MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE (Decembrie 2019)

I. Preşedintele Vladimir Putin face prima mişcare dedicată menţinerii la putere după 2024 - lansarea procesului de schimbare a prevederilor Constituţiei Rusiei.

În marja conferinţei tradiţionale anuale din 20 decembrie 2019 cu jurnalişti din toată lumea, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în premieră că va lansa dezbateri largi în societatea rusă şi pe scena politică federală privind determinarea oportunităţii şi a modificărilor concrete care ar trebui aduse Constituţiei Federaţiei Ruse. Este pentru prima dată când preşedintele rus declară că are în vedere modificarea legii fundamentale ruse. Potrivit liderului de la Kremlin, ”obiectivul fundamental” ar fi extinderea competenţelor de putere ale Dumei de Stat - camera inferioară a parlamentului rus.

Preşedintele Putin nu a exclus însă necesitatea aducerii unor modificări la articolele care se referă la procedura de organizare şi derulare a alegerilor prezidenţiale. Acesta a declarat că această acţiune este extrem de importantă pentru Rusia şi trebuie efectuată cu toată ”seriozitatea politică”, fără imprudenţe şi fără niciun fel de grabă. Orientarea perimetrului de analiză asupra modificărilor necesare la Constituţia ţării este clară - numai articolele constituţionale despre competenţele parlamentului şi cele referitoare la acordarea mandatului de preşedinte al Federaţiei Ruse.

În context, liderul rus a şi transmis ideea care îl preocupă evident: aceea că ar putea fi schimbată sau chiar eliminată formularea ”la rând” din prevederea constituţională privind numărul de mandate prezidenţiale, deoarece ”creează confuzii unor politicieni şi unor activişti persoane publice”. În Constituţia Rusiei aflată în vigoare formularea respectivă este următoarea: "una şi aceeaşi persoană nu poate ocupa funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse pentru mai mult de două mandate la rând" (n.n. - consecutive). Eliminarea acestei formulări ar deschide lui Putin calea pentru menţinerea la putere în modul cel mai legitim, în limitele legale date de Constituţia statului, fără a mai fi nevoie să inventeze alte instrumente. Pe fond, aici este deci ”problema constituţională” a lui Putin.

Cât despre consolidarea competenţelor parlamentare este greu de anticipat dacă acestea vor putea fi într-adevăr extinse, atât timp cât Rusia va rămâne într-un sistem prezidenţial. Este o chestiune pe care niciun preşedinte rus nu va vreo să o schimbe în favoarea parlamentului. Cuplarea acestor două probleme constituţionale - una de natură parlamentară şi cealaltă de natură prezidenţială, este foarte potrivită din punct de vedere al imaginii politice interne şi externe a liderului Putin, deoarece politicienii aleşi de popor vor face modificarea Constituţiei şi nu el, preşedintele în exerciţiu ca persoană deplin interesată.    

Şeful statului a promis să supravegheze cu maximă atenţie întregul proces transparent de dezbateri şi de consultare a cetăţenilor, având să urmărească modul cum se dezvoltă discuţiile în cadrul societăţii ruse pe aceste subiecte. A mai menţionat că precizările sale nu au apărut pe un teren gol: "Am spus că văd o discuţie pe această temă care este în desfăşurare. O văd şi o consider nu fără motiv... Actualele partide parlamentare ridică problema extinderii competenţelor de putere ale parlamentului rus", a adăugat preşedintele Putin. În opinia sa, societatea rusă se dezvoltă şi se modernizează, structurile Dumei de Stat sunt consolidate, iar în ţară s-a dezvoltat un sistem pluri-partid de încredere pentru politica rusească. De asemenea, ruşii ar fi devenit mai responsabili în legătură cu acele decizii care se iau chiar la vârful ierarhiei puterii de stat. Acesta a precizat că nu se pune problema schimbării în întregime a Constituţiei, ci numai a unor articole ”depăşite de realităţile politice” din statul rus.

Având în vedere cele declarate, se poate spune că preşedintele Putin a detaliat totuşi destul de puţin subiectul delicat al modificării prevederilor constituţionale care pot fi formulate de asemenea natură încât să permită menţinerea sa la putere fără nicio limitare în termen de timp şi de număr de mandate. Acum acest subiect va fi lăsat ”să se rostogolească” în mod ”controlat” de Kremlin atât pe plan intern, cât şi pentru consumul politic extern.

