văzut rapoarte potrivit cărora ruşii avansează în est, dar unii analişti spun că acele câştiguri teritoriale nu sunt pe atât de mari pe cât sunt pierderile forţelor ruseşti. Care este perspectiva dumneavoastră despre acest lucru?

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Narativa din ultimul an este că Rusia câştigă teritorii, dar acum un an, când eram la Conferinţa de Securitate de la Munchen, am auzit că ruşii au pus mâna pe Adviivka, după mult timp şi multe pierderi. M-am întrebat unde este Avdiivka? M-am uitat pe hartă şi am văzut că este foarte departe, în est, aproape de Rusia. Acum, în februarie 2025, sunt 60 de km între Avdiivka şi Pokrovsk, dar ruşii nu au ajuns în Pokrovsk, au luptat pentru acest oraş luni de zile, dar nu au ajuns la 60 de km Pokrovsk. Aşadar, acest lucru îmi sugerează că nu au capacitatea să învingă ucrainenii în război, pot doar să omoare oameni inocenţi prin atacarea unor clădiri rezidenţiale, să lanseze atacuri spre apărătorii ucraineni, dar nu pot continua avansul, nu pot exploata şi înainta spre Dnipro, de exemplu. Am citit ieri că ruşii au capturat 3.600 de km pătraţi în Ucraina, dar apoi am realizat că într-un an, după sute de mii de pierderi, au reuşit să captureze doar atât. Nu este chiar un tip de ofensivă în stilul lui Gheorghi Jukov.

Generalul lt. (r) Ben Hodges: În acelaşi timp, ucrainenii au reuşit să lanseze o contraofensivă în Kursk, în august, în urmă cu 7 luni, şi, deşi ruşii au recapturat puţin teritoriu, dar nu au putut să elibereze tot. Contraofensiva aceea a demonstrat că Rusia nu este invincibilă, că poţi intra în Rusia şi nimeni să nu te oprească. Un al treilea lucru pe care aş vrea să îl menţionez este că Rusia lansează ceea ce eu cred că sunt nişte atacuri foarte eficiente cu drone cu bătaie mare asupra infrastructurii de gaz şi petrol ruseşti. Dacă te uiţi la aceste trei lucruri, atacurile cu bătaie mare, Kursk şi avansul încetinit al ruşilor în est, realizezi că Rusia nu are capacitatea de a învinge în război. Singura modalitate prin care Rusia câştigă este dacă noi renunţăm. Bineînţeles, situaţia este oribilă pentru un apărător care nu se află în Pokrovsk sau dacă eşti un civil care locuieşte în Kiev sau Harkiv. Dacă laşi emoţiile la o parte şi te uiţi la război – iar asta fără ca noi să încercăm să îi ajutăm să câştige; Imaginează-ţi dacă i-am şi ajuta să câştige. Am fi într-o situaţie mult mai bună. Apropo, nimeni nu mai vorbeşte despre marina rusă. Este undeva acolo, dar nu este funcţională. Ucraina a făcut asta, fără să aibă o marină cu nave.

MAS: Este clar că ucrainenii au reuşit să-i ţină pe loc pe ruşi şi că au reuşit să desfăşoare acea ofensivă în Kursk. Cu toate acestea, acum se pare că ucrainenii au probleme cu echipamentele militare, cu livrările, şi chiar zilele trecute preşedintele Zelenski spunea că 30% din echipamentele folosite în război vin din SUA, 40% sunt de producţie internă şi restul vin de la aliaţi. Credeţi că vor mai reuşi să ţină pe loc ruşii în viitor, pentru că este destul de neclară politica SUA, în acest moment, faţă de acest subiect?

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Trebuie să nu uităm că şi Rusia întâmpină multe dificultăţi, nu doar cu pierderile umane, ci şi cu faptul că trebuie să importe muniţie din Coreea de Nord şi drone din Iran. Asta ne spune multe despre ce probleme are industria rusă. Cred că, pe măsură ce Occidentul impune mai multe sancţiuni acestor flote „din umbră” care transportă petrol rusesc în India şi China şi continuă ucrainenii atacurile asupra infrastructurii ruseşti de petrol şi gaz, vor mai avea probleme ruşii. Se pare că sistemul financiar şi economia ruseşti sunt susţinute artificial. La un moment dat – nu vreau să fac predicţii – ruşii nu vor mai putea continua acest lucru. Indiferent de numărul pierderilor lor, sistemul lor financiar este sub o presiune enormă.

