MAS Raport special - Regiunea Extinsă a Mării Negre / Octombrie 2018 (I)

I. Ucraina - reacţii militare la blocada Rusiei în Marea Azov.
II. Armenia - complicaţiile politice vor duce la o „contra-revoluţie”?
III. Azerbaidjan - Rusia: contractele de miliarde de dolari pentru armamente consolidează parteneriatul strategic.
IV. Evoluţii agravante ale conflictului Nagorno-Karabah.
V. GUAM – relansarea unei organizaţii regionale uitate

I. Ucraina - reacţii militare la blocada Rusiei în Marea Azov

Forţele Armate ucrainene au închis, în perioada 9-12 octombrie a.c., circulaţia tuturor navelor într-un raion maritim din Marea Azov adiacent portului ucrainean Berdyansk, pentru derularea de exerciţii militare ale artileriei de coastă, cu trageri cu muniţie de război. Tema exerciţiilor militare a fost testarea organizării apărării litoralului ucrainean din regiune în vederea respingerii unei agresiuni militare ruseşti dinspre mare. Pe timpul exerciţiilor, forţele aeriene au asigurat sprijin aerian pentru consolidarea apărării de coastă.

Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei (CNSA), O.Turchynov, a explicat că motivul dezvoltării de către Ucraina a unor exerciţii militare de mai mare amploare în Marea Azov a fost atitudinea agresivă fără precedent din ultimul timp în bazinul acestei mări. CNSA al Ucrainei a luat recent decizia de a extinde prezenţa militară navală în Marea Azov, prin constituirea unei grupări navale şi dezvoltarea infrastructurilor militare necesare.

Planurile ucrainene includ construirea unei baze militare navale pe amplasamentul portului civil vechi din oraşul Berdyansk. Unităţile de apărare a litoralului vor fi dotate cu „cele mai noi armamente şi rachete de mare precizie". În acest scop, ar fi fost constituită deja o grupare navală militară permanentă, care să fie dislocată în acest port până la sfârşitul anului 2018. Pe durata lucrărilor de amenajare a infrastructurii militare a portului, baza militară va folosi infrastructura portuară civilă. Totodată, preşedintele Ucrainei a trasat guvernului sarcina să elaboreze o nouă ”Doctrină maritimă”, ale cărei prevederi să includă măsurile de apărare şi de răspuns la agresiuni militare, măsuri care se impun având în vedere dezvoltările ruse din Marea Neagră şi Marea Azov (1).

Până în prezent, forţele navale ucrainene au dislocat în Marea Azov două nave de patrulare ”Proiect Gyurza-M” (navele ”Lubny” şi ”Kremenchug”), nava de căutare/salvare A 500 ”Donbass” şi remorcherul maritim A 830 ”Korets” (2). Ultimele două nave au pătruns prin Strâmtoarea Kerci în Marea Azov la sfârşitul lunii trecute, fiind dislocate din Odessa şi trecute în compunerea noii grupări navale din Marea Azov. Deşi surprinse de „îndrăzneaţa” acţiune ucraineană, navele militare ruse nu au ripostat prin forţă (3).

Reamintim faptul că, în ultima perioadă, activităţile militare ale Rusiei în Marea Azov au fost intensificate fără precedent, culminând cu blocarea sau întârzierea nejustificată a navelor comerciale care circulau spre/dinspre porturile ucrainene. Efectele negative pentru economia ucraineană şi investiţiile străine în zonă (în special în Mariupol şi Berdyansk) nu au întârziat să apară. UE a criticat, de asemenea, tratamentul nejustificat aplicat de Rusia la trecerea prin strâmtoare a navelor comerciale ale unor state membre ale Uniunii. Totodată, de la tribuna recentei Adunări Generale a ONU, preşedintele ucrainean P.Poroşenko a incriminat acţiunile Rusiei pentru „ocuparea Mării Azov”, subliniind că manevrele militare ruse se desfăşoară în contextul mai larg în care Crimeea a fost transformată de Rusia într-o ”fortăreaţă militară care ameninţă securitatea şi stabilitatea în toată Regiunea Extinsă a Mării Negre”.

