MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE - Mai 2019

I. Ucraina - Rusia: nou episod în războiul energetic

Compania de stat a Ucrainei ”Naftogaz” a anunţat (23.05.209) că a luat toate măsurile pentru a fi pregătită să se confrunte cu cele mai ”grave scenarii” pe care Rusia este în stare să le exerseze pe securitatea energetică a acestui stat. Inclusiv pentru scenariul ”Tranzit Zero”, sau scenariul ”Blocadă Totală”, ambele fiind deja sugerate de către Kremlin. Lideri ucraineni din industria energetică obosiţi de interminabilele confruntări cu Rusia pe problematica livrărilor de gaze consideră chiar că pregătirea deplină a ţării pentru scenariul ”Tranzit Zero” ar constitui un ”stop-factor” pentru politicile Gazprom şi o modalitate de a preîntâmpina orice încercare de folosi gazele naturale ca instrument de ”şantaj politic” din partea Moscovei. Naftogaz susţine deja că Rusia doreşte ca în ianuarie 2020 să detoneze în Ucraina o criză politică artificială folosind problema gazelor naturale şi face în acest sens un apel către preşedinte, Parlament si ministere să susţină soluţia Naftogaz, argumentând că este posibilă o contracarare a planurilor Rusiei de subminare a securităţii energetice şi a economiei ucrainene.

În condiţiile nesigure pe care le oferă posibilităţile de a mai putea influenţa opţiunile pentru Ucraina ale Moscovei, "Naftogaz" a trecut la o abordare ”pe cont propriu” a problemelor energetice. Iar măsura cea mai la îndemână este aceea de a pregăti deja stocuri cât mai mari în depozitele subterane şi de suprafaţă, inclusiv din surse alternative.

Compania este convinsă că până la începutul sezonului rece 2019 va strânge cel puţin 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce înseamnă că, din considerente de siguranţă deplină, în depozite ar trebui adunate cu cel puţin 3 mlrd. m.c. mai mult decât era uzual până în prezent.

În Ucraina este dat ca sigur faptul că ”ruşii vor trece din nou la o ameninţare”. De aceea, în linii generale, conducerea companiei este aproape sigură că gigantul rus Gazprom va reduce tranzitul de gaze prin Ucraina începând cu luna ianuarie 2020.

În paralel sunt exprimate mari îndoieli că, într-o astfel de situaţie, coridoarele de transport pentru gaze naturale din partea partenerilor europeni ai Ucrainei ar mai rămâne deschise, fiind dat exemplul dezamăgitor şi de notorietate al Ungariei, care, în situaţia similară creată de Moscova în 2014, a suspendat pur şi simplu livrarea de gaze către Ucraina, motivând diplomatic că această decizie s-ar datora creşterii cererii pe piaţa internă. Ucraina mai arată că poate conta pe parteneriatele cu Slovacia şi Polonia dar, pentru eliminarea oricărui risc potenţial, trebuie să adopte măsuri unilaterale adecvate, respectiv să lucreze în continuare pe cele câteva opţiuni rămase.

Suplimentar, Ucraina priveşte cu atenţie la ce se întâmplă pe relaţia Rusia cu puterile occidentale în marja proiectului ”Nord Stream 2”, a cărui construcţie ar diminua disponibilitatea Moscovei să mai accepte tranzit de gaze naturale prin Ucraina. Este aplaudat astfel proiectul de lege împotriva ”Nord Stream 2”, înregistrat la Senatul SUA, care conţine impunerea de sancţiuni entităţilor implicate în anumite secvenţe de activităţi speciale pentru finalizarea construcţiei acestei noi magistrale de gaze naturale. Ucraina se exprimă pentru sancţiuni, care, ”cu precizie chirurgicală”, să blocheze proiectul Gazprom, ”extrem de ostil Ucrainei”.