Este de reţinut ideea că această primă soluţie a lui Putin pare şi cea mai simplă, pentru că i-ar aduce credibilitate şi legitimitate, fără complicaţii politice interne spectaculoase. Şi nici externe. Nu ar mai fi nevoie de a apela la modele externe, cum este cel oferit de China pe aceeaşi speţă. Să nu mai vorbim de mult speculata suspiciune că Putin ar fi optat să se folosească de realizarea Uniunii cu R.Belarus (1), ca o cale de a rămâne la putere ca preşedinte al unui ”stat rus nou”, care ar avea în compunere mica republică belarusă. De altfel, probabilitatea unui astfel de scenariu (unificarea Belarusului cu Rusia într-un nou stat sub Putin) este scăzută,  deşi nu trebuie respinsă definitiv din calculele analitice.

Mandatul ultim al preşedintelui Putin - conform versiunii în vigoare a Constituţiei, se va încheia în primăvara anului 2024, când liderul rus va avea vârsta de 72 de ani. De precizat că, la insistenţele unor jurnalişti - pe durata conferinţei de presă menţionată, ca Putin să aducă unele clarificări cu privire la formula transferului de putere care, mai devreme sau mai târziu, ar trebui să aibă loc, liderul rus nu a dat curs dorinţei jurnaliştilor, subliniind în mod diplomatic caracteristic discursului său că deocamdată este totuşi cam devreme pentru a vorbi de posibilul său succesor.

II. Moscova insistă cu oferta de a vinde Turciei avionul multirol de generaţia a cincea cu tehnologie Stealth, Su-57.    

Este deja cunoscută intenţia planificatorilor militari turci de a trece treptat la înlocuirea flotei turceşti de avioane multirol americane F-16. Planurile iniţiale prevedeau ca acest lucru să se întâmple firesc, cu sprijinul aliaţilor americani, prin participarea la programul american al avionului de generaţia a cincea F-35. Dar evoluţiile geopolitice din ultimii ani au dus la degradarea relaţiilor politice şi militare turco-americane, respectiv la încălzirea relaţiilor de parteneriat strategic dintre Ankara şi Moscova. Apoi s-a produs mult discutata achiziţie din Rusia a sistemului rusesc de rachete anti-aeriene S 400 ”Triumph”. O achiziţie contestată de aliaţi în cadrul NATO, respectiv o achiziţie care a îndepărtat şi mai mult Ankara de Washington. S-a ajuns la situaţia ca achiziţia de F-35 să fie suspendată fără un orizont clar de reluare, datorită degradării şi mai pronunţate a relaţiilor dintre Turcia şi SUA.    

În acest context şi după o afacere extrem de bună cu Turcia prin vânzarea sistemului de rachete amintit, Moscova marşează acum pe oferta de a vinde Ankarei avioanele de generaţia a cincea de producţie rusească, Su-57. În timpul unei vizite recente în Rusia (preşedintele rus şi cel turc au convenit ca, datorită dinamicii mari a acţiunilor în care cele două state sunt implicate în plan bilateral sau multilateral, să aibă întâlniri cel puţin o dată la două luni), preşedintele Erdogan a fost ofertat din nou în acest sens, moment după care a declarat că ţara sa va lua serios în analiză posibilitatea achiziţiei de aparate Su-57 sau Su-35.

În prezent, Rusia are fabricate circa 12 aparate de tip Su-57, astfel încât este dificil pentru cercurile de specialitate să evalueze cu precizie caracteristicile tehnico-tactice ale acestui aparat. Iar evaluările referitoare la Su-35 arată că, deşi acest aparat ar fi cu siguranţă un avion de vânătoare formidabil şi extrem de manevrabil, nu este totuşi un avion de generaţia a cincea. Pe de altă parte, voci avizate în domeniu arată că, în situaţia în care Turcia va decide să cumpere din Rusia o flotă de Su-57 sau Su-35 în viitorul apropiat, atunci Ankara va avea mari probleme cu aliaţii occidentali şi desigur cu NATO, ca organizaţie.

Oricum, se va limita drastic posibilitatea de a mai face achiziţii de alte avioane militare de la membrii Alianţei. Există reputaţi analişti mai sceptici, cum este cel turc cu sediul la Moscova, Kerim Khas, care se îndoieşte că Ankara va mai rămâne membru al NATO dacă va accesa alte achiziţii strategice din Rusia, cum sunt avioanele militare ruse. "Pentru NATO, nu ar fi doar inutil, dar şi dăunător să mai ţină un astfel de aliat. Aceasta ar însemna, de asemenea, o schimbare de 180 de grade a politicii turceşti în ceea ce priveşte problemele de securitate, ameninţările la adresa Turciei, precum şi orientarea majoră geopolitică" - a menţionat analistul respectiv, adăugând în această ipoteză performanţa Rusiei de a  ”sparge Alianţa fără măcar un foc de armă”.

