MAS Raport special. Orientul Mijlociu şi Africa de Nord -Noiembrie 2018 (II)

SUMAR

I. Siria – suspiciuni de utilizare a substanţelor toxice în luptă.

II. Israel – ofensivă diplomatică pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu statele arabe.

III. Arabia Saudită – prinţul moştenitor în turneu pentru refacerea imaginii în plan extern.

IV. Yemen – o rază de speranţă. O nouă rundă de negocieri de pace ar urma să aibă loc la începutul lunii decembrie, în Suedia.

I. Siria – suspiciuni de utilizare a substanţelor toxice în luptă.

Potrivit unui bilanţ prezentat de televiziunea siriană de stat, peste o sută de cazuri de asfixie s-au înregistrat după un atac cu gaz toxic în Siria, la Alep. Citând surse medicale, agenţia Sana a comunicat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică (24/25 noiembrie), au fost înregistrate 107 cazuri de asfixie, iar Observatorul Sirian Pentru Drepturile Omului (OSDH) a raportat 94 de cazuri de sufocare.

Directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, a declarat că la spitale au ajuns 94 de persoane care aveau dificultăţi respiratorii. „Au primit îngrijiri şi majoritatea a plecat acasă. În spitale se mai află 31 de persoanele venite după atac, însă starea lor nu este critică”, a precizat Abdel Rahmane.

Frontul Naţional de Eliberare/FNE, cea mai importanţă alianţă a rebelilor prezentă în provinciile Alep şi Idlib (organizaţie-umbrelă pentru rebelii sprijiniţi de Turcia, care include Armata Siriană Liberă) a negat orice implicare în atac. „Negăm acuzaţiile mincinoase ale regimului cu privire la atacul din Alep care ar fi fost pus la cale de revoluţionari folosind proiectile cu clor”, a afirmat un purtător de cuvânt al FNE, Naji Moustapha. De asemenea, un lider FNE, Omar Huthayfa, a precizat că alianţa nu are în dotare gaze toxice şi suspectează organizarea atacului de forţele regimului pentru a motiva acţiuni de luptă împotriva rebelilor.

De cealaltă parte, şeful poliţiei din Alep, Essam al-Chili, a declarat că grupuri de terorişti au acţionat în cartiere rezidenţiale din oraş folosind dispozitive cu gaz toxic, fapt ce a dus la cazuri de asfixie în rândul civililor. 

Duminică dimineaţa, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a precizat că atacurile au fost lansate din zona de de-escaladare din Idlib, dintr-o arie controlată de formaţiunea Hayet Tahrir al-Sham (HTS), fost aliat Al-Qaida, care în prezent controlează mai mult de jumătate din enclava rebelă din Idlib.

Nu a fost identificat cu precizie gazul folosit, însă medicii suspectează că ar fi fost clorina.

De la sfârşitul anului 2016, Alep se află sub controlul al regimului Bashar al-Assad. Unele sectoare din vest, de la periferia oraşului, au rămas, însă, sub controlul grupărilor rebele şi jihadiste. Atacuri cu substanţe toxice au mai fost semnalate pe fronturile din Siria, forţele pro-regim şi cele ale opoziţiei acuzându-se reciproc de folosirea acestora. Cert este că suspiciunea folosirii acestora a atras măsuri punitive din partea susţinătorilor celor două tabere.

Nici acum lucrurile nu au stat altfel, purtătorul de cuvânt al forţelor ruse, gl. mr. Igor Konaşenkov, anunţând (duminică, 25 noiembrie) că avioanele ruse de război au distrus poziţii ale artileriei rebelilor din nordul Siriei, aceştia fiind acuzaţi de folosirea de proiectile cu gaze toxice.

În septembrie a.c., Rusia şi Turcia au convenit stabilirea unei zone demilitarizate cu o lăţime de 15-20 km în Idlib, pentru a preveni acţiuni ofensive ale forţelor pro-regim asupra ultimelor poziţii ale rebelilor. Ca parte a înţelegerii, FNE a acceptat să-şi retragă armamentul greu din zonă. De asemenea, un alt aspect al înţelegerii prevedea retragerea HTS, ceea ce nu s-a întâmplat încă. Până acum, situaţia a rămas relativ calmă în zonă, însă astfel de acţiuni pot constitui motivul unui asalt al forţelor pro-regim în Idlib.

