MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (30.03 - 05.04.2020)

Pandemia este războiul în mijlocul căruia trebuie să mai trăim o perioadă de timp, înainte de a scăpa de ea şi … să începe să-i înfruntăm consecinţele economice şi politice. Deşi, din prudenţă, se evită să se afirme, am depăşit şocul iniţial, urmând, acum, războiul de uzură, pe care, cu certitudine, îl vom câştiga. Toate fazele crizei vor fi depăşite, mai greu sau mai uşor, cu excepţia traumei pierderii celor care au murit, mor şi vor continua să moară. Vom face un rezumat al evoluţiei pandemiei şi a efectelor sale şi vom prezenta principalele evenimente care ne afectează direct securitatea, reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, şi, cele din vecinătatea noastră, unde contextul crizei coronavirus îi oferă lui Viktor Orban ocazia să ducă Ungaria şi mai aproape de un regim autoritar, iar pe Zelenski îl obligă să cedeze cererilor FMI şi, în proces, să înceapă să îşi schimbe aliaţii politici.

I. ROMÂNIA/EUROPA/GLOBAL. Pandemia coronavirus. Cea mai mare criză postbelică a depăşit faza şocului şi lumea se luptă cu răspândirea pandemiei în vederea limitării numărului de infectări, având sistemele de sănătate publică solicitate la maxim, dar şi cu trauma creşterii numărului de morţi. Efectele economice încep să se amplifice, dar apar şi soluţiile. În plan securitar, criza coronavirus a devenit doar cadrul în care se joacă vechile planuri strategice, un pic cam cinic, dat fiind contextul.

● Evoluţia pandemiei. Nu suntem departe de momentul maxim al pandemiei, în Europa începând tendinţa de limitare/scădere a numărului de infectări, mai ales în Italia şi Spania (care trăiesc, în continuare, trauma numărului mare de decese), dar nu şi în SUA, unde urmează „două săptămâni de foc” (probabil, la fel va fi şi în Marea Britanie). La nivel mondial, numărul celor infectaţi a ajuns la un milion (cu menţiunea că numărul de testări rămâne cel care dă relevanţă amplorii de noi infectări), iar numărul de decese tot creşte. Pericolul este general, dar trauma este locală (ceea ce se întâmplă cu noi şi lângă noi).  

ROMANIA. Cel mai periculos parametru, numărul de infectări are o creştere redusă, rămânând la un nivel gestionabil. La fel, numărul de decese rămâne aproape de 2% din numărul de infectări. Elementul important în identificarea situaţiei reale, numărul de testări, începe să crească. Nu am atins nivelul maxim al pandemiei, dar avem resurse să îl întâmpinăm în condiţii rezonabile, cu sistemul medical mobilizat (cu destule materiale şi cu „sincopele” apărute în sistemul medial rezolvate). Atât în privinţa responsabilităţii generale, cât şi a sincopelor apărute, nu putem spune decât că sunt consecinţe inevitabile: suntem în război şi la război luptăm aşa cum am trăit la pace, iar cum am trăit la pace ştim cu toţii foarte bine. Important este că găsim spiritul de solidaritate necesar ca să rezistăm, respectând regulile şi pe cei de alături. În sistemul medical, nu atât dezertările (aşa cum era de aşteptat, la greu, conştiinţele sunt cele care preiau responsabilităţile), cât infectarea personalului medical reprezintă pericolul cel mai mare. O altă problemă este că avem, deja, mai multe focare, unul, deja, în carantină, dar şi aici lucrurile se vor rezolva, populaţia fiind cooperantă. Urmează o săptămână decisivă, numărul de infectări urmând să crească, aşa cum ne-au avertizat autorităţile, dar greul începe să treacă. Probabil, peste o săptămână-două, cu un pic de şansă, vom putea vorbi de stabilizarea numărului de noi infectări (iar, apoi, de o scădere a acestora) şi despre cât mai puţini morţi, acesta fiind preţul pe care îi vom plăti cu toţii, cu memoria colectivă. 

EUROPA, SUA şi global.  Mai ales Italia, dar şi Spania încep să cunoască o stabilizare a numărului de infectări. Oricum, numărul de victime este atât de mare încât trauma împiedică opinia publică să realizeze trecerea de momentul crucial, iar efectele negative, mai ales cele economice, nu lasă timp de respiro.

