MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (27.07 - 02.08.2020)

I. SUA/EUROPA. Redislocarea trupelor americane din Germania.

Preşedintele Trump a decis, din raţiuni politice, ca SUA să îşi retragă, respectiv redisloce o parte din trupele sale din Germania. Pentagonul a transformat această decizie într-un plan care nu afectează apărarea Europei, mai ales că retragerea va fi compensată de dislocări prin rotaţie în Est, fapt care ne va întări securitatea. Însă, răul a fost făcut la nivel politic, relaţiile germano-americane înregistrând un recul. Să sperăm că efectul negativ al acestor neînţelegeri politice nu va afecta apărarea Europei prin tensionarea relaţiilor transatlantice. 

Secretarul apărării, Mark Esper, a anunţat (21.07) că, în vederea implementării Strategiei de Apărare Naţionale, SUA vor opera schimbări în dislocarea trupelor sale din Europa, optimizând prezenţa înaintată[1] prin utilizarea mai pronunţată a dislocării prin rotaţie, în vederea creşterii flexibilităţii strategice şi a impredictibilităţii operative. În acest sens, Departamentul Apărării a implementat decizia preşedintelui Trump de reducere a prezenţei militare americane în Germania şi repoziţionare a trupelor americane din Europa pentru a răspunde mai bine competiţiei între marile puteri. Planul Pentagonului prin care se răspunde la scopul fixat de preşedinte are următoarele obiective: o descurajarea mai pronunţată a Rusiei, consolidarea NATO, reasigurarea aliaţilor, o mai mare flexibilitate strategică şi impredicitibilitate la nivel operativ pentru EUCOM (comandamentul forţelor americane din Europa), precum şi acordarea, în cadrul acestui proces, atenţie militarilor americani şi familiilor acestora. Planul EUCOM a fost aprobat în iunie de către preşedintele Trump, Pentagonul având consultări cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, şi cu aliaţii care sunt afectaţi direct de aceste schimbări. Conform acestui plan, din cei 36.000 de militari americani, 11.900 vor fi repoziţionaţi, pe teritoriul german rămânând 24.000 de militari, o reducere cu o treime a efectivelor. Dintre cei 11.900, 5.600 vor fi repoziţionaţi în alte state NATO, iar 6.400 vor fi retraşi în SUA, deşi multe dintre aceste unităţi (sau unităţi similare) se vor întoarce în cadrul dislocărilor prin rotaţie în Europa. Dintre cei 6.400 de militari, 4.500 reprezintă Regimentul 2 Cavalerie, care va fi retras din Europa în SUA, dar alte unităţi de infanterie mecanizată[2] „încep dislocarea continuă prin rotaţie mai spre est, în regiunea Mării Negre, în vederea creşterii descurajării şi reasigurării aliaţilor din flancul de sud-est al NATO”. De asemenea, 2.500 de militari ai forţelor aeriene de la baza Mildenhall (Marea Britanie), responsabili pentru realimentare şi operaţii speciale, care urmau să fie transferaţi în Germania, vor rămâne în Marea Britanie. O escadrilă de aviaţie de vânătoare şi alte elemente din cadrul unei aripi de aviaţie[3] vor fi repoziţionate în Italia, fiind, astfel, „dislocate mai aproape de regiunea Mării Negre şi putând executa mai bine dislocări prin rotaţie şi utilizarea dinamică a forţei în flancul sud-estic al NATO”. În plus, în conformitate cu anunţul făcut de preşedinţii Trump şi Duda, urmează să fie dislocate în Polonia, elemente ale comandamentului nou stabilitului Corp V al Forţelor Terestre americane, după ce, în prealabil, va fi obţinut un acord (Defense Cooperation Agreement) cu Varşovia, incluzând şi partajarea cheltuielilor. Aceste modificări „vor fi implementate în cel mai rapid timp posibil, constituind o schimbare strategică majoră, coerentă cu acţiunile anterioare ale SUA în cadrul NATO”. Pentagonul a precizat că majoritatea trupelor redislocate din Germania, inclusiv două comandamente americane regionale, EUCOM (Comandamentul pentru Europa) şi AFRICOM (Comandamentul pentru Africa), vor ajunge în Italia şi Belgia.

