MAS Raport special - REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE (Aprilie)

I. Ucraina - ”Avem Rusia pe care o avem...Şi trebuie să negociem”. Deşi lipsa de progres în negocierea unei soluţii politice poate îngheţa conflictul din Donbas.

La 30 aprilie, miniştrii de externe din cele patru ţări membre ale formatului Normandia - Ucraina, Rusia, Franţa, Germania – au desfăşurat o întânire prin videoconferinţă pentru a discuta (1) stadiul realizării celor stabilite în cadrul summit-ului aceluiaşi format la nivel de şefi de stat din luna decembrie 2019 la Paris, pentru negocieri relansate asupra reglementării conflictului din Donbas.

Aşa cum ne aşteptam înainte ca pandemia C-19 să cuprindă Europa, summit-ul la nivel de şefi de stat în format Normandia Patru nu a fost posibil să fie organizat în luna aprilie la Berlin, conform celor stabilite la Paris. Prognoza se baza pe faptul că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelelnsky, a fost învinuit permenent de Moscova că nu vrea să dea curs celor stabilite în Franţa. În acele condiţii, preşedintele Putin exprimase dezacordul său pentru un alt summit, până când nu va vedea că Zelensky întreprinde ceva concret în spiritul şi litera celor deja negociate. Din motive suprapuse, Germania a anunţat că următorul summit în format Normandia a fost reprogramat pentru luna mai la Berlin. Dar cele patru capitale au lăsat să se înţeleagă faptul că este prea devreme totuşi pentru a se vorbi despre o dată exactă.

În lipsa oricărui progres al părţilor implicate, a fost totuşi organizată o videoconferinţă la nivelul miniştrilor de externe din cele patru state, moderată de ministrul german de externe. Deşi cei patru oficiali nu se aşteptau la rezultate concrete ale acestor discuţii. Cu toate astea, multe agenţii de presă şi cercuri de analiză au pus etichete inutile pe această conferinţă – cum ar fi ”eşec” al negocerilor etc.  

Germania se aştepta să fie alocat un timp mai mare discuţiilor privind situaţia umanitară din zona conflictului şi, mai ales în condiţiile în care pandemia a blocat punctele de trecere ale liniei de contact existente, despre perspectiva deschiderii de noi punte de trecere peste linia contact după pandemie, respectiv despre încălcarea regimului de încetare a focului. Discuţiile au fost însă limitate în această direcţie.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitr Kuleba, a declarat ulterior videoconferinţei că cei Patru au discutat despre cum ar trebui să se asigure securitatea medicală şi epidemiologică în contextul pandemiei C-19 pentru ucrainenii care locuiesc în teritoriile necontrolate de guvernul de la Kiev - teritorii temporar ocupate de separatiştii susţinuţi de Rusia. Acesta a solicitat acces liber în toată zona de conflict pentru reprezentanţii OSCE şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, astfel încât problemele sanitar-medicale ale populaţiei ucrainiene din acele teritorii să poată fi gestionate corespunzător. Oficialul ucrainean a dat asigurări că guvernul de la Kiev va asigura transmiterea fondurilor pentru plata pensiilor cetăţenilor ucrainieni cu domiciliul în Donbas. Desigur, Kievul plasează această obligaţie juridică exclusiv ucraineană în cadrul mai larg al Acordurilor Minsk, ”bifând” astfel că rezolvă câte ceva din multele probleme asumate şi neabordate încă.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a ridicat – în termeni aproape ultimativi după unii analişti, problema constituirii ”Consiliului consultativ” care să includă reprezentanţi ai zonelor separatiste, şi care ar trebui să aibă greutate în procesul de reglementare a conflictului din Donbas. Crearea unui astfel de organism consultativ pentru negocieri cu regiunile separatiste poate fi văzută ca o încercare a Moscovei ca, fără a se încălca cadrul juridic al procesului Minsk, să se poată acorda legitimitate internaţională reprezentanţilor din Donetsk şi Lugansk şi dreptul de a negocia într-un format cu Kievul. Probabil că datorită faptului că Moscova a lăsat să se înţeleagă că ar condiţiona această chestiune de poziţionări pozitive ruse ulterioare, niciun alt ministru de externe nu s-a angajat cu ceva în această problemă, care de a altfel a rămas suspendată.

