Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre
MAS Raport special - Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (August 2019)
Claudiu NebunuI. Siria – Idlibul rămâne nodul gordian. Cine îl va tăia? II. Turcia – Siria: un convoi „special”! III. Arabia Saudită – Rusia: grâul din zona Mării Negre pătrunde în Orientul Mijlociu... IV. Libia – Armistiţiu la Tripoli. Un acord de durată... sau doar o gură de oxigen pentru combatanţi?
I. Siria – Idlibul rămâne nodul gordian. Cine îl va tăia?
Cîteva zile a durat armistiţiul din Siria... Forţele guvernului sirian, sprijinite de Rusia, şi-au reluat (08 august) ofensiva asupra provinciei Idlib, ultima zonă din ţară aflată sub controlul opoziţiei jihadiste.
Bombardamentele sistematice asupra Idlibului au început în ultimele zile ale lunii aprilie – începutului lui mai şi au spulberat efectiv acordul de încetare a focului negociat de Rusia şi Turcia în septembrie 2018. Provincia a fost supusă aproape zilnic la atacuri şi bombardamente aeriene intense, în timp ce trupele siriene au încercat să înainteze în enclava de lângă frontiera turcă. În pofida sprijinului aerian, ofensiva guvernamentală a stagnat, cu un avans limitat al trupelor regimului, la marginea enclavei, unde se confruntă cu grupurile rebele.
Un acord de încetare a focului a fost convenit la începutul lunii august, însă acesta nu a rezistat... Trupele rebele trebuiau să se retragă 20 km de pe actualele poziţii, lucru care nu s-a întâmplat...
Provincia Idlib a servit câţiva ani ca zonă de refugiu pentru opozanţii regimului Bashar Al-Assad, nevoiţi să părăsească alte zone ale ţării drept urmare a presiunilor forţelor pro-guvernamentale. Aproape jumătate din cele trei milioane de persoane care trăiesc în provincie sunt deja strămutate din alte părţi ale ţării devastate de război, peste un milion fiind copii.
ONU a avertizat că reluarea confruntărilor ameninţă vieţile „a milioane de civili”, iar situaţia riscă să scape de sub control.
„Aceşti oameni nu ştiu unde să se ducă”, a declarat coordonatorul umanitar regional al ONU în Siria, Panos Moumtzis, după o întâlnire la Geneva, inclusiv cu reprezentanţi ai Rusiei, după reluarea bombardamentelor. „Pe timpul armistiţiului, mulţi dintre cei aproximativ 400.000 de civili care s-au adunat în apropierea frontierei cu Turcia vecină s-au întors în casele lor... Dar panica s-a reinstaurat şi situaţia poate fi comparată cu un joc cu focul, cu temerea că acesta va scăpa de sub control”, a precizat responsabilul ONU.
Bombardamentele trupelor pro-guvernamentale, sprijinte de avioanele ruseşti, au provocat daune considerabile şcolilor, spitalelor, pieţelor, staţiilor de apă şi altor elemente de infrastructură. Ofensiva are ca scop atingerea obiectivului guvernului sirian şi al aliaţilor săi (Iran, Rusia) de a alunga grupurile armate de opoziţie din provincie şi de a obţine controlul asupra principalei căi de comunicaţii comerciale (autostradă) care leagă Siria de Turcia şi Iordania.
Deschiderea rutelor comerciale şi de călători prin provincia Idlib ar reafirma controlul statului asupra unei economii fragmentate în opt ani de conflict şi care se confruntă cu sancţiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene.
Şi, pe lângă regimul Assad, Iranul este şi el extrem de interesat în această deschidere, pentru atingerea obiectivului strategic al unei axe Teheran-Marea Mediterană...
De notat că doar cu o zi înainte de reluarea bombardamentelor (miercuri, 07 august), oficialii turci şi americani ajunseseră la un acord, după luni de negocieri, privind crearea unui centru de operaţiuni comune pentru coordonarea şi gestionarea amenajării unei zone de securitate în nordul Siriei. Nu au fost făcute publice detalii privind înţelegerea, dar realizarea acesteia a părut fi un pas în vederea evitării unei operaţiuni ale FA turce în nordul Siriei, la est de Eufrat.
În urmă cu câteva zile (24 august), ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a anunţat că centrul a devenit complet operaţional şi va ajuta la coordonarea creării unei zone tampon între graniţa turcă şi zonele controlate de Unităţile Populare de Protecţie (YPG) / kurde .
În prezent, nord-estul Siriei este sub controlul Forţelor Democratice Siriene conduse de kurzi (FDS), susţinute de SUA, care includ şi YPG. Dar, în pofida faptului că YPG a fost principalul aliat al Washingtonului în lupta împotriva Statului Islamic din Irak şi Levant (SIIL), Turcia vede aceste forţe ca o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), un grup separatist în afara legii.