II. Israel – ofensivă diplomatică pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu statele arabe.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat (duminică, 25 noiembrie, pe timpul unei conferinţe de presă prilejuită de o vizită „surpriză” a preşedintelui ciadian, Idriss Deby, în Israel) dorinţa de a stabili relaţii diplomatice oficiale cu Bahrain. Netanyahu a precizat că această iniţiativă se înscrie într-o strategie de schimbare a atitudinii unor state arabe faţă de Israel, un prim pas fiind făcut pe timpul recentei vizite (octombrie a.c.) în Oman.

„Vor fi mai multe astfel de vizite în state arabe în viitorul foarte apropiat”, a adăugat premierul israelian.

Vizita lui Netanyahu la Muscat / Oman a fost urmată de participarea (începutul lunii noiembrie) ministrului israelian al transporturilor şi informaţiilor, Yisrael Katz, la o conferinţă internaţională pe tematica transporturilor organizată tot în Oman, pe timpul căreia a lansat ideea unui proiect de cale ferată care să lege ţările Golfului de cele mediteraneene via Israel.

Purtătorul de cuvânt al premierului pentru media arabă, Hani Marzouk, a precizat că „aceste acţiuni marchează începutul unor noi relaţii şi un indiciu că noi [Israelul] suntem pe un drumul potrivit pentru a corecta istoria. Israelul consideră că lumea arabă este mare, diversă şi are un bogat potenţial uman şi vrea să stabilească relaţii excelente cu aceasta la nivel ştiinţific şi academic. Regatul Bahrain este următoarea destinaţie pentru Netanyahu”, fără a oferi mai multe detalii despre vizită.

În acelaşi timp, autorităţile din Bahrain l-au invitat pe ministrul israelian al economiei, Eli Cohen, la o conferinţă în domeniul afacerilor start-up organizată de Banca Mondială, în luna aprilie, anul viitor, la care vor fi discutate metode de promovare a creşterii economice, la care şi-au anunţat participarea personaje politice, antreprenori şi investitori din 170 de ţări.

Israelul are relaţii diplomatice cu numai două ţări arabe, Egiptul şi Iordania, dar Netanyahu şi-a propus dezvoltarea relaţiilor cu statele Golfului pe care Israelul le consideră aliaţi naturali împotriva Iranului.

Încercările de normalizare a relaţiilor Israelului cu statele arabe nu sunt noi, majoritatea acestora considerând că drumul spre relaţii bune cu SUA trece prin Israel.

Însă, în ultimele săptămâni, autorităţile israeliene au lansat o adevărată ofensivă pentru normalizare. Vizita surpriză a lui Netanyahu în Oman (25 octombrie) este prima efectuată de un oficial israelian în Sultanat, care nu a avut relaţii diplomatice cu Tel Aviv-ul în ultimele decenii. În aceeaşi zi, autorităţile qatareze au permis arborarea steagului israelian la Campionatul de gimnastică artistică organizat la Doha. Trei zile mai târziu, Miri Regev, ministrul israelian al culturii şi sporturilor, a asistat la un turneu de judo în Abu Dhabi, pe timpul căruia a fost intonat imnul de stat al Israelului. Pe 28 octombrie, ministrul israelian al comunicaţiilor, Ayoub Kara, a participat la o conferinţă despre telecomunicaţii în Dubai, unde a luat cuvântul.

Noutatea actualelor demersuri o reprezintă impulsul din spatele acestor activităţi diplomatice în rafală, fapt ce sugerează creşterea presiunilor americane pentru normalizarea relaţiilor dintre statele Golfului şi Israel. Sprijinul ferm pentru Israel, fără compromisuri, asumat de preşedintele Donald Trump, cuplat cu interesul său clar în mobilizarea unei coaliţii largi împotriva Iranului, a lăsat puţin spaţiu de manevră pentru statele Golfului în problema acceptării unui anumit nivel de relaţionare cu Israelul. Spaţiul s-a micşorat şi mai mult când Arabia Saudită, cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite (EAU), au impus blocada (iunie 2017) împotriva Qatarului, fragmentând unitatea Consiliului de Cooperare a Golfului (CCG).

Orice progres în relaţiile Golf-Israel nu poate fi realizat, însă, decât în detrimentul palestinienilor. Normalizarea relaţiilor conduce la renunţarea, o dată pentru totdeauna, la Iniţiativa de Pace Arabă (adoptată de Liga Arabă în 2002) care avea în vedere normalizarea relaţiilor dintre statele arabe şi Israel în schimbul retragerii totale a Israelului din Teritoriile Ocupate (inclusiv estul Ierusalimului) şi soluţionarea problemei refugiaţilor palestinieni.