Totodată, din partea Rusiei au existat acuze potrivit cărora Ucraina intenţionează să revizuiască ceva în cadrul procesului şi Acordurilor de la Minsk. Potrivit unor voci avizate din Ucraina acesta ar fi numai un indiciu că, pe ansamblul procesului de reglementare, s-ar fi realizat ”un pas înapoi”.

Cei patru miniştri au aplaudat recentul schimb de prizonieri, în pofida insatisfacţiei părţii ucrainiene care nu şi-a atins obiectivul de a face un schimb în formula ”toţi pentru toţi” a persoanelor deţinute în Ucraina şi Rusia. Aceştia au decis însă să transmită Grupului Trilateral de Contact Minsk recomandarea de a accelera orice proces care se referă la securitatea pe linia de contact şi regimul de încetare a focului. Este probabil că aceasta este singura măsură mai importantă a videoconferinţei. Prin urmare, a devenit foarte credibilă informaţia potrivit căreia motivul principal pentru care a fost organizată această conferinţă a ministrilor de externe în format normand a fost acela de se genera ”un impuls” pentru îndeplinirea deciziilor la summit-ul de la Paris” de anul trecut.

Se  consideră că Rusia şi Ucraina trebuie să continue cooperarea pentru negocierea şi implementarea unei soluţii de pace la conflictul din Donbas. Atât timp cât s-a păstrat această retorică generală este evident că atmosfera dezbaterilor a fost una constructivă. Discuţiile au devenit mai tensionate numai în momentul în care au fost cerute unele explicaţii Kievului despre lipsa de progres real pentru îndeplinirea celor asumate prin Acordurile Minsk. Şi de această dată, au fost înregistrate acuze reciproce între Kiev şi Moscova privind încălcarea promisiunilor făcute anterior în problemele ce ţin de conflictul din Donbas. Partea ucraineană a insistat pe ideea că, în continuare, caută soluţii pentru rezolvarea conflictului şi demonstrează că are demersuri constructive, solicitând aceeaşi abordare de la Moscova.

Ca şi nuanţare nouă de poziţie, Kievul susţine că acum este prioritar principiul ”mai întâi securitate” şi, pentru aceasta, discuţiile ar trebui să plece de la îndeplinirea obligaţiilor pe linie de securitate a prevederilor Acordurilor Minsk, şi numai după aceasta să se treacă la celelate obligaţii asumate. Kievul a reiterat că se află pe mai departe în imposibilitatea de a relua controlul asupra frontierei cu Rusia în zona conflictului. Au fost propuşi paşi concreţi pentru reluarea planurilor de deminare în teritoriile respective şi restabilirea fără îngrădiri din partea separatiştilor susţinuţi de Rusia a activităţii Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE.

Ministrul de externe ucrainean a indicat persistenţa lipsei de încredere în Rusia, din cauza faptului că ”Rusia încalcă...promisiunile sale. Dar trebuie să lucrăm mai departe. Avem Rusia pe care o avem, nu există altă Rusie. Şi trebuie să continuăm să discutăm.” De fapt, referirea se face în special faţă de încălcările regimului de încetare a focului. Iar acest lucru continuă să fie un punct nevralgic, dacă nu cumva un punct mort al tuturor negocierilor ucraineano-ruse pe tema conflictului din Donbas.

Întreaga stare de lucruri invită la revizitarea evaluării secretarului general al OSCE, Thomas Greminger, care arată că, în ciuda reluării recente a negocierilor politico-diplomatice la vârf şi cel puţin a unor tentative modeste de reconciliere între Ucraina şi Rusia, implementarea integrală a Acordurilor Minsk este amânată cu premeditare şi rămâne încă la mare distanţă: ”Avem nevoie de o încetare durabilă a focului, avem nevoie de libertate de mişcare şi avem nevoie de libertatea de exprimare...în regiunea Donbas. Suntem încă la distanţă mare (n.n. – de a realiza aceste lucruri)”. De aici, potrivit oficialului OSCE şi riscul ridicat ca războiul din Donbas cu regiunile separatiste să se transforme într-un adevărat ”conflict îngheţat”. Pandemia C-19 nu face decât să adauge - dacă mai era nevoie, condiţii şi factori noi care să favorizeze ca această predicţie să devină o realitate geopolitică.

