MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE, Noiembrie 2018

SUMAR

I. Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă - OTSC, traversează o nouă perioadă politică dificilă care afectează coeziunea blocului militar.

II. Ucraina a trecut la organizarea alegerilor prezidenţiale din martie 2019. Autorităţile de la Kiev susţin că Rusia a declanşat deja campania de măsuri active pentru influenţarea alegerilor.

III. Turcia redevine activă în Regiunea Mării Negre? Consolidarea parteneriatului strategic turco-ucrainean.

IV. Războiul nedeclarat ruso-ucrainean continuă. Dar, de această dată, Occidentul este mai cumpătat în raport cu ceea ce se invocă la Kiev.

V. CSI asigură finanţare considerabilă pentru programe în domeniul apărării şi securităţii.

I. Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă - OTSC, traversează o nouă perioadă politică dificilă care afectează coeziunea blocului militar.

Pe parcursul acestei luni, a avut loc summit-ul la nivel de şefi de stat şi de guvern al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC, 08.11.2018). În cadrul reuniunii s-a produs un schimb de evaluări politice cu privire la activităţile OTSC în contextul asigurării securităţii şi stabilităţii regionale. Au fost adoptate decizii amânate de mai mult timp, privind consolidarea statutului de stat partener şi de observator al OTSC. Preşedintele V.Putin a informat despre situaţia la nivel internaţional şi implicaţiile pentru OTSC privind stabilitatea strategică şi controlul armamentelor din perspectiva recentei iniţiative a SUA de a se retrage din Tratatul INF de eliminare a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune, despre perspectivele eventualelor negocieri cu partea americană pe această problemă, precum şi despre cursul negocierilor pentru Siria.

Reuniunea la nivel de şefi de stat a OTSC a scos însă în relief existenţa unor disensiuni serioase între statele membre ale Organizaţiei (Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan şi Tadjikistan), unele instalate chiar la nivel personal între şefii de stat şi de guvern. Insatisfacţiile aliaţilor principali au erupt pe fondul comportamentului Armeniei din ultimele luni, de când la putere se află guvernul revoluţionar condus de politicieni pro-occidentali în frunte cu premierul N.Pashinyan. Pe acest fond, a fost dezvoltată chiar o sesiune cu momente ”de scandal politic”, întreţinute de liderul R.Belarus şi cel al Kazahstanului, foarte vocali împotriva conducerii actuale de la Erevan.

Aceştia au sancţionat atât persecutarea politică ”inoportună” pentru organizaţie a secretarului general în exerciţiu al OTSC şi insistenţa Armeniei la această reuniune ca acest oficial să fie înlocuit tot cu un reprezentant armean. Reamintim că anterior, autorităţile armene au şocat liderii OTSC, în special pe cei din Rusia, R.Belarus şi Kazahstan, prin deschiderea unei anchete penale împotriva secretarului general al Pactului de la Taşkent, generalul armean Y.Khachaturov (1) - chestiune analizată la momentul respectiv în rapoartele MAS pentru REMN. Autorităţile armene sunt învinovăţite la scenă deschisă  pentru că au ignorat cu premeditare reputaţia internaţională a OTSC, neluând în seamă imunitatea diplomatică a secretarului general.

În plus, aliaţii au fost scandalizaţi la propriu de opoziţia premierului armean la aplicarea procedurii de retragere a actualului secretar general şi de înlocuire a acestuia cu un reprezentant al R.Belarus. Poziţia Erevanului a fost dură, astfel încât  lucrurile nu au putut fi tranşate politic şi, în consecinţă, procedura de numire a unui nou secretar general a fost împinsă pentru următoarea reuniune a liderilor OTSC, care se va desfăşura la Sankt Petersburg.

Dacă Armenia va insista pe mai departe asupra numirii reprezentantului său în acest post (deşi cel mai probabil un astfel de demers nu va reuşi), aceasta va suferi o deteriorare gravă a poziţiei sale la nivelul OTSC şi, în general, la nivelul CSI. Oricum, în mod particular, pe fondul influenţelor statelor din Organizaţie la nivelul societăţii armene, vor fi induse cu siguranţă pierderi de electorat pentru actualul premier armean şi pentru forţa politică revoluţionară pe care acesta o conduce la alegerile anticipate din Armenia din 6 decembrie.