Preşedintele Donald Trump a scris (30.07): „Germania plăteşte Rusiei miliarde de dolari, în fiecare an, pentru energie, iar noi ar trebui să protejăm Germania de Rusia. Despre asta este vorba. De asemenea, Germania este în întârziere mare în acordarea a 2% pentru NATO (formularea este dură, fiind interpretabilă „Germany is very delinquent in their 2% fee to NATO”). De aceea, mutăm unele trupe din Germania”. Jens Stoltenberg a transmis (29.07) că „anunţul secretarului de stat Esper asupra forţelor americane din Europa subliniază angajamentul continuu al SUA pentru NATO şi securitatea europeană. Pacea şi securitatea Europei este importantă pentru America de Nord şi, în condiţiile în care ne confruntăm cu o lume impredictibilă, suntem puternici şi în siguranţă dacă rămânem uniţi. SUA s-au consultat intens cu aliaţii NATO înaintea anunţului de astăzi”. Ministrul apărării polonez, Mariusz Blaszczak, a declarat (31.07) că „cel puţin 1.000 de militari americani vor fi dislocaţi în Polonia. Vom avea un comandament american în Polonia. Acest comandament va gestiona trupele dislocate de-a lungul frontierei de est a NATO. Va fi cel mai important centru al forţelor terestre din regiunea noastră. Vom semna, în curând, acordul final cu americanii”. Ambasadorul american la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a declarat (01.08) că „sunt sigur că … aţi auzit ... că România va găzdui un număr substanţial de trupe americane suplimentare, ca rezultat al noii noastre politici strategice de apărare. România este aliat cheie în această politică strategică. Flancul de sud-est al Europei va fi pe deplin protejat de orice influenţă negativă. România este unul dintre pilonii şi partenerii vitali din strategia de apărare a Statelor Unite şi a NATO. România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea şi securitatea graniţelor sale”. În Germania, au apărut reacţii politice foarte dure, care au evidenţiat efectele negative pe care această acţiune le va avea asupra relaţiilor americano-germane, a relaţiei transatlantice şi asupra apărării Germaniei, respectiv a Europei, în ansamblu: Markus Söder (CSU), bavarezul cu şanse să devină viitorul cancelar: „aceasta afectează relaţiile americano-germane. Respectul nu e o stradă cu sens unic”; expertul CDU, Norbert Röttgen: „în loc să consolideze NATO, redislocarea trupelor va duce la o slăbire a Alianţei”. Social-democraţii şi ecologişti au fost şi mai duri în reacţiile lor. De asemenea, opoziţia democrată americană, precum şi unii foşti comandanţi americani au afirmat că aceasta este o mişcare negativă (gl. Ben Hodges: „retragerea trupelor americane din Germania este un cadou făcut Rusiei”). Reacţia Rusiei a fost nuanţată. Mai întâi, receptând principiul invocat de Elmer privind redislocarea spre Est, a fost o reacţie negativă din partea unor reprezentanţi neesenţiali, deputaţi ruşi, care au menţionat că Rusia va reacţiona funcţie de repoziţionarea trupelor americane, apoi una receptând reducerea efectivelor americane în Europa a lui Dmitri Peşkov: „cu cât sunt mai puţini militari americani pe continentul european, cu atât va fi mai liniştită situaţia în Europa” (Oare? Câţi soldaţi americani erau în Ucraina, când Rusia „a liniştit-o”, ocupând Crimeea şi începând un război în Donbass, sau în Alepo, când Rusia a adus, prin bombardarea sistematică a populaţiei civile, „o linişte mormântală”? Nici unul. Tocmai de aceea, Kremlinul a putut „să facă linişte”).