Oricum, în această perioadă în care statele vest-europene – printre care Franţa şi Germania, se confruntă cu probleme de securitate naţională extrem de serioase şi prioritare datorită calvarului C-19, este de înţeles că problematica războiului din Donbas şi a unui nou summit în format Normandia poate să devină mai puţin importantă. Între timp, situaţia din Donbas nu a cunoscut ameliorări semnificative, fiind marcată de episoade mai serioase sau mai puţin intense de încălcare a regimului de încetare a focului peste linia de contact.

II. Kremlinul acţionează pentru a nu fi afectat Complexul Militar Industrial al Rusiei de consecinţele actualei crize mondiale.   

Potrivit prognozelor FMI, datorită pandemiei C-19 în Rusia se aşteaptă o cădere economică în acest an de cel puţin 5,5%. Şi asta în condiţiile pierderilor care pot fi calculate în prezent, fără a se lua în calcul alte ravagii economice în cazul în care pandemia nu poate fi oprită într-un timp scurt şi mediul de afaceri nu-şi poate relua cât de cât rezonabil activitatea. Rusia, alături de alte state care au cheltuieli militare foarte mari cu cercetarea şi producţia de echipamente militare, nu au anunţat deocamdată (2) reducereri de bugete pentru industriile de apărare, deşi multe cercuri analitice respectabile consideră că sunt iminente reduceri ale bugetelor pentru apărare.    

În context poate fi notată situaţia cu statele care au cele mai mari cheltuieli militare din lume. Potrivit SIPRI, cheltuielile mondiale pe apărare de anul trecut au atins cel mai înalt nivel de după criza financiară din 2008, însumând 1,9 trilioane de dolari. SUA se află pe primul loc - 732 miliarde USD (38% din cheltuielile globale pentru armamente). Pe locul doi se află China cu 261 miliarde USD, fiind urmată de India cu circa 75 miliarde USD. Pentru prima dată în istorie, două ţări din Asia s-au situat pe primele cinci locuri. Rusia a ocupat locul patru cu peste 65 miliarde USD, fiind urmată de Arabia Saudită cu circa 62 miliarde USD.

În plină pandemie, preşedintele Rusiei a lăudat recent bilanţul pozitiv al industriei de apărare pe anul 2019 şi a făcut apel la liderii regionali şi industriaşii militari să ferească Complexul Militar Industrial (CMI) de riscurile pe care le induce pandemia. Liderul rus a arătat că, în pofida situaţiei generale geopolitice nefavorabile şi a contra-acţiunilor concurenţilor internaţionali, sistemul tehnico-militar de cooperare cu circa 100 de state a funcţionat corespunzător. ”Nu numai că ne-am îndeplinit planurile noastre, dar le-am şi depăşit cu două procente. Au fost livrate la extern echipamente militare de  15 mlrd USD. Portofoliul de comenzi este astăzi de peste 55 miliarde USD” -  a declarat Vladimir Putin la 9 aprilie.

În ceea ce priveşte situaţia de azi din CMI al Rusiei, nu există informaţii publice suficiente şi certe care să indice probleme serioase financiare sau de producţie generate pe fondul pandemiei C-19. Cu toate acestea, au putut fi înregistrate o serie de ieşiri publice ale liderilor unor mari companii ruse din industria de apărare, care dovedesc lipsa de optimism asupra evoluţiilor ulterioare ale afacerilor în domeniu.

Potrivit expertului militar al Consiliului rus pentru afaceri internaţionale, Ilya Kramnik, specificul problemelor CMI rus este faptul că acestea suferă nu atât din motive legate direct de carantină (oprirea producţiei, reducerea finanţelor şi fisurarea lanţurilor industrial-tehnologice), ci datorită crizei  economice de ansamblu cauzată de pandemie. Potrivit acestuia, guvernul poate folosi reducerea cheltuielilor militare ca şi instrument de ieşire din criza economică. Finanţările companiilor CMI se vor face, potrivit acestuia, după o schemă de priorităţi, primele companii finanţate în industria de apărare fiind cele care asigură ocuparea a cât mai multă forţă de muncă şi reluarea fluxurilor financiare, precum şi cele care asigură comenzi de tehnică militară pentru export. Acesta admite că pot suferi programele de înarmare care presupun investiţii financiare mari în primele etape de cercetare şi dezvoltare ale unor noi categorii de tehnică militară.