Până acum, Israelul a avut succes în această strategie. A convins Riadul să acorde sprijin eforturilor americane de pace, liderul saudit, Mohammed bin Salman, declarând, în aprilie a.c., că palestinienii ar trebui „să accepte propunerile lui Trump sau să tacă”, fapt ce sugerează că ocupaţia israeliană nu mai este văzută de saudiţi ca un obstacol de netrecut în vederea normalizării relaţiilor cu Tel Aviv-ul.

Mai trebuie clarificat un lucru – până la ce nivel de necondiţionalitate va accepta Omanul o normalizare a relaţiilor cu Israelul, dat fiind abilitatea Sultanatului de a se poziţiona împotriva Arabiei Saudite în diverse dispute regionale.

III. Arabia Saudită – prinţul moştenitor în turneu pentru refacerea imaginii în plan extern.

Prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman/ MBS, a ajuns (27 noiembrie) în Tunisia, penultima destinaţie a turneului extern organizat după moartea jurnalistului disident saudit, Jamal Khashoggi. MBS a aterizat pe aeroportul din capitala Tunis, urmând a avea întrevederi cu preşedintele şi premierul Tunisiei, în pofida protestelor la adresa vizitei oficialului saudit.

Cu două zile mai devreme, la Manama / Bahrain, MBS fusese primit de regele Hamad bin Isa Al Khalifa în palatul Sakhir. Potrivit unui comunicat al curţii regale, cei doi oficiali au discutat despre relaţiile puternice „fraterne şi istorice” ce leagă cele două ţări şi popoare, în contextul ultimelor dezvoltări regionale şi internaţionale.

MBS şi-a început turneul regional marţi (20 noiembrie) cu o vizită la Abu Dhabi (EAU), un aliat important în Coaliţia arabă coagulată în jurul Arabiei Saudite pentru sprijinirea forţelor pro-guvernamentale yemenite în confruntările cu rebelii Houthi.

Ultima vizită va fi în Argentina, unde MBS va participa la Summit-ul G-20 organizat la sfârşitul acestei luni (30 noiembrie – 01 Decembrie) şi unde va avea mai multe întrevederi bilaterale, printre care una cu preşedintele american, Donald Trump.

MBS a solicitat aranjarea unei întrevederi bilaterale şi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în marja aceleiaşi reuniuni. Erdogan nu a oferit un răspuns tranşant; în schimb, ministrul turc de externe, Mevlut Cavuşoglu, a răspuns că „deocamdată nu există niciun motiv pentru a nu-l întâlni prinţul moştenitor”, adăugând că solicitarea a fost făcută telefonic.

Scopul turneului extern al lui MBS este îmbunătăţirea imaginii pe plan extern, după scandalul provocat de uciderea lui Khashoggi. Nu este exclus ca un alt obiectiv al vizitelor să fie întărirea poziţiei interne, în contextul dorinţei unei părţi a familiei regale de a evita succesiunea lui MBS la tron.

Pe de altă parte, rapoarte media sugerează că, pe timpul întâlnirilor, prinţul moştenitor promovează aşa numitul „târg al secolului”, termen larg folosit pentru planul lui Trump de realizare a păcii israeliano-palestiniene. Nu au fost anunţate încă detalii ale acestui plan (potrivit ambasadorului israelian la ONU, Danny Danon, Administraţia Trump îşi va prezenta planul de pace pentru Orientul Mijlociu la începutul anului 2019), însă tot media speculează că SUA ar fi oferit Autorităţii Naţionale Palestiniene o suburbie a Ierusalimului în schimbul Ierusalimului de Est pentru stabilirea capitalei viitorului stat palestinian.

Arabia Saudită şi MBS, în particular, s-au confruntat cu intense critici la nivel internaţional după uciderea lui Khashoggi în incinta consulatului saudit din Istanbul, incident care a împins Regatul în una din cele mai grave crize din istoria acestuia. După o serie de răspunsuri explicative contradictorii, Riadul a admis, în final, că jurnalistul Khashoggi a fost ucis iar trupul acestuia a fost dezmembrat într-o acţiune „tâlhărească”, însă a decis că orice referire la o posibilă implicare a lui MBS în această acţiune nu va fi tolerată.