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Marea întrebare este ce vor face Statele Unite, ce va face preşedintele Donald Trump. Am tot auzit în ultimele săptămâni: „trebuie să înceteze luptele”. Asta este minunat, dar nu dacă Rusia păstrează tot ce a cucerit, iar ucrainenii renunţă la NATO, la teritorii, şi sunt obligaţi să ţină alegeri. Acest lucru ar însemna că Rusia câştigă. Nu văd niciun motiv pentru care Ucraina sau Europa ar accepta aşa ceva. Nu cred că preşedintele Zelenski sau ucrainenii vor accepta un rezultat la negocieri care să se ţină doar între Rusia şi SUA, ca şi când ucrainenii şi europenii nu contează, pentru că cel mai mare impact va fi asupra lor, nu asupra Statelor Unite. Orice cred americanii că vor obţine, dacă se obţine fără participarea ucrainenilor, nu cred că vor accepta. Dacă este un rezultat prost sau dacă americanii spun: „Ok, fără premiu Nobel pentru Trump, ne concentrăm pe China. Ei bine, Rusia va aştepta doi ani şi atunci Europa va plăti preţul, atât din cauza refugiaţilor, cât şi din cauza ameninţărilor la adresa ţărilor europene dinspre Rusia. Ucraina nu va fi reconstruită”. Întrebarea este: vor continua SUA să susţină Ucraina? Cred că ce fac ruşii acum – cum lucrează cu americanii – reduce şansele susţinerii americanilor pentru Ucraina. Nu cred că preşedintele Trump ştie, de fapt.

MAS: Întrebarea ar mai fi şi care vor fi costurile, pentru că l-am auzit pe preşedintele Donald Trump când spunea că ar vrea acces la mineralele esenţiale ucrainene. Deşi preşedintele Zelenski a fost cel care a propus acest lucru prima dată, unele voci din Europa, precum cea a cancelarului Scholz, spun că banii de pe acele minerale ar putea fi folosiţi pe reconstrucţia Ucrainei...

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Ucraina este o ţară suverană. Ar trebui şi va face tot ce va fi necesar pentru Ucraina şi pentru supravieţuirea ucrainenilor, care este obiectivul numărul 1. Preşedintele Zelenski şi conducerea ucraineană vor face tot ce este necesar să se asigure nu doar că statul va supravieţui, ci şi că vor primi un fel de securitate după încheierea conflictului. Vor fi şi alte state care vor fi interesate în dezvoltarea economică a Ucrainei. Dar marii investitorii vor fi reticenţi în a cheltui mulţi bani în Ucraina, dacă vor crede că războiul ar mai putea reizbucni. Companiile care sunt interesate de extragerea acelor minerale se vor uita la ce va face Rusia.

MAS: Am auzit multe scenarii când vine vorba despre aceste negocieri pentru pace dintre Ucraina, Rusia şi SUA. Unul dintre ele se referă la stabilirea unei linii de demarcaţie între teritoriul ocupat şi cel independent şi la posibilitatea dislocării unei forţe de menţinere a păcii în Ucraina compusă din trupe europene, pentru că ştim că SUA au spus că nu vor să trimită trupe în Ucraina. Ce credeţi despre asta? Mai ales că Zelenski a cerut 200.000 de militari, iar Europa ar putea oferi doar 40.000...