Totodată, analize ruse de economie militară subliniază că există fonduri de rezervă care vor face posibil ca Programele ruse de stat pentru înarmare să nu se reducă. Mai mult, din experienţele cu alte crize majore, se explică faptul că niciodată nu au fost reduse finanţările pentru Programele de înarmare, ci mai degrabă au fost reduse drastic alte cheltuieli curente şi de personal ale organismului militar.

Pot fi notate câteva exemple concrete. Liderul Complexului Aviaţiei de Apărare anunţa (22 aprilie) că toate întreprinderile şi-au reluat activitatea, deşi mai devreme corporaţia anunţase reducerea serioasă a producţiei. Cu două săptămâni înainte, corporaţia ”Rostvertol” anunţa deficite ale veniturilor financiare datorită stopării producţiei, din cele 122 de firme subcontractoare fiind în activitate numai 25 de întreprinderi.

Dar probabil cel mai semnificativ lucru este linia politică generală de conduită pentru CMI pe durata pandemiei, decisă de către preşedintele Putin. În cadrul unei şedinţe (9 aprilie) a Comisiei pentru cooperare tehnico-militară cu alte state, liderul rus a recomandat ca acţiunile puterii locale de stat din subiecţii federali pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii cetăţenilor trebuie să fie echilibrate, astfel încât  să nu deranjeze activitatea CMI. ”Aceste acţiuni ar trebui să fie echilibrate, adecvate situaţiei reale din fiecare regiune (n.n. – a Rusiei), mai ales dacă este vorba despre asigurarea unei activităţi stabile şi ritmice a întreprinderilor care formează sisteme economice, în care, desigur, se include şi Complexul Militar Industrial" - a declarat şeful statului rus.   

III. Turcia – abordarea inovativă a unei noi doctrine militare de război al dronelor crează dureri de cap strategilor de la Moscova şi nu numai.

Flota de drone aeriene de atac - vehicule aeriene fără pilot (UAV-uri) cu arme la bord,  a Turciei a fost permanent consolidată de industria de apărare proprie în ultima perioadă de timp, astfel că, la începutul acestui an, atacul masiv cu drone a unui inamic a devenit cu adevărat o nouă opţiune militară alternativă pentru strategii militari turci în operaţiile pe care le derulează în Siria. Rapoarte publice recent indică faptul că, datorită realizărilor în domeniu, Turcia se alătură statelor cu cele mai puternice flote de drone militare de atac – SUA, Marea Britanie, Franţa, Israel, China şi Iran.

Ba se consideră că în ultimii zece ani Turcia a realizat drone aeriene – inclusiv de atac, de dimensiuni mai mici, mai puţin costisitoare, dar foarte eficace, devenind o ”putere a dronelor” (3) şi depăşind chiar realizările Franţei în domeniu. Acest tip de armamente a fost testat şi şi-au dovedit eficacitate inclusiv în acţiuni militare de combatere a terorismului în teritoriul naţional şi în Siria, în Irak, sau Libia.

Acest lucru a fost evidenţiat de întrebuinţarea a unui atac masiv cu drone turceşti în teatrul de operaţii din Siria acum două luni, ca şi opţiune militară de a realiza un atac nimicitor cu pierderi umane şi materiale cât mai mici. Mai ales având în vedere că situaţia militară din teren în nordul Siriei este foarte complicată, unde sistemele de apărare aeriană siriene şi ruse protejează poziţiile de interes şi obiectivele deţinute, dând curs unor acţiuni militare impredictibile şi ostile intereselor operative şi politice ale Ankarei. Acest peisaj este complicat perturbator - şi la fel de ostil intereselor turceşti, de către forţe iraniene care operează alături de cele ale lui Bashar al- Assad.