Dar evaluările grele pentru Ucraina nu se opresc aici. În mediul politic şi de afaceri ucrainean se subliniază că drumul către o veritabilă catastrofă a economiei Ucrainei va fi pavat de punerea în exploatare a gazoductului ”Turk Stream”. Aceasta deoarece ”Nord Stream 2” va lăsa după toate probabilităţile Ucrainei şansa de a rămâne cu un tranzit rezonabil de mare, necesar ruşilor pentru livrarea de gaze naturale către clienţii din sudul Europei. Dar prin magistrala turcă, gazul natural rusesc primeşte alternativa definitivă de a ocoli Ucraina pentru a ajunge în Italia, Franţa şi în ţările din Peninsula Balcanică, privând astfel Kievul de cea mai mare parte a tranzitului de gaze naturale pentru care Gazprom nu avea soluţie alternativă.

II. Rusia: submarinul „Kazan” mai aşteaptă 3 ani.

O serie de sisteme auxiliare montate pe noul submarin nuclear Kazan (K-561), din clasa Yasen-M, nu îndeplinesc standardele solicitate de ministerul rus al apărării, ceea ce va duce la întârzierea recepţionării acestuia. Astfel, cel mai scump şi mai avansat tehnologic submarin produs de industria militară rusă va mai aştepta până la intrarea, cel mai probabil, în organigrama Flotei de Nord.

Într-un comunicat laconic, preluat de media ruse la mijlocul lunii mai, se precizează că este vorba de „serioase probleme tehnice” care trebuie depăşite pentru ca şantierele Sevmash / Severodvinsk / Regiunea Arhangelsk să poată transfera submarinul pentru serviciul activ.

Conform lui Alexei Rakhmanov, directorul United Shipbuilding Corporation / Объединённая судостроительная корпорация, compania care deţine şi şantierul naval de la Arhangelsk, „problemele” au fost identificate pe timpul testelor pe mare. „Testarea unui submarin este un proces complicat”, a relevat Rakhmanov. „Cele mai importante în această etapă sunt sistemele de control, care sunt o premieră tehnologică. Aici au şi fost identificate o serie de disfuncţionalităţi”. Descoperirea acestor defecţiuni este importantă nu doar pentru submarinul Kazan, cât şi pentru întreaga serie din această clasă din care vor mai face parte submarinele ”Novosibirsk”, ”Arkhangelsk”, ”Krasnoiarsk”, ”Perm” şi ”Ulianovsk”.

Noile submarine nucleare vor fi dotate cu variantele navale ale sistemelor de rachete de croazieră Kalibr şi Oniz, potenţial putând avea şi focoase nucleare.

Conform unor estimări, submarinul „Kazan”, a cărui construcţie a debutat în anul 2009, şi care trebuia să intre în dotarea flotei ruse în 2018, va mai avea nevoie de 3 ani de teste şi îşi va face debutul în structura Flotei de Nord de-abia în anul 2021.

Datorită acestor probleme, perioada testelor pe mare şi a modificărilor necesare reparării defecţiunilor reperate pe timpul acestora va extinde cu 3 ani termenul de furnizare a submarinului care trebuia să fie primul submarin de generaţia a 4-a livrat după anul 2013.

Faţă de predecesorul său, a cărui construcţie a început în 1993 şi a durat, împreuna cu testele de mare, aproximativ două decenii, submarinul ”Kazan”, ale cărui costuri estimate sunt de aproximativ 2,8 miliarde de euro, ar fi trebuit produs într-o durată de timp redusă la jumătate şi în condiţiile unei dotări tehnologice net superioare. Problemele industriei militare ruse, confruntată cu lipsa specialiştilor şi cu o migraţie masivă a tehnicienilor din întreprinderile dislocate în extremul nord, fenomen care a nu putut fi stopat de o salarizare excepţională, continuă să pună bariere ambiţioaselor planuri de dotare a forţelor armate.

Problemele cu care se confruntă “Kazan” sunt o ilustrare a dificultăţilor prin care încă trece complexul militar – industrial rus, chiar şi la două decenii de când preşedintele Vladimir Putin conduce destinele Rusiei.

III. Ucraina : la 7 zile după inaugurare, preşedintele a fost pe frontul de est

Aşa cum a promis în campania electorală, unul din puţinele angajamente luate de candidatul Zelenski, preşedintele Volodimir Zelenski a făcut prima vizită (27 mai) pe frontul din Donbass, la doar săptămână după ce a declarat, în timpul festivităţii de preluare a mandatului, desfăşurate în parlamentul ucrainean, că va face totul pentru rezolvarea conflictului din est.