Corporaţia rusă a producătorilor de aviaţie militară a anunţat recent că se află în fabricaţie peste 50 de aparate Su-57, care vor fi transferate Forţelor Aero-Cosmice (FAC) ruse începând din ultima parte a anului 2019. Programul Su-57 urmează să înlocuiască avioanele Mig-29 şi Su-27. În luna mai 2019, preşedintele Putin a declarat că FAC vor primi 76 de aparate Su-57 până în 2028. Dar costurile prea mari au stopat acest contract. Ulterior, s-a revenit asupra deciziei, deoarece a fost redus preţul unitar pentru Su-57 şi al echipamentelor asociate cu circa 20%. Primul zbor cu Su-57 s-a realizat în anul 2010. FAC ruse testează în prezent 10 prototipuri Su-57, dintre care patru se presupuse că au realizat unele misiuni de luptă în Siria.

Mai poate fi reţinut faptul că India a fost parte a programului Su-57, din care s-a retras în anul 2018 (era dezvoltat un model Su-57 cunoscut în India sub numele ”Perspective Multi-role Fighter - PMF”). De menţionat este şi faptul că, actualmente, dezvoltatorul rus are probleme financiare serioase cu acest program, de unde şi interesul acut al Moscovei pentru contracte cu livrări externe, Turcia fiind în acest peisaj de afaceri un partener ideal.  

În sinteză, principalele caracteristici (2) ale acestui aparat sunt:

- Caracteristici tehnico-tactice (performanţe) ale avionului Su 57 (prototip T 50) arată că acest aparat are lungimea de 19,8 m, anvergura aripilor de 14 m, înălţimea de 6,05 m, are greutate cu încărcătură utilă la decolare de maxim 27 tone, din care încărcătura de luptă de 7,5 tone; rază medie de acţiune de 5500 km; viteză maximă de peste 2 mach (2.100-2.600 km/h) la altitudinea de 17 km; plafon de zbor de 20000 m;

- Armamente de bord: varianta de serie va fi probabil echipată cu unul sau două tunuri GSh- 301 de calibru 30 mm; este prevăzut cu 6 grinzi de acroşare interne şi până la 6 grinzi de acroşare externe, 2 compartimente interne situate longitudinal în fuzelaj ce pot fi încărcate cu câte 2 rachete aer-aer RVV-BD (variantă a rachetelor R-37), 2 compartimente interne de mici dimensiuni încastrate în aripi pentru 2 rachete aer-aer RVV-SD; până la 6 grinzi de acroşare externe pentru diferite tipuri de rachete şi bombe, inclusiv racheta anti-navă de ultimă generaţie X-38. Mai deţine: sistem electronic integrat multifuncţional cu radar N036, radarul cu baleiaj electronic în bandă L de tip N036-1-01, 2 radare cu baleiaj electronic în banda X de tip N036B-1-01 şi 2 radare în banda L de tip N036L-1-01 cu rol de identificare amic-inamic (IFF); sistem de bruiaj electronic L402; sistemul integrat electrono-optic 101KS ce cuprinde sisteme pentru contramăsuri laser împotriva rachetelor cu ghidare în infraroşu, sistem pentru detecţie şi urmărire în infraroşu a ţintelor aeriene, sistem de avertizare pentru unde ultraviolete şi sistemul de ochire/ghidare 101KS-N.

Directorul Institutului rusesc de cercetare a sistemelor de aviaţie, Sergey Khokhlov, a anunţat că în Rusia au fost declanşate lucrările dezvoltării avioanului de vânătoare de a şasea generaţie. Stadiul actual este acela al lucrărilor tehnico-ştiinţifice de cercetare, pentru determinarea cerinţelor şi oportunităţilor tehnologice. Într-un interviu acordat Agenţiei de ştiri RIA Novosti, acesta a subliniat că avionul de generaţie a cincea Su-57 va fi platforma de bază pentru dezvoltarea celei mai noi tehnologii aviatice militare. Dar celelalte caracteristici vor fi mai avansate, adică avionul va fi mai rapid, chiar mai manevrabil, şi mai greu detectabil radar. Pentru avionul de generaţia a şasea se prevede şi ceva total diferit de Su-57, adică posibilitatea ca acest să fie controlat de la distanţă, ceea ce înseamnă că va putea opera fără echipaj.

În paralel cu începerea producţiei de serie a avionului Su-57 şi introducerea sa în FAC ale Rusiei, Moscova a anunţat recent că au fost iniţiate planurile de proiectare a bombardierului strategic invizibil radar de a şasea generaţie. În cadrul evenimentului dedicat celei de-a 70-a aniversări a Bazei ruse de testare a zborului Zhukovsky, directorul general al Companiei Tupolev, A.Konyukhov, a vorbit despre planuri avansate pentru modernizarea suplimentară a bombardierelor strategice Tu-22M3M, Tu-160 şi Tu-95MS, respectiv despre declanşarea lucrărilor pentru crearea  unui complex militar promiţător de aviaţie cu rază mare de acţiune.