● Aspecte economice şi politice. Fondul general este de prevenire a unei recesiuni economice. În plan politic, criza coronavirus creează situaţii care testează toate regimurile politice, dar pe care încearcă să le exploateze regimurile autoritare, deşi tot ele sunt confruntate cu pericolul unei instabilităţi generate de criză (în faţa morţii combinate cu indiferenţă şi minciună, oameni spun lucrurilor pe nume).

Economic, de la responsabili politici şi analişti marcanţi la reprezentanţii FMI ni se transmite concluzia: cu certitudine, vom avea o recesiune. Probabil, aceasta va fi una puternică, dar rapidă, existând speranţa că, pe fondul măsurilor luate de guverne, ea va fi depăşită uşor. Problema este că orice criză economică, ca şi virusul care a generat-o, nu afectează numai prin efectele directe, ci mai ales prin „bolile cronice” ale fiecărei economi în parte, reactivate şi amplificate. La nivel european, planul de ajutorare economică europeană ia amploare, iar momentul controversei bonurilor „coronavirus” urmează să fie depăşit printr-un „mini plan Marshall”. UE a început să acorde ajutoare şi facilităţi nu numai membrilor săi, dar şi partenerilor săi din est (inclusiv R. Moldova, unde guvernul este preocupat ca în pachetul de legi economice coronavirus … să acorde facilităţi contrabandiştilor de ţigări) şi din Balcanii de Vest (ajutorul UE acordat Serbiei fiind mult mai mare decât cel acordat de Rusia, deşi opinia publică sârbă va vedea doar cele 11 avioane ruseşti venite în ajutor).

Politic, criza testează democraţiile şi permite oportuniştilor să pescuiască în ape tulburi: 1) invocând-o, Rusia şi Iranul cer ridicarea sancţiunilor; 2) dictaturile, temându-se de eventuale mişcări sociale, merg până la negarea realităţii (Turkemnistan, Belarus); 3) sistemele cu porniri autoritare se răfuiesc cu inamicii interni (în vecinătatea noastră, jurnalişti din Serbia); 4) în interiorul UE, Viktor Orban a folosit prilejul pentru a se înscăuna la putere fără controlul legislativului pe o perioadă nelimitată; 5) dezinformarea, de la războiul informaţional rus la propaganda chineză, ia proporţii, liderii occidentali reacţionând; 6) populismul politic profită în acest mediu economic în care „trebuie să se arunce cu bani”. În plină criză, obiectivele de politică externă se urmăresc consecvent: Parisul a avertizat Beijing şi Moscova că solidaritatea în faţa coronavirus nu poate fi folosită ca un instrument politic, semn că, deja, se încearcă acest lucru (ceva de genul „în faţa nenorocirii, suntem împreună. Voi renunţaţi la reacţiile pe care le-aţi avut faţă de agresiunea noastră, iar noi … le continuăm”.

● Aspecte securitare şi militare. În ansamblu, războaiele şi alte activităţi militare nu au încetat deloc. Reuniunea miniştrilor de externe NATO a concluzionat că, şi în plină criză coronavirus, problemele militare cu Rusia rămân de actualitate. În zona noastră de interes, problemele militare au continuitate: 1) în Ucraina, separatiştii au reînnoit atacurile (reapărând victimele, una „executată” de un lunetist, semn al ordinului venit de sus), iar observatorii OSCE nu mai au libertatea de mişcare necesară verificării situaţiei la linia de contact; 2) Rusia a continuat acţiunile militare în teatrul european; 3) în Libia, războiul cunoaşte o nouă fază, a implicării directe, o fregată turcă lansând o rachetă „Evolved Sea Sparow” împotriva unei drone a EAU, iar drone turce au continuat atacurile împotriva forţelor gl. Haftar, aflate în ofensivă; 4) miliţiile irakiene pro-iraniene continuă atacurile asupra bazelor Coaliţiei, iar SUA au ameninţat Teheranul că vor răspunde; 5) Israelul a reînceput atacurile asupra obiectivelor iraniene şi ale Hezbullah din Siria, atacând ţinte în apropiere de Homs. SUA şi Israelul au efectuat un exerciţiu cu avioanele F35, un semnal neechivoc transmis Teheranului; 6) în calvarul yemenit, saudiţii au reluat atacurile aeriene după ce rebelii hutti au executat atacuri cu rachete balistice; 6) în Afganistan, talibanii au reluat atacurile, deşi sunt speranţe că va începe schimbul de prizonieri între guvernul de la Kabul (cu doi preşedinţi!) şi talibani.   

II. Reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO.

Reuniunea (02.04) a avut ca temă centrală acţiunile Alianţei pe perioada crizei coronavirus, implicarea directă în acţiunile de combatere a pandemiei şi a efectelor acesteia, precum şi reafirmarea capacităţii de apărare a Alianţei. De asemenea, s-a avut în vedere prezentarea situaţiei reale, acţiunile NATO fiind de o amploare deosebită, dar, ca şi cele ale UE, ele au fost acoperite de războiul propagandistic şi informaţional al Rusiei, care, cu câteva acţiuni simbolice, a căutat să formeze o imagine de solidaritate. În realitate, Rusia nu a redus acţiunile militare în proximitatea frontierelor Alianţei, trezind îngrijorarea în cadrul NATO.

Obiectivul anunţat al reuniunii (video) miniştrilor de externe ai NATO a fost răspunsul la pandemia coronavirus, respectiv modalităţi coordonate de combatere a acesteia, dar şi evidenţierea faptului că Alianţa este pregătită, chiar şi (sau mai ales!) în această perioadă, să răspundă la orice ameninţare. NATO se implicase, deja, în livrarea de ajutoare de urgenţă către cei mai afectaţi membri ai săi (Italia şi Spania), în timp ce armatele din toate statele Alianţei sunt prinse în măsurile de răspuns la pandemie ale guvernelor lor.

Înainte de reuniune (01.04), secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că „principalul nostru obiectiv este de a asigura că o criză în sănătate (pandemia) nu devine o criză de securitate”. Astfel, Alianţa „şi-a continuat operaţiunile de rutină, de la patrule aeriene la cele legate de lupta împotriva terorismului, deoarece ameninţările se menţin”. Jens Stoltenberg a precizat că activităţile militare crescânde ale Rusiei (în condiţiile în care Alianţa şi-a redus exerciţiile militare) impun ca NATO să rămână vigilentă şi pe perioada pandemiei: „am observat acţiuni militare ruse semnificative în proximitatea frontierelor NATO, cu un nou exerciţiu în Regiunea Militară Vest şi o prezenţă semnificativă în Marea Nordului”. Astfel, în mod îngrijorător, săptămâna trecută, Rusia a desfăşurat exerciţii militare pe scară largă în două regiuni militare situate în proximitatea NATO (Vest şi Sud), cu obiectivul declarat de a verifica starea de pregătire a trupelor în contextul unei pandemii[1], acestea implicând şi forţele nucleare strategice. De asemenea, în Marea Nordului şi Canalul Mânecii, britanicii au raportat un nivel „neobişnuit de mare al activităţilor militare ruse”, iar Lituania a raportat interceptarea de către avioanele NATO a cinci aeronave ruseşti. 

În declaraţiea finală a reuniunii (02.04), se menţionează că: în actualul context de luptă împotriva pandemiei, NATO îşi îndeplineşte sarcinile care îi revin (detaliindu-se acţiunile întreprinse), iar aliaţii se sprijină între ei; aliaţii acţionează pentru informarea corectă şi neutralizarea dezinformării[2]; NATO rămâne pregătită să îşi îndeplinească misiunea sa principală, apărarea colectivă, gestionarea crizelor şi asigurarea securităţii prin cooperare, capacitatea de apărare şi descurajare a sa nereducându-se. Miniştrii de externe NATO au luat decizii legate de misiunile Alianţei în Irak şi Afganistan, pe fondul dinamicii actuale, au felicitat noul său membru, Macedonia de Nord (care a devenit, oficial, cel de-al 30-lea membru NATO pe 27.03) şi şi-au exprimat sprijinul pentru Ucraina şi Georgia.

Jens Stoltenberg a anunţat (02.04) că la reuniune s-au luat măsuri care să optimizeze răspunsul Alianţei la criza coronavirus, având în vedere că „NATO a fost creat să gestioneze crize”, iar Alianţa este, deja, implicată în coordonarea eforturilor în sprijinul măsurilor naţionale de combatere a pandemiei: transportul aerian al materialelor medicale şi asigurarea de personal medical. SACEUR, gl. Wolters, va fi responsabil de coordonarea sprijinului Alianţei în lupta împotriva pandemiei, în primul rând facilitarea zborurilor cu materiale medicale în spaţiul aerian european. Urmează ca miniştrii apărării NATO să aibă o reuniune de urgenţă în această lună, pentru a lua noi decizii legate de acţiunile coordonate ale NATO împotriva coronavirus.