//
 

II. Armenia - complicaţiile politice vor duce la o „contra-revoluţie”?

Scena politică centrală de la Erevan experimentează, după numai câteva luni de la instaurarea noii puteri politice sub presiunea mişcărilor de stradă din luna mai, o nouă criză politică internă. Premierul armean, N.Pashinyan, a acuzat săptămâna trecută Partidul Republican şi alte forţe politice că ar fi lansat o „veritabilă contra-revoluţie” în Armenia. Pe ansamblu, „marele vinovat” este acum Adunarea Naţională (AN, parlamentul), pe care Pashinyan nu a reuşit să o „reseteze", conform unei promisiuni politice importante din timpul revoluţiei.

Adoptarea de către AN a unui proiect de lege care modifică condiţiile de dizolvare a parlamentului a provocat o criză personală a premierului, pe care acesta a extins-o la dimensiune statală. Deprins să rezolve situaţia prin proteste populare, primul ministru şi-a chemat susţinătorii din Erevan în stradă, loc în care a semnat ostentativ demiterea miniştrilor care au sprijinit modificarea legislaţiei.

Constituţia armeană prevede că AN poate fi dizolvată dacă premierul îşi dă demisia şi parlamentul nu reuşeşte, într-un termen concret şi din maxim două încercări (30, respectiv 45 de zile), să aleagă un nou premier. Noua lege permite însă parlamentului să amâne pe o perioadă nedeterminată luarea în discuţie a unui nou candidat la funcţia de prim-ministru, ceea ce este de natură să prelungească fără termen funcţionarea AN atunci când premierul demisionează/este demis. Acesta este mai exact motivul respingerii de către premier a iniţiativei republicanilor, deoarece face posibilă o demisionare (forţată sau nu) a unui premier şi înlocuirea cu un altul fără alegeri anticipate. Iar acest lucru s-a petrecut tocmai când Pashinyan declarase că vrea să demisioneze pentru a fi organizate alegeri parlamentare anticipate în luna decembrie a acestui an, el urmând să rămână în fruntea guvernului în această perioadă. În cazul în care preşedintele armean va promulga legea, premierul nu va mai avea vreo garanţie că vor fi organizate alegeri anticipate şi şansa de a fi ales.

Pashinyan nu a avut însă succes cu „noile presiuni de stradă”, dar cel puţin a blocat pentru moment apariţia unei contra-revoluţii. A fost astfel nevoit să treacă la negocieri pentru a tranşa lucrurile politic, reuşind până acum să atragă de partea sa, de la alte partide, numai 14 dintre cei 105 deputaţi din AN. Discuţiile sunt dificile, iar parlamentarii adverşi, familiarizaţi cu manevrele politice ale premierului, au impus un nou Cod Electoral, pe care l-au şi transmis spre evaluare Comisiei de la Veneţia. Acesta este momentul în care şi cei mai loiali parlamentari consideră că factorul timp lucrează de acum în defavoarea lui Pashinyan, care merge în continuare pe formula „eu sau nimeni altul”.

În ceea ce priveşte eventualele imixtiuni externe pe scena politică armeană, este de aşteptat că acestea ar avea potenţialul de a creşte intensitatea tulburărilor interne din Armenia. Cetăţenii armeni sunt oarecum derutaţi, dezamăgiţi de reformele şi progresele economice reale, dar şi de politicile confuze în ceea ce priveşte afacerile externe şi de securitate ale statului, de noile abordări ale relaţiilor cu Rusia, sau de maniera de gestionare a soluţionării conflictului Nagorno-Karabah. De altfel, preşedintele rus V.Putin avea planificată pentru sfârşitul lunii septembrie o vizită la Erevan, dar acesta a anulat-o, nedorind ca vizita să fie asociată cu vreun fel de semnal politic pentru opoziţie, sau să fie interpretată ca o interferenţă extrem de vizibilă în afacerile interne ale Armeniei.

//

III. Azerbaidjan - Rusia: contractele de miliarde de dolari pentru armamente consolidează parteneriatul strategic

Pe parcursul ultimei luni, preşedintele Rusiei, V.Putin, şi cel al Azerbaidjanului, I.Aliyev, au derulat un dialog politic intensificat pe parcursul a trei vizite reciproce, o premieră diplomatică bilaterală din punct de vedere al frecvenţei contactelor la vârf. Este adevărat că ultima vizită la Baku a fost pusă oficial pe seama participării la Forumul Internaţional Ruso-Azer (27.09.2018), dar şi pe parcursul acestei vizite a avut loc un lung dialog, al cărui conţinut detaliat a fost păstrat în spatele uşilor închise.

