MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE (Iunie)

I. Constituţia lui Putin şi conservarea puterii politice absolute.

Aşadar, liderul de la Kremlin a reuşit să organizeze cu succes referendum-ul pentru revizuirea Constituţiei în plină pandemie. Având în vedere situaţia epidemiologică destul de gravă din Rusia şi necesitatea de a asigura securitatea medicală a cetăţenilor, preşedintele Putin a decis ca ruşii să poată vota la acest referendum-ul în perioada 25 iunie - 1 iulie. Reţelele puterii centrale la nivelul sibiecţilor Federaţiei au mobilizat şi de această dată cu instrumentele puterii locale o mare majoritate a populaţiei ruse – denumită simbolic de unele cercuri analitice ”Majoritatea lui Putin 3.0”, tocmai pentru că aceasta ar fi cea de a treia sa mare victorie electorală.

După prelucrarea protocoalelor electorale, Comisia electorală centrală de la Moscova a stabilit că 77,92% dintre voturi au fost ”pentru” modificările propuse de preşedinte, ”împotrivă” fiind numai 21,27% dintre cetăşenii ruşi. Şi asta în condiţiile în care la vot s-au prezentat 67,97% dintre cetăţeni, ceea ce reprezintă un procentaj foarte bun. Voturi poate pentru cel mai important proiect al lui Putin după 20 de ani de lider incontestabil în Rusia. Important, deoarece una dintre modificări prevedea că Putin ar mai putea avea din 2024 încă două mandate la Kremlin, adică până în anul 2036. Este de notorietate că liderul rus preferă numai rezultate electorale cu procente foarte mari, care să-i confere în faţa tuturor politicienilor şi elitelor ruse acea legitimitate de mare calibru – ”puterea acordată direct de popor”.

De altfel, Putin declara şi înaintea acestui plebiscit că schimbările în Constituţie se vor produce doar dacă va fi obţinută o mare majoritate a voturilor. Este un lucru cu care Putin a obişnuit deja publicul rus şi auditoriul extern – voturi în majoritate absolută, pentru a avea întrega legitimitate şi libertate de a conduce statul aşa cum doreşte. Chiar dacă votul a fost boicotat de o parte din opoziţie rusă iar schimbările constituţionale au fost criticate de experţi în drept constituţional ca fiind cel puţin contradictorii şi că ar servi numai intereselor pe termen scurt ale preşedintelui Putin.

"Crearea unei noi Constituţii va face din Putin un fel de Părinte Fondator" - nota politologul Yekaterina Schulmann din Moscova, deşi în secolul XX se formase o tradiţie a liderilor sovietici - şi nu numai, de a modifica Constituţia Rusiei. Lenin, Stalin, Brejnev, şi apoi Boris Elţîn - primul preşedinte al Rusiei după colapsul sovietic din 1991 au folosit acest mecanism din plian. Putin face asta pentru prima dată.

Această revizuire (re)aduce un pivot conservator în linie cu determinarea preşedintelui la începutul celui de al treilea mandat prezidenţial în 2012, de a se concentra pe apărarea fermă a ceea ce el numeşte ”valorile tradiţionale ale Rusiei – susţinerea credinţei ortodoxe şi a valorilor familiei tradiţionale, opoziţia faţă de minoritatea homosexuală, denunţarea liberalismului şi democraţiei în stil occidental ca model politic şi societal. Acestea şi multe altele sunt reflectate în pachetul de amendamente care cuprinde peste 200 de modificări ale Constituţiei statului rus, care au fost susţinute evident de o campanie neobosită realizată de televiziunile ruse de stat şi de canalele de socializare pro-Kremlin pentru promovarea plebiscitului.

Dincolo de semnalarea unui curs conservator pentru Rusia, amendamentele oferă lui Putin posibilitatea de a implementa cu putere extinsă planurile sale pentru Rusia, îi oferă opţiunea de a candida pentru încă două mandate, imunitate juridică în caz de demisie şi lasă deschise alte căi pentru conservarea puterii sale politice, inclusiv un rol potenţial în cadrul Consiliului de Stat (re)constituit şi consolidat.