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Înainte să vorbim despre numărul de militari, ar trebui să ne întrebăm care va fi misiunea lor? Ce vor face aceştia? Vor fi o forţă de reacţie sau ceva în mijloc, care doar să separe ruşii de ucraineni. Dacă va fi cea din urmă, aşa cum a fost în Bosnia, în 1995, atunci vorbim despre forţe consistente. Dacă vorbim despre o forţă de reacţie, va fi mai mică. Numărul de militari implicaţi ar trebui să fie ultima întrebare la care să răspundem. Prima este care le va fi misiunea. A doua este care le vor fi capabilităţile de care au nevoie pentru a face asta. Apoi, abia, ne întrebăm de câţi militari este nevoie. Cu siguranţă, trebuie să fie o forţă care să fie descurajantă, pentru că ruşii nu pot fi de încredere, o vor testa imediat, deci, trebuie să fie o forţă îndeajuns de robustă, de mare, care să aibă capabilităţi maritime, terestre şi aeriene, drone şi capabilităţi de lovire cu bătaie mare, sisteme antidrone. Mai trebuie să aibă şi reguli de angajare în luptă, care să le permită să folosească forţa, pentru ca în momentul în care ruşii îi testează, să fie loviţi puternic.  Altfel, acest lucru va continua, aşa cum s-a întâmplat şi cu monitorizarea OSCE  din Minsk 1 şi Minsk 2. Deci, întâi trebuie să se clarifice acest lucruri, apoi numărul forţelor. Vor fi necesare multe forţe, iar acestea nu trebuie să fie căşti albastre din Bangladesh sau din Uruguay. Trebuie să fie forţe capabile, antrenate,  24/24, deci să includă europeni şi cred că şi SUA ar trebui să facă parte din asta. Ruşii nu vor vrea asta, dar de ce să le permitem să dicteze ei totul? Orice discuţie despre o misiune de menţinere a păcii trebuie tratată cu seriozitate pentru că va presupune multe lucruri.

MAS: În toate scenariile despre care am citit sau din rapoartele unor analişti cu privire la încheierea războiului, nu am văzut nimic despre Kursk, dar încă avem acolo un teritoriu rusesc ocupat de ucraineni. Ce avantaj le va da acest lucru ucrainenilor la posibilele negocieri?

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Este foarte interesant pentru că ruşii spuneau că punctul de start pentru negocieri va începe de unde va fi linia frontului. Asta era înainte de ofensiva din Kursk. Cred că a fost o mişcare excepţională a ucrainenilor de a schimba narativa, să creeze probleme pentru Kremlin şi pentru orice negocieri cu Kremlinul şi să atragă în acea zonă trupe ruseşti din alte regiuni. Cred că Ucraina a arătat că militarii săi pot să menţină poziţiile şi că pot rămâne acolo, dacă ruşii nu-i va face să plece.

MAS: Ştim că preşedintele Zelenski a cerut apartenenţa la NATO, dar sunt unele state care sunt reticente când vine vorba despre acest lucru. Zilele trecute, preşedintele Zelenski a cerut garanţii puternice de securitate şi cerea arme nucleare drept astfel de garanţii, care să descurajeze Rusia. Credeţi că Ucraina va primi aceste arme nucleare? Pentru că generalul Kellog spunea că SUA nu vor oferi arme nucleare ucraienilor.