Purtând vestă şi cască anti glonţ peste hainele civile, în contrast cu fostul preşedinte Petro Poroşenko, cel care utiliza uniforma militară în vizitele sale pe linia frontului, Zelenski, comandant suprem al forţelor armate ucrainene, a dorit să ştie de la faţa locului problemele cu care se confruntă cele câteva mii de militari care stau faţă în faţă cu rebelii.

Din cauza problemelor de securitate, vizita nu a fost anunţată, astfel că prima deplasare a preşedintelui, în această calitate, pe pământ ucrainean, s-a petrecut incognito. Astfel, media ucrainene au aflat de vizită după terminarea acesteia prin informaţii transmise de biroul prezidenţial de presă.

Întâlnirea cu forţele ucrainene dislocate în zonă a avut loc în oraşele de pe linia frontului, Stanytsia Luhanska şi Shchastya din regiunea Lugansk, aflate la nordul teritoriului ocupat de rebeli. Preşedintele a discutat cu militarii despre condiţiile de cazare, alimentaţie, echipamente, beneficiile sociale şi financiare primite pentru serviciul de luptă, încadrarea unităţilor. Fotografiile prezentate îl imortalizează în ipostazele normale ale unei astfel de activităţi: într-un adăpost fortificat primind informaţii despre situaţia frontului, studiind o hartă, urmărind prin binoclu situaţia de pe aliniamentul opus.

Declaraţiile prezidenţiale au fost destul de laconice: ”Cei care apără Ucraina, trebuie să se bucure de condiţii bune”.

Încetarea conflictului din est a fost o temă de campanie pentru preşedintele Zelenski, care a promis că va face tot ce se poate pentru o întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a discuta acest subiect. Cum Moscova nu a transmis până la acest moment nici măcar un mesaj de felicitare, precizând, prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, că va face acest lucru doar după ce noul preşedinte va rezolva «conflictul intern din sud-estul Ucrainei», Zelenski va trebui să discute cu Rusia prin intermediari, cel mai la îndemână fiind celelalte state membre ale Formatului Normandia: Franţa şi Germania.

Astfel că la momentul vizitei în Donbass, preşedintele Zelenski avusese deja o convorbire telefonică în direcţia Berlinului, cu cancelarul Angela Merkel, al cărei prim rezultat a fost o poziţie comună privind nevoia reînceperii negocierilor în acest format. Ulterior era anunţată şi o discuţie telefonică în direcţia Parisului. Desigur, Moscova plusează anunţând că este de acord cu o nouă reuniune în acest format, în condiţiile în care există un potenţial pentru obţinerea de « rezultate semnificative ».

Încă de la începutul mandatului său, preşedintele Zelenski trebuie să gestioneze dosarul extrem de sensibil al conflictului din Donbass, pe care şi l-a asumat, în condiţiile în care Kremlinul adoptă faţă de acest conflict poziţia celui ”care nici usturoi nu a mâncat, nici…” … ştiţi mai departe.

Deocamdată, un bilanţ destul de des invocat în media locale şi internaţionale, arată că 13.000 de militari şi civili, ucraineni şi din regiunile rebele, au murit în cei cinci ani de la începerea conflictului. «Slujitorul poporului», noul preşedinte ucrainean va trebui să identifice rapid soluţii pentru încheierea acestui conflict, altfel vesta anti-glonţ nu-i va fi de folos în bătăliile politice interne şi externe ce urmează.

IV. Uniunea Economică Eurasiatică : la summitul din Nur-Sultan, Nursultan a fost ales preşedinte de onoare

Recent (29 mai), a avut loc în capitala Kazahstanului, Nur-Sultan, reuniunea aniversară a Uniunii Economice Euro-Asiatice (UEE), organizaţie fondată în 2014, la exact aceeaşi dată calendaristică, ce grupează un număr de cinci state foste republici sovietice, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirgizstan şi Rusia.