Reamintim că Putin a pus tot acest proces în mişcare din timp, anunţând modificările constituţionale propuse într-un discurs pe 15 ianuarie a.c., ocazie cu care a schimbat surprinzător şi guvernul Medvedev. La 10 martie, parlamentarul Valentina Tereshkova - prima femeie rusă cosmonaut, a propus formularea care oferea lui Putin încă două mandate, confimată de Curtea Constituţională. O zi mai târziu, documentul a fost aprobat de ambele camere parlamentare. Astfel, având în vedere rezultatele referendumului, Putin a semnat la 3 iulie decretul cu amendamentele respective, astfel încât, din 4 iulie, Rusia are practic o nouă Constituţie.  

Cu peste două săptămâni înainte de votare, librăriile din Moscova vindeau versiuni ale Constituţiei ruse cu noile modificări incluse. Iar reţelele de socializare ruse au fost inundate de imagini care arată apariţia de secţii de votare ad-hoc instalate pe maşini şi autobuze parcate, în parcuri, pe terenuri de fotbal şi în corturi. Sau imagini cu tombolele zilnice care ofereau premii celor care au votat. Observatori locali constatau că votul a fost o formalitate, iar funcţionarea mecanismelor de control asupra corectitudinii procesului electoral imposibilă. Ba unele voci locale sugerau că aceste lucruri vor duce la scăderea profundă a popularităţii lui Putin în societate.

Dar ce mai contează acum astfel de detalii? După anunţarea rezultatelor, Putin a mulţumit cetăţenilor ”responsabili” pentru vot, deoarece Rusia ar mai avea multe de făcut pentru modernizarea statului. "În multe feluri, suntem încă foarte vulnerabili, am făcut multe,...avem nevoie de stabilitate internă şi timp pentru a consolida ţara şi toate instituţiile sale" – nota liderul rus, adăugând că îi înţelege pe cei care au votat împotrivă, deoarece există încă multe probleme nerezolvate în ţară, mulţi oameni traiesc dificil şi se confruntă adesea cu nedreptatea. ”Viaţa arată altceva, viaţa arată că adesea sub-performăm, că trebuie să acţionăm mai repede, mai precis, mai organizat şi mai eficient " - mai nota Putin mai mult pentru elita conducerii statutului.

II. Preşedintele R.Belarus critică în continuare pe ruşi, intră în colimatorul europenilor şi numeşte un guvern loial şi militarizat pentru prezidenţiale.  

Preşedintele Alexander Lukashenko i-a transmis liderului Putin într-un interviu televizat recent, că a înţeles relaţiile reci între cele două capitale de ceva timp. ”Am înţeles că tu nu poţi lupta pentru a salva Belarus” şi ”Adesea îi spun asta lui Putin; te-am înţeles, tu nu poţi pierde Belarusul” – declara Lukashenko, criticând dur autorităţile ruse, pentru că ”nu vor să piardă Belarusul din punct de vedere economic”. Potrivit acestuia, Belarus a rămas singurul stat aliat al Rusiei.

Minskul atrage atenţia că, după Germania, statul belarus rămâne pe locul doi ca partener comercial al importurilor de gaze naturale ruseşti. Chiar şi în contextul în care, potrivit evaluărilor belaruse, ar fi început eliminarea Rusiei de pe pieţele europene şi cea ucraineană. Dorind probabil să braveze în raport cu politicile comerciale ruse, Lukashenko atenţiona Moscova că, în pofida sancţiunilor europene, cooperarea economică cu statele occidentale se adânceşte.

Reamintim că la 9 august vor fi organizate alegeri prezidenţiale în Belarus. Nu este o surpriză pentru nimeni că Lukashenko va candida din nou pentru această poziţie pe care o exercită în stil dictatorial de un sfert de secol. Şi, de asemenea, nu miră pe nimeni că acum, când opoziţia politică de la Minsk a fost eliminată prin forţă, acţionează pentru a elimina orice contracandidat. Ca atare, Lukashenko a intrat din nou în ”colimatorul” UE, care, la 19 iunie, a ameninţat Minskul cu noi sanţiuni în cazul în care Lukashenko nu va dispune eliberarea imediată a principalului rival şi contracandidat pentru funcţia de preşedinte al ţării, fostul şef al băncii Belgazprombank, Viktor Babariko. Babarico a fost trimis în spatele gratiilor de KGB-ul belarus, împreună cu fiul său şi alţi 19 funcţionari ai băncii. A primit, neoficial desigur, statut de deţinut politic, acesta invocând că a fost închis ilegal, nefondat şi fără a i se acorda dreptul firesc la asistenţă juridică, după ce banca pe care o conducea a efectuat unele manevre financiare ordonate politic.