Generalul lt. (r) Ben Hodges:  SUA nu vor oferi arme nucleare Ucrainei din mai multe motive, în special din cauza tratatului de neproliferare. Costul deţinerii şi menţinerii armelor nucleare este enorm. Este aproape o treime din bugetul apărării britanic şi au un număr mic de capabilităţi nucleare. Este foarte costisitor. Dar nu înseamnă că Ucraina, Polonia şi Suedia nu ar putea să facă o armă nucleară, pentru că au capacitatea şi tehnologia să o facă. Nu spun că o vor face împreună, dar spun că Ucraina ar putea să o producă intern, pe cont propriu, dar vor fi costuri politice, pentru că unele state vor refuza să o mai ajute în acest context. Dar aceasta este problema, că SUA nu mai sunt văzute ca un partener de încredere, care să ofere apartenenţa la NATO, iar în acest caz ei (n.r. ucrainenii) caută alţi „prieteni” care să îi ajute să rezolve probleme de securitate. Cred că este stupid din partea noastră să nu aducem Ucraina în NATO. Bineînţeles, Rusia nu vrea asta, dar tot ce poate să facă este să dea din mâini, să vorbească de „trădare”, de întrecerea limitelor. Când Finlanda s-a alăturat, au fost adăugate 800 de km la graniţa NATO. Ce a făcut Rusia? A luat trupele de la graniţa cu Finlanda şi le-a trimis în Ucraina.  Rusia nu vrea ca Ucraina să fie suverană şi să se apere, pentru că Rusia crede că Ucraina îi aparţine. Cred că îi este şi teamă că Ucraina ar putea fi liberă, democratică şi prosperă chiar la graniţa sa, mai ales când viaţa în Rusia este atât de rea. Dacă Ucraina s-ar alătura Poloniei, României, statelor baltice în UE şi NATO, atunci oamenii ar trăi mult mai bine şi de asta le (n.r. ruşilor) este teamă. Dacă Ucraina devine parte a NATO, devine mai puternică, datorită capabilităţilor sale, a industriei de apărare în creştere, a geografiei care se va schimba, viaţa ar fi mult mai bună în România, în Polonia, securitatea ar fi mai robustă şi am putea rezolva şi restul problemelor Ucrainei, aşa cum am făcut şi cu reunificarea Germaniei.

MAS: În contextul acestor discuţii de pace, ştim că nu doar SUA vor să participe, ci sunt voci în UE şi NATO care cred că statele europene ar trebuie să ia parte la discuţii, mai ales ţările care au graniţă cu Ucraina. Polonia ştim că vrea, poate şi România ar trebui... Ce credeţi despre asta? Ar trebui ca statele europene să participe?

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Absolut! Pentru mine este incredibil că Europa nu cere să participe la discuţii, pentru că va trebui să suportaţi voi consecinţele, bune sau rele. Cred că UE ar trebui să spună: „Nu există negocieri fără implicarea UE sau fără implicarea unor state esenţiale, precum România, Polonia sau statele baltice, care sunt afectate de ceea ce face Rusia în Ucraina”. Singura problemă va fi legată de Slovacia sau Ungaria, care ar putea submina ceea ce ar putea încerca UE să facă. Asta ar fi o provocare, dar tot poţi avea un grup de state europene independente care să nu accepte asta, să nu participe. M-aş aştepta ca măcar Polonia, Germania, Franţa, Marea Britanie să joace un rol în negocieri.

MAS: Pe lângă războiul din Ucraina şi consecinţele sale asupra arhitecturii europene de securitate, au fost voci, fie lideri militari şi politici, fie şefi de agenţii de informaţii, care au spus că s-ar putea să asistăm la un război între Rusia şi NATO, în următorii 5-10 ani. Am văzut că au loc acţiuni de sabotaj şi dezinformări în Europa. Credeţi că statele europene realizează magnitudinea acestei ameninţări?

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Cred că din ce în ce mai multe state o fac, recunosc că aceasta este o posibilitate reală, dar, din păcate, multe dintre ele nu au voinţa politică de a lua decizii grele cu privire la propria apărare. Este greu. (...) Cred că europenii sunt îngrijoraţi pentru că nu sunt siguri în ceea ce priveşte SUA, iar acest lucru devine o problemă, în momentul în care SUA nu sunt văzute ca un partener de încredere, statele încep să se protejeze. Nu cred că aşteaptă mulţi militari americani în Europa cât aşteaptă angajament din partea SUA că nu vor părăsi regiunea, că vor păstra nu neapărat militari, ci mai ales descurajarea nucleară şi partea de conducere. Dacă te gândeşti la populaţia, armatele şi economiile tuturor statelor europene, acestea sunt enorme faţă de Rusia. Nu există alt motiv, în afară lipsă de voinţă politică, pentru care să nu poată Europa să facă faţă Rusiei.

MAS: Este în acest moment cea mai mare problemă a Europei – în materie de securitate – faptul că Washingtonul nu mai este văzut ca un partener de încredere?