III. UE, NATO sau Rusia - orientări ale politicilor externe şi de securitate în Caucazul de Sud înregistrate pe durata anului 2019 

Pe parcursul anului 2019, Caucazul de Sud s-a menţinut în caracteristicile geopolitice care o definesc ca şi zonă de sine stătătoare la estul Europei, aflată în vecinătatea imediată şi în atenţia primordială a Rusiei. Pe parcursul anului 2019, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia au manifestat conduite diferite şi o varietate largă de interese de politică externă şi de securitate. Poate la aceeaşi scară se raportează şi relaţiile economice externe, generate de evoluţiile diferite ale situaţiei politice şi social-economice interne. UE şi NATO au fost jucători mai importanţi pentru Georgia. Rusia a reuşit de tempereze sau chiar a stopat în mare parte tendinţele noului premier Nicolo Pashiniyan de a scoate Armenia din traiectoria rusă. Iar Azerbaidjan şi-a permis să joace o politică externă independentă prin abordări politice mai mult decât adecvate faţă de Moscova. Cei zece ani de Parteneriat Estic nu au fost suficienţi pentru consolidarea poziţiei UE în Caucazul de Sud. În sinteză, pot fi trase unele concluzii de ansamblu privind evoluţiile de politică externă şi de securitate ale fiecărui stat.

Armenia a exersat în ultimii doi ani un nou regim politic la Erevan, condus într-un mod cu totul inedit, poate chiar uşor extravagant pentru acest spaţiu, de premierul Pashiniyan. După preluarea puterii, a susţinut spre stupefacţia Moscovei politici pro-occidentale, inclusiv pe dimensiunea de apărare şi securitate. Cu timpul însă, a reţinut apostrofările Moscovei privind ipoteza devierii către Occident, astfel că, la finele anului 2019, Armenia se bazează politic şi economic din nou pe Rusia, în special din motive de securitate, găzduind cea mai mare bază militară rusă de lângă graniţa turcă. La rândul său, Moscova consideră Armenia ca fiind o poartă către Orientul Mijlociu şi Iran, fiind din acest motiv un punct de interes geopolitic atât pentru Rusia cât şi pentru UE. Armenia întreţine relaţii foarte tensionate atât cu Turcia - care încă neagă genocidul armean din 1915, cât şi cu Azerbaidjan, din cauza conflictului Nagorno-Karabah.

Armenia a refuzat asocierea cu UE şi s-a alăturat Uniunii Europene Eurasiene (UEE) controlată de Rusia. Chiar dacă acum aproape doi ani Erevan a încheiat convorbirile cu UE prezentând posibilitatea unor relaţii economice mai puternice cu Bruxelles în viitor, sistemul de tratate şi acorduri de tot felul cu Moscova rămâne ferm în vigoare, iar Rusia este şi la acest moment cel mai important partener comercial şi de investiţii din Armenia. Armenia importă circa 70% din petrol şi peste 80% din gazele naturale din Rusia la preţuri reduse, extrem de preferenţiale. Legăturile culturale cu Rusia rămân extrem de puternice. Totodată, Rusia este spaţiul cel mai atractiv pentru migraţia cetăţenilor armeni la muncă în străinătate, aportul lucrătorilor armeni în Rusia prin banii aduşi acasă fiind de 8% din PIB-ul statului. Armenia pare să se fi consolat cu lipsa voinţei politice pentru o altă alternativă de parteneriat extern, înrădăcinându-se tot mai puternic în sfera de influenţă rusă în ultima perioadă.

Azerbaidjan promovează o politică externă independentă, graţie marilor finanţe provenite din rezervele imense de bogăţii minerale şi hidrocarburi, respectiv fermităţii regimului autocrat de la conducerea statului al preşedintelui Aliyev. Strategii azeri păstrează cu grijă un echilibru al politicii externe atât pe relaţia cu UE, cât şi pe dimensiunea Rusia. Sprijină în limite rezonabile NATO, fără a marşa pe relaţii mai strânse cu Alianţa. Menţine deocamdată distanţa politică adecvată faţă de pactul militar al Moscovei, OTSC.

Baku este iritat de susţinerea tacită dar certă pe care Moscova o oferă Armeniei în problema sa de stat cea mai spinoasă - conflictul Nagorno Karabah, şi în egală măsură de criticile occidentale - în special cele din UE, privind abuzurilor puterii asupra drepturilor omului în Azerbaidjan. În general, Baku este extrem de sensibil la orice fel de imixtiuni politice din exterior.