Au apărut totuşi unele clarificări şi detalii privind agenda noului parteneriat strategic consolidat. Cea mai importantă problematică a fost cea a dezvoltării cooperării tehnico-militare ruso-azere (4), dată fiind decizia Baku de a achiziţiona armamente strategice din Rusia. Partea azeră a făcut cunoscut că au fost semnate deja contracte cu Rusia pentru furnizarea de echipamente militare majore. Cifra de afaceri la care se ridică aceste contracte este de circa 5 miliarde USD, iar la Baku se are în vedere negocierea şi semnarea de noi contracte. I.Aliyev a evocat în termeni superlativi importanţa importurilor azere de tehnică militară rusă şi avantajele de superioritate pe care acestea le vor aduce armatei azere. A mai subliniat faptul că Rusia este „cel mai important producător mondial de produse militare pe pieţele internaţionale", aceasta fiind raţiunea pentru care Azerbaidjan va continua să modernizeze forţele sale armate cu ajutorul Rusiei.

Totodată, a fost explorată poziţionarea de ultim moment a Azerbaidjanului cu privire la posibilitatea aderării la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) gestionată de Moscova (această chestiune a fost analizată în detaliu în ultimul Raport MAS privind Regiunea Extinsă a Mării Negre). Argumentul Moscovei este că, în situaţia în care statul azer ar deveni membru OTSC, atunci nu ar mai fi nevoit să cumpere tehnică militară din Rusia la preţurile pieţii mondiale, ci ar putea să beneficieze de preţurile preferenţiale de pe piaţa rusă, aşa cum este cazul Armeniei.

În cadrul unui bilanţ efectuat de preşedintele Aliyev la 10 octombrie cu aparatul său de stat, acesta a subliniat că vor fi achiziţionate exclusiv „cele mai moderne echipamente miilitare”. Numărul statelor care doresc să livreze arme Azerbaidjanului este în creştere, dar aceasta nu va crea dificultăţi politice pentru ţara sa, deoarece acum Baku are libertatea de a-şi permite orice opţiune, nefiind condiţionat politic de vreun stat furnizor. De notat aici că nici poziţia rusă în această chestiune nu este definitivată, aceasta nedorind probabil să forţeze o accelerare a orientării către OTSC. Moscova are nevoie mai întâi să se lămurească deplin asupra evoluţiei Armeniei şi tendinţei noului premier armean, N.Pashinyan, de a scoate Erevanul de pe orbita de influenţă rusă.

Cei doi lideri au continuat consultările periodice cu privire la reglementarea conflictului Nagorno-Karabah. Totodată, au abordat şi chestiuni curente legate de cooperarea şi integrarea economică. O atenţie specială a fost acordată dezvoltării infrastructurilor strategice comune şi coridoarelor de transport regionale. A rezultat că realizarea Coridorului de transport „Nord-Sud” pe axa Rusia-Azerbaidjan–Iran, dedicat dezvoltării pieţelor euro-asiatice, este în grafic.

Mai poate fi notat că schimbările geopolitice substanţiale care au afectat sistemul relaţiilor Turciei şi Azerbaidjanului cu lumea occidentală au modificat în ultima perioadă şi relaţiile politice regionale(5). Kremlinul a sesizat această nouă „oportunitate istorică” şi a exploatat cu rapiditate situaţia pe toate dimensiunile posibile. De aici până la dezvoltarea conceptului politic al noii axe geopolitice Moscova-Baku-Ankara nu a fost decât un simplu pas, care duce, după toate evidenţele, la apariţia unei anumite alinieri politico-militare a Moscovei cu Baku.

//

IV. Evoluţii agravante ale conflictului Nagorno-Karabah

O evaluare recentă a procesului de soluţionare a conflictului Nagorno-Karabah arată că stadiul dorment al negocierilor legate de conflict a rămas neschimbat în ultimele nouă luni. După 1 septembrie a.c., Armenia şi Azerbaidjan s-au plasat cu precădere pe poziţii de confruntare, neglijând negocierea directă pentru ajungerea la compromisuri. Erevan a organizat recent aplicaţia militară la nivel naţional „Shant-2018", în care au fost antrenate toate palierele politice şi structurile de forţă ale statului armean pentru un război cu Azerbaidjanul. Evident că agresivitatea părţii armene este însoţită de reacţii pe măsură din partea Baku.