Generalul lt. (r) Ben Hodges:  Cred că incertitudinea venită de la Washington sau pe care o au europenii despre Washington este o mare problemă, iar ruşii vor profita de asta. Mă îngrijorează pentru că nu îmi place ce aud de la administraţia curentă când vine vorba de NATO – deşi nu mă mai îngrijorează posibila ieşire din NATO, pentru că au realizat avantajele alianţei – dar încă există incertitudine. Bineînţeles, sunt de-abia trei săptămâni de când a fost instalată noua administraţie. Săptămâna viitoare, la Conferinţa de Securitate de la Munchen va fi prezent şi vicepreşedintele SUA, vor fi şi delegaţii ale Congresului şi poate vom afla mai multe despre planurile lor. Va fi acolo şi generalul (r) Kellog, preşedintele Zelenski. Mă îngrijorează însă că, atunci când Europa îşi pierde încrederea în SUA, acesta este un lucru negativ pentru SUA. Europa a criticat mereu SUA, politicile SUA, dar când nu mai ai încredere în ele, este negativ pentru SUA.

MAS: În acelaşi context al acestei incertitudini cu privire la SUA, am tot auzit discuţii despre creşterea procentajului din PIB dedicat apărării. Secretarul General al NATO vorbea de mai mult de 3%, iar preşedintele Donald Trump despre 5%. Credeţi că este un procentaj pe care ar trebui să îl atingă în viitor? Ar fi posibil, luând în considerare că acum majoritatea atribuie în jur de 2%?

Generalul lt. (r) Ben Hodges: Este posibil. Îmi amintesc că în Războiul Rece, pe când eram militar în Germania de Vest, se aloca aproape 4%. Este vorba despre voinţă politică: fie creşti taxele, fie redirecţionezi banii dinspre programele sociale spre apărare. Se poate crea un fond special de apărare – aşa cum cred că Germania va face. Pentru că încă se vorbeşte despre lipsa unui deficit. Când există voinţă politică, se poate. Cred că este important nu neapărat procentajul, ci capabilităţile. Pot România, Polonia, Franţa, Italia, Norvegia să-şi îndeplinească obligaţiile care sunt cerute în planurile de apărare ale NATO? Au forţele aeriene, terestre şi navale necesare pentru a-şi apăra teritoriile şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile în NATO? Au o rezilienţă îndeajuns de puternică, au muniţie suficientă, au infrastructura pregătită, protejată? Este populaţia pregătită? Aşa cum se întâmplă în Finlanda? Este populaţia română pregătită – aşa cum este Finlanda – dacă Rusia atacă, de exemplu, Republica Moldova? Este Constanţa pregătită? Există îndeajuns de apărată aerian dacă Rusia ar lansa un atac aşa cum a lansat în Kiev sau în Odesa? Sunt infrastructura cibernetică, cea de comunicaţii pregătite? Sunt podurile, căile feroviare, canalele protejate? Sau oamenii care se ocupă de companiile de energie sau de gaz, de apă... sunt pregătiţi pentru un astfel de scenariu? Deci, nu este vorba despre 2%. Nu poţi să pui un afiş la graniţă care să arate că aloci 2% din PIB pentru apărare. Asta nu îi va opri pe ruşi. Este despre faptul că inamicul tău trebuie să vadă că eşti pregătit.

MAS: Din ce ştiţi despre România – pentru că aţi vizitat ţara de multe ori prin afilierea dvs. cu New Strategy Center – dacă ar fi atacată pe mare, credeţi că ar putea să facă faţă atacului, să îl respingă?

Generalul lt. (r) Ben Hodges:  Vestea bună este că România nu este singură. Le are pe Bulgaria, Turcia, are aliaţii NATO în spate. Are mii de militari americani şi francezi, misiunea de poliţie aeriană din Marea Neagră, la baza Mihail Kogălniceanu, şi forţe militare româneşti foarte bune, navale, aeriene şi terestre. Ar fi dificil. Dacă Rusia ar lua decizia rea să atace, ar lansa atacuri spre aeroporturi, porturi, civili... dar, da, România ar putea să se apere singure cu succes, cel puţin până când NATO ar sosi, cu forţe aeriene, terestre, dar nu este uşor. De aceea, întreaga societate trebuie să fie pregătită pentru asta.