MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE / Februarie 2019

SUMAR

I. Alegerile parlamentare din Republica Moldova - rezultate şi incertitudini.
II. Armenia se implică militar în Siria. Desigur, de partea Rusiei.
III. Ungaria nu strică relaţiile cu Rusia de dragul Ucrainei.
IV. Liderul R.Belarus s-a împăcat cu Vladimir Putin. Integrare să fie, dar suveranitatea rămâne ”sfântă”.
V. Sugestii pentru subiecte de urmărit în perioada următoare.

I. Alegerile parlamentare din Republica Moldova - rezultate şi incertitudini

Republica Moldova a organizat, la 24 februarie 2019, alegerile generale parlamentare şi un referendum consultativ pentru stabilirea numărului de deputaţi din Parlament, cetăţenii fiind chestionaţi cu privire la micşorarea numărului de deputaţi de la 101 la 61 şi înlocuirea mandatului reprezentativ cu unul imperativ. Mobilizarea cetăţenilor la vot a înregistrat cea mai mică cotă în istoria alegerilor desfăşurate de tânărul stat moldovean - 49,22%, rată de participare cu circa 6 procente mai mică  decât cea la alegerile organizate în 2014. După procesarea a 99,91% din voturi (la închiderea acestui buletin), rezultatele înregistrate de Comisia Electorală Centrală moldoveană arată următoarea ordine:
- Partidul Socialiştilor din R.Moldova (PSRM) - condus de Zinaida Greceanîi, partid de stânga, de orientare pro-rusă, partid al preşedintelui pro-rus Igor Dodon, s-a clasat pe primul loc cu o cotă de 31,15%,
- Blocul ”ACUM Platforma DA şi PAS”, condus de Maia Sandu, de orientare pro-europeană, compus din Platforma Demnitate şi Adevăr (lider Andrei Năstase) şi Partidul  Acţiune şi Solidaritate (lider Maia Sandu), cu 26,84%, 
- Partidul Democrat din Moldova, condus de Vlad Plahotniuc, partid de centru-stânga cu ideologie social-democrată, din 2016 adept al ideii ”Moldova - punte între Est şi Vest”, cu 23,64% din voturi,
- Partidul ”ŞOR”, lider Ilan Şor, de orientare pro-rusă, cu 8,32% din voturi.

Celelalte formaţiuni politice concurente şi candidaţii independenţi nu au reuşit să treacă pragul electoral de 6%. Referendumul a fost declarat valid, deoarece la vot a fost prezentă mai mult de o treime dintre cetăţenii cu drept de vot.

Ca după oricare scurtin electoral cu miză ridicată, cercurile politice, analitice şi intervenţiile pe reţelele de socializare au produs deja un noian de evaluări şi comentarii privind desfăşurarea alegerilor (1). Cele mai importante se referă la poziţionarea post-alegeri a partidelor calificate pentru Parlament, la interferenţele ruse în procesul electoral şi la faptul că sistemul informatic al CEC a fost menţinut securizat şi operaţional în pofida nemeroaselor atacuri cibernetice produse în special după închiderea urnelor. Şeful Misiunii de Observare a Alegerilor a făcut cunoscut faptul că, pe ansamblu, nu s-au înregistrat încălcări majore.

Formaţiunile câştigătoare nu sunt însă mulţumite, lăsând parcă să se întrevadă posibilitatea organizării pe termen scurt a unor alegeri anticipate. Blocul ACUM nu recunoaşte alegerile ca fiind libere şi corecte, ameninţând că vor fi adunate dovezi privind fraudele electorale. Se acuză mai ales modul organizat de ”remunerare ilicită” pentru vot dedicat şi transportul colectiv la urnele de vot a zeci de mii de cetăţeni din Transnistria, invocând această speţă ca partenerii occidentali ai R.Moldova să reacţioneze oficial în acest sens.