Situaţia din zona de conflict s-a agravat în acelaşi registru, regimul de încetare a focului fiind permanent încălcat de ambele state. Spre exemplificare, într-o singură zi din luna anterioară, acest regim a fost încălcat de 92 de ori în multe raioane unde există dislocate subunităţi militare armene şi azere. Baku şi Erevan se acuză reciproc de declanşarea focului şi de folosirea armamentelor de mare calibru, fapt care a şi determinat deplasarea în aceste zile în zona de conflict a unei echipe a OSCE.  

Chiar şi în contextul actual dificil al crizei politice interne de la Erevan, primul ministru armean, N.Pashinyan, a ameninţat Baku în mod repetat şi a chemat poporul armean să fie pregătit pentru a da o ”puternică ripostă la atacurile Azerbaidjanului”. Acesta a declarat public că armata armeană deţine forţe combatante cu nivel înalt al stării de operativitate, capabile să angajeze oricând în luptă forţele azere. Nu au lipsit nici declaraţii contradictorii privind auto-declarata Republică Nagorno-Karabah şi implicarea acesteia în negocieri. A fost reţinută nuanţa exarcerbată privind „ascendetele politico-militare ale Armeniei” în cadrul mecanismelor internaţionale de soluţionare a conflictului Nagorno-Karabah, relaţiile speciale armeano-ruse şi încrederea în sprijinul OTSC. Deşi poziţionări politice de tipul „Karabah este o parte inseparabilă a Armeniei” nu sunt de natură a facilita deblocarea negocierile.

Poziţionarea războinică nu a rămas cantonată în declaraţiile politice. În cadrul aplicaţiei militare naţionale „Shant-2018", exerciţiile militare de comandament şi stat-major din teren au fost precedate de parcurgerea procesului politic decizional cu privire la intrarea în război cu Baku. Astfel, Adunarea Naţională a Armeniei (parlamentul) a decis declanşarea războiului împotriva Azerbaidjanului, declaraţie care a fost postată la 13.09.2018 pe site-ul oficial al parlamentului. În acest ”joc de război” nu au fost uitate detaliile politice, imediat urmând o altă postare prin care se anunţa că responsabilii politici armeni au informat partenerii externi despre declaraţia de război şi despre abordările Armeniei.

Reacţiile de la Baku sunt evident la fel de dure, deşi preşedintele azer, I.Aliyev, a dat dovadă de reţinere diplomatică şi a lăsat pe ministrul apărării să răspundă prompt la atacurile politice intensificate ale premierului armean. Acesta a reiterat însă (10.10.2018) faptul că integritatea teritorială a Azerbaidjanului nu a fost şi nu va fi niciodată subiectul negocierilor cu Armenia, susţinând că „teritoriile noastre vor fi eliberate în curând de ocupanţi". Indirect, a ameninţat Armenia că ţara sa are o putere militară superioară, indicând un clasament internaţional care arată că armata azeră se numără printre cele mai puternice 50 de armate din lume.

În condiţiile prezentate mai sus, revizitarea de către cele două părţi a documentului „Principii de bază”, elaborat de mediatorii Grupului Minsk al OSCE nu a mai fost posibilă. Fiecare parte aplică lovituri şi se limitează la acţiuni diplomatice minimale pentru a menţine OSCE cuplată la dosar. Mediatorii externi au redus, de asemenea, eforturile. Conflictul Nagorno-Karabah a ieşit practic de pe ordinea de zi a diplomaţiei SUA. Totuşi, ca element pozitiv, administraţia Trump nu a abandonat rolul de mediator şi a numit recent un nou negociator al SUA, în persoana lui Andrew Schofer.

Rusia rămâne, desigur, angajată în soluţionarea conflictului. Spre deosebire de cazul Georgiei, unde Tbilisi are o poziţie anti-rusă certă din cauza Abhaziei şi Osetiei de Sud, Baku susţine participarea Rusiei la procesul de pace deşi, din când în când, critică cu diplomaţie abordările Moscovei.