Prin urmare, liderul armean a reuşit ”performanţa” de a întoarce OTSC împotriva Armeniei, fără ca Rusia - care monitorizează atent devierile de politică externă ale Erevanului de îndepărtare a influenţei Moscovei - să depună vreun efort politic sau diplomatic consistent în acest sens. R.Belarus este, de asemenea, total nemulţumită de noul comportament al Armeniei şi se foloseşte de schimbările politice armene, pentru a răci relaţiile aliate cu acest stat. În paralel, se consolidează extrem de rapid relaţia cu Azerbaidjan, ţară pe care o învită deschis să se apropie cât mai cuprinzător de OTSC.

Este interesant deci de menţionat că în săptămâna de după acest summit, preşedintele belarus, A.Lukashenko, a primit la Baku pe preşedintele azer I.Alyev. Oaspetele azer a fost încredinţat de liderul belarus că ţara acestuia reprezintă pentru Minsk un ”partener strategic de nădejde” cu care nu are probleme deschise, motiv pentru care ”este gata să promoveze sincer şi deschis interesele strategice ale Azerbaidjanului în centrul Europei". Cu alte cuvinte, sprijin politic din partea unui aliat OTSC al Armeniei în problematica soluţionării conflictului azero-armean. De aceea, Erevanul - şocat după cum declară premierul armean, mai pierde un aliat. Încălzirea relaţiilor cu Azerbaidjan este evident monitorizată îndeaproape de Erevan. Cu atât mai mult cu cât preşedintele R.Belarus şi cel al Azerbaidjan au semnat un Memorandum privind cooperarea tehnico-militară, pregătind terenul pentru semnarea unor contracte de livrare către Baku a unor echipamente militare belaruse performante de apărare antiaeriană.

Politica multivectorială a Baku de folosire a contractelor strategice de tehnică militară pentru a achiziţiona simultan noi parteneri strategici şi umbrele de securitate dă rezultate tangibile. Armenia este încercuită treptat de state ostile dar influente în regiune, unele chiar membre ale OTSC. Premierul Pashinian a reproşat imediat Minskului că nu are un comportament de stat aliat şi că afacerea belaruso-azeră cu armamente este de natură a slăbi unitatea şi puterea OTSC. A omis însă acelaşi tip de reproş în contextul contractelor de miliarde de dolari azeri pentru tehnică militară din Rusia.

Rămâne deci de văzut în ce măsură va mai fi Armenia capabilă să ceară explicaţii la nivelul OTSC şi în ce grad va fi afectată soliditatea blocului militar. Pentru moment este însă cert că o politică externă imprevizibilă şi labilă a Erevanului în raport cu statele din regiune este de natură să creeze vulnerabilităţi de securitate numai pentru statul armean. 

II. Ucraina a trecut la organizarea alegerilor prezidenţiale din martie 2019. Autorităţile de la Kiev susţin că Rusia a declanşat deja campania de măsuri active pentru influenţarea alegerilor.

La 27.11.2018, Rada Supremă a Ucrainei (parlamentul) a stabilit că ziua de 31 martie 2019 este data la care urmează să se desfăşoare scrutinul electoral pentru alegerea noului preşedinte. Este previzibil că procesul va fi unul extrem de dificil pentru cei care se vor înscrie în cursa electorală, inclusiv pentru preşedintele în exerciţiu P.Poroşenko, pentru instituţiile şi autorităţile ucrainene care trebuie să se implice în vederea asigurării cadrului necesar pentru alegeri libere şi pentru eliminarea oricăror imixtiuni interne extremiste şi influenţe externe toxice. Va fi dificil şi pentru electoratul ucrainean să decidă personalitatea cea mai nimerită a se instala în fruntea statului ucrainean, stat aflat pe picior de război nedeclarat cu Rusia şi cu o divizare intrinsecă evidentă pe axa vest - est în ceea ce priveşte viziunile politice ale cetăţenilor cu privire la dezvoltarea statului ucrainean.

Şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat deja că Rusia va face tot ce este necesar şi posibil pentru a influenţa într-o proporţie cât mai mare şi decisivă alegerile prezidenţiale, şi apoi pe cele parlamentare din Ucraina. Se anticipează că acţiunile ruse vor fi multiple, riguros combinate şi foarte bine coordonate de la Moscova. Vor fi folosite diferite măsuri active, atât cele de manipulare a percepţiilor electoratului, cât şi o paletă largă de acţiuni de război informaţional, atacuri cibernetice, operaţii acoperite sau la vedere ale serviciilor speciale ruse. Se estimează că vor fi folosite persoane fizice şi juridice, agenţi de influenţare a opiniei publice şi forţelor politice, inclusiv a unor organizaţii care activează pe teritoriul Ucrainei şi care sunt fidele intereselor Rusiei în Ucraina.

