MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE. Ianuarie 2019

SUMAR

I. Ucraina - sezonul alegerilor prezidenţiale

II. Securitatea energetică a Ucrainei este subminată de Moscova, care a blocat negocierile UE - Rusia - Ucraina până în primăvară.

III. Rusia - Turcia: nou dialog la nivel înalt organizat la Moscova

IV. Azerbaidjan şi Armenia au promis să treacă la pregătirea cetăţenilor pentru pace în Nagorno-Karabah.

V. Uniunea Rusia-Belarus marchează 20 de ani de existenţă. Presiunile politice ruse pentru integrarea completă a Belarus copleşesc Minskul.

I. Ucraina - sezonul alegerilor prezidenţiale

În următoarea perioadă ne-am propus să trecem în revistă principalele elemente care descriu modul de derulare a campaniei electorale şi agendele politice ale candidaţilor înscrişi pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina, care vor avea loc la finele lunii martie. Este probabil de interes să vedem care dintre candidaţii ucraineni deţine platforme pro-occidentale, pro-ruse, naţionalist-patriotice, populiste sau anticorupţie, şi care anume deţine viziuni realiste asupra dezvoltării statului ucrainean, respectiv vreun plan mai realist de a pune capăt războiului în Donbas.

Prima personalitate abordată este desigur preşedintele în exerciţiu, P.Poroşenko, care s-a  lansat într-un discurs de orientare generală pro-occidentală şi patriotică, şi care doreşte să fixeze în mintea alegătorilor ideile că ţara lor este unită, independentă şi conciliatoare, pe ansamblu un stat unitar în care nu-şi vor găsi locul „federaţii sau statute speciale pentru Crimeea sau pentru teritoriile ocupate din Donbas”. Evident, acesta vorbeşte despre ce va face în ipoteza în care va rămâne la putere. Cetăţenii din teritoriile ocupate sunt asiguraţi că nu vor fi uitaţi şi că va veni momentul în care vor fi eliberaţi de invadatorii ruşi. Discursul electoral este însoţit de declaraţii abrazive atunci când atacă subiectele sale favorite - „Donbasul rebel şi Crimeea rusificată”. Oricum, acesta concluzionează invariabil că „pace nu va fi”, lăsând să se întrevadă că, mai devreme sau mai târziu, în estul Ucrainei se va derula o operaţie militară de eliberare. Deocamdată, Poroşenko nu deţine prima poziţie în sondaje, discursul său fiind total anti-rus, vizând cu precădere electoratul din partea de vest şi centrală a Ucrainei.  

Trebuie amintit un detaliu important, şi anume acela că scenariul clasic al alegerilor prezidenţiale indică faptul că lupta se va da între preşedintele în funcţie, actualmente Poroşenko şi liderul opoziţiei politice, în acest an nimeni alta decât Iulia Timoşenko, un politician senior al interminabilelor confruntări de pe scena politică din Kiev. Despre primele acţiuni de campanie ale acesteia s-a vorbit deja în rapoartele MAS. Pe de altă parte, este previzibil ca Yury Boyko, în spatele căruia se află bine-cunoscutul politician Medvedciuk cu legături personale la Kremlin, să fie susţinut de propaganda rusă sub sloganul "sud-estul vorbitor de limbă rusă împotriva juntei ucrainene anti-ruse".

Prima mare surpriză nu a venit însă din rândul politicienilor cunoscuţi, ci de la Vladimir Zelensky, un faimos artist de comedie care a intrat practic în viaţa politică în partea a doua a anului trecut, după ce a ironizat în pamfletele sale comportamentele unui „preşedinte real”. Acesta este susţinut de miliardarul Igor Kolomoinsky (1), care vrea să testeze o tehnologie electorală nouă (probabil după model italienesc), opunând candidaţilor din vechea elită politică „post-Maidan” de care electoratul este saturat o vedetă TV care se prezintă a fi un nou şi mare prieten al poporului. În scurt timp, acesta a ocupat o poziţie neaşteptat de bună în sondaje (pentru moment este deasupra lui Poroşenko), pe baza unui discurs politic pacifist. 