Poziţionări de politică externă echilibrată se menţin şi pe dimensiunea economică externă. Azerbaidjan a respins ani de zile deopotrivă invitaţia Rusiei de a adera la UEE, cât şi semnarea unui Acord de asociere cu UE. Nu este stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, economia azeră fiind subminată de inechităţi şi monopoluri gigantice interne, dar salvată în ultimă instanţă de veniturile mari aduse de acestea la bugetul statului. Acesta este şi motivul principal pentru care factorul extern nu poate influenţa regimul lui Aliyev în problemele legate de drepturile omului. Şi motivul pentru care relaţiile cu UE - cel mai important partener comercial şi de investiţii al Azerbaidjan, se vor concentra pe dimensiunile economice şi nu pe cele politice.

În ceea ce priveşte parteneriatul strategic Azerbaidjan - Rusia (fondat în 2016), Baku se concentrează în mod extrem de abil pe dezvoltarea legăturilor comercial-economice, în zona industriei hidrocarburilor şi în domeniul dezvoltării infrastructurilor de transporturi. O atenţie specială şi în anul 2019 dezvoltării fără precedent a colaborării tehnico-militare, efectuând achiziţii militare de mai multe miliarde de dolari din Rusia.

Georgia a rămas cea mai fidelă ţară din regiune orientărilor euro-atlantice, cu toate neajunsurile înregistrate în programul Parteneriatului Estic şi în ciuda manevrelor obstrucţioniste permanente ale Moscovei. În această idee au lucrat atât politicienii cât şi societatea civilă pe ansamblu. Relaţia cu Rusia rămâne extrem de complicată şi a atins un nou punct de cădere de la războiul ruso-georgian din 2008. Georgia a glisat progresiv către UE, iar preluarea în premieră naţională a funcţiei de preşedinte al statului de către o femeie politician pro-Occident a susţinut ferm această orientare. Politicienii georgieni din primul eşalon al puterii au susţinut aceste orientări indiferent de evoluţiile luptei politice interne, sprijinind dezideratul ca Georgia să devină stat membru al UE, precum şi cel de a adera la NATO în următorii ani.

Acordul de asociere cu UE semnat de Georgia în 2014 a făcut posibil un progres indiscutabil al relaţiilor economice UE-Georgia. Mai mult, în 2016, UE a pus în aplicare un regim de călătorie fără vize pentru Georgia. Moscova a încercat prin diferite acţiuni să (re)apropie Georgia de Rusia şi a lansat ideea că viitorul Georgiei ar trebui să fie în mod logic alături de Ortodoxia creştină rusă vecină, cu care împărtăşeşte aceleaşi valori tradiţionale. Preşedintele Putin s-a exprimat de mai mult timp pentru a permite georgienilor să viziteze Rusia fără vize. Dar politicienii şi cetăţenii georgieni nu pot fi încă convinşi de bunele intenţii ale Kremlinului, chiar dacă în ultimul an au solicitat măsuri de aprobare a  schimburilor comerciale în anumite domenii. În aceste condiţii, chiar dacă Rusia apasă pe unele elemente pragmatice şi emoţionale de reluare a cooperării bilaterale, segmentul modern al societăţii georgiene pare decis să rămână fidel dezvoltării largi a legăturilor cu Occidentul. Georgia se îndepărtează pe an ce trece de influenţa politică a Moscovei şi este relativ deschisă către o relaţie cât mai puternică cu UE, cu SUA şi cu NATO.

IV. Rusia doreşte tehnică militară de generaţia a cincea şi a şasea, dar şi o doctrină militară modernă pentru abordarea conflictelor militare de nouă generaţie. 

Pe parcursul anului 2020, vor fi elaborate noi documente doctrinare strategice pentru Forţele Armate ale Rusiei (FAR). Ministrul rus al apărării, Serghey Şoigu, a dat ordin la finele anului 2019 generalilor săi ca, în următoarea perioadă, să fie dezvoltată şi adoptată o ”Teorie a conflictelor militare de nouă generaţie”. Documentul va trebui să includă cu acurateţe elemente teoretice şi practice concrete privind conducerea operaţiunilor militare pe termen mediu derulate de FAR. Ceea ce ar veni în completarea altui document doctrinar aflat în fază de elaborare, denumit ”Teoria războiului”. 