NATO a reacţionat adecvat la criza pandemiei, atât prin măsurile luate anterior reuniunii, cât şi prin modificarea agendei reuniunii, răspunsul la criza coronavirus devenind o prioritate. Din păcate, comportamentul Rusiei a îngrijorat Alianţa, în mod deosebit unii aliaţi din est, reuniunea trebuind să acorde atenţie şi acestei probleme. De remarcat, activităţile Rusiei în flancul sudic al frontierei de est cu NATO au continuat: Comandamentul Strategic Întrunit Sud, respectiv Flota Mării Negre şi-au continuat exerciţiile, la acestea participând circa 20 de avioane de luptă şi sisteme de apărarea antiaeriană S 400[3].

În contextul actual, problema disensiunilor provocate de Turcia în cadrul Alianţei a fost, din fericire, aproape uitată, dacă nu chiar rezolvată parţial. Astfel, ambasadoarea SUA la NATO, Bailey Hutchison, a anunţat că SUA sunt gata să asigure Turcia cu un „pachet de asistenţă”, dar cu condiţia ca Ankara să renunţe la operaţionalizarea sistemului S 400.

Probabil, confruntată ea înseşi cu pandemia, Rusia se va concentra asupra acesteia, renunţând la activităţi militare care îngrijorează NATO. Kremlinul arată, deja, că, dincolo de exploatarea externă a conjuncturii (în căutarea unei ridicări a sancţiunilor), începe să abordeze problemele reale (răspândirea rapidă a coronavirus, problemele economice, războiul preţului petrolului). De remarcat, într-un regim politic ca cel putinist, atenţia liderilor se îndreaptă, înainte de toate, asupra preţului politic, observând-se, deja, o strategie a Kremlinului de „scoatere cu faţa curată a lui Putin”, indiferent care va fi preţul plătit de populaţia Rusiei (dintr-o dată, Kremlinul a descoperit că Rusia este o republică federală, răspunderea fiind … la nivel local, a guvernatorilor!).        

III. UNGARIA. Votarea legi care conferă guvernului puteri excepţionale.

În pofida avertismentelor opoziţiei şi a celor externe, premierul maghiar, Viktor Orban, a obţinut din partea unui Parlament controlat de partidul său, FIDESZ, votarea unui pachet de legi care, în contextul crizei coronavirus, îi acordă puteri lărgite de guvernare, fără controlul Parlamentului şi fără limită temporală. Reacţia externă a fost puternică şi imediată, atât la nivelul UE, cât şi a partidelor popular europene, cerându-se măsuri de răspuns, inclusiv excluderea FIDESZ din PPE. Sentimentul general este că Viktor Orban „a trecut Rubiconul”, profitând de contextul coronavirus pentru a îşi consolida regimul său autoritar. Probabil, de această dată vom avea o reacţie externă mai puternică, chiar şi prietenii bavarezi ajungând la concluzia că politica lui Orban, chiar dacă se erijează ca fiind un conservatorism catolico-calvin, nu este altceva decât naţionalism autoritar. Problema este că un asemenea regim are nevoie de duşmani şi, după liberali şi emigranţi, să nu vină vremea duşmanului original al naţionalism revizionismului, vecinii Ungariei.

Parlamentul de la Budapesta a votat (30.03), cu 137 de voturi pentru şi 53 împotrivă, legea care îi acordă prim ministrului Viktor Orban puteri lărgite pe perioada stării de urgenţă care a fost declarată (11.03) pentru a face faţă crizei coronavirus. Cel mai periculos, această lege prevede extinderea stării de urgenţă pe o perioadă nedefinită, excluzând Parlamentul din procesul de extindere a acesteia. Parlamentul este practic închis, alegerile viitoare amânate sine die, iar primul ministru poate guverna prin decrete. Astfel, Orban va avea un mandat fără nici un fel de restricţie, el primind „un cec în alb” pe care va şti foarte bine cum să îl completeze în vederea eternizării la putere. Printre prevederile legii se numără şi pedepsirea cu până la cinci ani de închisoare pentru cei care răspândesc „ştiri false” despre coronavirus

Legea a fost criticată intern de către opoziţie şi grupurile de apărare a drepturilor omului (inclusiv Comitetul Helsinki) şi extern, la nivelul UE, dar şi ONU. Ministrul justiţiei, Judit Varga, a minimalizat situaţia, mai ales pericolul puterii fără precedent pe care a obţinut-o Orban, afirmând că opoziţia „luptă cu demoni imaginari şi nu cu realitatea”.