Pentru Zelensky, problemele serioase abia acum încep, deoarece acesta pare a merge mai mult pe cont propriu în virtutea capitalului de simpatie ca artist în rândul alegătorilor, fără a avea grupuri de susţinere politică bine definite, fără un program politic clar şi fără o echipă de campanie electorală experimentată. Dincolo de faptul că încearcă să fructifice nişa de oportunitate a unui „om politic nou”, acesta deja se prezintă ca un candidat favorabil electoratului de limbă rusă din estul şi sud-estul statului, care susţine deschis legăturile culturale cu poporul rus şi care îşi prezintă cu mândrie afacerile din zona industriei cinematografice şi de TV pe care le are la Moscova. Ceea ce este de aşteptat să producă delimitări serioase ale unei părţi a electoratului furios pe comportamentul Moscovei în raport cu Ucraina. Este deja „promovat” de presa electorală ca un candidat „al ocupaţiei culturii moscovite”. Rămâne deci de văzut dacă Zelensky va reuşi să transforme popularitatea sa artistică în procente electorale, în condiţiile în care nu este clară poziţionarea propagandei ruse faţă de agenda sa politică.

II. Securitatea energetică a Ucrainei este subminată de Moscova, care a blocat negocierile în format UE - Rusia - Ucraina până în primăvară.

Cea de a doua rundă a negocierilor trilaterale UE-Rusia-Ucraina, desfăşurată la 21 ianuarie a.c. şi dedicată stabilirii condiţiilor pentru livrările şi tranzitul gazelor naturale prin Ucraina din anul 2019, au eşuat în pofida optimismului iniţial al Comisiei Europene. Negocierile pentru încheierea unui nou contract ruso-ucrainean pe această temă au fost complicate de „discrepanţe insurmontabile” în interpretarea deciziilor arbitrajului de la Stockholm (2) şi au intrat în impas pe fondul inflexibilităţii părţii ruse, dornică să-şi impune interesele geopolitice pe vectorul ucrainean.

Pe scurt, problema esenţială care blochează negocierile este aceea că Rusia consideră „inacceptabile” încercările instituţiilor occidentale de a rezolva problemele grave ale economiei Ucrainei pe seama finanţelor ruse şi cu încălcarea intereselor ruse, obligând-o să accepte contracte „incorecte prin natură economico-financiară” şi pe deplin nerentabile. În final, partea rusă a acceptat ca aceste negocieri să fie reluate cel mai devreme în luna mai, ceea ce se poate citi „după alegerile prezidenţiale din Ucraina”. Rusia a mai invocat absenţa unor pre-condiţii politice şi economice favorabile: condiţia sa de bază este atractivitatea comercială pentru un nou contract competitiv în raport cu tranzitul de gaze naturale prin alte magistrale (de ex. ”NordStream”, sau ”TurkStream"); gigantul rus Gazprom se află în litigii comerciale şi juridice interminabile cu Naftogaz, ceea ce constituie o barieră grea pentru negocierea unor termeni contractuali aplicabili după anul 2020; o cale alternativă la un arbitraj internaţional (tot un proces interminabil) ar fi, potrivit Moscovei, adoptarea unui sistem de decontări reciproce simetrice.

La rândul ei, partea ucraineană invocă faptul că Rusia nici nu vrea să audă de noua legislaţie în domeniu de orientare europeană adoptată de Kiev după 2014. Totodată, Kievul nu acceptă majorările ruse de preţuri la livrări directe şi pentru tranzit impuse pentru anii 2018 şi 2019 (pentru care a şi depus un alt dosar ce conţine o cifră de afaceri de circa 12 mld. dolari la curtea internaţională de arbitraj) şi nu înţelege în ce termeni ar putea fi negociat un nou contract cu Moscova care să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020. În context, oficiali ucraineni se lansează în unele declaraţii acide, potrivit cărora  proiectul ”NordStream 2” (NS2) ar fi în pericol de a fi finalizat, motiv pentru care oricum Moscova va fi forţată să semneze un nou contract de tranzit cu Kievul.

La Moscova, astfel de declaraţii sunt considerate pur şi simplu „ridicole”, deoarece finalizarea NS2 nu intră în discuţie, Ucraina fiind cea care a apelat la Bruxelles pentru a media termenii unui nou contract şi nu invers. Iar Kievul ar trebui să conştientizeze că „speranţele sunt chiar acasă”, deoarece numai un anumit tip de rezultat al alegerilor prezidenţiale ar putea genera condiţii acceptabile Moscovei pentru noi negocieri.

Prin urmare, după negocieri eşuate, situaţia uneia dintre cele mai importante probleme ale Ucrainei, securitatea energetică, rămâne în continuare suspendată, în condiţiile în care nu sunt încă tangibile efectele ultimelor sancţiuni introduse de Rusia (29.12.2018), ocazie cu care partea rusă a anunţat că va limita drastic investiţiile ruse în economia ucraineană şi resursele energetice destinate Ucrainei. Nu ar fi deci de mirare ca războiul ruso-ucrainean al sancţiunilor să creeze mari probleme pe linia asigurării securităţii energetice şi a unor preţuri sustenabile la energie, fără riscul unor derapaje ale economiei Ucrainei.

