I RUSIA. Mesaje de deschidere, dar şi de ... închidere.

II RUSIA. Aviaţia strategică a devenit o prioritate.

III UCRAINA. Şi a venit tomosul.

IV Evoluţii de urmărit în săptămâna următoare.

I RUSIA. Mesaje de deschidere şi de ... închidere.

Cu ocazia Anului Nou, preşedintele Vladimir Putin a trimis scrisori unor lideri străini. Fireşte, cea mai importantă dintre ele a adresat-o lui Donald Trump, propunându-i acestuia să se întâlnească în vederea soluţionării problemelor în dispută. Vladimir Putin i-a transmis liderului american că doreşte „un dialog deschis pe întreaga gamă de probleme”. El a afirmat că relaţiile ruso-americane sunt „cel mai important factor în asigurarea stabilităţii strategice şi a securităţii internaţionale”. De asemenea, ministrul de externe, Serghei Lavrov, a declarat că „ţine de SUA să decidă dacă va avea loc o nouă întâlnire (la nivel înalt) în 2019, Moscova fiind gata pentru discuţii, atunci când Washingtonul va fi dispus să o facă”.

Rusia căută dialogul acum, înainte de ieşirea SUA din INF, având câteva atuuri: a furat startul în încălcarea INF şi modernizarea armamentului său nuclear strategic şi are o poziţie bine fundamentată, alternând victimizarea şi pericolul unei noi curse a înarmărilor cu ameninţările privind capacitatea arsenalului său nuclear modernizat şi a sistemelor noi de armament dezvoltate. În plus, SUA sunt în una dintre cele mai proaste perioade ale sale, cu un preşedinte Donald Trump „original”[1], rămas fără „adulţii din cameră” (garda de generali fiind pe cale să dispară), suspectat că a colaborat cu Rusia în timpul campaniei electorale şi în război cu o parte din propriul său legislativ (blocajul guvernamental pare să continue).

În formularea privind relaţiile ruso-americane, Vladimir Putin, exagerează: în asigurarea stabilităţii strategice şi a securităţii internaţionale sunt importante, în primul rând, relaţiile SUA – UE – China. Rusia este un pitic economic cu arme nucleare şi forţe armate convenţionale cu care poate crea probleme, dar care nu are capacitatea de a fi prezentă în ecuaţia marilor probleme economice şi politice ale viitorului. Vechiul mod de acţiune al Rusiei, asigurarea unei forţe militare de care trebuie să se ţină seama, s-ar putea să nu mai fie eficient, chiar şi în faţa aliatului său de astăzi, China. Este adevărat, stadiul actual al relaţiilor sino-americane este încurajator pentru Rusia, dar interesele economice comune sino-americane sunt mult mai mari decât interesele politice sino-ruse. Şi cam asta e tot ce i-a rămas unei Rusii izolate de Vest. Ca exemplu, să ne uităm la ce a mai rămas din BRICS-ul pe care Rusia îl vedea ca pe o contrapondere la Vest – doar China, aflată acum sub asediul economic al sancţiunilor SUA.

Un cetăţean american a fost arestat la Moscova, sub acuzaţia de spionaj, (28.12, dar arestarea a fost anunţată pe 30.12.2018), fapt care ar putea tensiona relaţiile dintre cele două state. Probabil, nu se va întâmpla aşa, nu numai pentru că acestea sunt deja complicate (şi atât de uşor simplificate de către Donald Trump), dar şi pentru că acesta ar fi fost arestat în baza unor probe serioase. Deci nu avem de-a face, aşa cum a promis Vladimir Putin, cu o arestare aleatorie, pentru un schimb, ci cu o arestare îndreptăţită[2]. Deşi Moscova a negat, nu poate fi exclus un schimb, probabil, cu spioana rusă condamnată în SUA, Maria Butina, cea despre care Vladimir Putin spunea că şefii serviciilor sale secrete nu ştiu nimic.

Tragedia care a cutremurat Rusia de Anul Nou, prăbuşirea unui bloc de locuinţe din Magnitogorsk în urma unei explozii la o conductă de gaz, rezultând aproape 40 de victime, arată situaţia reală a Rusiei: o infrastructură învechită şi construcţii fragile, asta după ce timp de peste două decenii banii din exportul de petrol şi gaz au servit, dincolo de o relativă îmbunătăţire a nivelului de trai, unui sistem corupt, dar şi pentru înarmare. Chiar şi acoperite de o propagandă eficientă, aceste lucruri sunt vizibile.