Între timp, bombardamentele continuă şi civilii continuă să moară... inclusiv copii!
II. Turcia – Siria: un convoi „special”...
Ministerul Apărării din Turcia a anunţat că, la începutul săptămânii trecute, un convoi turcesc a fost bombardat în provincia Idlib, lângă oraşul Maarat al-Numan din nord-vestul Siriei.
Atacul s-a soldat cu mai mulţi morţi şi peste zece răniţi, turcii susţinând iniţial că mai mulţi civili au fost ucişi în atac. Există o incertitudine cu privire la ce ţintă a fost vizată exact, unii membri ai opoziţiei siriene susţinând că un convoi propriu ar fi fost atacat, în timp ce se deplasa alături de un vehicul turcesc (mai plauzibil, vehiculul turcesc însoţea un convoi al forţelor de opoziţie).
Guvernul sirian a sugerat că vehiculele din convoi transportau arme pentru forţele de opoziţie, în timp ce turcii susţin că aprovizionau postul de observare din Morek.
Confruntările dintre forţele fidele regimului Assad şi cele de opoziţie, comasate în provincia Idlib, sunt aproape continue. Turcia sprijină un mozaic de forţe proxy arabe şi a cooperat în diferite momente de-a lungul conflictului cu grupări din Siria considerate teroriste, inclusiv Hay’et Tahrir al Sham (HTS).
Dar nu este clar ce nivel de control are Ankara asupra HTS sau a altor luptători anti-Assad pe care îi susţine. Există, de asemenea, o relaţie ambiguă între HTS şi rebelii având legături cu al-Qaeda, ceea ce face ca sprijinul Turciei să fie extrem de problematic pentru majoritatea ţărilor implicate în războiul civil sirian.
Ankara a protestat ulterior atacului asupra convoiului şi a făcut apel la Moscova să respecte şi să aplice termenii acordului de de-escaladare încheiat în urmă cu aproape un an. Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a avertizat Damascul că „atacurile ar putea deschide calea către un dezastru.”
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a vorbit telefonic vineri cu omologul său rus, Vladimir Putin, în încercarea de a elimina tensiunile asupra ofensivei Idlib, iar în aceeaşi zi Kremlinul a anunţat că Putin şi Erdoğan au convenit să „activeze eforturi reciproce” pentru a uşura situaţia din regiune. După câteva ore, preşedinţia turcă a precizat că Erdoğan va vizita marţi (27 august) Moscova pentru a se întâlni cu Putin.
Idlib este ultima fortăreaţă rebelă jihadistă din Siria şi un potenţial punct de pornire care ar putea atrage alte state implicate în conflict (Rusia, Iran) într-o conflagraţie mai largă care ar putea destabiliza şi mai mult Siria şi ar duce la o catastrofă umanitară. Până la trei milioane de sirieni, mulţi dintre ei deplasaţi intern din alte părţi ale ţării afectate de război, sunt blocaţi în Idlib şi luptă să supravieţuiască.
Atacurile aeriene ruse şi siriene au vizat autostrada care leagă Heish şi Khan Sheikhoun în încercarea de a izola forţele de opoziţie de liniile critice de aprovizionare. Luptătorii rebeli din Idlib şi-au păstrat poziţiile, în pofida ofensivei combinate siriano-iraniano-ruse. Acest asalt s-a desfăşurat chiar şi în condiţiile în care elemente ale Statului Islamic (SI) par să se regrupeze în zone din estul Siriei.
Nu este clar încă dacă lovitura împotriva convoiului a fost un accident sau un mesaj intenţionat trimis de Assad şi întărit de Rusia, că regimul sirian nu se va opri de la nimic în încercarea de a prelua controlul asupra Idlibului de la rebeli. Cert este că forţele pro-guvernamentale nu s-au oprit aici, înconjurând vineri (23 august) postul de observaţie turc din Morek.
Oraşul Morek se află în nordul provinciei Hama, parte a zonei guvernate de jihadişti centrată pe provincia vecină Idlib. Postul de observaţie turc din localitate, stabilit în baza unui acord cu Moscova, este unul dintre cele 12 posturi înfiinţate anul trecut de-a lungul liniei frontului între forţele pro-guvernamentale şi cele de opoziţie. Misiunea trupelor din postul de observaţie este de a supraveghea instituirea unei zone tampon agreate de Ankara şi Moscova în septembrie anul trecut. Dar rebelii nu s-au retras din zonă aşa cum s-a convenit, iar în aprilie a.c, guvernul şi forţele ruse au reluat bombardamentul intens al regiunii.