Reacţia europeană a fost imediată, membrii ai Parlamentului European cerând investigarea noi legi. Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, a trimis o scrisoare lui Orban în care îl avertiza asupra „instituirii stării de urgenţă incontrolabile şi pe o perioadă nedefinită”. Ursula von der Leyen a avertizat asupra faptului că măsurile luate pentru a combate coronavirus trebuie să fie limitate. Totuşi, liderii europeni şi-au limitat reacţia, necerându-i lui Orban să dea explicaţii. Cea mai puternică reacţie este cea a unor partide populare europene: liderii partidele populare din 13 state europene, incluzându-le pe cele din Germania, Franţa, Italia şi Spania, au trimis liderului PPE, Donald Tusk, o scrisoare comună în care se arată „profund preocupate de riscurile violării principiului statului de drept în Ungaria” şi cer excluderea FIDESZ din cadrul popularilor europeni. Crucial rămâne ce vor face germanii, creştin-democraţii bavarezi/CSU arătând că sunt pe cale să nu îl mai tolereze pe Orban. Răspunsul lui Viktor Orban la scrisoarea celor 13 este revelator: „cu tot respectul, nu am timp pentru asta! Sunt gata să discut atunci când pandemia se va termina”. De remarcat, Orban a conceput un program economic care include taxarea băncilor şi multinaţionalelor, mişcarea având un substrat politic: el ajută financiar baza sa electorală, micii proprietari, cu bani luaţi de la „străini”. Lui Orban i-a mers cu această politică (ineficientă economic!) şi pentru că alte state europene din est au avut o politică … de neatragere a investiţiilor, dar acele vremuri sunt pe cale să treacă şi Orban ar putea să aibă unele surprize.

Părerea generală este că virusul corona a făcut victimă o democraţie europeană, cea din Ungaria. De fapt, a ucis-o Viktor Orban, FIDESZ şi cei care au tolerat, de decenii, acest regim autoritar. Deja, Orban subminase sistemul intern de echilibrare şi limitare a puterii („checks and balances”) al democraţiei maghiare, iar acum profită de ocazia oferită de criza coronavirus pentru a mai face un pas. Fireşte, Orban va trebui să renunţe la prevederile „legii dictatură” după trecerea pericolului coronavirus, dar el va avea grijă să o facă atunci când, abuzând de ea, multe nu vor mai fi ca înainte. În opinia noastră, Orban nu a trecut Rubiconul (al câtelea Rubicon ar fi), ci ... Rinul. Dacă nu intervine acum, Europa nu va mai avea ocazia să o facă fără să aibă mari probleme de stabilitate internă. Cu siguranţă, UE ştie care va fi prima criză după cea coronavirus, anume cea a devierii autoritar naţionaliste a lui Orban. 

Probabil, şi europenii vor trece Rubiconul lor, începând, împreună şi coordonat, acţiuni coerente de readucere a Ungariei în rândul democraţiilor, chiar dacă misiunea lor va fi grea, după ce i-au permis lui Orban să ajungă la nivelul unei „dictaturi în interiorul UE”, el creându-şi o bază electorală solidă. Cât despre naţionalismul pe care Orban îl va face din ce în ce mai revizionist pe măsură ce îşi va consolida regimul autocratic, el nu reprezintă un pericol pentru ţara noastră atâta vreme cât noi rămânem o democraţie funcţională care respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi, inclusiv a celor de o altă etnie decât cea română[4], având mereu imaginea corectă că maghiari de aici sunt „ai noştri” cu tot ce implică mai bun acest lucru la nivel de responsabilitate şi bună convieţuire.