II RUSIA. Aviaţia strategică a devenit o prioritate.

MAp rus a anunţat planurile pe 2019 pentru forţele nucleare strategice. Comandantul aviaţiei strategice, gl. Serghei Kobâlaş, a declarat (04.01) că în acest an vor fi modernizate încă patru bombardiere strategice Tu-95MS. Ministrul apărării rus, Serghei Shoigu, declarase anterior (18.12) că forţele nucleare strategice au fost modernizate în proporţie de 82%, accentul urmând să fie pus, în viitor, pe modernizarea aviaţiei strategice: deja, în 2018, au fost modernizate cinci bombardiere strategice, un Tu-160 şi patru Tu-95MS, iar în luna noiembrie, un Tu-160 a lansat o rachetă de croazieră KH 101 (la poligonul Pemboy). De asemenea, avioanele MIG-31 având la bord racheta hipersonică Kinzhal au efectuat 89 de patrule aeriene în spaţiul aerian aferent Mării Negre şi al Mării Caspice.

Aviaţia strategică a devenit o prioritate atât din motive obiective, avioanele sunt vechi, iar Rusia nu are capacitatea de a construi altele noi, ci doar de a le moderniza pe cele existente, cât şi pentru că celelalte două elemente ale triadei nucleare stau mult mai bine, marile modernizări fiind, deja, în desfăşurare: submarinele nucleare din clasa Borei, cu racheta balistică Bulava au depăşit obstacolele apărute, iar rachetele balistice ICBM (Intercontinental ballistic missile) sunt în plin proces de modernizare. În plus, aviaţia strategică este elementul cel mai flexibil, cel care poate fi folosit în escaladarea unui conflict convenţional lansând rachete de croazieră (mai ales KH 101, o rachetă de croazieră stealth), dar şi pentru demonstraţiile de forţă, văzute ca necesare în actuala situaţie. Prin readucerea în scenă a lui Tu-22M3, mai ales în teatrul european, Rusia a obţinut un avantaj, mai ales în domeniul armamentului substrategic, dar şi cel strategic (rachetele de croazieră lansate din aer).

Este îndoielnic că aviaţia strategică rusă îşi va menţine actuala forţă, mai ales că resursele financiare încep să se reducă, pe fondul problemelor economice. Rusia nu are capacitatea de a construi bombardiere strategice noi şi nici de a produce în masă un avion stealth (atât de lăudatul, probabil fără temei, T-50, redenumit Su-57). Pe de altă parte, capacitatea Rusiei de a menţine în stare de operativitate sistemele de armament vechi, precum şi modernizarea lor, nu este de neglijat.

III UCRAINA. Şi a venit tomosul.

Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu a emis (05.01), în prezenţa Mitropolitului ucrainean Epiphanius şi a preşedintelui Petro Poroşenko, tomosul prin care este recunoscută Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Din nou, exact ca acum 1000 de ani, o ceremonie simplă în catedrala Sfântul Gheorghe din Istanbul a marcat atât renaşterea oficială a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cât şi începutul probabil al unei noi schisme, încă una în interiorul bisericii ortodoxe. Moscova va reacţiona, probabil, cerând nerecunoaşterea BOU, dar va fi atentă să nu pună celelalte biserici ortodoxe în faţa unei alegeri (ea sau Constantinopolul) pentru că ar putea pierde.

Fireşte, totul este politică, dar Moscova, care s-a folosit din plin de biserică pentru scopurile sale politice, nu are dreptul să se plângă. Moscova are de partea sa bisericile din statele pe care le controlează politic din spaţiul post-sovietic şi, foarte probabil, şi Biserica Ortodoxă Sârbă (deşi aceasta trebuie să fie atentă – o singură mişcare greşită şi ruptura muntenegreană poate deveni realitate), restul bisericilor ortodoxe importante optând pentru continuarea tradiţiei, mai ales că statele lor aparţin acum lumii libere, nemaifiind controlate de Moscova.

Efectele vor fi mari, de la un adevărat război religios în interiorul Ucrainei, autorităţile de la Kiev urmând să acţioneze hotărât pentru a limita puterea „Bisericii Ruse din Ucraina”, până la amplificarea celui hibrid dintre Rusia şi Ucraina. Mai important va fi efectul pe care îl va avea asupra bisericii ortodoxe, în ansamblul său: Moscova va fi fermă, dar trebuie să fie atentă, pentru că o schismă o aruncă departe de Europa, unde a avut mereu ambiţia să fie prezentă, indiferent de mijloace.