III. Arabia Saudită – Rusia: grâul din zona Mării Negre pătrunde în Orientul Mijlociu...
După consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic, Arabia Saudită este gata să-şi relaxeze cerinţele de calitate pentru importurile de grâu din Rusia, din zona Mării Negre. Moscova urmăreşte de mai mult timp dobândirea accesului pe piaţa de grâu din Riad, în competiţia cu Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru piaţa specifică din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.
Grâul din teritoriile ruse de la Marea Neagră nu a îndeplinit anterior specificaţiile saudite privind standardele de calitate. Dar la începutul lunii (joi, 8 august), Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (SAGO) din Arabia Saudită, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului arab, a anunţat că va relaxa criteriile privind pagubele provocate de insecte pentru următoarea licitaţie de importuri de grâu.
Arabia Saudită, Algeria şi Irak sunt trei pieţe majore unde grâul rusesc nu a putut participa la licitaţiile organizate de stat. Algeria împiedică importul de grâu originar din zona Mării Negre prin cerinţe mai stricte privind daunele provocate de insecte, în timp ce Irakul îşi procură în principal grâul din Australia, Statele Unite şi Canada.
Însă grâul rusesc este atât de accesibil ca preţ încât, cu avantajele oferite şi de costurile reduse de livrare, ar putea domina aceste pieţe, dacă i s-ar permite. Cotaţia grâului la bursa Euronext a scăzut la deschidere după ştirea înţelegerii ruso-saudite, restabilindu-se ulterior pe seama creşterii preţurilor la bursele din SUA.
Moscova, care a făcut presiuni pentru ca specificaţiile privind calitatea grâului să fie relaxate, ar putea curând să înceapă aprovizionarea pieţei saudite.
Comercianţii se aşteaptă ca grâul rusesc să fie vândut masiv pe piaţa din Arabia Saudită, provocând dificultăţi semnificative actualilor furnizori din Uniunea Europeană (Franţa, Germania).
Riadul încearcă să-şi asigure alternative, după creşterea presiunilor parlamentarilor americani ca urmare a evoluţiei războiului din Yemen şi scandalului provocat de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.
Relaţiile de cooperare ruso-saudite au fost stimulate de recentele acorduri privind producţia de petrol cu Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC), deşi Rusia nu este membru. În pofida solicitărilor preşedintelui SUA, Donald Trump, către Riad, liderul de facto al OPEC, pentru a pompa mai mult petrol pe piaţa internaţională pentru a compensa embargoul asupra Iranului, Arabia Saudită şi Rusia, doi giganti ai petrolului, deşi odată rivali pe pieţele de profil, şi-au unit forţele pentru a susţine preţul barilului.
În plus, Rusia şi Arabia Saudită au convenit investiţii comune într-o serie de proiecte, în vederea diversificării economie saudite. De altfel, preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să viziteze Arabia Saudită în octombrie a.c.
Schimbarea de atitune a Riadului faţă de Moscova, începând cu cooperarea energetică şi evoluând spre cedarea pieţei saudite de grâu în favoarea ruşilor indică o apropiere a Arabiei Saudite de Rusia. Cum va reacţiona Washingtonul?
IV. Libia – Armistiţiu la Tripoli. Ceva de durată... sau doar o gură de oxigen pentru combatanţi?
Forţele Guvernul Acordului Naţional (GAN), recunoscut de comunitatea internaţională, şi cele conduse de mareşalul Khalifa Haftar, Armata Naţională Libiană (ANL), angajate în lupte prelungite pentru controlul capitalei Tripoli, au convenit (sâmbăta, 10 august) un armistiţiu temporar, negociat de ONU.
Anunţul de încetare a focului a venit după ce explozia unei maşini-capcană a ucis trei angajaţi ai ONU în Benghazi, în ajunul sărbătorii musulmane Eid al-Adha[i].
ONU încearcă de o bună perioadă de timp să intermedieze un armistiţiu la Tripoli, între forţele pro-guvernamentale şi ANL, care, în aprilie a.c., a lansat un atac surpriză pentru preluarea controlului asupra capitalei de la forţele loiale GAN. Naţiunile Unite au cerut ambelor părţi să se angajeze în respectarea unui armistiţiu umanitar cu începere din noaptea de vineri spre sâmbătă (10/11 august).
Purtătorul de cuvânt al mareşalului Khalifa Haftar a anunţat „oprirea tuturor operaţiunilor militare ... în suburbiile Tripoli”. Incetarea focului a fost motivată „din respect pentru însemnătatea acestei zile în spiritele noastre ... pentru ca cetăţenii libieni să poată sărbători acest Eid în pace”.