Pe lângă protestele răsunătoare la nivel internaţional faţă de moartea jurnalistului saudit, zeci de membri ai familiei regale (prinţi, veri) doresc o schimbare în linia succesiunii, însă nu vor acţiona în acest sens atât timp cât Regele Salman este încă în viaţă; aceştia încearcă să evite accederea lui MBS la tron. În acelaşi timp, oficiali americani au sugerat, discret, saudiţilor că l-ar sprijini pe prinţul Ahmed Abdulaziz, fost ajunct al ministrului de interne aproape 40 de ani, ca potenţial succesor al Regelui Salman. Prinţul Ahmed, singurul frate încă în viaţă al regelui, ar avea sprijinul unor membri ai familiei regale, al structurilor de securitate şi al unor puteri occidentale. Însă, toată lumea recunoaşte că este puţin probabil ca regele să se întoarcă împotriva propriului fiu.

Încă de la începutul ascensiunii sale, MBS a câştigat sprijin popular prin adoptarea de reforme economice şi sociale, inclusiv permiterea condusului auto pentru femei şi deschiderea de cinematografe în regatul conservator. De asemenea, MBS a marginalizat membri seniori ai Casei Regale şi şi-a consolidat controlul asupra agenţiilor saudite de intelligence şi securitate.

Totuşi, reformele au fost acompaniate de o politică de represiune a dizidenţei, de epurare a unor reprezentanţi ai Casei Regale şi oameni de afaceri sub acuzaţii de corupţie, precum şi de un război costisitor în Yemen. Alte exemple de acţiuni ale lui MBS sunt blocada eşuată asupra Qatarului, arestarea la domiciliu a premierului libanez Saad al-Hariri, conflictul diplomatic cu Canada pe tema respectării drepturilor omului, culminând cu scandalul provocat de uciderea lui Khashoggi. Rezultatul a fost slăbirea întregii Case Regale saudite.

Deciziile luate de MBS în politica externă şi estimările greşite ale rezultatelor acestora nu numai că au ieşit total din tiparul diplomaţiei tactice tradiţionale a Arabiei Saudite, dar efectiv au împins ţara spre instabilitate politică. În loc să încerce să construiască un front unit împotriva duşmanului tradiţional, Iranul, şi să direcţioneze resursele saudite în acest scop, MBS a ajuns să lupte pe aproape orice front posibil. Acum este în conflict cu Turcia şi aliaţii sunniţi ai acesteia, inclusiv Qatarul, precum şi cu Iranul şi aliaţii şiiţi ai acestuia din Irak, Siria, Yemen şi Liban.

Pe de altă parte, prin decizia de a acţiona în direcţia normalizării relaţiilor cu Israelul, MBS riscă să piardă suportul populaţiilor arabe, care nu renunţă la cauza palestiniană.

Şi mai important, MBS riscă pierderea suportului pe plan intern şi apariţia unor forţe radicale, pe măsură ce parte din saudiţi realizează că ţara lor şi-a ales greşit aliaţii şi duşmanii.

IV. Yemen – o rază de speranţă. O nouă rundă de negocieri de pace ar urma să aibă loc la începutul lunii decembrie, în Suedia.

Washingtonul a anunţat (miercuri, 21 noiembrie, secretarul american al apărării, Jim Mattis) organizarea unei noi runde de negocieri pentru încetarea războiului din Yemen, la începutul lunii decembrie, în Suedia (Stockholm). În aceeaşi zi, reprezentantul ONU pentru Yemen, Martin Griffiths, a ajuns  în capitala yemenită Sana’a, aflată sub controlul rebelilor Houthi, într-o încercare de a convinge beligeranţii să accepte reluarea negocierilor pentru încheierea conflictului. Oficialul ONU a discutat cu liderii rebelilor aspecte privind condiţiile pentru încetarea focului şi oferirea de ajutoare umanitare.

Vineri (23 noiembrie), Griffiths s-a deplasat în oraşul-port Hodeidah pentru a solicita părţilor angajate în conflict să păstreze calmul în zonă, pentru a permite organizarea unei noi runde de negocieri. Griffiths a declarat că a solicitat părţilor să „păstreze pacea în Hodeidah”, subliniind că „atenţia întregii lumi este acum focalizată pe situaţia din acest oraş-port”. De asemenea, Griffiths a discutat cu rebelii Houthi posibilitatea preluării de către organismul internaţional a controlului asupra Hodeidah. Purtătorul de cuvânt al ONU, Rheal LeBlanc, a detaliat iniţiativa, subliniind că ONU este pregătită să-şi asume un rol de supervizare în gestionarea activităţilor din port.