PDM a depus plângeri împotriva socialiştilor, încercând să convingă CEC asupra faptului că PSRM a oferit bani alegătorilor din stânga Nistrului. Până şi socialiştii invocă falsificarea rezultatelor în şase circumscripţii din ţară şi Chişinău de către concurenţi electorali şi reclamă că au fost înşelaţi tocmai în regiunea transnistrană, regiune despre care şi cei mai naivi observatori înţeleg cum s-a organizat votarea şi pentru care partide anume.

Unele partide acuză Federaţia Rusă de implicare nemijlocită, oficială şi abuzivă pentru a influenţa rezultatele alegerilor din R.Moldova. Şi sunt aduse public exemple în acest sens. Astfel, a reieşit că liderul şi controversatul om de afaceri V. Plahotniuc al PDM, a fost acuzat oficial de Ministerul rus de Interne cu numai două zile înainte de scrutin că a fost organizatorul unui grup infracţional care a sustras în anii 2013-2014 peste 37 mld. ruble ruseşti, motiv pentru care i-a fost deschis dosar de urmărire penală internaţională.  Un alt exemplu este implicarea Ministerului rus de Externe, care a acuzat într-un comunicat faptul că ambasadorul SUA la Chişinău se implică în alegerile moldovene. ”Îi susţine public pe unii politicieni împotriva altora şi face recomandări cu privire la modul în care trebuie să aibă loc alegerile...Democraţia va fi apreciată în funcţie de cine va câştiga. Dacă Washington-ul nu va fi mulţumit de câştigător, moldovenii riscă să rupă relaţiile cu Occidentul şi chiar să repete scenariul Maidanului ucrainean” - se precizează în comunicat.

Partidul Democrat este primul care şi-a declarat disponibilitatea pentru negocieri cu partidele învingătoare, pentru ”a oferi cetăţenilor o majoritate parlamentară şi un guvern funcţional”. Teoretic, Blocul ACUM ar putea aduna împreună cu PDM procentele necesare pentru o majoritate simplă, dar pare destul de greu de crezut că Maia Sandu şi Andrei Năstase ar putea accepta să intre de bună voie într-o coaliţie ”otrăvită” de Plahotniuc. Pe de altă parte, PSRM ar putea, de asemenea, să constituie o coaliţie cu Plahotniuc (oligarhul moldovean ”a mai cochetat” în timp cu socialiştii), dar, având în vedere poziţionarea certă de ultim moment a Moscovei în legătură cu liderul PDM, şi această variantă pare dificil de accesat. 

Prin urmare, rezultatele alegerilor sunt de natură a crea noi incertitudini, precum şi mari dificultăţi pentru stabilizarea situaţiei politice din R.Modova, şi aşa suficient de complicată în ultimii ani. Având în vedere că nicio formaţiune politică câştigătoare nu poate forma singură o majoritate pentru instalarea unui guvern stabil, va fi interesat de văzut cum vor fi tranşate negocierile pentru formarea unei coaliţii care să preia guvernarea.

II. Armenia se implică militar în Siria. Desigur, de partea Rusiei

Ministerul armean al apărării a dislocat la începutul acestei luni (08.02.2019) un contingent de militari în teatrul de acţiuni militare din partea de nord a Siriei, mai exact într-un raion adiacent la partea de nord a oraşului Aleppo. Pentru început, au fost dislocaţi în Siria 83 de militari, specialişti în arma geniu, personal medical şi o grupă destinată pentru protecţia şi securitatea forţei.

Misiunile asumate de Armenia se vor desfăşura exclusiv în afara zonelor unde au loc operaţii combatante şi confruntări militare, fiind axate cu precădere pe activităţi de deminare şi de informare a populaţiei cu privire la pericolele câmpurilor cu mine anti-personal, respectiv pe acţiuni umanitare specifice în raioanele în care se găsesc câmpuri minate. Personalul medico-militar va acorda asistenţă de specialitate pentru populaţia din zona de dislocare (2).