Pentru a evalua unde suntem, militar, politico-militar şi politic, vom recapitula acţiunea, în ansamblul ei. Astfel, la nivel militar, avem: 1) retragerea din Europa a 6.400 de militari, în principal, a unui regiment de infanterie mecanizată, dar care va fi compensată prin dislocarea prin rotaţie a acestor trupe sau similare, direct din SUA, în estul Europei, în special, în regiunea Mării Negre; 2) mutarea a 5.600 de militari din Germania în Belgia, Italia şi Polonia, precum şi, prin rotaţie, în regiunea Mării Negre. Astfel, două comandamente regionale americane, EUCOM şi AFRICOM, vor fi redislocate de la Stuttgart în Belgia, la Mons, fapt ce măreşte cooperarea „în sus”, cu SHAPE, dar o reduce pe cea „în jos”, cu unităţile americane dislocate în Germania (infrastructura militară americană în Europa rămânând concentrată în Germania). De asemenea, un comandament de corp de armată american (Corpul V) va fi dislocat în Polonia, reprezentând nucleul unui comandament terestru regional (responsabil pentru întreaga frontieră de est a NATO), fapt care reprezintă o mutare a centrului de greutate al dispozitivului de comandă american către frontiera de est a NATO; 3) elemente de aviaţie din cadrul unei mari unităţi, Aripa 52 Aviaţie, în principal o escadrilă de F 16, vor fi redislocate în Italia (fiind mai aproape de regiunea Mării Negre, fapt nu atât de evident pe cât se afirmă, distanţa nereducându-se semnificativ, important fiind, însă, faptul că aceste forţe sunt dedicate dislocării, prin rotaţie, în regiunea noastră). Astfel, la nivelul Europei, nu se întâmplă o mare schimbare, ci doar retragerea, compensată, a unui regiment, câteva repoziţionări de forţe şi comandamente, precum şi un mic avans către Est, cu menţiunea că dislocarea trupelor se va face prin rotaţie. Dislocarea noului comandament în Polonia era previzibilă, existând baze pentru asta, de la acordul politic la cooperarea militară polono-americană (şi polonezii au cu ce, atât economic, cât şi militar: unităţi, echipamente şi oameni). Politico-militar, avem o reducere nesemnificativă a prezenţei americane în Europa (compensată de dislocarea prin rotaţie în regiunea Mării Negre!), o reorientare a dispozitivului american în Europa spre Est, atât prin dispunerea trupelor (numai în măsura în care dislocările în regiunea Mării Negre sunt consistente, chiar dacă prin rotaţie), cât şi a comandamentelor (în măsura în care se materializează comandamentul din Polonia). Pentru noi, prezenţa consolidată, chiar dacă numai prin rotaţie, a trupelor americane, reprezintă un element încurajator, aşa cum a fost prezentat de Adrian Zuckerman, dar aceasta îşi va îndeplini menirea numai în măsura în care noi ne facem temele (unităţile noastre, echipamente şi oameni). Acest efect benefic este rezultatul capacităţii instituţiilor americane de a transpune o decizie politică care are alte raţiuni într-una politico-militară cu o bază principială, una care, în final, va duce la o consolidare a capacităţii de apărare a Europei (deşi, pentru moment, doar cifrele contează: un regiment american pleacă din Europa). Atât mesajul lui Mark Esper, cât şi cel al lui Jens Stoltenberg evidenţiază acest lucru.

Politic, este o decizie vizibilă a preşedintelui Trump de pedepsire a Germaniei, respectiv a cancelarului Angela Merkel. Dacă acesta a vrut să rănească, politic, Germania, a reuşit, reacţia germană fiind concentrată asupra acestui aspect, lipsa de încredere (şi respect) dintre cele două state (deşi sunt şi efecte militare, cooperarea militară scăzând, precum şi efecte economice, pentru comunităţile de unde trupele americane pleacă). Însă, dacă vina de moment pentru această degradare revine preşedintelui Trump, divergenţele politice sunt mai adânci, nereducându-se numai la faptul că Germania nu alocă 2% pentru apărare (nici Belgia, nici Italia nu alocă 2%), ci la mai multe aspecte de atitudine politică, iar germanii vor face, probabil, o analiză pentru a răspunde la întrebarea „de ce s-a ajuns aici, cu sau fără Trump ca preşedinte?”. Acesta este efectul negativ al redislocărilor, unul politic, slăbirea relaţiei germano-americane, element de bază al relaţiilor transatlantice. Aşa că aceste tensiuni de moment, ale căror cauze s-ar putea să dispară în parte (aceste dislocări cer timp şi multe se pot întâmpla în această perioadă), deşi aduc multe supărări politice, nu afectează apărarea Europei, dar vor genera o reevaluare a politicii bilaterale Germania-SUA, iar rezultatele acesteia vor trebui, pe termen lung, să aibă un efect pozitiv! Acesta este şi motivul pentru care Kremlinul nu ştie dacă să râdă sau să plângă, problema neconstând în dislocări reduse, prin rotaţie, în Est, compensată de retragerea unui regiment, ci de stadiul, mai ales cel de perspectivă, al relaţiilor politice germano-americane, Kremlinul sperând într-o ruptură.

