MAS Raport special. Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (Ianuarie 2019)

Claudiu Nebunu

SUMAR

I. Israel-Siria – intensificare a raidurilor aeriene israeliene asupra unor ţinte “iraniene” din Siria.

II. Teritoriile Palestiniene – demisia guvernului de la Ramallah.

III. Iran – pregătiri pentru reluarea programului de îmbogăţire a uraniului?

IV. Libia – migranţii continuă să încerce să treacă Mediterana.

I. Israel-Siria – intensificare a raidurilor aeriene israeliene asupra unor ţinte “iraniene” din Siria.

Armata israeliană a anunţat că a executat (în noaptea de duminică spre luni, 20/21 ianuarie) atacuri cu rachete şi bombe ghidate prin laser asupra unor ţinte din Siria şi a avertizat, în acelaşi timp, forţele siriene să nu atace teritoriul sau forţele israeliene, ca urmare a interceptării, în cursul zilei anterioare, a unei rachete sol-sol lansată din nordul Platoului Golan asupra teritoriului israelian.

Cel puţin 11 combatanţi, dintre care doi sirieni, au fost ucişi în urma loviturilor aeriene israeliene asupra poziţiilor regimului sirian şi aliatului său, Iranul, în Siria, potrivit organizaţiei nonguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

OSDO a precizat că atacurile au vizat ţinte situate în sectorul Aeroportului Internaţional Damasc şi în împrejurimile capitalei. Au fost lovite depozite de armament aparţinând Hezbollah, sub suspiciunea că acestea adăposteau armament iranian.

Centrul Naţional rus de Management al Apărării a anunţat că apărarea antiaeriană siriană a distrus mai mult de 30 de rachete de croazieră şi bombe ghidate lansate de forţele israeliene în timpul raidurilor. „În urma loviturilor, infrastructura Aeroportului Internaţional Damasc a fost parţial avariată”, au declarat militarii ruşi.  

Ulterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova a afirmat că „practica unor atacuri arbitrare pe teritoriul unui stat suveran, în acest caz Siria, ar trebui să fie exclusă”, ca răspuns la o întrebare din partea agenţiei TASS privind atacurile israeliene.

Zakharova a adăugat că astfel de atacuri sporesc tensiunile în regiune, acest lucru nefiind în interesul nimănui.

În ultimele luni, armata israeliană a executat mai multe atacuri aeriene în Siria, vizând obiective militare iraniene şi armament despre care afirmă că urma să fie livrat Hezbollah. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, descrie aceste eforturi ca fiind o campanie pentru a opri influenţa Iranului în Siria.

„Avem o politică bine stabilită, să subminăm înrădăcinarea Iranului în Siria şi să provocăm pagube oricui încearcă să ne facă rău”, a declarat duminică (20 ianuarie) premierul Netanyahu, în cursul unei vizite în Ciad.

În următoarea zi Netanyahu a sugerat că atacurile vor continua: „Forţele israeliene sunt singura armată care se luptă cu armata iraniană în Siria. Cred cu tărie în capacitatea armatei noastre de a înfrânge duşmanul”.

Cu o săptămână mai înainte, Netanyahu recunoscuse, că aviaţia israeliană a efectuat un alt raid asupra unor „depozite de armament” iraniene situate în incinta Aeroportului Internaţional de la Damasc, o rară confirmare din partea unui oficial israelian.

Însă, prin această strategie, Israelul riscă să se angajeze într-o escaladare militară cu Siria şi cu Iranul şi, totodată, să irite Rusia, susţinătoarea regimului de la Damasc. Cooperarea între Israel şi Rusia s-a complicat după incidentul din septembrie 2018, când apărarea antiaeriană siriană a doborât, printr-o eroare, un avion rus, în timpul unui atac aerian israelian. Cei 15 militari ruşi care se aflau la bordul avionului şi-au pierdut viaţa. Moscova a echipat atunci Damascul cu un sistem antiaerian de tip S-300, mai avansat, ceea ce a făcut operaţiunile israeliene mai dificile.