Este avută în vedere exploatarea de către Rusia a diferitelor reţele pe care le are deja în Ucraina, formate din "subiecţi loiali” complexei agende ruse pe teritoriul ucrainean, care ocupă diferite poziţii în multe sectoare reprezentative de activitate. Reţelele ruse includ persoane din cercurile politice, academice, de afaceri şi membrii multor structuri politizate ucrainene. SBU supraveghează atent şi anumite structuri civile cu finanţare externă şi cu preocupări serioase pentru propagarea în societate a unor idei şi concepţii care lucrează numai în interesul politicilor ruse de aducere la putere a unor persoane şi forţe loiale Moscovei.

Sunt suspectate organizaţii non-guvernamentale, centre de studii şi cercetări, dar şi politicieni de diferit calibru, tehnocraţi cu funcţii importante în aparatul de stat şi chiar deputaţi din parlamentul ucrainean. De altfel, preşedintele Poroşenko a anunţat personal că printre politicienii ucraineni se află suficienţi ”avocaţi ai intereselor politice ruse” la Kiev.

Un element de noutate al tehnologiilor ruse de intelligence (din analizele SBU), este acela că s-a produs deja o ”schimbare de tactici” pe teritoriul ucrainean ale serviciilor speciale ruse, schimbare care constă în trecerea de la ”operaţii punctuale” de scurtă durată şi dedicate unor obiective concrete de mici dimensiuni la ”operaţii complexe” desfăşurate pe o perioadă lungă de timp şi care au ţinte şi obiective cuprinzătoare.

Cu alte cuvinte, problematica posibilelor ingerinţe şi provocări ruse în procesele electorale din Ucraina este una certă şi deschisă, obiectivul central al Moscovei fiind reinstaurarea la putere la Kiev a susţinătorilor politicilor Moscovei. În context, şeful SBU a dat asigurări publice că instituţiile de profil ale statului ucrainean vor lua măsurile operative pentru a fi monitorizate toate fluxurile de finanţare şi activitatea organizaţiilor şi persoanelor cu potenţial de a periclita alegerile libere, inclusiv pentru interzicerea acţiunilor unor grupări extremiste, respectiv pentru a se minimaliza factorul de ingerinţă rusă.

Probabilitatea ca Rusia să intervină brutal în alegeri este cotată la 100% şi de către partidele ucrainene pro-occidentale. Temerile sunt extrem de mari, deoarece se consideră că acţiunile Rusiei vor merge atât de departe încât vor acţiona pentru promovarea unui candidat pro-rus la alegerile prezidenţiale cel puţin până în turul al doilea al scrutinului. Pe acest fond se înmulţesc solicitările imperative ale unor membri ai Radei Supreme pentru sprijin din partea unor state NATO pentru a asigura securitatea cibernetică a sistemului electoral central din Ucraina. Un reprezentant al Blocului politic Poroşenko a confirmat că autorităţile de la Kiev poartă deja cu succes negocieri în acest sens cu partenerii din NATO.

Se mai apreciază că lipsa unor acţiuni concertate de a contracara Rusia poate duce la replicarea în Ucraina a scenariului aplicat de Moscova în R. Moldova unde a fost ales un preşedinte pro-rus. Sau mai grav, după ce un astfel de preşedinte pro-rus a fost ales, să se formeze şi un parlament pro-rus, cu toate consecinţele previzibile pentru ţară.

În Occident, toate cercurile avizate în evaluarea implicării ruse în procesele electorale din statele-ţintă ale Moscovei au numai certitudini cu privire la implicarea Rusiei în alegerile din Ucraina. În definitiv, Moscova şi-a asumat riscuri de a se implica în alegerile din state puternice cu democraţii şi instituţii solide (SUA şi Franţa sunt exemplele suficiente), deci nu există nicio raţiune pentru care nu s-ar implica în Ucraina, cel mai important stat ex-sovietic pentru Kremlin. Miza pentru Rusia este uriaşă, deoarece aducerea unor personalităţi şi forţe politice pro-ruse la Kiev ar rezolva, cel mai probabil pe termen lung, trecerea Ucrainei în zona de influenţă a Rusiei. Pentru aceasta bătălie, Kremlinul deţine acum toate instrumentele necesare, inclusiv un segment reprezentativ de naţionali ruşi.

