MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (27.04 - 03.05.2020)

I. EUROPA. Pandemia coronavirus.

La nivel global, pandemia s-a stabilizat, asta însemnând un număr constant de infectaţi zilnic, fapt pozitiv, dar nu, încă, unul liniştitor: nu mai există o creştere exponenţială, dar este, în continuare, o creştere a numărului de infectaţi. România este „în rând cu lumea”, cu o rată de creştere stabilizată, creşterea fiind constantă, dar destul de mare (în medie, 300 de persoane/zi). Chiar dacă sistemul nostru sanitar nu mai este supus la o presiune mare, nu putem vorbi de o relaxare. Remarcabil este faptul că putem, deja, să îi ajutăm pe cetăţenii R.Moldova.

Dacă mare parte din vestul Europei experimentează cum să iasă din izolare pentru a limita criza economică (cu excepţia notabilă a Marii Britanii, care a urmat o strategie riscantă şi plăteşte consecinţele), multe state din centrul Europei sunt cu situaţia stabilizată şi urmează, prudente, calea spre deschidere. Estul a rămas cu o creştere mare, mai ales Belarus şi Rusia. În aceste state, rata de infectare este mare, perioada de dublare a numărului de infectaţi rămânând scăzută: Rusia cu 10,5 zile şi Belarus cu 11 zile. La acestea, se adaugă, surprinzător, Serbia (11 zile; ceva a mers prost la Belgrad, care apărea că a trecut de vârf, dar a revenit în grupa periculoasă) şi Kosovo (cu 7,5 zile, o evoluţie neaşteptat de negativă). În centrul Europei, avem două grupe de state: 1) cele cu un ritm de creştere, încă, semnificativ: Ucraina (16 zile), Bulgaria (22,5 zile), Bosnia şi Herţegovina (23 zile), Suedia (25,5 zile), R.Moldova (25,5 zile) şi Ungaria (28,5 zile); 2) cele cu ritm de creştere stabilizat, timpul de dublare nemaifiind un parametru relevant: Finlanda, Ţările Baltice, Polonia, Austria, Cehia, Slovacia, România, Croaţia, Grecia şi Turcia. Se remarcă faptul că unele state au revenit în categoria celor cu ritm de creştere al infectării mare, după ce părea că au trecut de vârf (Kosovo, Serbia, chiar şi Bulgaria), cauza fiind, probabil, numărul de teste efectuate, calitatea acestora şi modul cum a fost condus acest proces (care nu a permis identificarea rapidă a focarelor).  

Pentru vecinii noştri, dar şi pentru unele state cu ritm de creştere stabilizat, categorie în care intrăm şi noi, prezentăm alţi doi indicatori: presiunea asupra sistemului medical (numărul de infectaţi raportat la 100.000 de locuitori) şi trauma socială (numărul de decese raportat la 100.000 de locuitori): 1) vecinii, unde rata de creştere este încă semnificativă: Serbia (134,1; 2,7), R.Moldova (114,3; 3,5), Ungaria (30,1; 3,4), Ucraina (25,6; 0,6) şi Bulgaria (22,7; 1); 2)  statele unde rata de creştere nu mai are o creştere semnificativă: Turcia (151,1; 4,1), Cehia (73; 2,3), România (65,4; 4), Polonia (35,2; 1,7), Slovacia (25,8; 0,4) şi Grecia (24,4; 1,3). Să remarcăm că în statul unde nu s-au luat măsuri de limitare a mobilităţii, Suedia, avem indicatori îngrijorători (216,8; 26,2), un semn clar că strategia „deschisă” are un preţ mare, poate prea mare.

Cu menţiunea că, din zona noastră, doar Ungaria şi noi vedem „luminiţa de la capătul tunelului”, având o stabilizare a ratei de infectare (asta însemnând şi că cei doi parametrii, numărul de infectaţi şi cel de decedaţi, nu vor mai avea o creştere mare), să constatăm pericolul din Serbia şi Ucraina. După ce ne-am implicat în RM, ar fi bine să o facem şi în aceste două state, fireşte, fără dirijarea acestui ajutor după criterii etnice şi cu aprobarea/coordonarea autorităţilor din aceste state.    