II. RUSIA. Exerciţiu aero-naval al Flotei Mării Negre.

Rusia a desfăşurat un exerciţiu aero-naval în Marea Neagră, în cadrul căruia a fost testat sistemul de apărare antiaeriană al fregatelor din clasa Admiral Grigorevici, nave ce constituie coloana vertebrală a Flotei Mării Negre. Nedorind ca asemenea exerciţii sensibile să fie supravegheate, partea rusă a trimis avioane de vânătoare să intercepteze avioanele de cercetare electronică americană. Exerciţiul a fost, probabil, un avertisment pentru NATO privind capacitatea de luptă a fregatelor din această clasă, dar şi pentru Ucraina, care pregăteşte o strategie de „sea denial” cu sistemul de rachete antinavă „Neptun” dislocat la litoral. De asemenea, au fost alarmate unităţi terestre din cadrul CÎS Sud, acesta fiind un avertisment pentru Turcia, care a organizat exerciţii comune cu Azerbaidjanul, pe fondul tensiunilor azero-armene.

MAp rus a anunţat (29.07) că peste 20 de nave ale Flotei Mării Negre FMN participă la un exerciţiu naval, în cea de-a doua etapă de pregătire a navelor flotei. În cadrul exerciţiului, au fost exersate apărarea antiaeriană, lupta antinavă şi împotriva ţintelor de la litoral, apărarea anti-sabotaj şi asigurarea survabilităţii navelor. Sprijinul aerian a fost acordat de avioanele şi elicoptere ale aviaţiei navale şi tactice din Crimeea. Printre navele participante au fost: două fregate, Amiral Essen, din clasa Admiral Grigorovich, şi Pitlivi, din clasa Krivak II; nava de patrulare, proiect 2216, Dmitri Rogacev; corvetele din clasa Buyan M, proiect 21631, Orekovo-Zuevo şi Inguşeţia; navele de desant din clasa Ropucha I, proiect 775, Cesar Kunikov şi Saratov.

În cadrul acestor exerciţii, elementul cel mai important a fost tragerile de luptă efectuate de fregata Admiral Essen, incluzând neutralizarea unei rachete antinavă interceptată de sistemul de apărarea antiaeriană al acesteia. O rachetă antinavă Progres (SS-N-3 Shaddock) lansată de la costă, de către bateria de rachete Utex (sistem fix de baterii de rachete antinavă reabilitat de Rusia în Crimeea) a fost interceptată (30.07) de către sistemul de apărare antiaeriană al fregatei Shtil-1 (SA-N-12) care utilizează aceeaşi rachetă ca şi sistemul de apărare antiaeriană terestru Buk, 9M317M (SA-17). De remarcat, cele 24 de rachete antiaeriene sunt lansate din lansatorul pe verticală/VLS de tip 3S90E. Prin această interceptare reuşită a fost testat întreg lanţul senzor-rachetă: sistemul de supraveghere aeriană (sistemul de radiolocaţie 3D Fregat M2M) şi sistemul de conducere a focului pentru aceste rachete, tip 3R90E1 (4 radiolocatoare MR-90 Orekh cu acoperire sectorială), precum şi sistemului integrat de comandă şi control naval/CIC, Trebovanie-M. În acest context, MAp rus a anunţat (31.07) interceptarea, deasupra Mării Negre, de către avioanele de vânătoare Su-27 decolate din Crimeea, a două avioane de cercetare americane. Interceptarea unei rachete antinavă de către sistemul antiaerian de la bordul fregatei Amiral Essen demonstrează capacitatea de apărare împotriva rachetelor antinavă a fregatelor din clasa Admiral Grigorovich, cu menţiunea că între racheta Progres (o rachetă veche, dar performantă, având o rază de 750 km) şi rachetele „sea skimming” (care zboară la rasul apei, precum Harpoon sau Exocet, Rusia reuşind, abia în ultimele decenii, să realizeze propriile rachete de acest tip, precum SS-N-25 şi SS-N-27 Kalibr) este …. întreaga dramă a războiului naval din Falkland (flota britanică fiind pregătită să intercepteze rachete de tip Progres, dar mai puţin a celor Exocet). Oricum, performanţa este una deosebită, mai ales că FMN nu este, încă, ameninţată, în zona din nord-vestul Mării Negre, de nici un sistem de rachete antinavă performant.   