Întrebuinţarea dronelor oferă avantajul de a elimina pierderi materiale şi umane (avioane şi piloţi) incomparabil mai serioase, cu atât mai mult cu cât Turcia are capabilităţi de informaţii militare (ISR, intelligence militar) cu care acoperă informativ suficient de bine zona de operaţii din Siria, şi care permit inclusiv readucerea la bază a UAV-urilor în condiţii ridicate de siguranţă. Totodată, Armata Turciei deţine şi capabilităţi avansate de a purta simultan un război electronic. Şi într-adevăr, Turcia a reuşit să întrebuinţeze inovativ o campanie de atacuri cu drone de lovire asupra forţelor armate siriene din zona Idlib, producând acestora pierderi seriose forţelor lui Assad (cifrele vehiculate în media turcă şi cea internaţională arată pierderi de câteva mii de de soldaţi, 151 de tancuri, opt elicoptere, trei drone, trei avioane de luptă, circa 100 de vehicule militare blindate şi camioane militare, opt sisteme de apărare aeriană, peste 80 de tunuri şi tunuri etc.). Judecând după cifre, această operaţie inovativă este cea mai mare demonstraţie de forţă a puterii în luptă a dronelor de atac prezentată de Turcia în teatrul de operaţii sirian. Operaţia prezintă elemente de noutate pe mai multe planuri, care sugerează practic cristalizarea unei doctrine sau concepţii militare noi de întrebuinţare în operaţii militare convenţionale a dronelor militare, ca forţă aeriană de sine stătătoare.

În primul rând a fost cea mai mare desfăşurare realizată până acum a dronelor Anka-S şi Bayraktar TB2, fabricate de industria de apărare turcă, şi aceasta atât din punct de vedere al scării largi de utilizare, cât şi al intensităţii folosirii în luptă. Practic se consideră că Armata turcă a devenit cel de al doilea doilea mare utilizator activ al dronelor letale din lume.

În al doilea rând, dronele turceşti au dominat spaţiul aerian inamic demonstrând avantajul de a nu se mai folosi alte forţe aeriene clasice, provocând însă piederi masive inamicului din aer. Şi fără implicarea în luptă a forţelor terestre. În al treilea rând precizia de lovire şi gradul de letalitate al loviturilor cu drone de atac au extrem de ridicate.

Nu în ultimul rând, atacurile masive cu drone de atac la joasă înălţime ale turcilor realizate împotriva forţelor siriene au pus în dificultate (jenantă, după unii observatori) şi forţele ruse dislocate în regiune, ale căror sistemele de apărare anti-aeriană au fost depăşite şi inutile. Potrivit preşedintelui Turciei, Recep Erdogan, dronele sale au distrus cu succes opt complexe anti-aeriene ruseşti ”Pantsir”, special destinate pentru protecţia unor obiective şi infrastructuri critice împotriva unor atacuri aeriene de precizie şi de la joasă înălţime - declaraţie respinsă desigur de Moscova, fiind etichetată drept o exagerare politică. Şi totuşi, înregistrări video lansate de Ministerul Apărării din Turcia -  care au fost virale pe reţelele de socializare, dau câştig de cauză afirmaţiilor autorităţilor politico militare turceşti cu privire la puterea de nimicire a dronele de atac turceşti şi imposibilităţii de contracarare adecvată a acestora de către forţele inamice.

De remarcat că unele evaluări în plan internaţional indică faptul că dronele produse de industria turcă de apărare au oferit militarilor turci opţiunea de a opera la fel de eficace din punct de vedere al puterii de distrugere în luptă, dar în condiţiile ocrotirii vieţilor militarilor. ”Dronele produse la nivel intern au făcut Turcia mult mai eficientă pe câmpul de luptă din Siria”, a declarat pentru Agence France-Presse, ÖZgür Ekşi, redactorul şef al revistei C4Defence (AFP).

Ankara a anunţat de altfel că militarii turci au lansat în luna februarie a.c. ”Operation Shield Spring - OSS” în Idlib ca răspuns la atacul brutal, soldat cu victime în rândul militarilor turci – 33 morţi şi alţi 30 răniţi, al regimului Assad din 27 februarie. De reamintit că Idlib a fost încă de la declanşarea războiului din Siria, în 2011, o fortăreaţă a opoziţiei înarmate faţă de regimul Bashar al Assad. Regimul Assad şi aliaţii acestuia au încălcat sistematic Acordul cu ruşii de la Soci de încetare a focului din 2018 şi un alt acord nou, care a început la 12 ianuarie. Acest lucru a produs multe victime, precum şi un nou flux recent de refugiaţi care fug de violenţa regimului sirian către frontiera cu Turcia, stat care găzduieşte deja peste 3,7 milioane de refugiaţi sirieni.