II. RUSIA. Demonstraţie de forţă pe fondul semnelor de criză internă.

Pandemia are o răspândire rapidă în Rusia, deşi s-au luat unele măsuri de răspuns[1]: rata de creştere este mare (timp de dublare este mic, de doar 10,5 zile), numărul de infectaţi este destul de mare (85,9 la 100.000 de locuitori), dar numărul de decedaţi este scăzut (0,8; comparativ cu noi, un stat care are cam acelaşi număr infectaţi la 100.000 de locuitori, numărul de decese la 100.000 de de locuitori este de 5 ori ai mic). Specific Rusiei este faptul că efectele politice şi economice sunt mari şi, probabil, durabile, suprapunându-se peste o situaţie economică complicată şi una politică specifică. Cu problemele cronice (o economie neconcurenţială şi supusă sancţiunilor, scăderea preţului la petrol), Kremlinul nu are mijloacele financiare necesare pentru a înfrunta criza economică, programele sale fiind de valoare redusă - programul de relansare economică este în valoare de doar 0,3% din PIB (infim, în raport cu programele „comuniste” din UE şi SUA). Efectele sociale sunt imediate, protestele apărute putându-se amplifica (fără, însă, să reprezinte o ameninţare pentru putere), dar anulând, în parte, contractul social prin care, pentru un minim nivel de trai, ruşii au acceptat uzurparea puterii politice şi economice de către regimul cekisto-oligarh.

Pe acest fond, Vladimir Putin a avertizat o populaţie cuprinsă de grija pandemiei că „există şi alte pericole”, Kremlinul decizând efectuarea unor zboruri provocatoare ale bombardierelor strategice în zona aeriană de responsabilitate a statelor NATO. De remarcat, NATO a evitat continuarea exerciţiilor militare în proximitatea Rusiei[2] şi părea că şi Rusia va face la fel, dar nu a fost aşa. Astfel, bombardierele strategice ruse au executat o misiune complexă (probabil, de simulare a unor atacuri cu rachete de croazieră lansate din aer) în zilele de 28 şi 29.04, fapt ce a trezit reacţia adecvată a NATO, respectiv a Finlandei şi Suediei.   

Bombardierele strategice ruseşti, capabile să lanseze rachete de croazieră cu încărcătură nucleară, au efectuat (29.04) zboruri deasupra Mării Baltice şi a Oceanului Arctic.

Două bombardiere strategice Tu 160 au zburat deasupra Mării Baltice în zonele de responsabilitate aeriană ale Finlandei, Poloniei, Suediei şi Danemarcei, fapt ce a determinat decolarea de urgenţă a avioanelor de luptă ale acestor ţări, care au interceptat şi însoţit bombardierele ruseşti. MAp rus a anunţat că „bombardierele Tu 160 au zburat în spaţiul aerian internaţional în cadrul unui zbor de rutină de opt ore, în strică respectare a regulilor internaţionale aeriene, în cadrul unei misiuni care se încadrează în zborurile de antrenament pe care aviaţia strategică rusă le desfăşoară în spaţiul aerian din acvatoriul arctic, atlantic şi pacific, acţiune pe care unele state NATO le consideră ca fiind o demonstraţie de forţă inutilă”.

Anterior, două bombardiere strategice ruse de tip Tu 22M3 au zburat (28.04) timp de patru ore în acvatoriul Mării Barenţ şi a Mării Norvegiei (în zona arctică), fiind interceptate de avioanele de vânătoare norvegiene. De asemenea, avioane de luptă ruse au efectuat misiuni în Marea Baltică simulând atacuri asupra unor ţinte navale. Deşi partea rusă nu a anunţat, foarte probabil, la misiunea din Marea Baltică a participat şi un avion A 50 dislocat, cu câteva zile înainte, la o bază aeriană rusă din zonă.

Dacă se reface cronologia, există următoarea secvenţă: 1) prezenţa în zona Mării Baltice a unui avion A 50 (AWACS-ul rusesc); 2) zborul a două bombardiere ruse Tu 22M3 în acvatoriul Mării Barenţ şi a Mării Norvegiei, în timp ce avioane de vânătoare ruse executau zboruri în acvatoriul Mării Baltice (28.04);  3) zborul a două bombardiere strategice Tu 160 în acvatoriul Mării Baltice (29.04).