Către finalul acestei luni a apărut însă „lovitura de graţie” pentru securitatea energetică a Ucrainei, aplicată, desigur, de preşedintele Putin. O nouă surpriza strategică (3) neaşteptată la Kiev s-a produs la 25.01.2019, când, pe durata unei analize privind exporturile de gaze ruseşti către Europa, Putin a anunţat decizia Moscovei de a reorienta tranzitul gazelor naturale ruse spre Europa pe ruta Belarus, renunţând la magistrala ucraineană. Putin a explicat că aceste măsuri se datorează condiţiilor tehnice superioare ale rutei belaruse prin care preţiosul combustibil albastru rusesc va fi transferat către UE. Dar diplomaţia rusă ştie bine că reorientarea tranzitului rusesc de gaze naturale va fi o lovitură extrem de puternică pentru securitatea energetică şi economia Ucrainei.

III. Rusia - Turcia: un nou dialog la nivel înalt organizat la Moscova

Un eveniment politic important pentru actuala conjunctură a relaţiilor internaţionale din Regiunea Mării Negre şi Orientul Mijlociu s-a consumat la 23 ianuarie la Moscova, cu ocazia unei noi runde de convorbiri între preşedintele rus şi cel al Turciei. Preşedintele Erdogan a condus o delegaţie formată din ministrul de externe, ministrul apărării, ministrul energiei şi resurselor naturale, dar şi şeful Comunităţii Naţionale de Intelligence a Turciei, ceea ce dovedeşte că pe masa de lucru a reuniunii au fost puse mai multe dosare importante, unele chiar de importanţă critică pentru securitatea regională.

Potrivit tuturor aparenţelor, preşedintele rus a creat o atmosferă „caldă”, de natură a pava drumul către rezultate pozitive în procesul de cooperare bilaterală. Ceea ce l-a determinat pe Erdogan să concluzioneze că, în ultima perioadă de timp, a fost înregistrată o „îmbunătăţire clară a legăturilor politice, militare, economice, comerciale şi culturale". Acest aspect nu este de neglijat, având în vedere istoria mai veche şi mai nouă a rivalităţii tradiţionale dintre cele două puteri regionale şi faptul că fiecare dintre cele două state şi-au permis permanent să promoveze, fără a ţine cont de constrângeri externe, politici naţionale externe şi de securitate independente.

Cel mai important subiect a fost dosarul sirian, în contextul anunţatei retrageri a trupelor americane, lucru care şi motivează orientarea către o coordonare mult mai eficace a Ankarei cu Moscova, respectiv o cooperare mai bună cu Iran. Preşedintele Putin a anunţat că este momentul pentru reactivarea formatului Astana de negocieri pentru pace în Siria. Adică organizarea în regim de urgenţă a unui summit al Trilateralei Rusia - Turcia - Iran, propunere cu care Ankara a fost de acord. Totodată s-a decis ca miniştrii apărării şi de externe din cele două ţări să continue negocierile pentru realizarea unei zone tampon la frontiera turco-siriană, respectiv pentru măsuri de prevenire a creării unui vid de putere şi de securitate după retragerea militarilor din Siria. Putin şi-a exprimat disponibilitatea pentru explorarea măsurilor necesare ca refugiaţii sirieni să se poată întoarce în Siria.

Pe ansamblu, Ankara are nevoie de o coordonare strânsă cu Moscova pentru rezolvarea, în Siria, a două probleme importante. Prima se referă la soluţionarea situaţiei din Idlib, pentru care Moscova are o formulă prioritară de a facilita ofensiva forţelor regimului de la Damasc cu impact minim asupra intereselor turce. Putin a arătat că este gata să medieze debutul unui dialog constructiv între Ankara şi Damasc. Având în vedere că Idlib-ul este controlat de jihadiştii grupării Hayat Tahrir al-Sham şi că presiunea unui nou val migraţionist către teritoriul turcesc este mare, Ankara nu a putut avea obiecţii mari în afară de solicitarea unor garanţii pentru interesele sale cunoscute în regiune. A doua problemă se referă la zona protejată de SUA în nord-estul Siriei, obiectivul principal al Turciei fiind acela de a inversa actuala situaţie marcată de influenţa politico-militară ridicată a Unităţilor de Protecţie a Poporului Kurd din Siria, YPG. Ankara are nevoie de o atitudine cooperantă din partea Moscovei şi în această chestiune.