Liderii acestor state: Nikol Paşinian - Armenia, Alexander Lukaşenko - Belarus; Kasim -Yomart Tokaev - Kazahstan, Sooronbai Jeenbekov - Kirghizstan, Vladimir Putin - Rusia, cărora li s-a adăugat, nu numai pentru poza de grup, şi fostul preşedinte kazah, Nursultan Nazarbaev, au semnat o serie lungă de 25 de acorduri, printre care şi unul cu Serbia, precum şi o serie de amendamente la tratatul uniunii care vor permite crearea unei pieţe comune a energiei electrice.

Luările de cuvânt de pe timpul reuniunii au fost angajante şi la obiect, aşa cum stă bine unei organizaţii care speră să fie mai mult decât o copie de limbă rusă a Uniunii Europene:

• preşedintele rus Vladimir Putin: ”Trebuie să continuăm coordonarea perfectă dintre statele membre în sectoare cheie ale economiei”. Liderul rus a oferit şi câteva cifre : în 2018, PIB-ul celor 5 state a crescut cu 2,5%, la un nivel de 2,2 trilioane de dolari (55% din PIB-ul naţional al Germaniei, în acelaşi an, n.n.), iar comerţul cu terţe state a ajuns la 750 miliarde de dolari (ceva mai mic decât deficitul comercial, de peste 800 de miliarde de dolari, înregistrat de SUA în 2018, n.n.);

• preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a solicitat partenerilor să pună deoparte politicile protecţioniste (oare la cine s-o fi referit în condiţiile în care exportul ţării este 40% către Rusia, iar importul 60% din aceeaşi direcţie?). ”Numai astfel nu vor fi probleme să atragem noi membri”, a pus un verdict cu tâlc Lukaşenko. Şi pentru că a părut că nu a fost înţeles din prima, a adăugat că ”este necesar să se creeze condiţii de egalitate în toate domeniile, inclusiv energia. În prezent, se dă prioritate intereselor unui actor economic distinct, unei ţări”. Cine să fie, cine să fie?;

• preşedintele kazah Kasim-Yomart Tokaev, una din cele două gazde ale reuniunii a accentuat nevoia adoptării unor măsuri pentru apărarea pieţei comune a organizaţiei împotriva ”competiţiei neprieteneşti partea statelor terţe”;

• preşedinţii armean şi kirghiz au fost, desigur, de acord cu antevorbitorii.

La propunerea preşedintelui rus, fostul preşedinte kazah, Nursultan Nazarbaev, a fost numit preşedinte de onoare al organizaţiei.

Datorită dezechilibrului de capabilităţi economice din interiorul organizaţiei, Rusia dominând, de departe, atât economic cât şi la nivelul resurselor, prevederile diferitelor acorduri încheiate în cei cinci ani de existenţă au fost implementate în funcţie de interesele Moscovei, ceea ce a produs, periodic, reacţii negative din partea celorlalte state membre.

Actualul summit, pregătit de o reuniune anterioară din luna aprilie, a încercat să reechilibreze această situaţie şi să înlăture barierele economice impuse de Rusia unor produse provenind din statele partenere.

Summit-ul a avut loc cu doar două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Kazahstan, în care, cum îi stă bine unui sistem democratic, se confruntă succesorul desemnat al lui Nazarbaev cu alţi şase candidaţi.

VI. Ucraina: începe să ia contur noua elită politică a ţării

După modelul post electoral promovat de Donald Trump, care şi-a nominalizat consilierii de pe timpul campaniei în diferite posturi din administraţia prezidenţială şi în administraţie, în general, noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, utilizează aceeaşi metodă pentru a da substanţă unui partid pe care speră să-l promoveze la guvernare la alegerile anticipate din 21 iulie, a.c.

Pe data de 27 mai, în aceeaşi zi cu vizita din Donbass, preşedintele ales a decis să-l promoveze pe Ivan Bakanov, avocat, fost consilier de campanie al preşedintelui ales, fost preşedinte al partidului acestuia, “În slujba poporului”, în funcţia de prim adjunct al şefului serviciului intern de informaţii şi securitate / SBU. În locul acestuia a fost numit - varianta oficială fiind că a fost ales de un congres al partidului - Dmitro Razumkov, şi el fost consilier de campanie al lui Zelenski.