Dincolo de semnalul politic, acela că aviaţia strategică rusă poate executa atacuri cu rachete strategice asupra infrastructurii critice a NATO, chiar şi pe timpul pandemiei, apar câteva elemente strategice şi tactice. La nivel operativ-strategic, s-a exersat acelaşi dublu atac, „învăluirea” prin acvatoriul Mării Baltice (direcţia vest) şi cel arctic (direcţia nord-vest), care a apărut în scenariul exerciţiului strategic Zapad 2017. La nivel tactic, s-a încercat surprinderea: de obicei, Tu 22M3 zbura în acvatoriul Mării Baltice, iar Tu 160, cu rază mai mare de acţiune, în acvatoriul arctic. Această inversare, dar şi prezenţa avioanelor de vânătoare ruse în Marea Baltică, precum şi derularea cronologică a misiunilor arată că s-a încercat surprinderea tactică şi s-a studiat reacţia, precum şi gradul de corelare al statelor NATO şi a celor care colaborează strâns cu NATO (Finlanda şi Suedia). Astfel, NATO a trimis, pe 28.04, un AWACS în zona peninsulei scandinave, iar avioanele de vânătoare ale mai multor state NATO au fost ridicate de la sol.

Politic, se pune întrebarea de ce a luat Kremlinul această decizie provocatoare? Pentru că Putin trebuie să continue narativul „Vestul care ameninţă Rusia”, mai ales, acum, când o Rusie în plină criză coronavirus este, evident de vizibil, neameninţată de nimeni! Acest narativ reprezentă o parte esenţială a eşafodajului ideologic care a permis uzurparea puterii de către cekişti (în Rusia nu mai avem alegeri libere şi corecte de la accederea la putere a lui Vladimir Putin). Concret, dacă Kremlinul nu mai creează probleme (agresiuni, ocupaţii, războaie hibride sau informaţionale, provocări militare sau crime), nimeni nu stă să observe Rusia, o ţară relativ mică, economic şi tehnologic, la scară mondială. Aşa că Vladimir Putin a decis reînceperea acţiunilor militare provocatoare. Această necesitate politică va fi amplificată dacă criza economică din Rusia va produce reacţii negative politico-sociale la adresa puterii (fireşte, de vină va fi tot Vestul). Încă un alt element va determina, pe termen mediu, o asemenea atitudine provocatoare: cheltuielile militare al Rusiei nu mai pot fi ţinute la nivelul actual, în condiţiile în care criza economică ar putea fi puternică[3]. Rusia are cheltuieli militare în valoare de 65,1 miliarde dolari (mici, faţă de SUA, 732 miliarde dolari, stat cu care se compară din necesitatea de a se prezenta ca „mare putere”) reprezentând o povară uriaşă pentru economia rusă, 3,9% din PIB. Să menţionăm faptul că Rusia are PIB-ul pe cap de locuitor redus, (mai mic decât cel al României, 11.610 USD/locuitor faţă de 13.900 USD/locuitor) şi că preţul petrolului va rămâne redus. Cum va reacţiona Kremlinul la această situaţie? Bine ar fi să fie mai puţin agresiv, dar asemenea demonstraţii de forţă nu vin în sprijinul acestei ipoteze.

III. RUSIA/UCRAINA. Întâlnire în format normand la nivel de miniştri de externe. 

Întâlnirea nu a avut rezultate deosebite, deoarece nu s-au făcut paşi în implementarea deciziilor ultimei întâlniri în format normand de la Paris, care să fie discutaţi la această întâlnire, de fapt înregistrându-se mai mult regrese, pe lângă un mic, dar simbolic schimb de prizonieri.

Întrunirea (video) a miniştrilor de externe ai statelor din „formatul normand” a avut loc (30.04) conform planului iniţial, deşi ambele părţi, separatiştii Rusiei şi ucrainenii, au deschis focul la linia de contact, rezultând victime (28.04). Anterior, la Minsk (22.04), reprezentanţii Ucrainei respinseseră categoric propunerea de introducere în Constituţia Ucrainei a unui statut special pentru regiunea separatistă din Donbass, cerând implementarea prevederilor summit-ului de la Paris (în primul rând, încetarea focului la linia de contact).