Gândirea militară rusă consideră că noile războaie necesită abordări teoretice şi practice noi, deoarece ”conflictele de generaţie nouă” prezintă caracteristica de a combina în mod din ce în ce mai sofisticat concepte şi procedee clasice şi asimetrice de război, în care acţiunile de luptă se desfăşoară cu mare rapiditate, nelăsând pur şi simplu spaţiu de manevră necesar pentru procese de elaborare a deciziilor, sau pentru a corecta ”din mers” erorile înregistrate. Necesitatea a apărut pe fondul modificărilor substanţiale ale luptei armate şi desfăşurării războaielor moderne, chestiune generată în primul rând de dezvoltarea noilor tehnologii de vârf şi de fabricarea în consecinţă a noi arme din ce în ce mai inteligente şi mai periculoase.

Ministrul Şoigu a menţionat în apariţiile sale din ultima parte a anului 2019 că simultan cu apariţia echipamentelor militare de înaltă tehnologie în serviciul de luptă al FAR, ar trebui perfecţionate formele de întrebuinţare a armamentelor noi şi procedeele de acţiune ale trupelor: ”Vom primi armamente noi... iar noi nu suntem pregătiţi” pentru această provocare. Şeful organismului militar rus a mai afirmat că ”în curând forţele armate ruse vor primi în dotare arme complet noi, ale cărei caracteristici tehnico-tactice de luptă se bazează pe energia laser şi pe tehnologiile hipersonice, primele modele experimentale aflându-se deja  în serviciul de luptă experimental”.

Noua teorie va trebui să se refere la modul cum ar trebui pregătite şi conduse FAR pentru participarea la un război de nouă generaţie pe termen mediu, adică în perspectiva următorilor 5-15 ani. Experţii militari ruşi se aşteaptă ca, în acest orizont de timp, rolul şi locul sistemelor inteligente şi robotizate pentru diferite misiuni militare vor creşte semnificativ la toate tipurile de echipamente şi categorii de forţe - aeriene, cosmice, terestre şi maritime. Acest lucru poate fi extrapolat la noile arme hipersonice şi de înaltă precizie, la sistemele de comandă şi control digital, la echipamentele militare cu inteligenţă artificială.

Aşa cum, de altfel, va creşte şi rolul operaţiunilor informaţionale, psihologice şi a celor în spaţiul mediatic în ostilităţile militare moderne. Toate aceste detalii vor fi luate la modul cel mai serios în considerare de planificatorii şi strategii militari ruşi pentru construcţia noilor forţe armate, precum şi pentru stabilirea metodelor optime de utilizare a noilor arme în războaiele viitoare.

Se consideră că viteza de derulare a ostilităţilor va creşte mult, având o influenţă decisivă asupra eficacităţii FAR în operaţiunile militare de ansamblu. Dotarea trupelor cu cele mai moderne mijloace conduce însă şi la reducerea ciclurilor de decizie şi comandă pe durata operaţiilor militare. Va rămâne esenţială necesitatea de a fi depăşită viteza de reacţie a oricărui inamic şi anticiparea acţiunilor acestuia pe baza sistemelor cu inteligenţă artificială în cadrul proceselor de susţinere a proceselor de decizie la nivel politic şi militar.

V. Ucraina avansează lent cu implementarea deciziilor de la Paris. Mai are numai trei luni până la viitorul summit în format Normandia de la Berlin.

Între timp s-a clarificat faptul că la summit-ul de la Paris (9 decembrie), preşedintele Putin a fost de fapt singurul câştigător - după cum avea să declare şi cancelarul german, în timp ce Franţa şi Germania s-au plasat pe poziţia de state garante ale îndeplinirii Acordurilor de la Minsk. La Moscova, propaganda rusă lucrează. Agenţia Ria Novosti a publicat declaraţii ale unor analişti ”independenţi”, potrivit cărora ”...la Kiev se ştie că nu pot fi păstrate republicile populare auto-proclamate Luhansk şi Donetsk. Donbas nu va rămâne parte a Ucrainei. Acest fapt este înţeles atât la Kiev, cât şi în Rusia şi în Europa”, citând pe scriitorul Zakhar Prilepin, fost luptător în sud-estul ucrainean. Potrivit acestuia, procesul politic şi tehnic de reglementare început este extrem de complex şi nu poate fi rezolvat dintr-o dată, pentru că partea radicală a populaţiei ucrainiene se va supăra brusc pe regimul de la Kiev şi va soma pe preşedintele Zelenski pentru complicitate cu Moscova. Cu atât mai mult cu cât există o tendinţă complet evidentă, aceea ca Donbas să se rupă complet de Ucraina. Iar acest lucru ar fi înţeles de toată lumea, inclusiv de preşedintele Zelenski.