La începutul acestui an, conducătorul rebelilor Houthi, Abdel-Malik al-Houthi, îşi anunţase disponibilitatea de a ceda controlul Hodeidah către ONU dacă Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU) vor stopa acţiunile ofensive asupra oraşului-port (Riadul şi Abu Dhabi consideră Hodeidah drept principala poartă de intrare pentru armele şi ajutoarele destinate rebelilor şi pentru schimburile comerciale cu aceştia).

Deşi atât rebelii, cât şi forţele pro-guvernamentale, şi-au exprimat disponibilitatea de a accepta planul ONU de mediere a încetării războiului, confruntările din zona Hodeidah cunosc rare perioade de acalmie întrerupte, şi acestea, de intensificări ale luptelor.

Nu a fost stabilită o dată precisă pentru reluarea negocierilor, dar este de aşteptat ca părţile beligerante să se întâlnească în Suedia, în prima parte a lunii decembrie a.c.

În prezent, Yemenul este divizat între forţele proguvernamentale care controlează sudul şi o parte din centrul ţării, şi forţele rebele care deţin capitala Sana’a, nordul şi o bună parte din vestul ţării (unde se află şi oraşul-port Hodeidah).

Războiul din Yemen, cea mai săracă ţară arabă, a început în 2014, când rebelii Houthi au preluat controlul asupra capitalei Sana’a şi au dezvoltat acţiuni ofensive spre sud, în încercarea de a prelua controlul şi asupra Aden, oraşul unde se refugiaseră autorităţile yemenite. Îngrijorată de ascensiunea revoltei, Arabia Saudită a constituit o alianţă arabă, care a recurs la o campanie aeriană masivă cu scopul sprijinirii forţelor guvernamentale şi reinstaurării regimului condus de preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi.

Coaliţia arabă a executat peste 18.000 de raiduri aeriene asupra zonelor controlate de rebelii Houthi, în încercarea de a recupera terenul pierdut de forţele pro-guvernamentale. Atacurile au avut ca ţinte inclusiv ceremonii religioase şi spitale, elemente de infrastructură pentru producerea şi transportul apei şi energiei electrice, cauzând mii de victime civile.

Colapsul economiei din cauza războiului şi, implicit, deprecierea accentuată a monedei naţionale (rialul yemenit) au contribuit la împingerea populaţiei spre sărăcie şi foamete. Preţurile pentru mâncare au crescut cu 68% din 2015, iar rialul s-a depreciat cu aproximativ 180% (rata oficială -250 riali pentru un dolar american; la negru, 600 riali pentru un dolar). Preţurile pentru carburanţi au crescut cu 25% din noiembrie anul trecut, iar în unele zone chiar s-a dublat. Foarte multe persoane şi-au părăsit locuinţele şi trăiesc în condiţii precare, se adăpostesc în corturi improvizate, nu au acces la apă potabilă şi există un risc crescut de reizbucnire a holerei. De asemenea, procurarea hranei reprezintă o provocare zilnică; mai mult de trei ani de lupte înverşunate, folosirea fără discriminare a armelor în zonele populate şi blocada instituită de Coaliţia arabă au împins populaţia pe tărâmul foametei. Iar cei mai afectaţi sunt copiii.

Eforturile ONU de a media negocierea unui acord între cele două părţi au eşuat în mod repetat. Ultima rundă de negocieri organizată sub egida ONU (septembrie, Geneva) a avut acelaşi rezultat, reprezentanţii rebelilor refuzând să facă deplasarea invocând temeri legate de securitatea lor fizică.

Rămâne de văzut dacă aceste noi demersuri politice şi diplomatice vor avea succes. Un factor favorizant ar fi presiunea internaţională crescută asupra SUA şi Arabiei Saudite pentru rezolvarea conflictului, urmare a uciderii jurnalistului saudit, Jamal Khashoggi.

De asemenea, ofensiva declanşată de forţele pro-guvernamentale, sprijinite de raidurile Coaliţiei arabe, asupra Hodeidah a complicat şi mai mult situaţia umanitară, readucând conflictul în atenţa internaţională. Agenţiile umanitare implicate în Yemen au avertizat că un asalt al Hodeidah ar putea distruge ultimele linii de aprovizionare pentru milioane de oameni înfometaţi (dintr-o populaţie de 28 de milioane de locuitori, opt milioane se află în pragul foametei; organizaţia umanitară britanică „Save the Children” estimează că cel puţin 85.000 de copii sub 5 ani au murit de foame de la începutul războiului).

Pe de altă parte, eşecul rundelor anterioare pare să indice faptul că părţile impun pre-condiţii care nu permit stabilirea unei baze comune de negociere.