Agenda întâlnirii a fost prezentată de ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba (ucrainenii fiind interesaţi de menţinerea unui dialog transparent şi permanent în cadrul unor întâlniri în format normand cât mai dese, pentru că aceasta prezintă şansa ca Rusia să fie reţinută, fiind obligată să păstreze aparenţele faţă de Berlin şi Paris şi să nu amplifice agresiunea militară la linia de contact): 1) analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Paris (a avut loc doar un schimb limitat de prizonieri); 2) identificarea cauzelor neimplementării acestor decizii; 3) găsirea unor soluţii la problemele existente, inclusiv prin amplificarea discuţiilor în cadrul Grupului Trilateral de Lucru/GTL, care se va implica direct în găsirea unor soluţii şi implementarea acestora. Trebuie menţionat că, după înfiinţarea noului format de discuţii (cu reprezentanţi ai Ucrainei, separatiştilor şi OSCE) în cadrul GFL, lucrurile nu au plecat din loc deoarece separatiştii s-au grăbit să ceară să fie recunoscuţi ca reprezentanţi legali ai regiunilor Lugansk şi Doneţk, promovând un statut special, pe când Ucraina a refuzat acest lucru, dorind discutarea problemelor concrete, precum dezangajarea la linia de contact.

După conferinţă, Serghei Lavrov a anunţat că doar una din prevederile de la Paris a fost îndeplinită parţial (schimbul de prizonieri), învinuind Kievul că este cel care nu implementează înţelegerile: „am scos în evidenţă că doar una din cele nouă decizii de la Paris au fost implementate, şi aceea, parţial”. Lavrov a anunţat că a fost discutat un nou schimb de prizonieri (Kuleba a evidenţiat faptul că „suntem departe de momentul final al schimbului de prizonieri, toţi pentru toţi”, dorit de partea ucraineană). Lavrov a reiterat importanţa prevederilor cheie ale Acordurilor de la Minsk privind necesitatea acordării regiunilor separatiste a unui statut special, acuzând Kievul că refuză să deschidă dialogul direct cu liderii separatişti (fapt care i-ar legitima pe aceştia şi ar coborî Ucraina la nivelul de parte egală cu ei, Rusia rămânând să arbitreze, ca „garant şi mediator”, nu ca parte în conflict, aşa cum este, de fapt). Lavrov a remarcat că nu s-au făcut progrese în implementarea „formulei Steinmeier”, menţionând faptul că aceasta stabileşte o legătură directă între acordarea statutului special regiunii separatiste şi organizarea de alegeri în aceasta. Fireşte, ucrainenii vor invers, alegeri (după ce trupele ruse au plecat şi Kievul are controlul asupra frontierei), iar, abia apoi, acordarea unui statut special. Lavrov i-a apărat pe separatişti, afirmând că acuzele aduse acestora de închidere a accesului observatorilor misiunii OSCE sunt „acuzaţii politizate”, aceştia luând doar măsurile cerute de lupta împotriva coronavirus.  

Ministrul de externe german, Heiko Maas, a fost ferm, cu ochii pe evenimentele din teren. Astfel, acesta a declarat: „coronavirus nu reprezintă o scuză pentru blocarea procesului de monitorizare condus de misiunea OSCE în estul Ucrainei”. Heiko Maas a cerut acces nelimitat al observatorilor misiunii OSCE în zonă. Maas a comunicat că cele patru părţi au decis: necesitatea continuării schimbului de prizonieri; luarea de măsuri pentru ca pensionarii din regiunea separatistă să îşi poată lua pensiile din Ucraina; deschiderea de noi puncte de trecere (în prezent, doar cinci pe o lungime a liniei de contact de 500 km). Se pare că problema lui Lavrov constă în faptul că vremea diplomaţiei lui Steinmeier, cel puţin tolerantă faţă de Moscova, a trecut, tandemul Merkel/ Maas fiind condus de fapte, nu de promisiunile diplomatice ale acestuia.