Israelul încearcă să menţină o coordonare cu Rusia, păstrându-şi însă libertatea de a efectua bombardamente asupra teritoriului sirian.

Ce se ascunde în spatele acestei intensificări ale atacurilor şi a asumării acestora de către oficiali israelieni?

Pe de o parte, numărul şi amploarea atacurilor face din ce în ce mai dificilă nerecunoaşterea acestora. Nu mai este vorba de un raid izolat, o anumită ţintă, un singur avion; avem de-a face cu operaţiuni de anvergură, ţinte multiple, măsuri de răspuns etc.

Pe de altă parte, raidurile aeriene ar putea avea drept scop afirmarea fermităţii şi capabilităţilor Israelului de a nu permite consolidarea unei prezenţe iraniene prin proxy la frontiera de nord, situaţie de neacceptat pentru autorităţile israeliene, mai ales în contextul anunţatei retrageri militare a SUA din Siria

Nu în ultimul rând, exprimările „mai deschise” ale premierului şi altor oficiali israelieni cu privire la conflictul sirian ar putea avea drept scop creşterea credibilităţii lui Netanyahu în domeniul securităţii, odată cu apropierea alegerilor legislative din 9 aprilie.

II. Teritoriile Palestiniene – demisia guvernului de la Ramallah.

Premierul palestinian, Rami Al-Hamdallah, a înaintat (marţi, 29 ianuarie) preşedintelui Mahmoud Abbas demisia guvernului său. Guvernul va continua să îşi îndeplinească funcţiile până când va fi format un nou cabinet, conform unui comunicat.

Hamdallah, un academician puţin cunoscut, a fost şeful guvernului format în 2014 şi a coordonat eforturile de reconciliere ale partidului Fatah cu Hamas, gruparea care a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007.

Demisia guvernului Hamdallah este un răspuns la recomandarea Comitetului Central al Fatah formulată duminică seara (27 ianuarie) care viza formarea unui nou guvern compus din membri ai Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), entitate recunoscută internaţional drept reprezentant al palestinienilor din Teritorii şi din diaspora.

Demisia survine într-un moment în care preşedintele Mahmoud Abbas încearcă să formeze o nouă coaliţie, o măsură menită a-i izola pe rivalii săi islamişti din Hamas. Este de aşteptat ca noul guvern să fie format numai din membri propuşi de formaţiunile politice afiliate OEP şi personalităţi independente, fiind excluse Hamas şi Jihadul Islamic.

Acum doi ani, Fatah şi Hamas au semnat un acord de reconciliere care a pus în mişcare un plan pentru ca Autoritatea Naţională Palestiniană, condusă de Abbas, să preia guvernarea în Fâşia Gaza şi să deţină controlul asupra punctelor de trecere în Egipt şi Israel, însă disputele privind împărţirea puterii şi neînţelegerile asupra politicilor privind Israelul au amânat implementarea acordului.

Hamas a preluat puterea în Gaza în 2007, în urma unui război civil cu partidul laic Fatah al lui Abbas, dominant în interiorul OEP, după refuzul comunităţii internaţionale de a recunoaşte victoria-şoc a islamiştilor în alegerile parlamentare din 2006. Organizaţia islamistă Hamas, care refuză să recunoască Israelul, este considerată teroristă de statul israelian, SUA şi UE, şi nefrecventabilă de unele ţări arabe.

Divergenţele între aceste formaţiuni palestiniene reprezintă un element cheie care împiedică progresul în dosarul palestinian şi îmbunătăţirea situaţiei în Fâşia Gaza.

III. Iran – pregătiri pentru reluarea programului de îmbogăţire a uraniului?

Coordonatorul programului nuclear iranian, Ali Akbar Salehi, a anunţat duminică (13 ianuarie) că cercetătorii săi au făcut paşi înainte în dezvoltarea tehnologiei nucleare, fiind capabili să producă uraniu îmbogăţit 20% pentru a fi folosit drept combustibil nuclear pentru reactoarele civile. Oficialul Iranian a precizat că acest combustibil este diferit de cel produs anterior încheierii Acordului nuclear (JCPOA, 2015) şi ar putea fi folosit în orice reactor similar celui de la Teheran.