Baku este încurajat şi de poziţionări politice din partea altor state occidentale importante. În această idee este citat guvernul german, care ar fi informat parlamentul (10.10.2018), la solicitarea punctuală a partidului de dreapta Alternativa pentru Germania, că „Guvernul RFG consideră că regiunea Nagorno-Karabah şi şapte regiuni adiacente fac parte din Azerbaidjan”. Guvernul german nu recunoaşte aşa-numita „Republică Nagorno-Karabah".

În concluzie, mizele jocului geopolitic din jurul acestui conflict sunt complexe, nefiind de aşteptat o schimbare substanţială a „status quo-ului”. Pe scurt, procesul dorment al unei păci hibride necesită o resetare. Toţi actorii implicaţi sunt conştienţi că negocierile pe acest dosar sunt grele, dar şi de faptul că un eşec definitiv al acestor negocieri ar putea deschide numai o singură cale, aceea a reaprinderii conflictului şi ostilităţilor militare.

//

 V. GUAM – relansarea unei organizaţii regionale uitate

Revitalizare, renaştere, reconstrucţie sau deblocare - sunt numai câteva din etichetele puse în aceste zile de cercuri politice şi analitice internaţionale pe evoluţiile care au loc avut la începutul acestei luni în cadrul Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (denumire dată de iniţialele numelor statelor membre: Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi R.Moldova). GUAM, ca şi Forum, a fost iniţiat în 1997, iar în anul 2006 a devenit organizaţie de jure. Există multe motive politice - obiective şi subiective, care au condus la situaţia ca, în ultimii ani, aceasta să devină o organizaţie inactivă. Blocarea fluxurilor economice ale Ucrainei către Rusia după anul 2014 şi problemele de securitate energetică pe care Moscova le creează statelor membre (cu excepţia Azerbaidjan) sunt numai doi dintre factorii care au determinat depăşirea perioadei de stagnare şi a inerţiilor politice, generând intensificarea dialogului în cadrul GUAM. Elementul cheie al revigorării în acest an a acestei organizaţii - uitată parcă şi de membrii fondatori, rămâne în esenţă problematica securităţii energetice a statelor membre.

R.Moldova deţine preşedinţia rotativă a acestei organizaţii în anul 2018, un exerciţiu politic ambiţios în cadrul căruia a organizat la Chişinău, la 5 octombrie, reuniunea primilor miniştri ai statelor membre. Secretarul general al Organizaţiei, A.Efendiev, consideră că GUAM are ”perspective foarte bune” în actuala dinamică a situaţiei geopolitice, deoarece statele membre au interese strategice pe deplin convergente în ceea ce priveşte cooperarea în spaţiul economic regional, dar şi în ceea priveşte consolidarea independenţei şi suveranităţii naţionale, a restabilirii integrităţii teritoriale.

Toate statele membre sunt direct afectate de conflicte nerezolvate, în care Rusia este prezentă politic şi militar. Deşi Organizaţia s-a implicat extrem de timid în problemele securităţii regionale, platforma GUAM a fost totuşi folosită pentru transmiterea de semnale politice externe cu privire la preocupările şi îngrijorările pe linia securităţii şi stabilităţii regionale.

Evident că Baku, un jucător internaţional important în domeniul securităţii energetice, are interesul de a-şi diversifica clienţii şi mai ales de a crea un coridor regional suplimentar de transport de energo-resurse pentru conectarea la reţeaua euro-asiatică(6), celelalte trei state putând găzdui o magistrală energetică pe direcţia europeană. Aceasta este raţiunea pentru care GUAM este accesată din nou.
Prin urmare, obiectivul central al GUAM este construcţia unui spaţiu economic pentru comerţ liber şi cu noi rute comerciale de transport. Organizaţia a elaborat pe parcursul timpului un set de mecanisme şi instrumente privind interacţiunea şi cooperarea economică reciprocă.

Fundamentul este constituit din „Acordul privind Stabilirea Zonei de Comerţ Liber”.