Practic, nu aveau ce paşi importanţi să se discute, Kievul neputând accepta cedările politice cerute de Moscova, iar Kremlinul neputând reduce presiunea militară, aşa cum cere Parisul şi Berlinul, pentru că ar pierde singurul argument pe care îl are în faţa Kievului[4] pentru a îşi atinge obiectivul: readucerea Ucrainei în sfera sa de influenţă prin controlul politicii interne şi externe ucrainene prin intermediul separatiştilor din Donbass (care să primească un statut special trecut în Constituţia Ucrainei, prin care aceştia controlează Kievul fără să fie controlaţi de acesta: vechea poveste din Transnistria, întregul este controlat de către parte, parte care este, deja, de facto, a Rusei).

Întrebarea este nu dacă se vor face progrese, acestea nu au de unde să vină, ci ce traseu va urma Kremlinul, supus presiunii economico-sociale interne: va continua politica de până acum sau va face cedări. Oricum, cele din Ucraina vor fi ultimele, dacă vor fi, pentru că, spre deosebire de Libia şi Siria, agresiunea din Donbass este strict necesară regimului putinist pentru a îşi justifica existenţa, politica şi ideologia actuală.

IV. KOSOVO. Nominalizarea unui nou prim ministru blocată de Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională din Kosovo a admis discutarea cererii depuse de partidului Vetevendosje, al prim ministrului interimar, Albin Kurti, împotriva decretului preşedintelui Hashim Thaci de numire a unui nou prim ministru, Avdullah Hoti (de la Liga Democratică din Kosovo/LDK). Dacă s-ar fi votat în Parlament astăzi, Avdullah Hoti ar fi obţinut votul, având o majoritate formată din partidul său, LDK, căruia i s-au alăturat mai multe partide, de la unele ale „vechii gărzi UCK” până la cel al sârbilor. Astfel, decretul prezidenţial, prin care se încheia criza politică din Kosovo, este suspendat până la discutarea acestuia de către Curtea Constituţională.

După ce guvernul Kurti a picat (25.03) în urma unei moţiuni de cenzură iniţiată chiar de vechiul său aliat, LDK, Hashim Thaci a anunţat că va acorda mandatul de formare a unui nou guvern celui care va putea forma o majoritate în Parlament. Thaci l-a propus (30.04) pe Avdullah Hoti, om politic cu pregătire economică, membru al LDK, ca prim ministru. Decizia a fost luată după ce partidul acestuia, LDK, înaintase preşedintelui Thaci (30.04) o scrisoare în care liderul acesteia, Isa Mustafa, anunţa că LDK poate forma o majoritate parlamentară şi îl propune ca prim ministru pe Avdullah Hoti. LDK a anunţat o majoritate formată cu următoarele partide: Alianţa pentru Viitorul Kosovo (partid din „vechea gardă UCK”), Iniţiativa Social Democratică din Kosovo, Alianţa Noul Kosovo şi Lista Sârbă (partidul sârbilor, sprijinit de Belgrad). Ce le leagă pe aceste partide? Nimic, cu excepţia faptului că sunt de acord cu discutarea de către preşedinţii Hashim Thaci şi Aleksandar Vučić a soluţiei de recunoaştere a Kosovo de către Serbia în condiţiile unui schimb de teritorii (cele locuite de sârbi din Kosovo de la nord de răul Ibar urmând să fie schimbare cu cele ale Serbiei din valea Preševo locuite de albanezi).  

Lupta politică dintre preşedintele Hashim Thaci şi Albin Kurti continuă, acesta din urmă dorind noi alegeri, în speranţa că Vetevendosje va fi, din nou, partidul cu cele mai multe mandate, deşi nu are nici o şansă de a forma o alianţă majoritară în Parlament, singurul posibil aliat, LDK, fiind obligat să renunţe la alianţa cu Vetevendosje.