III. Turcia redevine activă în Regiunea Mării Negre? Consolidarea parteneriatului strategic turco-ucrainean este de natură a semnaliza Moscovei că interesele strategice turce vor fi cultivate chiar cu riscul de a intra în coliziune cu politicile unilaterale ruse privind stabilitatea strategică din regiune şi abordarea hegemonică a statelor ex-sovietice.

Printre multiplele dosare de securitate şi de politică internă şi externă care au ocupat în ultimii ani întreaga agendă politică a autorităţilor turce şi care păreau să ignore (ce-i drept cu o anumită premeditare pentru a menaja sensibilităţile Moscovei pe această dimensiune strategică) evoluţiile geopolitice din Regiunea Extinsă a Mării Negre (REMN) şi jocurile pentru putere ale Rusiei din regiune, preşedintele Erdogan alocă personal timp pentru a arăta că ţara nu şi-a uitat interesele strategice la Marea Neagră.

Momentul politic cel mai sugestiv în acest sens s-a fost produs în marja vizitei oficiale în Turcia şi participării la Cea de a ”Şaptea Reuniune a Consiliului la nivel înalt pentru cooperarea strategică turco-ucraineană” a preşedintelui Ucrainei, P.Poroşenko, ambele acţiuni derulate la începutul acestei luni. De reţinut că semnificaţiile acestui eveniment politic nu au fost remarcate adecvat de cercuri politice şi analitice internaţionale. Desigur, cu excepţia celor de la Moscova.

În cadrul dialogului la nivel înalt turco-ucrainean, preşedintele Erdogan a dat asigurări Kievului că ”Turcia nu va recunoaşte niciodată anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia”, datorită faptului că acest fapt reprezintă o încălcare flagrantă de către Moscova a normelor de drept internaţional. De asemenea, nu sunt recunoscute drepturile separatiştilor pro-ruşi şi imixtiunea ilegitimă a Rusiei din Donbas pentru permanentizarea conflictului din estul Ucrainei. Partea turcă a condamnat totodată acţiunile militare ruse unilaterale de preluare a controlului în Marea Azov. Turcia va susţine drepturile minorităţii tătare din Crimeea (de notat că această minoritate tătară a fost reprezentată la convorbirile oficiale) şi se va asocia oricărei coaliţii internaţionale care va susţine politic independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

Liderul ucrainean a apreciat poziţionările Turciei - ca şi putere regională incontestabilă, în special cea referitoare la nerecunoaşterea anexării Crimeei, ca fiind extrem de importante pentru Kiev. Din perspectivă ucraineană, acest lucru deschide calea pentru coordonări politice ale Kievului cu Ankara în demersurile şi negocierile regionale şi la nivelul organizaţiilor internaţionale care vor avea loc în viitor pe marginea dosarului Crimeea şi al conflictului ruso-ucrainean.

Vizita liderului ucrainean a ocazionat şi un dialog politico-militar consistent (Istambul, 03.11.2018) între miniştrii apărării din cele două state pentru reactivarea cooperării militare bilaterale. Aceştia au realizat o evaluare a principalelor probleme militare existente în REMN şi au investigat căile posibile de reîntărire a securităţii în această regiune.

Probabil că detaliul cel mai important al acestui dialog politic este cel referitor la explorarea noilor direcţii de dezvoltare a cooperării militare bilaterale, în special a segmentului cooperării tehnico-militare, având în vedere tradiţiile şi potenţialul ambelor state în acest domeniu (2).

Pe ansamblu, reintroducerea pe agenda curentă a politicii externe turce a principalelor dosare din REMN şi, în modul cel mai concret, reconsolidarea parteneriatului strategic turco-ucrainean, sunt de natură a semnaliza Moscovei că Ankara nu va renunţa la promovarea intereselor sale strategice în regiune (3). Demersul Ankarei nu este pentru moment de natură a antagoniza grav Moscova, dar poate constitui oricând un instrument turc de presiune politică suplimentară în cadrul procesului de recalibrare a echilibrului raportului de forţe din regiune.

IV. Războiul nedeclarat ruso-ucrainean continuă. Noul episod al confruntării cu Rusia este folosit de preşedintele ucrainean pentru a obţine susţinere internă şi externă. Dar, de această dată, Occidentul pare mai cumpătat în raport cu ceea ce se invocă la Kiev.