Interesant este faptul că numai cu puţin timp înainte, premierul maghiar Viktor Orban - aflat în vizită oficială la Minsk în plină pandemie (!?!), a cerut (5 iunie) Bruxelles-ului să renunţe la sancţiuni împotriva Belarus, deoarece ”...este imposibil să realizăm un parteneriat cu sancţiuni...a venit vremea ca UE să anuleze sancţiunile aplicate Belarusului”. De notat aici că sancţiunile UE asupra Minskului includ şi un embargou privind armamente, precum şi îngheţarea de active şi interdicţii de călătorie pentru anumite persoane fizice şi juridice.

Represiunile politice pre-electorale, ca de altfel şi dificultăţile economice, s-au extins pe parcursul lunii trecute în Belarus, ceea ce dezvăluie faptul că Lukashenko intenţionează să se bazeze tot pe instrumentele structurilor de forţă pentru a primi fără emoţii cel de al şaselea mandat prezidenţial. Chiar şi în condiţiile în care opoziţia politică este practic anihilată, probabil de teama apariţiei unor rivali politici serioşi şi a unor mişcări protestatare de stradă, Lukashenko a înlocuit premierul şi a reînfiinţat Consiliul de Miniştri în formula care-i convine în aceste vremuri.

Au fost eliminaţi cei care susţineau reforme sau cu vederi liberale, fiind înlocuiţi de persoane care au legături cu serviciile de securitate. Noul prim-ministru, Roman Golovchenko, este, în etichetare slavă, un ”silovik”, adică un lider în structurile de forţă. A activat în Consiliul de Securitate, Parchetul General, iar în ultimii ani a condus Comitetul de stat militar-industrial, care a coordonat exporturile belaruse de arme. De unde rezultă că acesta se bucură de încrederea totală a preşedintelui.

Pentru Lukashenko, actuala criză este şi o oportunitate, folosită pentru mobilizarea liderilor din structurile militarizate disciplinate în vederea câştigării fără probleme a alegerilor. Şi fără vreun ”Maidan revoluţionar” de inspiraţie ucraineană la Minsk. Totodată, tehnologia politică pentru campanie electorală a lui Lukashenko va consta în convingerea electoratului de existenţa unor riscuri şi ameninţări periculoase care s-au abătut asupra ţării, care poate fi  ”salvată” doar cu el personal la cârma statului. Iar pentru protestatari mesajul său a fost clar, acela că are cine şi cum să-i combată.

III. Rachetele Iskander devin ceea ce probabil s-a dorit de la început. Capabile să lovească aproape orice punct din Europa.

Informaţii provenite de la compania rusă de stat ROSTEH anunţă că industria de apărare rusă pregăteşte o nouă modificare a rachetei operativ-tactice Iskander-M. Desigur nu sunt date publicităţii caracteristicile tehnico-tactice ale noi versiuni. Experţii ruşi şi occidentali presupun însă că, dat fiind că Tratatul INF privind interzicerea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune a picat, distanţa maximă la care Iskander-M  va putea lovi ţinte urmează să fie mărită considerabil.

Oficial, pe durata în care era valabil Tratatul INF, distanţa maximă de lovire a rachetelor Iskander-M era de 490 km. Deşi cercuri interesate occidentale exprimau convingerea că aceste rachete au fost proiectate de la început pentru a putea distruge ţinte la distanţe mai mari de 500 km, ceea ce ar fi intrat în intervalul de interdicţie a respectivului tratat (500 – 5500 km).

Industria rusă de apărare  - şi nu numai, explică faptul că este normal să se lucreze la noi versiuni cu parametri superiori ai acestei rachete, deoarece ar fi extrem de periculoasă o ”atitudine pasivă” faţă de rapiditatea cu care industriaşii SUA dezvoltă rachete interzise până anul trecut, testând deja anumite prototipuri promiţătoare. Compania rusă care a creat Iskander-M are acum ”mâinile dezlegate” şi poate trece la construcţia unui complex care să aibă o raza de acţiune mare şi alte performanţe operaţionale îmbunătăţite. Mai ales că platforma proiectată iniţial permite acest lucru, de unde şi suspiciunea mai veche că nu este vorba despre o ”minune tehnică” şi că, de facto, a fost proiectată de la început să lovească ţinte la distanţe interzise de INF.