De fapt, nu avem numai o dispută politică între grupări politice din Kosovo, divizate de soluţia propusă de SUA (dar la care au căzut de acord, deja, preşedintele Kosovo şi cel al Serbiei), ci şi una între cei doi sponsori ai Pristinei, SUA şi Germania. Berlinul (nu şi europenii, în majoritatea lor), se opune soluţiei de schimbare de teritorii între Serbia şi Kosovo, deşi aceasta este o soluţie durabilă, realistă şi destul de justă, deşi neprincipială. Soluţia Curţii Constituţionale o vom afla pe 29.05, reflectând, probabil, cine are mai mare influenţă asupra acesteia, intern şi extern (în mod normal, Vetevendosje ar trebui să piardă deoarece Albin Kurti a recurs la un vicleşug pur formal). Astfel, în disputa dintre doi sponsori occidentali, SUA şi Germania, pierde atât Serbia, cât şi Kosovo, câştigând Rusia, care are posibilitatea să-şi continue politica în Balcanii de Vest, sprijinind Serbia „în faţa Vestului”, de fapt, întărindu-şi controlul asupra Belgradului.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 04 - 10.05.2020.

● UNGARIA/ROMÂNIA. O serie de acuzaţii dure între părţile politice din România au determinat o reacţie a Ungariei, surprinzător de reţinută, mai ales că, în gravele acuze făcute la Bucureşti, apărea explicit numele prim ministrului Viktor Orban. Obişnuiţi cu un Péter Szijjártó şi un Viktor Orban duri, exagerând în declaraţii (aşa cum a fost recent, când Orban a declarat că 100.000 de migranţi au trecut frontiera Greciei, la ultima criză declanşată de Ankara, deşi se ştia că acesta este un neadevăr), reacţia acestora a fost una ciudat de moderată, atât Péter Szijjártó cât şi Victor Orban chemând la reţinere şi la respect (probabil, insinuându-se ideea că minoritatea maghiară nu ar fi respectată, iar Budapesta se erijează în protector). Remarcabil, deşi Victor Orban a fost acuzat că este direct implicat, el a afirmat că nu „ridică mănuşa”, mai ales că „nu ştie care este situaţia” (ciudat şi acest lucru, ştiind că cele mai informate persoane din Ungaria, respectiv România sunt chiar cei doi lideri). Acest comportament s-ar putea explica cu formula „cu musca pe căciulă”. În speranţa că nu se doreşte escaladarea tensiunilor dintre cele două state, ci relaţii bune şi respect reciproc, să urmărim evoluţiile politice.

● UE/BALCANII DE VEST. UE urmează să anunţe, la întâlnirea cu reprezentanţi statelor din Balcanii de Vest, acordarea unor fonduri financiare pentru combaterea crizei economice, după ce a acordat fonduri pentru combaterea coronavirus. Este interesant de urmărit reacţia lui Aleksandar Vučić, care a criticat UE, uitând de sutele de milioane de euro acordate, anterior, de UE pentru modernizarea sistemului sanitar sârb. De asemenea, să vedem reacţia lui Milorad Dodik, care, din lipsă de atenţie, UE fiind ocupată cu criza coronavirus, nu mai ameninţă cu secesiunea Republicii Srpska, mulţumindu-se cu o largă autonomie.  

● CEHIA/RUSIA. „Comandourile morţii” ruse sunt suspectate că au ajuns şi la Praga. Autorităţile cehe au anunţat că asigură protecţia pentru trei cetăţeni cehi, între care primarul Pragăi şi primarul unui sector al Pragăi, care au luat decizii administrative ce au deranjat Kremlinul (îndepărtarea unei statui, redenumirea unei pieţe). Acestea au anunţat că un operativ rus având asupra sa otravă (ricin) a sosit la Praga având paşaport diplomatic cu misiunea de a îi ataca pe cei doi primari. Kremlinul ar putea fi acuzată de terorism de stat, având în vedere că partea cehă are dovezi că acesta a vrut să execute simpli cetăţeni occidentali, acasă la ei, pentru luarea unor decizii administrative, este adevărat, cu rezonanţă politică. Relaţiile dintre cele două state se vor degrada rapid. De asemenea, de urmărit reacţia Moscovei faţă de Olanda, după ce, în cazul doborârii avionului MH17, a apărut numele unui ofiţer KGB aflat, pe scara decizională, la trei paşi de preşedintele Putin.