Pentru România, apariţia BOU este un element relativ pozitiv: geopolitic, avem un stat care se consolidează, tampon între noi şi o Rusie agresivă, chiar dacă acesta suferă de „bolile copilăriei”, iar o schismă nu ne-ar afecta serios, foarte probabil, rămânând alături de Patriarhia Constantinopolului, adică de majoritatea bisericilor ortodoxe europene. Dar lucrurile vor fi mult mai complicate decât par acum, fie şi pentru că Moscova va reacţiona cu furie la pierderea unui argument esenţial al politicii sale externe, acela de „apărătoare a ortodoxiei”.

În Donbass, armistiţiul nu a fost respectat, focul a fost deschis de mai multe ori, existând morţi şi răniţi, iar un soldat ucrainean a fost luat prizonier de către separatişti. Semne bune anul nu are!

IV Evoluţii de urmărit în săptămâna următoare.

UE. După declaraţiile lui Jean-Claude Junker şi seria de articole negative din mai toate ziarele europene importante, România a preluat preşedinţia UE. Să sperăm că se va termina mai bine decât a început, deşi una din legile lui Murphy spune altceva.

GERMANIA. După cel mai umilitor atac cibernetic din istoria ţării, datele personale ale politicienilor fiind făcute publice, autorităţile trebuie să reacţioneze. De fapt, aproape întreaga Europă se confruntă cu două probleme care, deşi încep să facă parte din „normalitatea vieţii de zi cu zi”, sunt anormale, prin definiţie: atacuri cibernetice şi cele teroriste.

MAREA BRITANIE. Deşi ar dori să îl evite, Teresa May nu poate să ocolească votul Parlamentului privind Brexitul, iar şantajul său, amânarea până în ultimul moment, nu poate să îi oblige pe parlamentarii britanici să îi aprobe planul. Teresa May s-a angajat într-un joc care s-ar putea să aibă consecinţe destul de negative pentru o Mare Britanie atât de divizată în privinţa apartenenţei la UE.

SUA. Marea constantă în afacerile internaţionale, SUA, au devenit marea variabilă. Să vedem cum se încheie blocarea finanţării aparatului guvernamental, cu democraţii, conduşi de Nancy Pelosi, hotărâţi să îi facă viaţa grea lui Donald Trump. Acesta pare decis să facă ce vrea, îndepărtând şi garda de generali care mai atenuau din impredictibilitatea deciziilor sale. Oricum, frica de suspendare începe să transpară în twitterele lui Donald Trump. Incertitudine este cuvântul de ordine la Washington.

RUSIA. Sunt speranţe că relaţiile japonezo-ruse se vor consolida, reapărând perspectivele semnării acordului de pace. Poate Rusia să cedeze măcar insulele pe care a promis că le returnează, deşi asta nu ar fi de ajuns pentru Japonia? Rusia are nevoie de o ieşire din izolare şi, pentru a echilibra în Orient relaţia sa cu China, ar putea încerca relansarea celei cu Japonia.

SERBIA – KOSOVO. După o serie întreagă de declaraţii dure din partea Pristinei, care a exagerat importanţa unei simplificări de procedură la frontiera cu Albania şi replicile la fel de dure ale Belgradului, au apărut şi o serie de declaraţii mai optimiste privind un posibil acord. Ceva trebuie să se întâmple, să sperăm ceva pozitiv, tensiunile crescând, în continuare, datorită taxelor introduse de Pristina.

CHINA. Negocierile sino-americane ar urma să debuteze în această săptămână. Având în vedere recentele declaraţii belicoase ale preşedintelui Xi la adresa Taiwanului, este evident că începem să avem de-a face cu o altă Chină, doar nu degeaba are un preşedinte Xi cu puteri, dar şi ambiţii, mai mari decât Mao.

IRAN, SIRIA. SUA au avertizat Iranul să stopeze programul de dezvoltare a rachetelor balistice, iar acesta a replicat…prin trimiterea de nave în Oceanul Atlantic. Deşi acţiunea are doar valoare simbolică, avem un indiciu asupra tensiunii în creştere dintre cele două state. Cu SUA temporizându-şi retragerea din Siria şi cu Israel hotărât să se apere de Iran în Siria, situaţia nu este de loc aşa cum ar fi dorit-o Donald Trump atunci când a anunţat retragerea imediată din regiune.