Noul episod al războiului nedeclarat ruso-ucrainean, marcat de confruntarea militară directă din 25 noiembrie a.c. în apele Strâmtorii Kerci dintre Marea Neagră şi Marea Azov continuă pe alte planuri decât cel militar. Desigur, detalii despre periculosul incident de securitate care a iniţiat noul episod al confruntării ruso-ucrainene au fost prezentate deja în materialele informative MAS. Să vedem acum unele clarificări şi dezvoltări ulterioare mai semnificative, precum şi posibile implicaţii pentru Ucraina şi nu numai.

De la început trebuie precizat că, în această fază, atât la Kiev, dar mai ales la Moscova nu (mai) există nici cea mai mică deschidere pentru organizarea unui dialog politic bilateral la un nivel politic rezonabil, astfel încât noua criză bilaterală să fie tranşată direct. Kremlinul a confirmat recent că a existat o cerere din partea preşedintelui Poroşenko în data de 25 noiembrie, imediat după incidentul de la Kerci, pentru o convorbire urgentă cu preşedintele Putin, dar cel din urmă nu a dorit să dea curs solicitării omologului ucrainean. Moscova rămâne consecventă în decizia de a nu mai derula vreun dialog politic pe dosarul ucrainean în vreun format până după alegerile prezidenţiale ucrainene de la sfârşitul lunii martie 2019. Prin urmare, Kievul trebuie să se lase în mâna principalelor cancelarii occidentale pentru aplanarea actualei crize. Cu atât mai mult cu cât are de recuperat de la partea rusă pe cei 24 militari aflaţi în arest şi în instanţele de judecată ruse din Crimeea (12 militari au fost deja condamnaţi la două luni de detenţie) şi navele militare reţinute.

Suplimentar, este semnalată o implicaţie internă reflectată de accentuarea dezbinării societăţii ucrainene, şi aşa derutată politic şi nefiresc de divizată în orientările de politică internă şi externă. Astfel, cercurile politice de la Kiev semnalează cu îngrijorare o reală polarizare (loialişti ai puterii sau neloialişti) a cetăţenilor ucraineni în evaluarea măsurilor de răspuns la intervenţia militară rusă şi a introducerii stării de urgenţă în anumite raioane.

Politicienii din opoziţie sunt deja nemulţumiţi de introducerea stării de urgenţă în context electoral, pe motivul că preşedintele în exerciţiu are dreptul să prelungească durata şi să extindă aria pentru starea de urgenţă, astfel încât în regiunile cu electorat ostil lui Poroşenko să nu poată fi organizate alegeri. Aceste chestiuni merită a fi tratate cu atenţie, mai ales că sondajele denotă o poziţie clar inconfortabilă a preşedintelui Poroşenko în evaluările electoratului la această dată (acum ar pierde cu certitudine alegerile pentru un nou mandat). 

Mai este important de notat că, începând cu 26 noiembrie, s-a produs o escaladare bruscă a conflictului din estul Ucrainei, rapoartele indicând o activizare a Forţelor Unificate ucrainene, care au deschis un foc masiv de artilerie asupra unor raioane controlate de separatiştii din Donetsk. Aceasta sugerează că regimul de la Kiev a acţionat pentru o reinflamare a conflictului de natură a determina o reacţie disproporţionată a Rusiei, în vederea unei delegitimări internaţionale mai ample a Moscovei.  Forţele armate ucrainene au fost aduse la nivelul cel mai înalt de pregătire pentru luptă, iar starea de ostilitate deschisă a celor două tabere se amplifică în Marea Neagră şi Marea Azov, ceea ce ar trebui să determine o creştere rapidă a tensiunilor militare în cadrul conflictului ucraineano-rus.

Calculele politice de la Kiev denotă că succesul acţiunilor militare, politice şi diplomatice iniţiate acum de partea ucraineană ar trebui să impresioneze suplimentar Occidentul şi să schimbe tendinţa preferinţelor electorale ale populaţiei ucrainene în favoarea regimului Poroşenko şi a acestuia personal. Dar un eşec al manevrelor tactice în gestionarea actualei crize ar putea antrena o discreditare severă a executivului de la Kiev, cu precădere a preşedintelui Poroşenko. Iar acest scenariu este, în linii generale şi după toate probabilităţile, cel pe care lucrează Moscova. În această logică ar putea fi interpretată prima ieşire publică (la 28.11.2018, cu o întârziere cel puţin nefirească) a lui V.Putin pe această criză, acesta declarând că ”incidentul de la Kerci reprezintă o provocare pre-electorală, probabil chiar din partea preşedintelui Ucrainei, P.Poroşenko”.