Dincolo de manevrele politice ale Moscovei de descurajare şi de manipulare a Kievului, se poate constata din acţiunile din ce în ce mai confuze ale autorităţilor ucrainene pentru gestionarea teritoriile republicilor separatiste, că şi forţele politice de la Kiev sunt conştiente că nu mai pot controla acele teritorii din Donbas, în aceste republici auto-proclamate existând în prezent numai 2-3 milioane de oameni, care nu mai au entuziasmul de a dori vreodată să facă parte din Ucraina. Se invocă faptul că a fost plătit deja un preţ imens de acei cetăţeni, preţ care nu mai justifică revenirea la Ucraina.

Deşi ucrainenii solicită preşedintelui Zelenski să fie mai dur în negocierile viitoare, nu se va produce nimic cu adevărat revoluţionar în procesul de reglementare. Ministrul rus de externe, Sergey Lavrov, a dat curs în ultimele zile ale anului 2019 unor declaraţii deloc plăcute pentru liderul de la Kiev, învinuind din nou Ucraina că utilizează ”trucuri ieftine” în Donbas cu scopul real de a nu separa forţele pe linia de contact, ci dimpotrivă, pentru a  desfăşura alte forţe în raioanele disputate cu separatiştii. Oficialul rus a vorbit (21 decembrie) despre o ”stranie propunere” a Kievului de a se separa forţele de pe linia de contact în ”trei parcele aflate în câmp deschis”, unde oricum nu sunt desfăşurate permanent armamente grele şi unde, prin urmare, procesul de separare va fi unul inutil şi care ”nu va avea nicio influenţă reală pozitivă asupra securităţii oamenilor” şi comunităţilor ca atare.

Partea rusă atrage atenţia Kievului că, în realitate, nu face nimic pentru a îndeplini Acordurile de la Minsk, deci procesul de reglementare a ceea ce Moscova denumeşte războiul civil ucrainean din sud-estul Ucrainei va intra din nou într-un punct mort. Sunt vehiculate suspiciuni serioase în mediile politice şi analitice ruse că preşedintele Zelenski caută în mod constant noi modalităţi de justificare a inacţiunii conform angajamentelor asumate de Ucraina. Referirea se leagă de legea privind introducerea în Ucraina a unui sistem cu trei niveluri de auto-guvernare locală, considerat de Moscova a fi un nou mecanism iniţiat de preşedintele Zelenski, care speră ca în acest mod să se sustragă implementării Acordurilor Minsk 2.

Ca atare, situaţia din estul Ucrainei rămâne extrem de complexă. Sunt şi voci avizate care susţin că şi în situaţia în care s-ar separa forţele care deţin armamente grele la distanţele şi în zonele stabilite (şi despre care s-a convenit în formatul Normandia 4 la Paris), rămân în teren şi vor acţiona nestingheriţi luptători separatişti şi alţi oameni înarmaţi cu pistoale mitralieră şi aşa mai departe. Separatiştii au prevenit deja în luna anterioară în privinţa ”realelor intenţii ale armatei ucrainene”, care, în ciuda acordului privind instituirea unui armistiţiu şi a procesului de separare/retragere a trupelor de pe linia de contact din Donbas, continuă să aducă alte şi alte echipamente militare grele - inclusiv blindate, tancuri, transportoare, spitale mobile şi multe altele, în poziţiile deţinute deja în regiune. Declaraţiile de presă ale separatiştilor sunt probate cu imagini video cu garnituri de trenuri militare ucrainene care se deplasează spre front, filmate în diferite gări. Internetul a fost de asemenea asaltat (3) cu astfel de imagini şi comentarii.  

Tot în această perioadă, datorită aplicării regimului de liberalizare a înstrăinării terenurilor şi a posibilităţii ca acestea să fie vândute străinilor, în Ucraina s-au dezvoltat ample acţiuni de protest. Deşi Zelenski promisese în campania electorală această reformă. Ciocnirile forţelor de ordine cu manifestanţii ”stârniţi” - după cum spune tânărul preşedinte, de către vechile elite politice ucrainene au devenit periculoase, în sensul potenţialului de a degenera în evenimente tragice. De altfel, evenimentele au necesitat intervenţia directă a preşedintelui pentru a tempera lucrurile. Este lesne de imaginat că, în acest context de politică internă complex, regimul de la Kiev a devenit mai puţin vocal în îndeplinirea celor convenite la Paris.