În contextul tensiunilor azero-armene, al acuzelor reciproce privind deschiderea focului la linia de contact, dar, mai ales, a implicării Turciei, prin organizarea exerciţiilor comune turco-azere (terestre şi aeriene, TurAz Qartalı-2020, la care participă avioane de vânătoare turce F 16 şi elicoptere de atac turce), Rusia a alarmat Armata a 8 - a din cadrul CÎS Sud. Exerciţiul se desfăşoară în zona Rostov, Volvograd, precum şi în Armenia. Aceasa este o demonstraţie de forţă, turcă şi rusă, în sprijinul aliaţilor lor, azer, respectiv armean, tensiunile fiind controlate prin comunicarea directă dintre cei doi lideri, Putin şi Erdogan. Erevanul a reacţionat, interzicând inspecţiile făcute de Ankara în cadrul controlului armamentelor, la implicarea Turciei în conflictul său cu Baku cu aceste exerciţii care demonstrează un sprijin militar neechivoc. Prin implicarea turcă, conflictul azero-armean intră într-o nouă etapă, Baku putând redeschide conflictul, fiind încurajat de sprijinul de la Ankara, în situaţia în care negocierile nu aduc nimic (şi nu prea aduc). Cu cât acest pericol creşte, Rusia se plasează ferm alături de aliatul său din cadrul OTSC, Armenia.

În alt plan, să mai remarcăm că în cadrul CÎS Sud au fost dislocate avioane de cercetare radioelectronică modernizate Il-20M, misiunea acestora fiind şi cercetarea în vederea desemnării ţintelor pentru avioanele MiG-31K (înzestrate şi cu rachetele hipersonice, rachete balistice lansate din aer, e tip Kinjal), o ameninţare la adresa NATO în spaţiul Mării Negre. Este oare o extindere a capacităţii de lovire a Kinjal şi asupra ţintelor navale (concepţia chinezească de lovire a navelor cu rachete balistice)? Ne vizează direct, corvetele pe care le vom avea trebuind să facă faţă şi acestei ameninţări.   

III. POLONIA/UCRAINA/LITUANIA. Formarea „Triunghiului de la Lublin”. 

Prinsă între stagnarea reformei în plan intern şi incertitudinea negocierilor cu Rusia, Ucraina caută o cale de cooperare intensificată cu partenerul său principal, Polonia, cu care împărtăşeşte o abordarea comună a ameninţării ruse, Lituania urmând să dea un caracter regional acestei iniţiative. Este singura soluţie practică, Ucraina fiind departe de UE şi NATO, iar alte formate de cooperare fiind ineficiente.