Partenerul occidental pe care al cărui sprijin (promis, conform liderului de la Kiev) contează Kievul cel mai mult în eforturile de contracarare a Rusiei este evident cel american. SUA au continuat să condamne fără rezerve acţiunile militare agresive ale Rusiei pe timpul incidentului din Strâmtoarea Kerci. Observând lipsa unei reacţii solide din partea UE şi a principalelor state membre, SUA au făcut apel la ţările europene să se alinieze politicii americane, prin aplicarea cu fermitate a unor sancţiuni dure şi consecvente.

În viziunea americană, statele UE ar trebui să răspundă la conportamentul inacceptabil al Rusiei inclusiv prin interzicerea construirii gazoductului ”North Stream - 2”, ca semn distinct al susţinerii politice a Ucrainei. Preşedintele Trump a anunţat (28.11.2018) că are în vedere o reevaluare a oportunităţii de a se întâlni cu preşedintele Putin la summit-ul G20 din Argentina.

În context trebuie remarcat că preşedintele Ucrainei ar fi readus în atenţia SUA solicitarea de a fi dislocată o bază militară americană pe teritoriul ucrainean. Însă imediat ce acest detaliu a fost mediatizat, Regiunea Militară Sud a Rusiei a anunţat dislocarea în Crimeea, pe bază permanentă, a unui nou sistem de apărare aeriană S-400 Triumph. Sistemul ar fi parcurs deja testele de certificare şi va intra rapid în serviciul de luptă permanent pentru a apărarea spaţiului aerian al Rusiei.

Revenind la reacţiile occidentale, se pare că, de această dată, poziţionările marilor capitale occidentale au fost mai rezervate în raport cu condamnarea Moscovei, rămânând practic la nivelul politic şi acţional de dinaintea incidentului militar ruso-ucrainean. Franţa şi Germania nu agreează introducerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a incidentului militar din Marea Neagră, exprimându-se numai pentru sprijin politico-diplomatic în vederea aplanării conflictului ruso-ucrainean din Marea neagră şi Marea Azov. De aici şi reacţiile formalizate în aceeaşi linie la nivelul UE şi NATO.

Poziţionările de mai sus au determinat probabil multiplicarea unor voci internaţionale avizate care, decriptând limbajul diplomatic occidental, au tras concluzia că totul s-ar reduce la o ”aventurare provocativă” neinspirată în zona Kerci a preşedintelui Poroşenko cuprins de ”isteria războiului” cu Moscova, aventură soldată cu violarea regulilor impuse la vedere de Rusia şi cu o reacţie militară unilaterală previzibilă a acesteia. Aceste evaluări pun evident într-o postură total neplăcută Kievul. Liderul ucrainean are însă opţiuni limitate pentru a continua confruntarea cu Rusia. Convingerea populaţiei proprii şi a Occidentului de a-l sprijini în continuare rămâne probabil chiar singura raţională.

V. CSI asigură finanţare considerabilă pentru programe în domeniul apărării şi securităţii, precum constituirea Sistemului Unificat de Apărare Antiaeriană (SU AA) a statelor membre, exploatarea în comun a spaţiului cosmic, sau cooperarea în domeniul securităţii activităţilor nucleare.

La începutul acestei luni a avut loc la Astana - Kazahstan - o reuniune importantă la nivelul şefilor de guverne din statele membre CSI, datorită semnării unor documente cel puţin interesante în problematica apărării şi securităţii colective a statelor membre. La reuniune au participat reprezentanţii oficiali din Armenia, Azerbaidjan, R.Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Rusia. Desigur, Ucraina nu a fost prezentă, aceasta notificând deja intenţia de retragere din CSI. Spre marea satisfacţie a Moscovei, în deschiderea reuniunii, premierul kazah, B.Sagintaev, a precizat că, în actuala conjunctură internaţională complexă, ”vedem Commonwealth-ul ca pe o platformă unică care uneşte statele ex-sovietice” pentru aprofundarea extinderii cooperării în toate domeniile posibile.