A fost analizat stadiul proiectului pilot din domeniul energo-resurselor, magistrala ”TurkSream”, cei doi şefi de stat insistând că este imperativ necesar ca lucrările terestre ale magistralei de gaze naturale să se desfăşoare în acelaşi ritm accelerat ca segmentul maritim. Alte subiecte importante au fost informarea reciprocă privind tensiunile în continuă escaladare dintre Rusia şi Ucraina (cunoscut fiind faptul că Turcia pune mare preţ pe parteneriatul cu Ucraina la Marea Neagră), respectiv despre intenţiile turce de a achiziţiona sistemul rusesc de rachete S-400, având în vedere că Washingtonul a oferit Ankarei o variantă alternativă de achiziţie a sistemului de rachete Patriot.

IV. Azerbaidjan şi Armenia au promis să treacă la pregătirea cetăţenilor pentru pace în Nagorno-Karabah.

Grupul de la Minsk al OSCE pentru medierea conflictului azero-armean din Nagorno-Karabah a organizat la Paris o reuniune (16.01.2019) la care au participat ministrul de externe al Azerbaidjanului şi omologul său armean. Şi, după un an 2018 în care regimul de încetare a focului pe linia de contact a fost încălcat sistematic şi cu premeditare de către cele două părţi iar schimbul reciproc de ameninţări cu războiul era singura formă de exprimări politice la Erevan şi Ankara (deci când aproape nimeni nu se mai aştepta la o un pas pozitiv de a reactiva negocierile pentru reglementarea conflictului azero-armean), iată că cele două diplomaţii au putut sta la aceeaşi masă şi găsi un limbaj normal de a debloca negocierile.

Rezultatul cel mai important a fost acela că părţile au căzut de acord şi au declarat oficial la finalul reuniunii, într-o nota surprinzător de pozitivă, disponibilitatea de a trece la pregătirea cuprinzătoare pentru pace a propriilor cetăţeni şi a populaţiilor din zonele conflictului Nagorno-Karabah. Evident că nu a fost un dialog simplu şi că nu au fost adoptate decizii extraordinare, dar poate fi acceptată ideea că a fost un debut promiţător. În fond, aceasta este singura decizie politico-diplomatică comună şi pozitivă a Armeniei cu Azerbaidjanul mediată de Grupul de la Minsk după foarte mult timp, în condiţiile în care relaţiile dintre cele două state au complicat permanent conflictul Nagorno-Karabah. Chiar şi ministerul rus de externe a salutat în termeni laudativi iniţiativa diplomatică armeano-azeră.

Faptul în sine că cei doi miniştri au convenit asupra necesităţii de a lua măsuri concrete pentru a pregăti populaţia pentru un proces de pace este un pas remarcabil, pentru că numai în acest fel pot fi depăşite diferenţele uriaşe dintre viziunile şi mentalităţile comunităţilor din cele două tabere aflate în conflict de zeci de ani. Abordarea diplomatică este deci pe deplin justificată, pentru că altfel cetăţenii ar opune o rezistenţă dură la orice tip de acord de pace pe care nu l-ar înţelege şi accepta dacă nu va fi apriori pregătit. Cu atât mai mult cu cât, din orice perspectivă ar fi proiectat un tratat de pace, acesta presupune asumarea de compromisuri şi concesii considerabile.

Evenimentul semnalat mai sus capătă o relevanţă şi mai mare dacă se ia în calcul trăsătura inovativă a acestei abordări diplomatice a negocierilor de pace, deoarece niciunul dintre guvernele azere sau armene nu au avut până acum o astfel de abordare realistă. Materializarea acestui acord promiţător presupune însă ca Baku şi Erevan să modifice fundamental politicile externe şi de securitate care au legătură directă cu relaţiile bilaterale (4) şi cu reglementarea conflictului. Toate acestea nu vor fi însă nici pe departe demersuri uşoare.

V. Uniunea Rusia-Belarus marchează 20 de ani de existenţă. Presiunile politice ruse pentru integrarea completă a Belarus copleşesc Minskul.