GAN a anunţat vineri, ulterior comunicatului ANL, că era dornic să „uşureze suferinţele cetăţenilor şi să permită lucrătorilor de salvare să-şi îndeplinească misiunea” şi va accepta „un armistiţiu umanitar pentru Eid al-Adha”. Dar guvernul recunoscut internaţional a enumerat mai multe condiţii, precizând că încetarea focului trebuie respectată „în toate zonele de luptă, cu încetarea focului direct şi indirect şi a mişcării trupelor”. De asemenea, armistiţiul trebuie să includă „interzicerea zborurilor şi a misiunilor de recunoaştere” în întreg spaţiul aerian al ţării.
GAN a solicitat în plus ca misiunea de sprijin a ONU în Libia (UNSMIL) să „asigure punerea în aplicare a armistiţiului şi să observe orice încălcare”.
Nu a durat mult... O săptămână mai târziu (duminică, 18 august), forţele ANL au executat lovituri aeriene asupra unui aeroport civil din vestul Libiei (Zuwara), care nu avea nicio utilizare militară. Motivul invocat a fost că în hangarele acestuia ar fi fost adăpostite drone furnizate de Turcia.
Reprezentanţi ai UNSMIL au precizat într-un comunicat că au vizitat aeroportul din Zuwara şi că nu a găsit nicio infrastructură sau echipamente militare. „Misiunea reiterează condamnarea atacurilor forţelor ANL asupra aeroportului din Zuwara, care a provocat pagube serioase”, au precizat reprezentanţii UNSMIL, menţionând că pista aeroportului a fost avariată.
De asemenea, ANL a recurs la noi lovituri aeriene asupra aeroportului din Tripoli şi a altor ţinte, întrucât campania terestră s-a împotmolit în suburbiile din sudul capitalei libiene.
Luptele dintre forţele pro-guvernamentale şi trupele mareşalului Haftar au început în aprilie, când cele din urmă au lansat un atac surpriză asupra capitalei Tripoli. Susţinătorii lui Haftar spun că acesta încearcă să elibereze Tripoli de sub controlul miliţiilor pe care le învinovăţeşte pentru destabilizarea Libiei după căderea lui Muammar Gaddafi în revolta, susţinută de NATO, din 2011.
Până în prezent, ANL nu a reuşit să cucerească decât unele suburbii din sudul capitalei Tripoli. Criticii lui Haftar îl acuză că a încercat să acapareze puterea prin forţă şi să adâncească conflictul dintre facţiunile din estul (control ANL) şi vestul (control GAN) ţării.
Bătălia pentru Tripoli a provocat moartea a sute de oameni, incluzând combatanţi şi civili, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Puterile occidentale s-au preocupat din ce în ce mai mult de conflict, deoarece acesta riscă să perturbe producţia de petrol şi să determine noi valuri de migranţi spre Italia şi în alte părţi ale Europei. Însă nu îndeajuns pentru a impune o soluţie...
Franţa şi Italia sunt ţările care au cele mai mari interese în Libia, situaţie demonstrată de implicarea accentuată a celor două ţări în rezolvarea conflictului, dar cu perspective diferite. Pe lângă petrol, pentru francezi problema libiană este şi o chestiune de onoare. Italienii sunt puternic afectaţi de fluxul de migranţi. Totuşi, în pofida a numeroase negocieri, cele două ţări nu reuşesc să găsească un numitor comun şi să colaboreze în Africa, fiecare urmărind propriile interese şi încercând să-şi saboteze adversarul.
Dintre scenariile analizate într-un articol MAS anterior, se pare că cel în care ofensiva asupra Tripoli era văzută că se va transforma într-un conflict prelungit, similar celui de la Benghazi, care a durat trei ani, se transformă în realitate.
Această evoluţie va afecta semnificativ populaţia şi infrastructura şi ar putea spulbera speranţele lui Haftar de a intra în capitală ca popularul şi mult-aşteptatul salvator.
Libia nu este încă pregătită pentru pace… Sau, cel puţin, Haftar…
[i] Eid al-Adha (arabă عيد الأضحى ʿId al-aḍḥā, turcă Kurban Bayramî, română Sărbătoarea Sacrificiului este una dintre cele mai importante sărbători musulmane, alături de Sărbătoarea Ruperii Postului / în limba arabă: Eid al-Fitr). Sărbătoarea are loc anual în luna Dhu'l-Hijjah, ultima lună a calendarului islamic şi durează patru zile. Ea reprezintă punctul culminant al festivităţilor legate de Hajj, marele pelerinaj anual organizat la Mecca, Arabia Saudită.