Ucraina, Polonia şi Lituania au anunţat (28.07) formarea, de către cele trei state a unei trilaterale, „Triunghiul de la Liublin”, o formă de cooperare care vrea să depăşească cadrul securitar, definindu-se ca fiind una politică şi economică. Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba a anunţat că „Triunghiul de la Liublin” va fi un element important în cadrul Europei Centrale, precum şi în consolidarea Ucrainei, ca „membru deplin al familie de naţiuni europene şi euro-atlantice”. Cele trei state cooperau, deja, militar, în cadrul Brigăzii Lituaniano-Polonezo-Ucrainene, dar noul format îşi propune extinderea cooperării de la domeniul securitar spre cel economic (comercial, investiţii, infrastructură). Cu această ocazie, Kuleba a mulţumit Poloniei şi Lituaniei pentru sprijin continuu acordat de cele două state Ucrainei pe calea integrării sale în UE şi NATO. Foarte probabil, Varşovia a decis că trebuie să formalizeze relaţiile intensificate cu partenerul său ucrainean, lituanienii urmând să extindă caracterul regional spre baltici. Practic, cele două state sunt din ce în ce mai integrate, câteva milioane de ucrainenii lucrând în Polonia, iar cele două economii îşi propun o apropiere, având în vedere că spaţiul ucrainean este cel normal de extindere al investiţiilor poloneze, iar ameninţarea este comună (s-a vorbit şi despre pericolul reprezentat de gazoductul Nord Stream II). Iniţiativa vine în contextul în care Ucraina este departe de integrarea în NATO şi UE, la piedicile externe (Rusia, care, cu situaţia din Donbass, blochează drumul Ucrainei spre NATO, dar şi cele puse de Ungaria, nemulţumită de tratarea etnicilor maghiari din Ucraina) adăugându-se celor interne (stagnarea economică, în condiţiile neimplementări reformelor). Trebuie remarcat că celelalte formate (Grupul de la Vişegrad, Iniţiativa celor Trei Mări) sunt ineficiente pentru atingerea obiectivelor actuale ale Ucrainei, fiind eterogene şi răspunzând altor scopuri decât cele ale aducerii Ucrainei lângă UE şi NATO. În plus, în sud, Ucraina are un stat euro-atlantic aproape ostil, Ungaria, şi unul cu anvergură limitată, România (concentrat asupra statului pe care ar vrea să îl ducă spre UE, R.Moldova, dar pe care Igor Dodon îl duce … nicăieri), aşa că Varşovia şi Kievul au decis să facă un „Intermarium mai mic”, având o bază istorică şi lingvistică, problema fiind măsura în care elita ucraineană va accepta prezenţa concurenţială poloneză, iar elita poloneză va accepta acest risc. Nu trebuie pierdută din vedere nici semnificaţia istorică, amintirea „Uniunii de la Lublin”, din 1569, care a creat statul polonezo-lituanian, ce se întindea şi în Ucraina, opunându-se expansiunii Moscovei. Sunt şanse de succes, mai ales că pericolul rus, principalul stimulent, este mare pentru ambele state, chiar dacă Polonia este deplin integrată în UE şi NATO şi are SUA ferm de partea sa, Ucraina fiind cea care luptă pentru supravieţuire în faţa unei Rusii nemulţumite că drumul său spre Europa este închis de către o Ucraină ce vrea să rămână independentă şi suverană (pe care credea, în perioada ţaristă şi sovietică, că a asimilat-o). 

Aceasta este problema şi în contextul recentului acord de încetare a focului în Donbass, care nu se bucură de acordul celor care au fost implicaţi în lupte şi al naţionaliştilor, teama fiind că Ucraina cedează acum ceea ce a obţinut prin luptă. Acordul de încetare a focului nu a fost respectat, dar numărul incidentelor a scăzut după convorbirea telefonică dintre preşedinţii Zelenski şi Putin, încă o ocazie pentru Moscova să-şi impune paradigma (implementarea de către Kiev a Acordurilor de la Minsk, adică cedarea politică, în condiţiile în care Rusia nu îşi retrage trupele şi permite controlul frontierei de către ucraineni). Sub impulsul formatului normand, Kievul pare gata să se angajeze în negocieri ale căror obiective nu sunt prea clare, dincolo de dorita pace[4]. Un indiciu în acest sens este demisia lui Leonid Kucima din poziţia de reprezentat al părţii ucrainene la Grupul Trilateral de Contact. Oricum, noul reprezentant, un alt fost preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk, a transmis că Ucraina este gata pentru un compromis, dar nu unul prin care să cedeze asupra intereselor sale naţionale fundamentale (ori Kremlinul asta vrea).

IV. TURCIA/GRECIA. Detensionare limitată.

După ce tensiunile crescuseră simţitor, Ankara a anunţat că nu va începe prospecţiunile în apele din zona maritimă din sudul insulei Kastellorizo. Anunţul a venit după o vizită a ministrului de externe spaniol, dar Germania este cea care a obţinut acest rezultat, atât prin avertizarea Ankarei asupra limitelor, cât şi prin deschiderea unui canal de negociere turco-grec. Nu trebuie subestimat nici rolul SUA în fixarea limitelor. Însă, stoparea este una temporară, negocierile anunţându-se foarte dificile. De altfel, Ankara a anunţat trimiterea unei nave de prospecţiuni în sudul Ciprului, reactivând cealaltă dispută, cea cu Cipru.