Constituită în anul 1999, Uniunea Rusia-Belarus a traversat cei 20 de ani de funcţionare fără rezultate concrete speciale, în pofida mijloacelor financiar-materiale puse la dispoziţie. Diferenţa extrem de mare dintre potenţialul politic, diplomatic, financiar-economic şi militar al celor două state, precum şi diferenţa enormă dintre ambiţiile lor geopolitice au pus mereu în dificultate statul belarus, care s-a temut permanent că transferarea către Moscova a prerogativelor suveranităţii sale va duce în timp la pierderea de facto a independenţei naţionale. De aceea, în timp, au avut loc mai multe mini-crize în relaţiile bilaterale, care au fost depăşite prin discursuri abile ale preşedintelui Belarus, pe fondul unei atitudini înţelegătoare a Kremlinului.    

Dar iată că, acum, noul profil regional şi internaţional al Rusiei a permis Moscovei să forţeze, prin presiuni politice fără precedent, o integrare completă a statului belarus cu Rusia, sub control politic şi după proceduri dictate de Kremlin. Desigur, partea rusă se prevalează oficial de prevederi ale Tratatului de constituire a Uniunii. În noua situaţie creată, preşedintele Lukaşenko a dezvăluit public că planurile Moscovei vizează în esenţă încorporarea Belarus de către Rusia (5), sub pretextul unei „integrări profunde": „Înţeleg aceste intenţii: primiţi petrol, dar haideţi să distrugeţi ţara şi să vă alăturaţi Rusiei". Acesta mai crede că va închide subiectul cu concluzia sa preferată: „Rusia, Belarus şi Ucraina sunt obligate întotdeauna să fie împreună. Suntem slavi şi trebuie să trăim împreună... Nu suntem necesari nimănui, nicăieri, toată istoria noastră vorbeşte despre asta". Şi Rusia este probabil de acord cu asta, dar numai în condiţiile în care acel „împreună” înseamnă ca Belarus şi Ucraina să reintre sub controlul total al Moscovei. 

Într-adevăr, în ultima parte a anului trecut Rusia a exercitat o serie de presiuni politice susţinute asupra Minskului în vederea acceptării de către acesta a unor iniţiative ruse care vizau o integrare statală în toate domeniile importante, mult mai profundă decât cea jalonată de termenii Tratatului Uniunii Rusia-Belarus. Şi mai toate propunerile afectau serios, potrivit autorităţilor de la Minsk, suveranitatea şi chiar independenţa Belarus. Iniţiativele Moscovei solicitau introducerea rublei ruseşti ca monedă unică (6), inclusiv ca monedă electronică de calcul în sistemul financiar-bancar (realizarea uniunii monetare), alinierea la sistemul fiscal unic rusesc şi eliminarea sistemului de compensări financiare a Belarus de către Moscova în diferite domenii ca industria energetică şi comerţul exterior cu petrol şi gaze naturale (ceea ce ar fi deranjat puţinele cercuri de afaceri occidentale cu investiţii în Belarus), implementare mecanismelor vamale de liberă circulaţie (uniunea vamală) şi, nu în ultimul rând, intenţia Moscovei de a implementa mecanismele ruse de piaţă în economia belarusă (piaţa unică). Ba chiar iniţiative pentru integrarea în plan militar (uniunea apărării), care să se materializeze la început prin dezvoltarea reţelei militare ruse pe teritoriul belarus.   

În ultimele zile din anul 2018, preşedintele belarus s-a deplasat de două ori la Moscova pentru a ajunge la un consens asupra situaţiei create, în convorbiri prelungite de circa 5-6 ore cu Putin. Nu sunt clare rezultatele discuţiilor, dar atmosfera generală a fost una tensionată, punând în evidenţă că problemele legate de integrare sunt extrem de complexe. Lukaşenko - care în acest an va trece din nou prin scrutinul electoral, a ţinut ulterior să întărească public ideea că Belarus va rămâne un stat pe deplin independent, chiar dacă „pe hârtie” face parte din Uniunea cu Rusia.   

Ulterior, poziţionările belaruse au devenit extrem de severe, astfel încât MAE rus a fost nevoit să dea asigurări că Belarus este un aliat de mare încredere şi toate iniţiativele ruse vizează doar o integrare cuprinzătoare. Ministrul rus de externe a încercat personal să stingă valul de comentarii periculoase ocazionat de această criză politică a relaţiilor cu Minskul, punându-le pe seama unor interpretări rău intenţionate şi de natură conspiraţionistă.