Asigurarea logistică, inclusiv transportul în/din teatrul sirian, va fi realizată de partea rusă, contingentul armean intrând practic în compunerea unei unităţi militare ruse dislocate în Siria.

Zona Aleppo a fost selectată pe motiv că acolo ar fi existat înainte de război circa 100 de mii de etnici armeni, dintre care cei mai mulţi s-au refugiat în alte state, inclusiv câteva mii în Armenia. Cel puţin aparent, este un argument care legitimizează într-o oarecare măsură participarea Armeniei alături de Rusia şi de Bashar al-Assad în razboiul sirian.       

Intrarea militarilor armeni în conflictul din Siria răspunde la o promisiune mai veche de un an făcută de autorităţile de la Erevan, la invitaţia oficială a Moscovei. Rusia a dorit  neapărat să aibă alături în campania din Siria un stat aliat din cadrul CSI şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitatea Colectivă (OTSC), organizaţii controlate de Moscova. S-a putut observa că, la modul general, statele OTSC au reuşit să se menţină distante de problematica împlicării Rusiei în Orientul Mijlociu. Fără a condamna neapărat Moscova, aliaţii din OTSC nu s-au solidarizat însă cu campania militară rusă din Siria.

Iniţial, revoluţia de catifea a anului 2018 din Armenia a făcut imposibilă materializarea promisiunii armene. Sau cel puţin până în momentul în care noul lider armean, premierul revoluţionar Nikolo Pashinyan, a căştigat alegerile generale anticipate din decembrie 2018 şi a fost convins de preşedintele Putin să nu părăsească orbita rusă pentru ”nişte iluzii pro-occidentale”, menţinând relaţiile tradiţionale cu Rusia. Astfel, Armenia a devenit prima şi singura ţară din CSI care a dat curs invitaţiei ruse pentru implicare militară în Siria. Ministrul rus al apărării, S.Şoigu, a mulţumit imediat părţii armene pentru că a fost primul stat din OTSC care a răspuns ”la chemarea de a sprijini poporul sirian”. 
De notat că SUA nu au primit pozitiv angrenarea militarilor armeni în Siria, deoarece acest lucru s-a făcut într-o misiune coordonată de Moscova, care susţine forţele guvernamentale ale lui Bashar al-Assad, responsabil de catastrofa umanitară şi de atrocităţile fără limite împotriva propriului popor în cei opt ani de război.  

III. Ungaria nu strică relaţiile cu Rusia de dragul Ucrainei.

După vizita secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, la Budapesta (10.02.2019), în cercurile politice şi analitice ucrainiene şi ruse au fost reluate dezbateri mai vechi privind modul în care Ungaria înţelege în prezent să dezvolte relaţiile cu statul vecin Ucraina. Deşi oficial sunt negate orice fel de intervenţii ale oficialului american pe lângă premierul maghiar, în sensul ameliorării poziţiilor dure adoptate de Budapesta în ultimul timp în raport cu Kievul, premierul Orban ar fi apreciat abordarea americană pentru a discuta deschis ”chestiunea delicată” a situaţiei etnicilor maghiari din Ucraina. Se pare că divergenţele viziunilor asupra dosarului Ucraina au persitat pe parcursul convorbirilor, existând presupuneri rezonabile că Budapesta ar fi fost încurajată totuşi de SUA să reia susţinerea politică a Ucrainei în contextul ”agresiunii ruseşti”.

Budapesta a clarificat după eveniment că nimic din cele discutate cu partenerul american nu este de natură să ameninţe bunele relaţii dintre Ungaria şi Rusia. Mai mult, MAE maghiar (3) ar fi catalogat drept ”ipocriţi” pe acei critici occidentali ai comportamentului Moscovei, atât timp cât state puternice din Vest întreţin relaţii economice de miliarde de euro cu statul rus.