Oricum, mai multe state au urmărit cu atenţie lecţiile predate de militarii turci în diferite teatre de operaţii despre eficacitatea războiului cu drone de atac. Şi sunt deja ţări extrem de interesate pentru a achiziţiona sisteme de drone militare turceşti, pentru a participa la proiecte comune cu Turcia sau pentru a primi tehnologie turcească pentru producţia de drone de atac. Ucraina, Pakistanul, Indonezia, Qatar şi Tunisia sunt primele dintre acestea. De exemplu, Tunisia a achiziţionat şase drone Anka-S şi trei centre de  comandă, în cadrul unei afaceri estimate la circa 250 de milioane USD.

IV. Pandemia induce noi disensiuni în relaţiile şi aşa complicate dintre R.Belarus şi Rusia.           

Preşedintele R.Belarus, Aleksandr Lukashenko, nu are în continuare probleme cu pandemia C-19 în plan intern şi până acum nu a fost introdus de facto vreun regim serios de carantină sau de de interzicere a manifestărilor sociale de anvergură. Acesta pare mai degrabă preocupat de a decripta intenţiile politice ale Kremlinului de a atrage definitiv sau de a încorpora Belarus în spaţiul rusesc. Deşi aparent Lukashenko poate răsufla liniştit pe durata cât frontierele ruso-belaruse sunt închise de către Moscova datorită pandemiei, se clarifică pe zi ce trece faptul că formele tradiţionale de găsire a consensului politic între Moscova şi Minsk devin inoperabile. În ultimele luni de zile, dezacordurile şi neîncrederea reciprocă au pus stăpânire pe relaţiile bilaterale, aprofundarea integrării în cadrul Uniunii în vârstă de 20 de ani a fost înlocuită cu o confruntare comercială privind livrările de petrol, care a avut la bază o neînţelegere privind preţurile practicate. Disputa a fost oarecum depăşită pentru moment pe fondul căderii preţurilor la petrol la nivel mondial, dar motivul politic generator rămâne încă activ.

Pandemia a adus (4) noi probleme spinoase pe agenda bilaterală. Nu poate fi trecut cu vederea scandalul diplomatic în care preşedinţii Putin şi Lukashenko s-au criticat şi acuzat reciproc, legat de modul în care Moscova a gestionat revenirea cetăţenilor belaruşi acasă. Au apărut chiar elemente de război informaţional între cele două capitale. În timp ce jurnalişti ruşi încearcă să sesizeze populaţia din Belarus că politica Minskului faţă de pandemie expune poporul ”frate” la o iminentă catastrofă umanitară – idei de altfel periculoase pentru Lukashenko, jurnaliştii belaruşi iau în derâdere administrarea carantinei şi măsurile de protecţie a populaţiei din Rusia. Şi lista poate continua. 

În ciuda declaraţiilor publice ale preşedintelui Putin despre legăturile ”frăţeşti” ale Rusiei şi Belarus, relaţiile Minskului cu Moscova sunt deci marcate de serioase turbulenţe. Tensiunile dintre cele două capitale au devenit din ce în ce mai nuanţate în ultimele luni, întrucât Putin a impus presiuni politice pentru o mai mare integrare între cele două ţări. Ceea ce reînvie la Minsk temerile că Moscova ar putea încerca o anumită variantă de anexare a Belarus la Rusia. În aceste condiţii, toate disputele din anul 2019 sunt reactivate acum, sau potenţează indirect noi poziţionări politice ale Minskului ostile Moscovei. De exemplu, Belarus respinge din considerente de risc politic soluţia de a mai contracta vreun împrumut financiar de la Moscova, adresându-se însă FMI, băncilor europene şi Chinei, ţară pe care de altfel autorităţile belaruse o laudă pentru sprijinul acordat permanent Minskului.

În aceste condiţii, este evident că, cel puţin pe durata pandemiei, nu este loc pentru o agendă bilaterală pozitivă. Deşi este tot atât de evident că este numai o chestiune de timp până când Moscova şi Minskul vor trebui să tranşeze viitorul politic al relaţiilor dintre cele două state. Similar, mai devreme sau mai târziu, cele două capitale vor avea de decis ce este de făcut pe mai departe cu Uniunea lor statală.