IV. UCRAINA. Parlamentul a votat legile cerute de FMI.

La Kiev, am avut nu doar o evoluţie, ci ceva ce seamănă cu un început de revoluţie. Faptul că Rada a votat legile cerute de FMI, cea privind responsabilitatea financiară (blocând drumul spre revenirea în proprietatea iniţială a băncilor naţionalizate, afectate fiind interesele oligarhului Ihor Kolomoiski) şi cea privind vânzarea pământului reprezintă o evoluţie remarcabilă. Adevărata revoluţie este faptul că deputaţii din partidul preşedintelui Zelenski (mai puţin un grup de 30 parlamentari controlaţi de Kolomoiski) au fost ajutaţi de voturile deputaţilor din gruparea lui Poroşenko. De asemenea, un ministrul de finanţe aparatcik numit în urmă cu o lună, când avusese loc o mică restauraţie, a fost înlocuit cu un profesionist competent care are încrederea organismelor financiare internaţionale şi … a lui Poroşenko. Este posibil să fim la începutul unei „alianţe a necesităţii” care va merge pe calea modernizării şi apropierii de Vest a Ucrainei, între gruparea lui Zelenski şi cea a lui Poroşenko, deşi fiecare dintre ele are propriile limite (neclară ideologic, fără experienţă politică şi cu proprii ei oligarhi, respectiv naţionalist-oligarhică). Aceste evenimente, de producerea cărora Vestul nu este străin, ar putea deschide calea spre relansarea unor reforme interne moderate şi a unei deschideri reechilibrate faţă de Rusia în negocierile privind soluţionarea conflictului din Donbass.

Parlamentul ucrainean a votat (30/31.03), în prima citire, legea privind băncile cerută de FMI, fapt ce deschide calea acordării unui credit vital, pentru Ucraina, mai ales în situaţia actuală, de 8 miliarde dolari. Legea are mai multe prevederi privind consolidarea sistemului bancar, dar cea cu efectul politic cel mai mare este cea care împiedică retrocedarea băncilor naţionalizate, vizând, mai ales, neretrocedarea băncii PrivatBank oligarhului Ihor Kolomoiski. De asemenea, a fost votată numirea ministrului de finanţe Serhi Marchenko, fost viceministru de finanţe (şi fost adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale a preşedintelui Poroşenko!) în locul lui Ihor Umanski, care părăseşte această funcţie după numai o lună. Acesta pleacă la fel de surprinzător cum a venit, dovadă a ezitărilor preşedintelui Zelenski, care şi-a ascultat oligarhii în urmă cu o lună, pentru ca, acum, să asculte Vestul şi să colaboreze cu Poroşenko în detrimentul lui Kolomoiski.

Parlamentarii, au votat, de asemenea, legea vânzării pământului, într-o formă restricţionată. Esenţial este faptul că ea a fost votată, după ce fusese uitată în sertare luni de zile, deschizând piaţa funciară din iulie 2021, cu limitările, dar şi cu pericolele de rigoare (legea limitează puternic dreptul de cumpărare a pământului de către străini, pericolul cel mai mare fiind ca oligarhii ucraineni să profite de situaţie). De altfel, preşedintele Zelenski a promis un referendum pe această problemă. Este evident faptul că presiunea FMI a fost cea care a determinat puterea de la Kiev să se mobilizeze exemplar în vederea votării legilor. În proces, puterea a pierdut un grup de 30 de parlamentari, cei controlaţi de Kolomoiski, dar această pierdere a fost compensată de votul grupării lui Poroşenko.

Avem un început de regrupare a forţelor la Kiev, fapt care, dacă continuă, va da un mai mare grad de coerenţă puterii, care va coopera, măcar în unele probleme, cu o parte din opoziţie. Acest fapt mai are un avantaj: opoziţia a devenit o adunătură eteroclită, fără capacitatea de a se opune unit şi coerent reformelor puterii: pe Timoşenko şi Kolomoiski nu îi uneşte mai nimic, iar între cei doi şi pro-ruşi, a treia grupare de opoziţie, nu există interese comune. Evoluţia trebuie privită cu un anumit grad de prudenţă, având doar un pas, nu un proces. Poate că era şi timpul pentru o minimă colaborare între Zelenski şi Poroşenko, MAE rus exprimându-şi nemulţumirea că la Minsk nu se înregistrează progrese cu propusul Consiliu Consultativ (care în viziunea Moscovei are rolul de a îi legitima pe separatişti). De remarcat, Kievul a reacţionat rapid la noile agresiuni ruseşti din vestul Mării Negre, executând teste, în aceeaşi zonă, cu rachete antinavă lansate de la litoral.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 30 - 05.04.2020.