Mai întâi, ministrul de externe spaniol, Gonzalez Laya, a declarat (27.07), după o vizită făcută la Ankara, în cadrul căreia a avut o întâlnire cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu, că a fost atins un punct de inflexiune în disputa privind prospecţiunile dintre Turcia şi Grecia. Gonzales a adăugat că acestea ar putea fi suspendate pentru o lună, permiţând deschiderea unui dialog. Apoi, Grecia a anunţat că navele turce au părăsit zona unde urmau să aibă loc prospecţiunile (de menţionat, nava de prospecţiuni nu a părăsit portul turc unde era ancorată). Confirmarea turcă a venit mai târziu (28.07), când purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, a anunţat că preşedintele Recep Erdogan a decis suspendarea activităţilor de prospectare în zonele în dispută cu Grecia din Mediterana de Est. Kalin a adăugat că statele ar trebuie să continue prospecţiunile în zona propriului platou continental şi să conducă activităţi comune în zonele în dispută, precum şi faptul că disputa cu Grecia asupra drepturilor de exploatare în Marea Mediterană ar trebui rezolvate prin dialog. Grecia a anunţat că este gata de negocieri, dar nu sub ameninţarea cu forţa. Recent, ministrul apărării turc, Hulusi Akar, a anunţat că Turcia şi Grecia vor începe negocieri, la Ankara, în zilele următoare.

Chiar dacă medierea finală a fost făcută de Spania, Germania a fost statul care a căutat o soluţie diplomatică chiar atunci când criza se afla la apogeu. Cu o săptămână înainte, Ibrahim Kalin anunţase că un canal de negociere cu Grecia a fost stabilit, chiar în condiţiile în care Turcia anunţa trimiterea unei nave de prospecţiuni în apele în dispută de la sud de Kastellorizo. Presa greacă a transmis că, în cadrul convorbirii telefonice a Angelei Merkel cu Recep Erdogan, aceasta a transmis nu numai necesitatea unui dialog, dar şi limitele: UE, respectiv Germania, vor sta alături de Grecia în situaţia în care disputa ar escalada. De asemenea, SUA au avut un rol în fixarea limitelor, navele americane efectuând exerciţii atât cu nave greceşti, cât şi cu cele turce, un semnal că SUA nu vor permite un conflict naval între doi aliaţi NATO. Probabil, faptul că doi aliaţi importanţi, Germania şi SUA, au transmis un semnal clar, l-au convins pe preşedintele Erdogan să decidă stopare escaladării, mai ales că Turcia are problemele economice pe care nu le poate rezolva în izolare (lira tot scade în raport cu euro, respectiv dolarul). Avem un respiro, pericolul unei escaladări fiind îndepărtat temporar, dar găsirea unei soluţii este departe. Este bine pentru toţi, atât pentru cele două state, cât şi pentru NATO şi UE, că s-a ajuns la începerea negocierilor, dar acestea trebuie să ducă la o soluţie, iar acest lucru va fi foarte dificil.   

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 03 - 09.08.2020.

● SUA/RUSIA. Negocieri privind controlul armamentelor nucleare. După ce au discutat, pentru o zi, problema armelor în spaţiu, cele două state discută, pentru trei zile, problema controlului armamentului nuclear strategic. Continuarea discuţiilor reprezintă un succes, existând posibilitatea prelungirii New START. Preşedintele Trump a intrat pe un teren nesigur în cursa electorală aşa că ambele părţi ar putea ceda pentru a se ajunge la o prelungire a acestui acord. 

● R.MOLDOVA/TRANSNISTRIA. Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski („preşedintele Transnistriei”, cum l-a numit Dodon), scopul principal fiind, foarte probabil, pregătirea realegerii sale prin implicarea electoratului transnistrean. Dodon apare în sondaje cu un avans de circa 10% în faţa Maiei Sandu, dar el conştientizează faptul că, fără „o manevră cu electoratul din Transnistria”, nu are şanse mari de realegere (ironic, data trecută, Dodon a făcut manevra ajutat de Plahotniuc, acum urmând să fie ajutat de Rusia).       

● BELARUS. Lukaşenko arestează provocatorii Rusiei. În condiţiile în care şi-a arestat contracandidaţii, fiind sigur de câştigarea alegerilor, nu şi de stabilitatea politică internă, Lukaşenko a dejucat planurile Moscovei, arestând 33 de mercenari Wagner din cei 200 despre care afirmă că ar fi intrat în ţară. Kremlinul a reacţionat reţinut, negând orice legătură cu aceştia, dar a cerut eliberarea lor. Tensionarea relaţiilor dintre Minsk şi Moscova a atins un nivel ridicat, urmând să vedem cum va gestiona Kremlinul situaţia, în condiţiile în care forţele de ordine bieloruse sunt sub controlul total al lui Lukaşenko, infiltrarea lor de către serviciile secrete ruse părând să fi eşuat.