Recent, UE a prelungit sancţiunile împotriva R.Belarus până la sfărşitul lunii februarie 2021, spre marea insatisfacţie a segmentului ”pro-european”, ce-i drept redus al societăţii belaruse. Obiectivul este acela de a sancţiona în continuarea regimul politic autocratic al preşedintelui Lukashenko. Mai ales acum, când relaţiile ruso-belaruse se află într-o nouă fază complicată. Pe de altă parte, Minskul a constatat că opoziţia belarusă încearcă să pregătească proteste de stradă împotriva regimului după model ucrainean. Iar încercarea de a lansa relaţii de pritenie cu Kievul s-a lovit de atitudini potrivnice a unor politicieni ucrainieni, care nu se exprimă pentru relaţii bilaterale normale cu Belarus. În fond, Kievul a fost foarte rezervat în evaluarea comportamentului Minskului începând de la declanşarea ostilităţilor dintre Ucraina cu Rusia, apreciind doar simplul fapt că Minskul a oferit o ”platformă de negocieri”.

Mai este relevant aspectul sesizat de externele ucrainiene că Minskul a afişat demonstrativ deschidere pentru activarea unor contacte bilaterale mai strânse cu Ucraina pe măsură ce relaţiile cu Moscova - din motivele deja cunoscute, au intrat în impas. Atrage atenţia o declaraţie tot de dată recentă a preşedintelui Putin, prin care acesta explică faptul că preşedintele belarus nu a recunoscut oficial Crimeea ca fiind parte a Rusiei tocmai pentru motivul că Minskul vrea să dezvolte relaţii de bună vecinătate cu Ucraina, deşi Belarus este angajată formal în construcţia Uniunii statale cu Rusia. Dar Lukashenko nu mai are vorbe de laudă nici pentru CSI şi Uniunea Economică Euro-asiatică (UEE). Acesta a criticat (4 aprilie) cele două curente de integrare controlate de Rusia, subliniind că, în prezent, platformele CSI şi UEE sunt folosite cu precădere pentru întâlnirile preşedinţilor şi adoptarea de declaraţii politice. Fiind de acord că ”într-o oarecare măsură” a fost menţinută şi zona de liber schimb, liderul belarus susţine că au fost introduse ”excepţii şi restricţii” preferenţiale. Referirea era la politicile economice ruse cu standard dublu şi liberul arbitru practicat de Moscova.

V. Turcia suspendă definitivarea tranzacţiei cu Rusia privind achiziţia sistemelor de rachete antiaeriene S – 400.

Purtătorul de cuvânt al liderului turc, Ibrahim Kalyn, a confirmat oficial la sfârşitul lunii trecute decizia luată încă din 20 aprilie, potrivit căreia tranzacţia privind achiziţionarea de sisteme ruseşti de rachete antiaeriene S-400 de către Turcia a fost suspendată din cauza pandemiei C-19. Pe cale de consecinţă, se amână până la o dată nestabilită dislocarea şi operaţionalizarea respectivelor sisteme S – 400 achiziţionate din Rusia.

Cu toate acestea, oficialul turc a ţinut să precizeze că afacerea cu rachetele S – 400 nu va fi abandonată, ci va fi reluată atunci când situaţia de securitate medicală va permite acest lucru: ”Este o întârziere din cauza coronavirusului, dar va avansa (n.n. – tranzacţia cu S – 400) aşa cum a fost planificată”.

Iniţial, preşedintele Erdogan avansase ca termen luna aprilie pentru finalizarea contestatei achiziţii de rachete ruseşti de către aliaţii din NATO. Urma imediat perioada de operaţionalizare a sistemelor de rachete. Un cumul de condiţii interne (concentrarea eforturilor pe combaterea pandemiei şi perspectiva unei recesiuni economice) şi externe (închiderea frontierelor şi transporturilor internaţionale etc.) a făcut imposibilă derularea livrărilor conform celor stabilite anterior de către părţi.

Reamintim că Turcia a semnat un contract pentru achiziţionarea a patru sisteme de rachete antiaeriene S 400 ”Triumph” din Rusia pentru 2,5 miliarde de dolari din Rusia, sisteme care vor înzestra tot atâtea divizioane de rachete AA. Este vorba despre un regiment dotat cu aceste sisteme de rachete, partea rusă urmând să livreze şi aparatura tehnică pentru punctul de comandă al regimentului. Suplimentar, Turcia a comandat 120 de rachete antiaeriene pentru sistemele respective. Livrările către Turcia au început din luna iulie 2019. De asemenea, pe parcursul anului anterior, circa 100 de militari turci au parcurs un ciclu de instrucţie de apoape cinci luni dedicat întreţinerii şi exploatării sistemelor S 400, la un centru de pregătire al Ministerului apărării al Rusiei de lângă Sankt-Petersburg.