Dar pentru că aceste numiri în diferite funcţii publice, dar şi în partid, vor continua şi în perioada următoare, iar numele lor nu vor spune, cel puţin, la început, nimic celui nefamiliarizat cu scena politică ucraineană, în continuare vă oferim o listă cu potenţialii viitori miniştri / şefi de instituţii / reformatori ai economiei şi legislaţiei ucrainene ce vor apărea pe timpul administraţiei Zelenski:

1. Ruslan Stefanchuk – “vizionarul” echipei Zelenski, 43 de ani, profesor de drept, avocat;

2. Ivan Bakanov – fost preşedinte al partidului prezidenţial. 44 de ani, studii sociale, prieten din copilărie cu preşedintele ales, fost şef al firmei media care l-a propulsat în politică;

3. Dmitro Razumkov – actual preşedinte al partidului prezidenţial, 36 de ani, fost asistent al preşedintelui ucrainean Leonid Kucima, readus în fruntea echipei ucrainene pentru negocierile formatului de la Minsk. Experienţă în domeniile comercial, social, cooperarea cu Partidul Regiunilor (!);

4. Oleksandr Daniliuk – 44 de ani, din Transnistria, specializat în relaţii internaţionale. A lucrat în calitate de consilier cu preşedinţii Iuşcenko şi Ianukovici;

5. Ruslan Riaboshapka – specialist în domeniile politicilor anti – corupţie. 42 de ani, fost ministru adjunct al justiţiei;

6. Halina Ianchenko – expert anti-corupţie, 30 de ani;

7. Denis Monastirski – profesor, specialist în structurile de forţă;

8. Serhii Ionushas – avocat;

9. Ivan Aparshin - 62 de ani, expert militar în domeniile securităţii şi apărării. Fost director în ministerul apărării, departamentul pentru politici de apărare;

10. Irina Venediktova – doctor în drept, conduce departamentul de reformare a justiţiei;

11. Danilo Hetmantsev – specialist în economie, finanţe, taxe. 40 de ani, doctor în drept;

12. Viktoria Strakhova – specialistă în instituţiile bancare;

13. Mikhailo Fedoriv – specialist IT, responsabil pentru promovarea pe Internet a echipei preşedintelui Zelenski;

14. Oleksandr Merezhko – expert în relaţii internaţionale, mecanisme democratice, doctor în drept, 48 de ani;

15. Oleh Bondarenko – responsabil pentru politicile economice, experienţă de 25 de ani în domeniul juridic;

16. Marina Bardina – activistă în promovarea femeilor;

17. Serhii Kalchenko – expert în legislaţia electorală, avocat, partener al unor firme internaţionale de avocatură;

18. Andrii Gerus – expert în sectorul energetic şi al reglementărilor anti – monopol, 37 de ani;

19. Ievhen Komarovski – doctor pediatru, expert în domeniul sănătăţii, 58 de ani, promotor al reformei medicale;

20. Serhii Babak – expert în domeniile educaţiei şi ştiinţei.

Partidul preşedintelui va trebui să strângă rapid rândurile pentru a se prezenta la alegerile din iulie atât cu candidaţi în circumscripţiile uninominale, cât şi cu o listă de partid. Conform sondajelor, populaţia ucraineană este pregătită să ofere un mandat de încredere noului preşedinte sub forma unui vot masiv pentru partidul său: 43,8% ar putea vota pentru acest nou partid, 10,5% ar susţine platforma opoziţiei pro-ruse “Pentru viaţă”, în timp ce doar 8,8% ar acorda încredere blocului politic al fostului preşedinte Poroşenko, redenumit “Solidaritatea Europeană”.

Cum evenimentele recente au demonstrat că e posibil ca de la actor la preşedinte să nu fie decât un pas, acelaşi lucru este şi mai valabil şi în cazul consilierilor, colaboratorilor, prietenilor din copilărie, evident cu solide cunoştinţe politice şi economice, viitorii miniştri, deputaţi, şefi de instituţii, poate şi diplomaţi.