Între timp, noi tensiuni continuă să se amplifice cu fiecare zi ce trece în relaţiile dintre Ungaria şi Ucraina. Degradarea acestor relaţii a început în septembrie 2017, moment când s-a trecut la ”ucrainizarea învăţământului” (4) în regiunile locuite de minorităţi naţionale. Budapesta a fost grav ofensată de tratamentul aplicat de partea ucraineană pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia şi a răspuns prin măsuri şi presiuni politice severe, cum ar fi emiterea în condiţii simplificate de paşapoarte maghiare către cetăţeni ucrainieni, cu ignorarea legilslaţiei ucrainiene şi acţiuni politice sistematice de blocare a oricărei iniţiative ucrainiene la nivelul organizaţiilor internaţionale, în special a oricărui demers politic ucrainean care are legătură cu integrarea în UE şi NATO. Ba chiar a fost introdusă în guvernul maghiar o funcţie nouă de ministru pentru afacerile din Transcarpatia, măsură care, literalmente, a lăsat fără replică Kievul.

Partidul ungar de extremă drepta "Jobbik" (care deţine 20% din locurile din parlamentul ungar) a susţinut nici mai mult nici mai puţin decât încorporarea Transcarpatiei în Ungaria, fiind totodată extrem de vocal pentru crearea unei regiuni autonome Pritsis (după numele zonei de frontieră ungaro-ucrainiene din apropierea râului Tisa), care să includă cele patru raioane ucrainiene transcarpatice locuite de etnici maghiari - Beregovsky, Vinogradov, Mukačevo şi Uzhgorod. În acest sens, ambasadorul Ungariei în Ucraina a declarat în mod repetat că este posibilă eliberarea de paşapoarte ungare pentru locuitorii regiunii transcarpatice şi crearea unei regiuni autonome ungare. Pe acest fond, iniţiativa de convocare a unui referendum regional cu privire la autonomie prinde contur. 

Aşadar, cel puţin la nivel declarativ, conflictul nedeclarat ungaro-ucrainean continuă. Până în prezent nu există semnale că politicile ungare descrise sintetic mai sus ar putea fi modificate, chiar şi în această lună fiind blocată reuniunea Comisiei NATO-Ucraina de către diplomaţia maghiară. Iar Kievul pare ostatec în propria situaţie politică şi de securitate internă dificilă, într-un an electoral greu, fiind evident în imposibilitatea de a se angrena într-o confruntare politico-diplomatică de proporţii cu statul vecin Ungaria. Ca atare, Kievul nu mai are spaţii de manevră pentru reacţii cel puţin simetrice, reacţii cu care de altfel îşi obişnuise vecinii că reacţionează înainte de anul 2014.

IV. Liderul R.Belarus s-a împăcat cu Vladimir Putin. Integrare să fie, dar suveranitatea rămâne ”sfântă”

Liderul R.Belarus, A.Lukashenko şi Vladimir Putin au încheiat, la 15 februarie a.c., o nouă rundă de convorbiri desfăşurată pe durata a trei zile în staţiunea rusă Soci, de pe litoralul Mării Negre. Convorbirile s-au axat pe soluţionarea unor probleme, clarificarea şi apropierea poziţionărilor Moscovei şi Minskului în ceea ce priveşte funcţionarea Uniunii Rusia-Belarus şi perspectivele de integrare a statului belarus, pentru stingerea divergenţelor serioase apărute lunile trecute în dialogul bilateral pe această problematică.

Reamintim că divergenţele dintre cei doi lideri s-au dezvoltat în esenţă după ce Belarus a solicitat compensaţii financiare legate de tranzacţiile ruse cu petrol şi gaze naturale. Preşedintele Putin a condiţionat practic acest suport financiar de o extindere amplă a integrării Belarus cu statul rus şi de revederea Tratatului  Uniunii, având în vedere că multe dintre prevederile acestui tratat semnat în 1999 ar fi rămas, potrivit liderului rus, numai pe hârtie.