După summit-ul în format Normandia de la Paris, preşedintele Putin a solicitat public Kievului să acorde un statut de egalitate pentru minoritatea de limbă rusă din Ucraina, reamintind că, după statisticile ruseşti, 38% dintre cetăţenii acestui stat se consideră ruşi. Moscova doreşte ca populaţia de limbă rusă din toată Ucraina să se bucure de drepturi democratice egale  şi tratament politic egal cu celelalte minorităţi etnice. Putin a menţionat că începând cu anul viitor, şcolile din Ucraina cu predare în limba rusă vor trece pe sistemul de predare în limba ucraineană, în timp ce şcolile cu predare în  maghiară, poloneză şi română abia din anul 2023. Liderul rus a reiterat că dincolo de aspectele de discriminare a minorităţii ruse, acest lucru lasă impresia că în Ucraina există mai mulţi maghiari decât vorbitori de limbă rusă.

Reamintim că războiul din estul Ucrainei durează din 2014, când Kiev a lansat şi o campanie militară împotriva separatiştilor din Donetsk şi Luhansk. Motivul ”oficial” a fost respingerea de către separatiştii din Donbas a rezultatelor mişcării revoluţionare de schimbare a regimului politic de către Euro-Maidan, mişcare pe care aceştia au categorisit-o lovitură de stat în Ucraina. De-a lungul anilor, peste 13 mii de persoane au plătit cu viaţa în confruntările armate dintre separatiştii susţinuţi de Moscova şi unităţile militare ale Ucrainei. Decizia privind separarea forţelor şi retragerea mijloacelor militare grele de pe  linia de contact din Donbas a fost semnată încă din septembrie 2016, dar abia în toamna anului 2019 părţile au reuşit să înceapă retragerea concretă a forţelor militarizate din raioanele localităţilor Zolotoy şi Petrovski. Procesul este întrerupt periodic de către ambele părţi aflate în conflict, care se şi învinuiesc reciproc destul de frecvent.

Predicţii ucrainene sceptice arată că, în a doua jumătate a anului 2020, Rusia va pune în funcţiune noi pârghii de presiune asupra Ucrainei. De aici concluzia că preşedintele ucrainean Zelenski este puţin probabil să poată face faţă confruntării multi-dimensionale cu Moscova, deci ar trebui să meargă pe o cale de compromisuri şi a concesiilor. Din această cauză, instabilitatea politică internă din Ucraina s-ar putea agrava brusc. Faptul că naţionaliştii ucraineni - care protestează oricând şi împotriva oricărui face un acord cu Kremlinul, au ameninţat deja că vor acţiona într-o astfel de ipoteză pentru a răsturna şeful statului şi guvernul, nu face decât să agraveze real situaţia internă. Cercuri avizate ruse şi ucrainene au reamintit pe un ton de avertizare regimului de la Kiev că, în luna septembrie 2020, Rusia va organiza exerciţiile militare pe scară largă în cadrul aplicaţiei ”Caucaz 2020”, în cadrul cărora vor repeta scenariul militar al Moscovei de invazie a Ucrainei.

1. În context trebuie menţionat că preşedintele belarus Lukashenko are acum o perioadă de relativă linişte, fiind amânată semnarea în prima decadă a lui decembrie a  documentului privind o integrare consolidată cu Rusia. Vehicularea ipotezelor că Rusia a lansat un atac asupra suveranităţii R.Belarus este un exemplu în care acţiunile Rusiei în vecinătatea apropiată sunt uneori puternic ghidate de preocupările politice interne. Un alt exemplu, afirmă unele voci avizate din Ucraina, este cea mai recentă acţiune a Rusiei faţă de Ucraina, în care Putin pare să caute să obţină mai multă influenţă pentru Moscova în ceea ce ar putea fi ultimul său mandat prezidenţial. https://newzfeed.ru/152527-izmeniya-v-konstitutsii-samoe-glavnoe-chto-nuzhno-znat/
2. https://nationalinterest.org/blog/buzz/russias-fifth-generation-su-57-stealth-fighter-any-good-100872 ; https://ro.wikipedia.org/wiki/Suhoi_Su-57 ; https://russian.rt.com/russia /news/701182-minoborony-s-350-vityaz?utm_source=browser&utm_medium=push_notifications&utm_campaign=push_notifications https://howto-news.info/smi-rasskazali-kak-prevoshodnoe-oruzhie-kremlya-mozhet-vnesti-razlad-v-nato/?utm_source=push& utm_medium=1 ; https://politros.com/152861-v-ssha-ocenili-ugrozu-ot-rossiiskogo-stels-bombardirovshika-pak-da-dlya-nato?utm_source=whitepush.biz&utm_medium= politros.com&utm_campaign=push10_11_10_2019
3. https://riafan.ru/1236343-donbass-predupredili-o-perebroske-voennoi-tekhniki-vsu?utm_source=push-notification&utm_medium=push-world&utm_campaign=push ; https://russian.rt.com/business/news /700525-rossiya-ukraina-tranzit?utm_source=browser&utm_medium=push_notifications&utm _campaign=push_notifications