MAS SpecialRaport săptămânal: Evenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (25.11 – 01.12.2019)

Monitorul Apărării şi Securităţii

I. NATO. Turcia şi Franţa complică situaţia din cadrul NATO. II. UNIUNEA EUROPEANĂ. Comisia Europeană la început de drum. III. BULGARIA. Vizita prim ministrului la Washington. IV. BOSNIA-HERZEGOVINA. În sfârşit, a fost nominalizat un prim ministru. V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 02 - 08.12.2019.

Sursă foto: Mediafax

I. NATO. Turcia şi Franţa complică situaţia din cadrul NATO.

În ajunul reuniunii liderilor statelor NATO de la Londra, patru lideri importanţi au tulburat, respectiv liniştit, apele. Emmanuel Macron a continuat pe linia cunoscută, amplificând tensiunile prin „acceptarea discutării” propunerii Rusiei a unui moratoriu privind dislocarea rachetelor cu rază intermediară de acţiune. Mai grav, s-a aflat că Recep Erdogan blochează planul de apărare NATO a Ţărilor Baltice şi Poloniei până când statele Alianţei nu îi recunoaşte ca „terorişti” pe cei desemnaţi de el, kurzii sirieni. În final, acesta l-a jignit public pe preşedintele Macron. De cealaltă parte, cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronunţat în favoarea NATO, evidenţiindu-i  importanţa, iar Jens Stoltenberg a făcut eforturi mari pentru păstrarea unităţii Alianţei, având o întâlnire cu Macron şi prezentând public faptul că statele NATO europene şi-au crescut bugetele de apărare, măsură menită să îl mulţumească pe Donald Trump. Interesant, deşi, fiecare în parte, au o abordare care favorizează Rusia, Turcia şi Franţa nu se vor sprijini în deciziile NATO privind acest stat, ci se vor ataca reciproc. Conjunctura face ca tocmai lui Donald Trump cu a sa  „America first” să îi revină misiunea de a conduce statele Alianţei spre decizii comune. Reuniunea de la Londra se anunţă una furtunoasă, dar nu, încă, una crucială.

Mai întâi, a venit vestea că Ankara refuză să accepte planul de apărare NATO al Ţărilor Baltice şi al Poloniei până când nu i se recunosc „teroriştii”. Este un şantaj direct la adresa misiunii principale a NATO, descurajarea Rusiei, în cea mai fierbinte zonă de dispută, Ţările Baltice. Mai mult, cei mai mulţi europeni sunt preocupaţi de propria lor securitate, neavând anvergura să fie deranjaţi, aşa cum sunt „marii europeni”, de acţiunile militare ale Ankarei în nordul Siriei. Acest act va izola complet Turcia în cadrul NATO şi va limita opţiunea de a fi acceptată „aşa cum este”. Mai mult, va ridica întrebarea dacă gestul Ankarei nu este legat de apropierea ei, din ce în ce mai mare, de Moscova.

Apoi, presa germană a transmis că Macron a răspuns scrisorii trimise de Vladimir Putin unor state europene privind instituirea unui moratoriu privind dislocarea rachetelor  cu rază intermediară de acţiune în Europa. În răspuns, deşi nu accepta moratoriul, Macron îşi anunţa deschiderea pentru analizarea propunerii, chiar dacă NATO a refuzat propunerea rusă din simplu motiv că Rusia are, deja, dislocate, în partea europeană, câteva batalioane de rachete SSC8 (cu cel puţin 64 de rachete). Gestul lui Macron nu reprezintă o simplă deschidere, în contextul planului său de angajare a Rusiei, ci o breşă în cadrul NATO, subminând poziţia unică  a Alianţei. Mai mult, Macron afirmă că este cazul unei implicări a UE în luarea acestei decizii, fiind în joc securitatea europenilor. De când şi-a asumat UE (mai precis, Franţa în numele UE) apărarea Europei şi a înlocuit NATO?

Într-un amplu discurs ţinut în faţa Parlamentului german, Angela Merkel a reiterat ferm faptul că securitatea europenilor este asigurată de NATO şi că Germania rămâne ferm dedicată Alianţei. Astfel, Merkel rezolvă, în parte problema, ştiindu-se că fără ajutorul german, o poziţie franceză, luată în numele europenilor, nu are şanse să divizeze Alianţa, Franţa urmând să fie izolată în cadrul NATO. Merkel reduce din pericolul prezentat de acţiunile lui Macron, cu preţul reducerii unităţii binomului european franco-german. Erau, deja, semnale că sunt diferenţe mari între abordarea hazardată a lui Macron şi cea prudentă a Angelei Merkel, fireşte, nefiind vorbim de abordări personale, ci de viziuni şi strategii naţionale bine definite, cu rădăcini istorice, politice şi geopolitice adânci. Remarcabil, Merkel s-a pronunţat ferm pentru rămânerea în cadrul NATO a Turciei. Berlinul ştie, din experienţă, mult mai bine ce se întâmplă la Ankara şi cum trebuie tratată problema astfel încât nici NATO şi nici Turcia să piardă.    