Cerinţele Kremlinului au avut un caracter oarecum ultimativ, presiunile politice ruse fiind aplicate asupra Minskului pentru acceptarea de către acesta a multor iniţiative ruse care vizau o integrare statală cât mai completă, dar care afectau în viziunea lui Lukaşenko suveranitatea şi chiar independenţa Belarus. Pe scurt, Moscova solicita realizarea pieţei unice, uniunii monetare, uniunii vamale, alinierea la sistemul fiscal unic rusesc şi eliminarea sistemului de compensări financiare pentru partea belarusă în diferite domenii, inclusiv în comeţul exterior cu petrol şi gaze naturale.

Moscova a ţinut cont, desigur, de faptul că Belarus ”încălzise” în ultimii ani relaţiile cu Occidentul, în special cu state membre UE, în timp ce vorbea din ce în ce mai des de anumite ameninţări la adresa suveranităţii belaruse care ar veni de la ”Răsărit”. Pe acest fond, UE a redus sancţiunile împotriva Belarus începând din anul 2016, dar monitorizează permanent comportamentul autorităţilor politice de la Minsk în raport cu drepturile omului şi cu societatea civilă belarusă.

În ultimele două luni, reacţia lui Lukaşenko a fost una extrem de dură şi vocală în raport cu ”fratele mai mare”, Vladimir Putin. Nefiind însă prima reacţie de acest gen a acestuia de-a lungul timpului, Kremlinul i-a oferit înţelegere, ”timp de gândire” şi chiar unele concesii de care era convins că Lukaşenko va profita pentru a se erija în faţa naţiunii sale ca un învingător în lupta cu Moscova pentru promovarea intereselor belaruse. Şi de acestă dată, strategia lui Lukaşenko a dat roade, fiind acceptată tacit de Moscova, cel puţin pentru salvarea aparenţelor în ceea ce priveşte prestanţa liderului de la Minsk.

Aşa se face că, la finalul convorbirilor menţionate mai sus, preşedintele Lukaşenko a schimbat radical discursul faţă de Putin, subliniind importanţa Uniunii Rusia-Belarus şi concluzia că Minskul "este gata să se integreze cu Rusia în măsura în care popoarele rus şi belarus vor aceasta" şi în condiţiile în care nimic să nu afecteze suveranitatea celor două naţiuni. Lukaşenko a declarat (5) în final: "Suntem gata să mergem...UNIND eforturile noastre, statele şi popoarele noastre, în măsura în care sunteţi pregătiţi (n.n. - ruşii)", adăugând  că  că problema suveranităţii celor două state nu va intra în niciun caz în discuţie, deoarece suveranitatea Rusiei şi a Belarusului este "ca o icoană, este sacră".

S-ar mai impune precizarea că R.Belarus este stat membru al Uniunii Economice Euro-asiatice, al CSI şi al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă. Voci avizate din vest, dar şi din est sunt aproape unanim de părere că Moscova utilizează Minskul pentru a impune influenţa rusă în spaţiul ex-sovietic şi pentru a contracara NATO.

V. Sugestii pentru evoluţii de urmărit în perioada următoare

R.Moldova - Dată fiind importanţa alegerilor parlamentare pentru stabilizarea situaţiei politice şi a orientărilor viitoare de politică externă şi de securitate ale statului moldovean, se impune a se urmări evoluţiile din perioada imediată post-electorală. Planează o serie de incertitudini şi interesează în special poziţionarea finală a partidelor calificate în Parlament cu privire la validarea rezultatelor şi procesele de negociere pentru găsirea unei formule de coaliţie, în vederea trecerii la o guvernare funcţională.
Ucraina:

- Şi în acest caz, alegerile pentru preşedinte sunt extrem de importante în contextul politic intern şi de securitate al statului ucrainean. Campania electorală intră în linie dreaptă, apariţia de surprize privind opţiunile electoratului nu poate fi exclusă. Sunt relevante temele de dezbatere propuse candidaţilor şi mai ales poziţionările şi promisiunile acestora. Evoluţiile confruntării ucraineano-ruse rămân, de asemenea, un subiect important.