Constructorii ruşi de rachete au mai realizat astfel de performanţe. De exemplu, racheta anti-navă X-35, de asemenea cunoscută specialiştilor militari din lume, care a intrat în exploatare în anul 2003, are o rază de acţiune de 130 km. În 2018, a fost realizată o modificare şi a apărut racheta Kh-35U cu aceleaşi dimensiuni ca X-35. În versiunea nouă, raza de acţiune a rachetei  s-a dublat, ajungând la 260 km. Reuşita s-ar fi datorat unui motor nou, mai mic şi cu consum de combustibil mult mai redus.

Voci critice de la Moscova arată că şi în Ucraina există astfel de preocupări, dând acelaşi exemplu al modificării rachetei X-35, prin tehnologiile Biroului Luch din Kiev. Acesta a creat  racheta Neptun, cu raza de acţiune de 300 km, soluţia fiind mai puţin inovativă decât la ruşi, deoarece au fost mărite dimensiunilor rachetei, pentru a permite mai mult combustibil.

Rachetele Iskander-M au fost dezvoltate iniţial pe platformele a două rachete diferite – pe racheta supersonică cvasi-balistică 9M723 şi pe racheta cu aripi subsonică 9M728. În urmă cu doi ani, a apărut o versiune cu 53 cm mai lungă pe baza platformei 9M729, care a şi confirmat suspiciunile americane privind încălcarea Tratatului INF. Ruşii insistă şi acum că nu există dovezi de intelligence militar cum că ar fi existat vreun zbor care să depăşească cei 500 km. Dimpotrivă, completarea rachetei cu noi echipamente de bord ar fi crescut masa rachetei , ceea ce ar fi scăzut raza de acţiune la 480-490 km.

În prezent constructorii ruşi nu mai au nicio obligaţie cu limitări de ”bătaie maximă” şi se pare că au trecut la elaborarea unei noi versiuni a rachetei Iskander-M pe baza unei platforme superioare, 9M730. Asta înseamnă, potrivit cercurilor ruse, că, dacă în prezent rachetele Iskander-M situate în Kaliningrad ar ajunge la Berlin, noua rachetă Iskander-M+ (sau cum va fi botezată) ar putea ajunge în aproape toată Europa.

În context, mai trebuie adăugat că este în continuare contrazisă versiunea americană care a generat retragerea SUA din Tratatul INF. Şi anume că Rusia a distrus tratatul construind complexul de rachete 9M729, a cărei rază de acţiune depăşea cu mult pragul permis de tratat. Dat fiind că INF a interzis nu numai producţia, dar şi dezvoltarea de tehnologii de rachete pe platforme terestre, politicienii şi strategii ruşi acuză SUA că ele au încălcat INF dezvoltând în secret tehnologiile respective, căci numai astfel ar fi fost posibil ca, la circa şase luni de la retragerea din tratat, SUA să lanseze noi rachete pentru testare. Retorica rusă de confruntare continuă în aceeaşi notă cu care a obişnuit Occidentul, chiar şi acum, în momente în care Bruxelles-ul dă asigurări că ”Nu va exista un moratoriu privind desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune în Europa.”

IV. Rusia - Forţele Aero-Cosmice  şi Sistemul Cosmic Unificat.

Comandantul şef al Forţelor Aero-Cosmice (VKS), Generalul Serghei Surovikin, a dezvăluit câteva dintre realizările acestei categorii de forţe armate a Rusiei în contextul împlinirii a cinci ani de existenţă a VKS. Acesta asigură că potenţialul de luptă al VKS este din ce în ce mai puternic, datorită primirii în serviciul de luptă  a unor noi categorii de armamente şi tehnică militară performantă - inclusiv UAV-uri, a dezvoltării unui sistem de avertizare împotriva atacurilor de rachete, îmbunătăţirii generale a procesului de instrucţie şi pregătire operaţională a forţelor şi organizării noilor formaţiuni pentru sprijin logistic şi tehnico-material al forţelor armate. Participarea în teatrele de operaţii externe - cum este cazul cu implicarea în operaţii concrete a VKS în Siria, a adus experienţă concretă de luptă.

Generalul rus a subliniat că, în ultimii ani, au fost primite ritmic în exploatare aparate noi sau modernizate, precum avioanele Su-30SM, Su-34 şi Su-35S, avioane MiG-31BM modernizate, elicoptere Ka-52, Mi-28N, Mi- 35M, Mi-8AMTSH şi altele. Astfel, peste 20 de regimente de aviaţie ar fi fost reechipate cu tehnică militară nouă.