Salehi a precizat că Iranul este gata să reia programul de îmbogăţire a uraniului, utilizând o tehnologie mult mai avansată, dacă acordul nuclear va eşua. Iranul ia în considerare producţia de combustibil nuclear pentru sistemele de propulsie navală, ceea ce înseamnă că va aduce îmbogăţirea uraniului la un nivel mai apropiat de cel necesar armelor nucleare.

După încheierea Acordului nuclear Iranian, Teheranul şi-a redus semnificativ activităţile de îmbogăţire a uraniului şi a renunţat la preocupările privind producerea de arme nucleare (oficial, Teheranul a negat tot timpul că ar acţiona în această direcţie). Îmbogăţirea uraniului pentru scopuri civile a fost restrânsă la pragul de 3,5%, cantitatea maximă permisă a fi produsă fiind de 300 kg. În schimb, sancţiunile internaţionale impuse asupra ţării au fost ridicate, fiind premise exporturile de gaz şi petrol pe piaţa internaţională.

Potrivit ultimului raport al inspectorilor ONU în domeniul nuclear, Teheranul continuă să îşi respecte angajamentele. Dar, odată cu decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a retrage SUA din Acord, şi de a re-impune sancţiunile (în două etape, august şi noiembrie 2018), tăind efectiv legăturile vitale ale ţării la comerţul internaţional, Iranul se confruntă cu presiuni economice şi politice intense.

Să fie declaraţia lui Salehi un semn al unor acţiuni iraniene mai serioase?

După încheierea Acordului în 2015, oficiali iranieni au reiterat în mod constant că Teheranul poate restabili într-o perioadă scurtă parametrii programului său nuclear, dacă Acordul va fi violat.

Până în prezent nu există indicii că Iranul ar acţiona în direcţia retragerii din Acord. Cel mai probabil, declaraţia lui Salehi este mai mult un semnal de alarmă destinat ţărilor europene, pentru a atrage atenţia asupra presiunilor cu care se confruntă Administraţia Rouhani şi pentru a adopta, în consecinţă, măsuri de sprijinire a economiei Iranului, în pofida sancţiunilor americane.

Totuşi, nu sunt excluse unele măsuri de distanţare faţă de Acord, existând polemici la nivel politic intern în care apar nemulţumiri că iranienii nu au reuşit să profite suficient de mult din punct de vedere economic de pe urma Acordului, aşa cum au sperat.

IV. Libia – emigranţii continuă să încerce să treacă Mediterana.

393 de emigranţi care au încercat să ajungă pe mare în Italia la sfârşitul săptămânii trecute au fost transportaţi înapoi în Libia, a declarat luni (21 ianuarie 2019) ministrul de interne italian, Matteo Salvini. „Toţi cei 393 de emigranţi salvaţi ieri (duminică) de Gărzile de coastă libiene sunt în siguranţă şi au fost duşi înapoi (în Libia)”, a afirmat Salvini într-un comunicat, precizând că 143 au fost duşi la Tripoli, 144 la Misrata şi 106 la Al-Khoms.

Comisia Europeana a solicitat marţi (22 ianuarie) statelor membre ale UE să încheie de urgenţă acorduri prin care să faciliteze debarcarea imigranţilor care traversează Mediterana pentru a ajunge în Europa.

Reacţia Comisiei Europene a apărut după ce o navă comercială sub pavilion Sierra Leone a fost trimisă luni de Libia în ajutorul unei ambarcaţiuni cu imigranţi care lansase un mesaj SOS centrelor de coordonare pentru operaţiunile de salvare ale Italiei şi Maltei, dar acestea au cerut echipajului să se adreseze Libiei, întrucât ambarcaţiunea se afla în apele teritoriale libiene.