● UE. Reuniunea miniştrilor de finanţe a UE privind soluţia economică pentru ieşirea din criza coronavirus a eurozonei nu este atât economică, cât politică. La mult discutata propunere italiană de lansare a „coronavirus bonds”, care a primit un anume sprijin din partea Parisului, Berlinul a răspuns cu contrapropuneri generoase de finanţare, un fel de „miniplan Marshall” în caracterizare generică a Ursulei von der Leyen. În final, se pare că Parisul şi Berlinul lucrează la un pachet de propuneri comune. Decizia care va fi luată va fi importantă politic pentru clarificarea relaţiilor dintre Nord şi Sud la capitol încredere financiaro-economică, aceasta fiind cea mai mare problemă nu numai a eurozonei, ci a întregii UE.

● SUA/RUSIA. Convorbirea telefonică dintre preşedinţii Trump şi Putin a anunţat o cooperare simbolică în domeniul coronavirus[5] şi intrarea SUA în discuţiile legate de fixarea preţului petrolului (războiul reducerii producţiei dintre Rusia şi Arabia Saudită). Deşi se spunea că se va vorbi şi despre sancţiuni, acestea nu au fost menţionate. În schimb, se vorbeşte despre o reuniune (video) a celor cinci membrii permanenţi din CS al ONU, atât de dragă Kremlinului. SUA au intrat în războiul petrolului dintre Rusia şi Arabia Saudită, fiind interesant de urmărit dacă se va ajunge la un acord de reducere a producţiei în vederea creşterii preţului la petrol. Dintr-o dată, Vladimir Putin a arătat disponibilitatea redeschiderii discuţiilor cu Arabia Saudită pe această temă, semn că Moscova şi-a reevaluat realist capacitatea de a rezista, respectiv posibilităţile financiare. Oricum, o soluţie nu este uşor de găsit, războiul fiind iniţiat de Rusia şi Arabia Saudită pentru a îi scoate de pe piaţă pe producătorii americani (care au costuri de producţie mai mari) pentru ca, mai apoi, cele două state să nu se mai înţeleagă şi să se războiască între ele. SUA au un argument major, acela că sunt şi consumator, aşa că producătorii americani se pregătesc să îşi formeze propriul cartel (aşa cum este, de fapt, OPEC+), la Washington vorbindu-se şi despre introducerea de taxe pe importul de petrol. De asemenea, dosarul Venezuela a fost escaladat de SUA prin acuzarea oficială a preşedintelui Venezuelei de trafic de droguri. Măsura era de aşteptat, justiţia SUA lucrând sistematic la acest dosar, ştiind că numai probe solide pot da veridicitate unei acuze penale cu efecte politice uriaşe. Astfel, alte persoane importante acuzate au acceptat colaborarea cu justiţia americană. Kremlinul a reacţionat prin transferul proprietăţilor şi acţiunilor pe care Rosneft le avea în Venezuela către … statul rus!  De remarcat, Igor Secin, cekistul rege al petrolului rus, primeşte o lecţie pentru cărţile jucate în războiul petrolului cu Arabia Saudită, dar şi în Venezuela. Oricum, va plăti cetăţeanul rus, nu cekistul administrator al Rosneft.

● ISRAEL. Urmează să vedem cum va arăta noul guvern. Devine o certitudine faptul că Beni Gantz va avea ministerele cheie, cel al apărării, al justiţiei şi cel al comunicaţiilor. Deşi părea că Netanyahu l-a învins pe Gantz, în final lucrurile arată altfel: în timp ce Gantz „salvează Israelul” cu acest guvern, Netanyahu s-a salvat pe sine. Cel mai mult acuză acest fapt dreapta şi extrema dreaptă religioasă care observă cum pierde ministere esenţiale (deşi Netanyahu a generat o inflaţie de ministere neimportante ca să îi mulţumească) şi, odată cu asta, şi capacitatea de a influenţa decisiv modul cum va arăta statul Israel.

● KOSOVO. Prim ministrul interimar, Albin Kurti, a mai făcut o falsă încercare de ridicare a taxelor pe produsele sârbeşti, condiţiile puse („documentarea produselor”) anulând, practic, ridicarea acestora. De altfel, Belgradul a primit vestea ridicării taxelor ca pe un „fake news”. Cu speranţa că sponsorii s-au înţeles, rămâne să vedem cum va arăta viitorul guvern al Kosovo.