Numeroşi analişti încearcă acum să evalueze în ce măsură decizia turcă va influenţa derularea contractului pe mai departe şi impactul pe care-l va avea asupra relaţiilor turco-americane. Este cunoscută poziţia inflexibilă a SUA privind achiziţia de către Ankara a unor sisteme de rachete din Rusia. Washingtonul a criticat gestul Ankarei, arătând că aceste sisteme nu pot fi compatibile cu sistemele de apărare antiaeriană NATO, ameninţând cu excluderea Turciei din Programul F-35 şi imposibilitatea achiziţiei acestor avioane moderne. De altfel, SUA au solicitat Ankarei asigurări că nu vor introduce în exploatare sistemele ruseşti de rachete.          

Mai mult decât atât, Turcia nu a ţinut cont de avetizările explicite ale diplomaţiei americane şi s-a expus puternic la sancţiuni din partea Congresului SUA, în conformitate cu legislaţia privind sancţiunile (CAATSA) destinată sancţionării statelor care cumpără echipamente de apărare din Rusia. Şi asta indiferent dacă Turcia va insista să achiziţioneze sisteme de rachete Patriot din SUA.

Pe de altă parte, în perioada care urmează Turcia are mare nevoie de sprijin american pentru completarea rezervelor sale valutare de stat, în perspectiva contracarării iminentei recesiuni economice. Suspendarea achiziţiei de rachete S – 400 devine totodată o fereastră de oportunitate pentru Ankara de a reechilibra relaţiile de alianţă cu SUA şi de a (re)deschide o agendă pozitivă pe această dimensiune. Ankara are în prezent relaţii complicate atât cu Moscova, dar şi cu SUA. Persistă factori imprevizibili pentru dezvoltările viitoare, astfel că rămâne de văzut cum vor acţiona liderii SUA şi Turciei pentru a fructifica oportunitatea politică apărută. Probabil că depinde mai ales de preşedintele Erdogan.

(1) https://112.international/politics/next-negotiations-on-donbas-to-take-place-on-may-14-media-50879.html ;  https://www.euractiv.com/section/europe-s-east/interview/risk-still-there-for-ukraine-to-become-frozen-conflict-osce-chief/ ; https://glavcom.ua/ru/ articles/bezopasnost-na-donbasse-obsudili-v-normandskom-formate--677071.html

(2) http://www.ng.ru/economics/2020-04-07/2_7837_virus.html ;  https://www.rbc.ru/rbcfreenews/5e8f2b6f9a 7947366ee1276f ; https://rg.ru/2020/04/21/reg-ufo/kak-na-donu-pri-pandemii-rabotaiut-zavody-oboronnoj-promyshlennosti.html ; https://rostec.ru/news/spasitelnaya-batsilla/ https://rostec.ru/news/riskov-dlya-ispolneniya-goszakaza-na-fone-epidemii-koronavirusa-net/

(3) https://www.mei.edu/publications/fight-syrias-skies-turkey-challenges-russia-new-drone-doctrine ; https://theintercept.com/2019/05/14/turkey-second-drone-age/ ; https://www.dailysabah.com/business/defense/ ankaras-drone-air-force-puts-forth-new-military-doctrine-receives-wide-media-coverage

(4) https://www.worldpoliticsreview.com/articles/28556/deteriorating-belarus-russia-relations-could-put-minsk-in-play-for-the-west; https://www.ecfr.eu/article/commentary_unsettled_union_the_future_of_the_belarus_russia_relationship https://vz.ru/news/2020/4/4/1032488.html; https://vz.ru/news/2020/3/18/1029581.html;

(5) https://www.reuters.com/article/us-usa-turkey-defence/turkey-says-deployment-of-russian-defences-delayed-but-will-happen-idUSKBN22C2UT; https://iz.ru/1006641/2020-04-30/v-turtcii-zaiavili-o-priostanovke-realizatcii-sdelki-s-rossiei-po-s-400; https://iz.ru/950293/elnar-bainazarov/k-oborone-sposobnost-ankara-ne-otkazhetsia-ot-s-400-iz-za-sanktcii-ssha ; https://inosmi.ru/military/20200422/247307547.html