- O atenţie specială trebuie acordată evoluţiilor din confruntarea Forţelor Unificate ucrainiene cu separatiştii din Donbas şi modului în care Kievul gestionează escaladarea conflictului armat.

- Pe agenda geopolitică a REMN rămân la fel de importante evoluţiile confruntării ucraineano-ruse din Marea Neagră şi Marea de Azov.
Rusia:

- În luna martie, la Moscova se va derula Conferinţa de Securitate, eveniment devenit tradiţional şi la care este de aşteptat să participe oficiali din multe state de pe glob care sunt favorabile politicilor ruse.

- Un subiect extrem de generos va fi constituit din evoluţiile de politică externă promovate de Moscova, confruntarea politico-diplomatică cu Occidentul, continuarea înarmării şi implicarea militară rusă în zone de interes. În mod particular, rămâne de văzut dacă Moscova va găsi de cuviinţă să răspundă la chemarea ocicidentală de a se reintra în termenii Tratatului INF.

-Uniunea Rusia-Belarus - preşedinţii celor două state au bătut încă o dată palma privind viitorul Uniunii aflate la momentul aniversării a 20 de ani de existenţă. Rămâne de vazut dacă disensiunile au fost depăşite şi care va fi anvergura în care se va produce integrarea Belarusului în spaţiul economic şi de securitate rusesc.

Caucazul de Sud - În Georgia şi Armenia sunt aşteptări mari de la noul preşedinte georgian şi premierul armean, ambii instalaţi de curând în funcţii. Este cu atât mai interesant de monitorizat, având în vedere că este vorba de gestionarea a două conflicte nerezolvate, Abhazia şi Osetia de Sud în cazul Georgiei, respectiv conflictul azero-armean din Nagorno-Karabah.      

@@@@

(1)http://alegeri.md/w/%C8%98tiri_despre_alegerile_parlamentare_2019#Rezultatele_preliminare_ale_scrutinului_ parlamentar

(2) https://newsarmenia.am/news/armenia/minoborony-armenii-zayavlyaet-o-zakonnosti-otpravki-gumanitarnoy-missi i-v-siriyu/

(3) https://www.xpatloop.com/channels/2019/02/hungarian-opinion-mike-pompeos-visit-to-budapest.html şi https: //riafan.ru/1150423-uzhe-gotovy-priostanovit-peregovory-s-ukrainoi-i-es-v-vengrii-ocenili-otnosheniya-s-rf-posle-vizita-pompeo

(4) Parlamentarii naţionalişti de la Kiev au adoptat la 5 septembrie 2017 ”Legea cu privire la educaţie”, care prevede, printre altele, utilizarea exclusivă în sistemul de învăţământ a limbii ucrainiene (mai puţin în învăţământul pre-şcolar şi primar). O lege denumită ”odioasă” în unele medii politice, promulgată de preşedintele ucrainean Poroshenko în pofida consecinţelor previzibile în ceea ce priveşte relaţiile cu statele vecine vestice. Dorind să lovească în minoritatea rusă, parlamentarii au sfidat practic simultan drepturile celorlalte minorităţi privind folosirea limbii materne în învăţământul de stat. Calculele politice au fost greşite, deoarece au fost încălcate şi drepturi ale minorităţilor maghiare, române şi de altă etnie. Reacţiile oficiale negative au apărut imediat nu numai din partea Rusiei, Ungariei, României şi Poloniei şi desigur Rusiei, dar şi din partea Bulgariei, Greciei şi R.Moldova.

(5) https://lenta.ru/news/2019/02/04/problems/ şi https://lenta.ru/news/2019/02/15/daleko/