Trei din cele patru state au încheiate acorduri de asociere cu UE, iar Azerbaidjan are un parteneriat special pe cale de a-l transforma într-un parteneriat strategic cuprinzător cu Uniunea. Statele membre sunt interesate în proporţii diferite de noua arhitectură de securitate şi cooperare economică europeană dar, pe termen scurt, nu se pune problema ca GUAM să devină o „locomotivă” pentru integrarea în UE, deoarece fiecare din aceste state are propria agendă de politică externă.

De acum, discuţiile se vor concentra pe adoptarea şi implementarea de măsuri concrete de dezvoltare a celor două proiecte cadru (comerţ liber şi coridorul de transport), începând cu măsurile destinate reglementărilor legislaţiilor naţionale şi cele pentru dezvoltarea proiectelor privind infrastructurile de transport.

Pentru Ucraina (stat care va prelua preşedinţia GUAM în anul 2019) şi Georgia, dezvoltarea cooperării economice în cadrul acestei platforme reprezintă o alternativă politică viabilă la CSI, organizaţie la care au renunţat şi care oricum era centrată pe interesele ruse. În ceea ce priveşte R.Moldova, GUAM reprezintă o platformă de care trebuie să ţină aproape în condiţiile suspendării asistenţei europene pentru Chişinău, neimplementării Acordului de Asociere, a unor relaţii complexe cu Moscova şi pe fondul unui discurs politic confuz al elitei de la Chişinău, care o distanţează de curentele integraţioniste.

//

(1) Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a dispus ministrului apărării şi şefului Statului Major General al Armatei Ucrainei să gândească şi să propună orice măsură de natură a stopa provocările ruseşti privind blocarea navelor comerciale la intrarea în Marea Azov. De asemenea, şeful statului a însărcinat Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei să pregătească propuneri „privind protecţia juridică la nivel internaţional a intereselor naţionale în ceea ce priveşte blocada Rusiei în Marea Azov, blocarea porturilor şi compensarea pierderilor conexe

(2) https://ria.ru/radio_brief/20181005/1530093835.html, 05.10.2018

(3) Lipsa unei riposte militare ruse se datorează unui acord ruso-ucrainean din 2003, care a atribuit Mării Azov statutul de ape interne ale celor două state şi care dă libertate de mişcare ambelor state, pe o bază de paritate, de a exercita controlul militar deplin pe mare în baza legislaţiilor interne. MAE ucrainean explorează în prezent consecinţele unei posibile denunţări unilaterale a acestui acord bilateral.

(4) Cooperarea militară durabilă s-a transformat într-o alianţă politico-militară între Azerbaidjan şi Rusia. Moscova recunoaşte şi susţine integritatea Azerbaidjanului, exprimată în poziţia neechivocă a Kremlinului. Baku este văzut ca un factor stabilizator în regiune, potrivit estimărilor la nivel CSI. Aceste evoluţii relativ neaşteptate au determinat evaluarea Forţelor Patriotice ale Rusiei, exprimate categoric de liderul mişcării euro-asiatice, A.Dughin: „Azerbaidjanul este singurul aliat al Rusiei în Caucaz". În acelaşi timp, Azerbaidjan a dezvoltat relaţii de încredere unice cu Kazahstan, Tadjikistan şi Belarus, demonstrând predictibilitate şi continuitate faţă de tradiţii şi angajamente politice.

(5) Preşedinţii Putin şi Erdogan au construit două axe geopolitice noi, Moscova–Baku-Ankara şi Moscova-Teheran-Ankara. Formarea acestor axe a constituit o adevărată lovitură externă pentru interesele Armeniei şi nu numai. Chiar şi proiectul magistralei strategice de cale ferată Iran-Armenia a fost abandonat şi transformat într-un nou proiect Iran-Azerbaidjan. Cele patru state au trecut la fructificarea uriaşului potenţial geoeconomic al regiunii, ceea ce a condus în scurt timp la dezvoltarea coridoarelor energetice, de transport şi comunicaţii Nord-Sud şi Vest-Est.

(6) Referindu-se la conceptul coridorului GUAM de transport energo-resurse, secretarul general al Organizaţiei a menţionat: „Conceptul a fost adoptat în 2013 în cadrul unei întrevederi ministeriale la Tbilisi. Sensul şi existenţa acestuia constă în faptul că ţările GUAM vor utiliza avantajul lor geografic ca un element de legătură între Europa şi ţările bazinului caspic”.