„Poziţia Comisiei Europene este cunoscută. Ceea ce ne trebuie urgent sunt acorduri predictibile pentru a asigura că debarcările persoanelor salvate se pot desfăşura în siguranţă”, a indicat la conferinţa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. Acesta a adăugat că „toţi actorii, inclusiv ONG-urile, trebuie să respecte regulile şi să aplice instrucţiunile autorităţilor de coordonare în operaţiunile de căutare şi salvare pe mare”.

În final, cei aproape 100 de emigranţi au fost debarcaţi în portul libian Misrata, acţiune calificată de mai multe ONG-uri ca fiind o încălcare a drepturilor omului.

În acelaşi timp, o navă a ONG-ului german Sea Watch, care a salvat sâmbătă 46 de emigranţi în Mediterana, încă aştepta să fie primită într-un port european, după ce a fost refuzată de Italia şi Malta.

Vineri (25 ianuarie 2019), purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Flavio Di Giacomo, a declarat că 117 persoane sunt date dispărute după scufundarea unei ambarcaţiuni în largul Libiei.

Şi ONU a reacţionat dur şi a cerut statelor europene să permită debarcarea imigranţilor în porturi sigure după ce aproape 500 de imigranţi au fost refuzaţi de Italia şi Malta şi au fost trimişi înapoi în Libia. „Niciun imigrant sau refugiat salvat nu trebuie returnat în Libia, în actualul context în care acolo prevalează violenţa şi încălcarea extinsă a drepturilor omului”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU pentru refugiaţi UNHCR, Charlie Yaxley.

Şeful guvernului libian de uniune naţională, Fayez al-Sarraj, a afirmat luni (28 ianuarie) că guvernul său face „tot posibilul” pentru a ameliora situaţia umanitară în taberele libiene de imigranţi, criticate frecvent de comunitatea internaţională, relatează AFP. „Bineînţeles că situaţia nu este ideală în aceste tabere, că există multe provocări, multe probleme. Dar trebuie să ţinem minte că există peste 800.000 de imigranţi ilegali în Libia, dar nu mai mulţi de 20.000 în aceste tabere”, a subliniat prim-ministrul. „Facem tot posibilul în limita mijloacelor noastre economice şi de securitate”, a declarat acesta cu prilejul unei vizite oficiale la Viena, unde s-a întâlnit cu cancelarul Sebastian Kurz şi cu preşedintele Alexander Van der Bellen. „Suntem gata să lucrăm cu toate părţile implicate, fie ele la scară internaţională, fie din Libia” a adăugat Fayez al-Sarraj, în contextul în care mari părţi din teritoriul Libiei nu se află sub controlul administraţiei sale.

Libia este criticată cu regularitate de UNHCR şi de ONG-uri pentru condiţiile umanitare din taberele sale, unde sunt plasaţi imigranţii interceptaţi pe mare când încearcă să ajungă în Europa. Organizaţiile pentru drepturile omului susţin că trimiterea înapoi în Libia a imigranţilor încalcă dreptul internaţional deoarece în această ţară ei riscă să sufere abuzuri.

Salvini insistă asupra faptului că respingerea dreptului emigranţilor de a debarca în Europa este singura modalitate eficientă de a descuraja plecările ilegale din Libia şi afirmă că o scădere importantă a numărului de imigranţi ilegali ajunşi pe continentul european demonstrează că are dreptate.

Ca parte a strategiei sale, Salvini a interzis navelor aparţinând organizaţiilor de ajutor să debarce imigranţi salvaţi pe mare în porturile italiene, determinând majoritatea acestora să-şi înceteze operaţiunile. Acest lucru a coincis cu o creştere a numărului morţilor pe mare, între Italia şi Libia.

Deşi, în cifre absolute, numărul imigranţilor ilegali a scăzut la 150 000 în 2018, cel mai mic din ultimii cinci ani, de la un vârf de un milion în 2015, potrivit agenţiei Frontex, numărul imigranţilor care au murit în timp ce încercau să traverseze marea aproape s-a dublat între 2017 şi 2018 (conform Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi).