MAS Raport special / Orientul Mijlociu şi Africa de Nord / Februarie 2019

SUMAR

I. Orientul Mijlociu – conferinţa de la Varşovia pentru “pace şi securitate” în regiune.
II. Siria – eliminarea ultimei rezistenţe a Statului Islamic din estul ţării.
III. Soci – Summit  Rusia-Iran-Turcia privind viitorul Siriei.
IV. Algeria – Bouteflika acceptă candidatura pentru al cincilea mandat prezidenţial.

I. Orientul Mijlociu – conferinţa de la Varşovia pentru “pace şi securitate” în regiune.

Reprezentanţi din 62 de ţări au participat la Conferinţa internaţională de la Varşovia, organizată, în cooperare, de SUA şi Polonia, miercuri şi joi (13 şi 14 februarie), având drept temă pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu.

Deşi tema dezbaterilor a fost ”pacea şi securitatea în Orientul Mijlociu”, discursurile s-au focusat treptat pe mesaje împotriva Iranului, acuzat că este implicat în mai toate dosarele din regiune.

Vicepreşedintele american Mike Pence a rezervat un spaţiu amplu criticilor la adresa regimului de la Teheran, dar şi la adresa Europei, acuzând-o că se poziţionează împotriva strategiei Washingtonului, refuzând să se retragă din acordul nuclear cu Iranul şi încercând să ocolească sancţiunile instituite de Washington împotriva Teheranului. “Nu este însă prea târziu pentru Europa să se alăture alianţei contra Iranului, pe care preşedintele Donald Trump este pe cale de a o construi”, a afirmat vicepreşedintele american. El a enumerat victoriile politicii militare a lui Donald Trump în Orientul Mijlociu şi a condamnat politica de pace cu orice preţ promovată de precedentul preşedinte, Barack Obama, o politică ce ar fi permis ascensiunea extremismului şi terorismului în regiune. În încercarea de a lansa un apel la unitate împotriva Iranului, Mike Pence a menţionat, pe rând, diferitele crize umanitare din Orientul Mijlociu (Yemen, Irak, Siria), pentru fiecare dintre ele considerând responsabil Iranul şi miliţiile sale şiite.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, prezent la conferinţă, a declarat joi (14 februarie) că evenimentul din capitala poloneză constituie “o cotitură istorică”. La dineul inaugural organizat miercuri la Castelul regal din Varşovia, Netanyahu s-a aflat la aceeaşi masă cu responsabili de rang înalt din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, state care nu au relaţii diplomatice cu Israelul, dar împărtăşesc aceeaşi intransigenţa faţă de Iran.

“În aceeaşi sală, în prezenţa a aproape 60 de miniştri reprezentând zeci de guverne, un prim-ministru israelian şi miniştri din principalele ţări arabe au stat alături şi au vorbit pe un ton deosebit de puternic, cu claritate şi unitate împotriva pericolului constituit de regimul iranian”, a declarat Netanyahu pentru presă, evocând dineul din ajun de deschidere a conferinţei.

Netanyahu a exploatat prezenţa reprezentanţilor ţărilor arabe, apreciind că acestea au făcut front comun pentru a se opune “cu putere, claritate şi o unitate neobişnuită” ameninţării comune, regimul iranian. Concluzia lui Netanyahu a fost că acest lucru marchează o schimbare şi un acord important asupra ceea ce pune în pericol viitorul regiunii, asupra a ceea ce trebuie făcut pentru a-l securiza, precum şi asupra posibilităţilor de cooperare dincolo de domeniul securităţii cu popoarele din Orientul Mijlociu

Conferinţa a fost prima dată anunţată de secretarul de stat american, Mike Pompeo, după discursul puternic anti-iranian de la Cairo (ianuarie a.c.), iniţiativa fiind larg percepută, încă de la lansare, drept un efort al Washingtonului de a convinge principalele ţări ale lumii şi regiunii să sprijine viziunea americană (a preşedintelui Trump) împotriva Iranului. Dar iniţiativa a venit într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să salveze Acordul nuclear încheiat cu Iranul (JCPOA).

Majoritatea statelor europene, îngrijorate de orientarea afişată de SUA cu privire la Iran, au trimis la conferinţa din capitala Poloniei doar responsabili de rang secund. Nici responsabilul european cu afacerile externe, Federica Mogherini, nu a participat la conferinţa respectivă, din motive de “agendă încărcată”. De fapt, Franţa, Germania, Marea Britanie, China şi Rusia, ţări care au semnat în 2015 Acordul nuclear cu Iranul, consideră că politica americană faţă de Teheran este eronată.

Iranul nu a fost invitat la conferinţa de la Varşovia. Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, s-a întâlnit joi (14 februarie), la Soci, cu omologii său rus, Vladimir Putin, şi turc, Recep Tayyip Erdogan, în încercarea de relansare a reglementării conflictului din Siria, în contextul înfrângerii Statului Islamic şi al pregătirilor Washingtonului de retragere a prezenţei militare. Nici Autoritatea Naţională Palestiniană nu şi-a trimis un reprezentant, considerând evenimentul drept “o conspiraţie israeliano-americană ce are drept scop eliminarea cauzei palestiniene“.

Guvernul polonez a oferit SUA, a doua gazdă a evenimentului, o scenă de care nu ar fi beneficiat în altă parte a Europei. În cadrul conferinţei pentru Orientul Mijlociu urma să se vorbească despre pace şi securitate în Orientul Mijlociu. Dar în cele din urmă miza a fost realizarea unei alianţe împotriva Iranului. Varşovia s-a străduit din răsputeri să păstreze neutralitatea, dar, în final nu a reuşit.

Din perspectivă europeană a fost o eroare, dar de când Rusia demonstrează de ce este în stare în Ucraina, politica guvernului de la Varşovia este tot mai influenţată de aspectele de securitate. Obiectivul: înfiinţarea unei baze americane permanente pe teritoriul polonez.
Rămâne de văzut cum intenţionează SUA să-şi sporească prezenţa în Europa de Est.

II. Siria – eliminarea ultimei rezistenţe a Statului Islamic din estul ţării

Forţele Democrate Siriene (FDS), miliţii kurde susţinute de SUA, au lansat (09 februarie) ofensiva pentru eliminarea ultimelor elemente ale organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI) din estul Siriei (între 400 şi 600 de combatanţi, masaţi în orăşelul Baghouz, în apropiere de malul estic al Eufratului / frontiera cu Irakul).

SI recurge la folosirea de lunetişti, plantarea de mine şi executarea de atacuri sinucigaşe cu luptători femei pentru a încetini înaintarea FDS, în condiţiile în care FDS sunt sprijinite de forţele aeriene ale Coaliţiei condusă de SUA. Cu toate acestea luptătorii SI sunt hotărâţi să lupte până la capăt, ba chiar să negocieze ieşirea din încercuire, situaţie ce obligă comandanţii miliţiilor kurde să înainteze cu precauţie pentru a limita pierderile.

În zona respectivă au rămas mulţi civili (dintr-o populaţie de aprox. 9.000 de locuitori, majoritatea, mai ales femei şi copii, s-a refugiat în zonele controlate de FDS, însă în localitate ar mai fi încă aproape 4.000 de civili) folosiţi ca scut uman sau pentru disimulare de către membrii SI. Mai mult, câteva zeci de luptători ai FDS şi cetăţeni străini sunt ţinuţi ostateci, limitând opţiunile FDS.

Desigur, eliminarea ultimei rezistenţe în teren a SI reprezintă un moment de mare semnificaţie atât pe plan local, cât şi global. Dar este SI cu adevărat eliminat? DA, în termeni de control teritorial. NU, în termeni de prezenţă.

Generalul Joseph Votel, comandantul forţelor SUA din Orientul Mijlociu, a declarat miercuri (13 februarie) că SI încă dispune de “lideri, luptători, facilitatori, resurse şi ideologia care le alimentează eforturile”.

În 2017, FDS au încheiat un acord cu luptătorii SI, permiţând acestora, sub supravegherea coaliţiei conduse de SUA, să părăsească oraşul Raqqa, fosta capitală a SI, împreună cu armele şi familiile lor. Aceştia s-au răspândit în toată ţara, posibil şi în străinătate, cu posibilitatea de a se afilia altor ramuri ale organizaţiei (pentru mai multe detalii privind SI vezi articolul Gruparea teroristă Statul Islamic din Irak şi Levant - Previziuni 2019).

Unul din factorii care au stat la baza strategiei SI de recrutare a fost sentimentul unei victimizări a populaţiei sunnite, valabil încă în Siria.

Şi nu numai din partea şiiţilor care, prin implicarea majoră a Iranului, şi-au mărit influenţa. Urmare a atrocităţilor săvârşite pe timpul expansiunii în Siria, membrii SI sunt vânaţi acum cu înverşunare de rudele / membrii triburilor celor care au fost decapitaţi sau torturaţi. Mare parte din combatanţii FDS sunt motivaţi de sentimente de răzbunare, de datorie morală faţă de cei ucişi de SI.
Un alt factor a fost instabilitatea din Siria. Este această problemă rezolvată? Nu încă... Este extrem de dificil de ajuns la un consens în elaborarea şi implementarea unui plan care să armonizeze aspiraţiile diferitelor entităţi locale în raport cu interesele actorilor externi. În plus, vidul de putere ce va apărea după retragerea forţelor SUA va complica şi mai mult situaţia.

Câte sute sau mii de luptători ai SI de rang obişnuit au reuşit să se disimuleze în rândurile populaţiei?

Bineînţeles speriaţi, prigoniţi, principala grijă fiind aceea de a scăpa nedescoperiţi. Aceşti “foşti” membri nu şi-au uitat brusc ideologia, nu şi-au pierdut pregătirea şi, peste un timp, vor fi tentaţi să reia legăturile. Şi recrutările...

III. Soci – Summit  Rusia-Iran-Turcia privind viitorul Siriei

Preşedinţii Rusiei, Iranului şi Turciei s-au întâlnit joi (14 februarie) la Soci pentru a  conveni un plan de reglementare a situaţiei din Siria (mai precis, iniţiative concrete pentru realizarea de progrese în cadrul dialogului inter-sirian), în paralel cu conferinţa organizată de SUA la Varşovia (13-14 februarie) consacrată Orientului Mijlociu.

Conform şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, agenda întâlnirii la nivel înalt cuprindea problema formării unui comitet însărcinat cu elaborarea unei noi Constituţii pentru Siria, în vederea unei tranziţii politice, pe lângă alte subiecte precum asigurarea asistenţei umanitare şi reconstruirea zonelor distruse pentru a facilita întoarcerea refugiaţilor, măsuri de prevenire a reapariţiei grupurilor teroriste.
La sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, ONU şi-a recunoscut eşecul de a forma acest comitet, invocând probleme generate de schimbările propuse de Damasc pe o listă de nume. „Dar suntem pregătiţi să găsim o soluţie la această situaţie, vom continua să lucrăm”, a asigurat ministrul rus de externe.

Pentru Rusia, cea mai presantă problemă a fost solicitarea acordului / sprijinului aliaţilor pentru declanşarea unei ofensive în provincia Idlib, unde peste trei milioane de civili se află sub controlul Hayat Tahrir Al Sham, grupare afiliată Al-Qaeda. Deşi Turcia este îngrijorată că un astfel de asalt va genera valuri masive de refugiaţi la graniţele sale, retorica rusă din ultima perioadă indică o oarecare nerăbdare în a destructura această grupare. “Nu ar trebui să permitem prezenţa unor elemente teroriste în Idlib”, le-a transmis Putin preşedintelui turc, Recep Tayyp Erdogan, şi celui iranian, Hassan Rouhani. De aceea, consider că “este timpul pentru paşi concreţi pentru a distruge complet acest cuib de terorişti”, a adăugat liderul rus.

Pe de altă parte, a fost salutată decizia SUA de a-şi retrage trupele din Siria şi a fost analizat impactul acestei măsuri prin prisma vidului de putere lăsat în urmă. Preşedintele turc a precizat că parte a miliţiilor kurde care controlează teritoriul unde acţionează militarii americani au legături cu PKK, grupare insurgentă care acţionează încă din 1980. Drept urmare, Turcia a solicitat coordonarea cu Rusia pentru a stabili o zonă buffer în Nordul Siriei împotriva acţiunilor kurde, însă poziţia lui Putin a rămas tranşantă: numai Damascul poate decide asupra acestei probleme.

“Prezenţa unui contingent militar sub autoritatea unei terţe ţări pe teritoriul unui stat suveran şi în special Siria trebuie hotărâtă direct de Damasc”, a subliniat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zacharova.

În comunicatul final al reuniunii nu s-a specificat vreun acord între părţi în ceea ce priveşte formarea comitetului însărcinat cu elaborarea unei noi Constituţii siriene.

Iranul şi Rusia au insistat pe necesitatea eliminării teroriştilor din Idlib, dar fără a stabili cum anume s-ar putea realiza aceasta. Totuşi, remarcile celor două părţi pe acest subiect au părut să indice o anumită iritare şi lipsă de răbdare în a declanşa acţiuni de eliminare a elementelor teroriste din provincie. Turcia, care este susţinătorul rebelilor din nordul Siriei, nu este încă de acord cu lansarea unei operaţii în Idlib.
În concluzie, rezultatele reuniunii de la Soci a celor trei ţări au fost modeste, neaducând nicio schimbare în ceea ce priveşte viitorul Siriei. Părţile au hotărât să se întâlnească din nou în aprilie a.c., în Turcia.

IV. Algeria – Bouteflika acceptă candidatura pentru al cincilea mandat prezidenţial.

Preşedintele algerian, Abdelaziz Bouteflika, pare să reînvie, anunţând (10 februarie) că va candida la alegerile din 18 aprilie a.c. pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte (al cincilea). “Răspunzând tuturor rugăminţilor şi apelurilor..., îmi anunţ astăzi candidatura pentru alegerile prezidenţiale”, a menţionat Bouteflika.

În vârstă de 81 de ani, aflat la conducerea statului din 1999, Bouteflika este imobilizat în cărucior şi a apărut rar în public după accidentul vascular suferit în 2013. În ultimii ani, opoziţia a ridicat în mod repetat întrebări privind capacitatea preşedintelui de a-şi îndeplini prerogativele. Bouteflika şi-a recunoscut starea precară de sănătate, dar a insistat că este încă apt pentru gestionarea afacerilor ţării. “Desigur, nu mai sunt fizic atât de sănătos cum eram odată”, a admis preşedintele.

Principalii contra-candidaţi sunt fostul premier Ali Benflis, situat pe locul doi în alegerile din 2014, influentul general (pensionat) Ali Ghediri şi liderul Partidului Islamist (de orientare moderată), Abderrazak Makri.

Bouteflika a promis că, dacă va fi reales, va implementa reforme politice, economice şi sociale. “Dacă îmi veţi oferi onoarea preţioasei dumneavoastră încrederi, o să invit în cursul acestui an reprezentanţii poporului să participe la un forum naţional pentru a ajunge la un consens privind reformele”, a precizat preşedintele adresându-se cetăţenilor algerieni. Bouteflika a adăugat că acest forum ar putea propune chiar schimbări constituţionale, fără a oferi detalii suplimentare despre natura acestora. Mulţi algerieni se simt însă umiliţi din cauza acestor manevre şi amânări la nesfârşit în materie de reforme şi schimbare.

Bouteflika este singurul lider din Nordul Africii care a fost cruţat de revoltele pro-democraţie ale Primăverii Arabe. Autorităţile algeriene au reuşit să oprească răspândirea revoltei izbucnită în ţara vecină, Tunisia, prin promisiuni de reforme şi măriri de salarii finanţate din veniturile ţării rezultate din exploatarea şi exportul resurselor de petrol şi gaze. Dar, în ultimii ani, finanţele algeriene au fost afectate de scăderea preţului petrolului (principala sursă a veniturilor din bugetul naţional), situaţie ce a generat reduceri ale subvenţiilor de stat.

“Algeria, o putere fosilizată” titrează un editorial din cotidianul Le Monde, evocând ruptura adâncă dintre societatea civilă şi putere: 45% dintre algerieni sunt tineri cu vârste sub 25 de ani, iar cei mai mulţi dintre aceştia nu-şi văd viitorul în Algeria.  Plecarea în Europa este singura lor speranţă. Nici cetăţenii mai în vârstă nu sunt toţi convinşi: “Am ajuns de râsul lumii cu acest preşedinte invizibil”, a afirmat un pensionar în vârstă de 75 de ani, citat de AFP.

De aproape un an, scena politică şi mass-media algeriene, pro-guvernamentale sau de opoziţie, au propulsat pe agenda publică subiectul alegerilor prezidenţiale din aprilie 2019 şi viitorul lui Bouteflika la putere. După accidentul cerebral din 2013, preşedintele algerian a trecut printr-o serie de recidive, fiind imobilizat într-un cărucior. Bouteflika şi-a pierdut controlul asupra majorităţii simţurilor şi a apărut sporadic în public (numai în fotografii oficiale cu demnitari aflaţi în vizită în Algeria), absentând chiar pe timpul propriei campanii electorale din 2014 (fostul premier, Abdelmalek Salal, a coordonat întreaga campanie). De notat că, pe timpul depunerii jurământului, Bouteflika nu a reuşit să citească un paragraf întreg, lăsând impresia că va avea mari dificultăţi în îndeplinirea prerogativelor de preşedinte pe timpul celui de-al patrulea mandat.

Cu toate acestea, formaţiunile politice majore din coaliţia de guvernământ (Frontul de Eliberare Naţională, condus de însuşi Abdelaziz Bouteflika, Adunarea Naţională pentru Democraţie, condusă de actualul premier, Ahmed Ouyahia) au insistat pe ideea că actualul preşedinte serveşte cel mai bine păstrării orientării ţării pe un curs natural, nimeni altul nefiind capabil să conducă Algeria în următorii ani. Luând în considerare situaţia precară de sănătate a preşedintelui algerian, loialiştii percep rămânerea acestuia la putere drept un sacrificiu de dragul ţării, pentru a gestiona situaţia de securitate şi economică dificilă cu care se confruntă Algeria.

Din punctul de vedere al clanului din jurul lui Abdelaziz Bouteflika, menţinerea acestuia în fruntea statului este o garanţie a perpetuării regimului. Şi, fără îndoială, o garanţie a menţinerii avantajelor de care dispun şefii armatei şi partidul de guvernământ, Frontul de Eliberare Naţională.

Ce contează că preşedintele nu se poate adresa populaţiei... Ceea ce simbolizează el este mult mai puternic ! Doar că istoria demonstrează că simboluri mult mai puternice au sfârşit în uitare... Rămâne de văzut dacă flacăra vieţii va mai pâlpâi îndeajuns în pieptul lui Bouteflika până la încredinţarea unui nou mandat... pentru că aceasta va fi singura lui provocare în cursa electorală!