Dar Moscova nu a renunţat la iniţiativele sale pe vectorul belarus. Pentru a elimina o escaladare inutilă a crizei în relaţiile bilaterale, dar fără a face concesii pentru Minsk, Moscova a temperat spiritele pentru moment, acordând preşedintelui Lukaşenko şi societăţii belaruse un răgaz pentru a „digera” iniţiativele politice ruse. Pentru Belarus se aşterne o perioadă de incertitudini până la momentul în care Minskul va trebui totuşi să decidă asupra opţiunii finale. 

Interesante sunt însă o serie de concluzii a unor cercuri analitice belaruse şi ucrainene (7), care pun în evidenţă şi consecinţe geopolitice colaterale ale posibilei încorporări a Belarus de către Rusia. În sinteză, acestea arată că ar fi generat un pericol grav pentru Ucraina, care va fi prinsă într-un semicerc, sau mai neacademic spus, într-un cleşte. Din această perspectivă, se afirmă că Belarus va reprezenta pentru Moscova „cheia cea mai potrivită” pentru Ucraina, care ar intra într-o situaţie geostrategică fundamental nouă şi extrem de periculoasă pentru securitatea şi supravieţuirea statului ucrainean.

Extrapolând cu puţină imaginaţie o astfel de dezvoltare a situaţiei, aceleaşi cercuri arată că Belarus ar putea deveni şi „cheia potrivită” pentru întreaga regiune a Europei de Est. Ca atare, cele de mai sus ar fi suficiente pentru a explica de ce anume Kremlinul şi-a remodelat brusc abordările pe direcţia strategică Minsk. Deoarece ipoteza unui succes al Kremlinului cu noul plan pentru Belarus conferă un potenţial enorm Moscovei de a modifica unilateral situaţia geopolitică şi cea militară din Europa de Est, cu toate implicaţiile previzibile pentru securitatea regională şi pan-europeană.

 (1) Miliardarul şi magnat al televiziunii private, Igor Kolomoisky, este un rafinat cunoscător al politicii ucrainene, care doreşte să construiască o nouă personalitate politică de prim rang. În cazul în care nu va trage ”lozul cel mare”, acesta se va mulţumi se pare cu faptul că prestaţia lui Zelensky îi va permite să submineze scorul electoral al preşedintelui Poroşenko şi să elibereze de obstacole drumul Iuliei Timoşenko. Tehnologia sa electorală se bazează pe faptul că poate introduce variabile de incertitudine în campania electorală, care să determine o nervozitate suficientă a candidaţilor cu greutate politică mare pentru a comite erori. Deşi Zelensky nu pare deloc o marionetă a lui Kolomoisky (aşa cum susţin adversarii săi), acesta din urmă poate fi capabil să-i facă ”viaţa dificilă” dacă va intra în conflict direct cu interesele sale.

(2) Decizia arbitrajului de la Stockholm,  formulată cu un an în urmă şi care împiedică ajungerea la un acord, a stabilit compensaţiile ruse pentru contractul de livrare directă şi de tranzit prin Ucraina, potrivit cărora Gazprom ar trebui să plătească Naftogaz 2,56 mlrd. dolari pentru livrări directe şi alte 4,7 mld. dolari pentru tranzit în perioada 2018-2019. Partea rusă este iritată de faptul că, în mod ”asimetric”, obligaţiile financiare ale Naftogaz în cadrul aceluiaşi contract au fost simultan reduse cu mai mult de 10 ori.

(3 ) https://ria.ru/20190121/1549634589 şi https://mirnovostey.info/?url=https%3A%2F%2Fnewzfeed.ru

(4) Miniştrii de externe au convenit în marja acestei reuniuni să analizeze posibilitatea organizării unui summit între preşedintele azer Aliyev şi prim-ministrul armean Pashinyan. Reamintim că cei doi lideri au avut o scurtă întrevedere în marja summit-ului CSI de la Dushanbe de anul trecut, suficientă însă pentru a se înţelege asupra perfectării acestei reuniuni şi pentru înfiinţarea unui canal militar special de comunicare, care să permită reducerea tensiunilor militare pe linia de contact.

(5) https://versia.ru/belorusy-ne-podderzhali-iniciativu-prisoedineniya-k-rossii

(6)https://www.finanz.ru/novosti/valyuty/lukashenko-otkazalsya-perekhodit-na-rossiyskiy-rubl-1027879468?utm_source=24smi&utm_medium=referral&utm_term=11022&utm_content=2055419

(7) https://apostrophe.ua/news/world/ex-ussr/2018-12-29/putin-nashel-klyuch-k-ukraine-voennyiy-ekspert-ukazal-na-kovarnyiy-plan-kremlya/150257