Pe ansamblu, industria rusă militară de profil a livrat VKS peste 550 de unităţi de tehnică modernă din nomenclatorul forţelor de apărare aeriană, respectiv peste 300 de echipamente militare şi speciale din nomenclatorul Trupelor Cosmice (spaţiale). În 2020, este planificată primirea de la industria militară rusă a mai mult de 250 de unităţi de diferite tipuri de echipamente militare, inclusiv pentru aerodromuri.

În prezent, noi tipuri de aeronave dezvoltate de industriaşii militari - cum ar fi elicopterul de luptă Mi-28NM, cel de transport Mi-38T şi avionul multirol de generaţia a cincea Su-57, sunt supuse la experimentări în serviciul de luptă. În aceeaşi situaţie se află şi sistemul de rachete anti-aeriene S-500 ”Prometheus”-  dezvoltat de către compania Almaz-Antey, şi care va fi din noua generaţie de sisteme de rachete anti-aeriene. Nu se cunosc detalii tehnice, dar elementul de noutate tehnologică pare a fi acela al rezolvării separate pentru misiuni de distrugere a rachetelor balistice şi altor ţinte aerodinamice. Acest complex va putea distruge rachetele balistice cu rază medie de acţiune şi chiar focoasele rachetelor balistice intercontinentale pe secţiunea finală a traseului lor de zbor către ţintă. În plus, complexul S-500 va fi capabil să distrugă aeronave şi rachete hipersonice, precum şi drone aeriene.

Radare cu înaltă rezoluţie din sistemul de avertizare timpurie împotriva atacurilor cu rachete au fost dislocate în oraşe ca Orsk, Barnaul, Yeniseysk. Au fost desfăşurate complexul optic al sistemului de control spaţial ”Priţel”, complexul cu laser cu destinaţie specială ”Peresvet”. Noile echipamente ISR de informaţii militare şi prima staţie radar de detecţie a ţintelor peste linia de orizont ”Konteiner-3M”, dislocată în Republica Mordovya (n.n. -subiect al Rusiei) permit în premieră VKS să aibă întrega imagine şi controlul în timp real al spaţiului aerian al Europei şi Orientului Mijlociu, forţele ruse câştigănd timp pentru decizii în caz de măsuri militare de răspuns.

Odată cu primirea sistemelor de apărare anti-aeriană S-400, Pantsir-S, a avioanelor de luptă Su-30SM şi Su-35S, elicopterelor Mi-28N şi Ka-52, a noilor staţii radar, inclusiv a sistemelor de război electronic, de avertizare împotriva rachetelor, sunt asigurate mijloacele aeriene de lovire pentru întreaga gamă de altitudini şi de viteze de zbor ale posibilelor ţinte, incluzând toate tipurile de vehicule aeriene fără pilot.

Drept urmare a eforturilor realizate, s-a ajuns la situaţia în care ponderea armelor noi sau moderne în cadrul Forţelor Aero-Cosmice să depăşească deja 70%. Şi probabil că generalul rus nu exagerează prea mult, având în vedere atenţia specială şi fondurile consistente alocate de Kremlin pentru industriile aero-spaţiale şi de rachete. Dovadă că mai toate mijloacele de informare publică – indiferent că sunt sau nu de specialitate, din întreaga lume vorbesc extrem de frecvent despre realizări ruse în domeniul acesta, cu predilecţie despre avioanele şi rachetele de nouă generaţie. Asta nu înseamnă că VKS ruse şi industria de apărare de profil nu au probleme serioase, din care ar fi suficient să reamintim pe cele legate de finanţarea insuficientă şi de acces la tehnologiile de vârf occidentale.

Generalul rus a mai informat că VKS lucrează în continuare la construcţia aşa numitului Sistem Cosmic Unificat (EKS), care va permite asigurarea misiunilor militare de control global a suprafeţei terestre la nivel planetar, precum şi perfecţionarea şi creşterea fiabilităţii sistemelor de comandă/control C2 ale forţelor armate ruse în condiţii de contra-acţiuni cu bruiaj masiv.

În acest an este prevăzută finalizarea testării unui complex cosmic de comunicaţii militare cu aparate cosmice ”Blagovest” pe orbită geo-staţionară, iar până în 2024 este planificat să se finalizeze desfăşurarea Grupării Orbitale de Aparate Cosmice.