În linia menţionată se înscrie în primul rând ”Acordul privind asigurarea finanţării pentru crearea şi dezvoltarea Sistemului Unificat de Apărare Antiaeriană a statelor membre CSI” (SU AA CSI). Trebuie menţionat că istoricul acestui sistem unificat datează de 23 ani, de când a fost convenită prima înţelegere formală cu privire la această iniţiativă între Rusia, R.Belarus, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Turkmenistan şi Ucraina. Ulterior, Rusia s-a confruntat cu reticenţe politice din partea statelor membre pentru a se angaja în dezvoltarea SU AA CSI, sau chiar cu retragerea definitivă din iniţiativă a unor state semnatare, cazurile emblematice fiind Georgia în anul 2008 şi Ucraina în 2014. De aici şi un procesul dezordonat de dezvoltare a SU AA. Capitalele care au pus de la început bazele concrete ale acestui sistem sunt Rusia şi R.Belarus. În anul 2013, Rusia şi Kazahstan au semnat ”Acordul cu privire la constituirea sistemului unic de apărare antiaeriană”. Pe de altă parte, Uzbekistan s-a limitat doar pentru o cooperare pe baze bilaterale cu Rusia, iar Turkmenistanul nu a mai participat concret la acest sistem.

În timp s-a convenit totuşi asupra sarcinilor de bază ale SU AA CSI (apărarea spaţiului aerian al CSI, controlul în comun asupra spaţiului aerian, prevenirea reciprocă asupra unor atacuri aeriene inclusiv cu rachete, precum şi sprijin pentru respingerea unor astfel de atacuri, avertizarea reciprocă privind modificări ale situaţiei aero-spaţiale) şi a informării reciproce în acest domeniu (4). Aşa cum era de aşteptat, sistemul este înzestrat numai cu tehnică militară de fabricaţie rusă şi provenind majoritar de la Forţele Aero-Cosmice ruse (5), iar coordonarea este asigurată de Rusia prin preşedintele Comitetului pentru probleme de apărare aeriană (general rus) de pe lângă Consiliul CSI al miniştrilor apărării.

Potrivit ultimei înţelegeri adoptate la nivelul CSI, apărarea aeriană este un program al apărării CSI cu cel mai mare nivel de finanţare, de circa 70% din totalul cheltuielilor militare ale CSI. Aceasta deoarece în ultimii ani s-a convenit asupra  finanţării în comun a cercetării şi producţiei de echipamente militare pentru înzestrarea sistemului unificat de apărare antiaeriană. Astfel, până la finele anului 2018, şapte staţii moderne de radiolocaţie urmează să intre în dotarea SU AA. În context este de notat activitatea pentru producţia radarului mobil multifuncţional ”Mars”, care urmează a fi utilizat în sistemele de apărare aeriană, antirachetă şi aerospaţială în cadrul unora dintre bazele militare terestre şi maritime ale CSI.

Totodată, a fost semnat ”Acordul privind cooperarea statelor membre CSI pentru sprijin şi asistenţă reciprocă de urgenţă în caz de accidente nucleare, inclusiv pentru lichidarea consecinţelor acestor accidente”. S-a dorit completarea legislaţiilor naţionale care reglementează asigurarea securităţii obiectivelor şi instalaţiilor strategice pentru energie nucleară, unele dintre acestea fiind situate chiar în zone de frontieră dintre statele membre CSI. S-a convenit monitorizarea în comun şi securizarea circulaţiei materialelor radioactive (inclusiv a combustibilului nuclear). Aceasta va simplifica în mod semnificativ procedura de asistenţă şi sprijin reciproc, va scurta timpul de reacţie la eventualele accidente sau catastrofe tehnogene produse în contextul utilizării energiei atomice.

Securizarea fluxurilor de materiale radioactive este parte componentă a eforturilor comunitare. De asemenea, şefii de guvern ai ţărilor membre CSI au convenit asupra unor completări necesare pentru ”Programul Interstatal CSI de recuperare a teritoriilor statelor afectate de industria minieră a uraniului", necesare pentru implementarea cuprinzătoare a celei de a doua faze a Programului (în perioada 2017-2023) la instalaţiile din Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Un alt document important adoptat este reprezentat de ”Acordul CSI privind modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor statelor membre în domeniul explorării şi utilizării în comun a spaţiului cosmic”. Acest acord va sta la baza concretizării prevederilor ”Convenţiei CSI privind cercetarea şi exploatarea în comun a spaţiului cosmic”, document cadru semnat de statele membre la summit-ul CSI de la Duşambe, din septembrie 2018. Documentul vizează perfecţionarea bazei juridice şi a reglementărilor activităţilor de realizare a cooperării multilaterale în domeniul spaţiului cosmic. Sarcinile, funcţiile şi procedurile, precum şi tehnologiile şi schimbul de informaţii în acest domeniu sunt stabilite prin reglementări care fac parte integrantă din acord.

(1) Au fost invocate fapte neconstituţionale ale secretarului în exerciţiu al OTSC pe care acesta le-ar fi comis în anul 2008, când deţinea funcţia de comandant al garnizoanei Erevan. În întregul spaţiu ex-sovietic se consideră că acest demers este ”fără precedent în practica mondială” a organizaţiilor internaţionale, fiind de natură a provoca Moscova, de a dezonora politic aliaţii şi de a afecta reputaţia internaţională a OTSC. Pe scurt, gestul este catalogat drept o altă gafă şi o naivitate politică a noilor guvernanţi armeni (ca şi arestarea fostului preşedinte armean). O naivitate politică care a antrenat însă critici deschise la adresa Kremlinului din partea altor aliaţi OTSC, pe motiv că s-a ajuns în situaţia de a fi ”umiliţi” de un stat mic precum Armenia.

(2) Pe timpul vizitei, Ucraina şi Turcia au semnat un "Memorandum între Corporaţia de stat  Ukroboronprom şi Agenţia de Stat pentru Industria de Apărare a Turciei privind garanţiile bancare reciproce." Documentul defineşte condiţiile de îndeplinire a obligaţiilor contractuale între Ukroboronprom şi Agenţia turcă pentru Industria de apărare, în special procedurile de reglementare pentru obţinerea de garanţii bancare necesare pentru finanţarea contractelor în curs şi cele viitoare din domeniul industriei de apărare.

(3) Evenimentul recente din Marea Neagră soldat cu o confruntare militară directă între Rusia şi Ucraina este totuşi de natură a plasa Turcia într-o situaţie dificilă, deoarece deţine parteneriate strategice strânse cu ambele ţări aflate în război. Ankara colaborează cu Rusia în Siria şi în cadrul unor proiecte strategice, dar nu recunoaşte anexarea rusă a Crimeei, unde are o minoritate etnică turcă importantă - tătarii din Crimeea. În plus, Turcia este un stat membru NATO. În aceste condiţii, opţiunea pentru a fi de partea unuia sau a celuilalt stat va fi extrem de complexă, amânarea unei astfel de decizii fiind probabil alternativa cea mai fericită, atât timp cât aşa ceva va fi posibil.

(4) În acest scop, în anul 2005 s-a decis efectuarea unui schimb automat sau coordonat de informaţii privind imaginea spaţiului aerian CSI între Centrele de comandă ale Forţelor Aeriene şi Apărării AA din Rusia, R.Belarus, Kazahstan, Ucraina (până la deschiderea conflictului cu Rusia şi din alianţă) şi Uzbekistan. Schimbul de informaţii a celorlalte ţări participante s-a realizat aleatoriu, din cauza lipsei de echipamente de coordonare şi control moderne. Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia şi Uzbekistan derulează însă în prezent serviciul de luptă unificat cu forţele naţionale de apărare antiaeriană.

(5) Prin participarea voluntară a statelor membre de după anul 2005, SU AA CSI include: circa 20 unităţi militare de aviaţie de luptă de diferite mărimi (dintre care 11 din Rusia, 2 R.Belarus şi 1 Kazahstan); 7 brigăzi de apărare AA şi circa 50 regimente de rachete antiaeriene (din care 7 brigăzi şi peste 10 regimente ruse); 22 de unităţi militare radiotehnice (din care 9 ruse) şi 2 batalioane de război radio-electronic ruse. Înzestrarea cu tehnică militară specifică include:   sisteme de rachete antiaeriene Osa, Buk, S-75, S-125, S-200, S-300, S-400 şi Panţir-S1; avioane de luptă MiG-23, MiG-29, MiG-31 şi Su-27; avioane cu rază mare de acţiune Tu-22, Tu-160, Tu-95; elicoptere de tip Ka-27 şi Mi-8. Testele cu rachete antiaeriene ale forţelor CSI de apărare AA şi exerciţiile militare cu utilizarea acestor arme se desfăşoară la poligonul de pregătire militară Ashuluk din regiunea rusă Astrahan.