În 2022, este planificat să se desfăşoare Sistemul Satelitar de Comunicaţii Unificat din ”a treia etapă”, iar din 2023 să debuteze desfăşurarea Sistemului cosmic pe orbită înaltă de cercetare (informaţii militare). De asemenea, se află în construcţie Sistemul unificat de comandă ”Topaz” dedicat VKS, care va permite controlul navelor spaţiale pe toate tipurile de orbite.

V. Ambiţiile Marinei Militare a Ucrainei în perspectiva anului 2035.

Urmare a agresiunii hibride a Rusiei din 2014, Ucraina a pierdut o mare parte a marinei sale militare – circa 70% dintre nave şi infrastructurile militare navale şi 75% din marinarii militari. Statul ucrainean are 2759 km de litoral şi peste 72 de mii de kmp de Zonă (maritimă) Economică Exclusivă. Peste un sfert din PIB este generat de regiuni ale căror economii sunt conectate la Marea Neagră şi Marea Azov. Prin construcţia podului Kerch, Rusia a blocat libera circulaţie a navelor civile şi militare, indiferent de pavilion şi obstrucţionează navigaţia în Marea Azov, subminând economia ucraineană. Evaluarea ameninţărilor militare pentru marina militară a ridicat strategilor ucrainieni patru probleme: războiul viitorului; factorul Rusia; influenţa dezvoltării economice; sistemul de parteneriate. Nu se exclude faptul că noile mijloace de război vor necesita şi un cadru legislativ nou pentru marina militară.

Reconstrucţia forţelor navale militare a devenit o prioritate de importanţă excepţională, pentru securizarea şi protejarea coastelor şi apelor teritoriale, respectiv a intereselor economice şi de securitate ale Ucrainei, misiuni atribuite tradiţional forţelor militare navale. Obiectivul central este restabilirea capabilităţilor navale militare la un nivel care să permită asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Este o problemă dificilă, fiind extrem de costisitoare şi care necesită mult timp.

Cu toate acestea, a fost generată ”Strategia 2035 de dezvoltare a Forţelor Navale ale FAM ale Ucrainei”, care exprimă opţiunea pentru o forţă maritimă modernă, agilă şi inovativă, capabilă să desfăşoare operaţii clasice şi asimetrice. Cinci elemente sunt definitorii - personalul, armamentul şi echipamentele militare, coeziunea forţelor, pregătirea pentru luptă şi asigurarea logistica completă.

Au fost stabilite trei priorităţi şi trei etape sau faze de implementare, toate incluzând achiziţii de noi nave de suprafaţă, submarine, avioane pentru marină şi alte echipamente specifice. Prima etapă, 2020-2025, va viza achiziţia de capabilităţi ISR pentru averizare timpurie şi informaţii militare, pentru restabilirea controlului asupra apelor teritoriale la aproximativ 40 de mile nautice de litoralele Ucrainei. Controlul apelor teritoriale va presupune acţiuni consolidate ISR în afara zonei de 12 mile.

A doua etapă, anii 2025 – 2030, ar asigura recuperarea şi dezvoltarea capacităţilor de protejare a intereselor naţionale ale Ucrainei în Marea Neagră şi Marea Azov, în ZEE maritimă a Ucrainei, până la 200 de mile nautice de coastă. Aceasta presupune construirea de sisteme de interdicţie pentru acţiuni inamice – capabilităţi ”Sea Denial”, capabilităţi navale de lovire cu rază lungă de acţiune, armamente de mare precizie - sisteme anti-rachetă, anti-navă şi anti-desant maritim bazate pe platforme navale, terestre şi aeriene, achiziţia de nave pentru crearea de baraje de mine, armamente de apărare de coastă, inclusiv echipamente de război electronic.

A treia etapă, anii 2030 - 2035, va fi şi cea a marilor achiziţii pentru asigurarea controlului asupra zonelor de litoral, a apelor interne şi celor teritoriale, protecţia infrastructurilor portuare, pentru realizarea sistemului ”Sea Control”. Se prevede dezvoltarea de capabilităţi navale de anvergură inclusiv pentru a asigura interesele naţionale ucrainiene în Marea Neagră şi Oceanul Mondial. Accentul va fi pus pe dezvoltarea de capabilităţi de lovire pe mare şi uscat, creşterea numărului de  sisteme de rachetă anti-navă şi de rachete de croazieră.