La întâlnirea cu un Jens Stoltenberg persuasiv, Macron şi-a susţinut poziţia privind „moartea cerebrală” a NATO, recunoscând că a acceptat discutarea moratoriului propus de Rusia. El a revenit la problema identificării ameninţărilor reale la adresa Aliaţilor, Rusia, China sau terorismul, identificând-o doar pe ultima ca fiind o certitudine[1]. Jens Stoltenberg a avut, totuşi, o victorie. NATO a publicat datele care arată că statele europene şi-au mărit cheltuielile militare. De asemenea, europenii au anunţat preluarea unei părţi mai mari din bugetul funcţionării NATO. Acestea sunt măsuri care urmăresc să liniştească Casa Albă, urmând să aibă un efect pozitiv asupra atitudinii faţă de europeni şi Alianţă  a lui Donald Trump.

În final, Erdogan l-a jignit pe Macron, translatând diagnosticul metaforă pentru NATO al preşedintelui francez chiar către acesta. Problema depăşeşte cu mult aspectul personal, fiind gestul urât care pecetluieşte tensionarea relaţiilor dintre cele două state până la nivelul la care nu se mai poate vorbi de aliaţi, iar asta nu din cauza Franţei, care, indiferent de viziunea Parisului faţă de Rusia şi SUA, rămâne puterea democratică europeană care nu a încălcat nici o normă democratică internă sau de drept internaţional.

Reuniunea de la Londra se anunţă una a marilor tensiuni interne şi a iniţierii discuţiilor despre viitorul Alianţei. Contextul este complicat: Turcia este izolată în Alianţă, Franţa începe să se izoleze, important fiind ca SUA să nu se retragă în izolare. Nu atât deciziile privind stabilirea „consiliilor de experţi” ne vor arăta direcţia, cât cele privind reacţia post-INF şi cele privind acceptarea planurilor de apărare, dar şi o definire comună a „teroriştilor”. Nu trebuie să se uite că adversarii NATO îşi vor calibra acţiunile agresive în funcţie de deciziile şi unitatea Alianţei.  

 

II. UNIUNEA EUROPEANĂ. Comisia Europeană la început de drum.

Noua Comisiei Europeană a trecut de votul Parlamentului. După comisia Junker, cea a „ultimei şanse”, comisia Ursulei von der Leyen (VDL) va fi cea a „primei şanse” a unei UE confruntate cu diviziunile interne, plecarea Marii Britanii şi îndepărtarea SUA, precum şi cu ameninţările precum migraţia, Rusia şi terorismul, dar şi provocările prezentate de China şi de alte evoluţii mondiale, inclusiv cele tehnologice. În primul rând, vor trebui rezolvate diviziunile interne, de la cele economice la cele politice, privind acceptarea regulilor statului de drept, precum şi în abordarea comună a ameninţărilor şi a extinderii. Chiar dacă vom avea o Europă în mai multe viteze, esenţial este ca aceste diferenţe de viteze să nu o vulnerabilizeze. 

Parlamentul European a votat Comisia (27.11) cu o majoritate de 461 de voturi, având 151 împotrivă şi 89 abţineri. Astfel, VDL se poate baza pe o majoritate confortabilă. În discursul său, VDL a prezentat poziţiile noii Comisii Europene. Ea a reafirmat „Europa oamenilor”, insistând că Europa nu înseamnă numai „partide şi politici, reguli şi norme, piaţă şi monedă, ci, înainte de toate, oameni şi aspiraţiile acestora”. VDL a prezentat câteva detalii privind programele din domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice (devenită o „problemă existenţială”) şi a economiei sociale de piaţă şi inovative („am investit mai puţin faţă de competitorii noştri”), transformată de revoluţia digitală, bugetul UE urmând să fie modernizat (cum?). Ea s-a pronunţat pentru definitivarea pieţei de capital şi pentru modernizare în toate domeniile economice şi sociale. VDL a insistat că „aşa cum Europa este mândră de valorile sale şi de domnia legii, ea trebuie să fie capabilă să găsească un răspuns atât uman, cât şi eficient la migraţie”. Abordarea realistă s-a remarcat şi în mesajul extern: „nu ne va fi teamă să vorbim limbajul încrederii şi al exercitării de presiuni: această comisie este una geopolitică, de care Europa are urgentă nevoie”.

Obiectivele noii comisii sunt ambiţioase, de la progrese împotriva încălzirii globale la cele în avansul tehnologic (revoluţia digitalizării). Consolidarea internă a UE va fi o prioritate. Fără aceasta, acţiunile externe, inclusiv extinderea, vor fi limitate. Deriva naţionalistă a esticilor, Ungaria şi Polonia, trebuie domolită prin impunerea regulilor statului de drept. Pe de altă parte, liberalismul ultraumanist al vesticilor trebuie ajustat la realităţi pentru a se putea face faţă migraţiei. Politica de eliminare a decalajelor în plan intern va constitui elementul care va permite şi deblocarea extinderii. De asemenea, trebuie trecut, intern, dar şi în relaţiile bilaterale, peste momentul plecării Marii Britanii.

Întrebarea privind locul UE în lume nu va primi un răspuns dacă nu se rezolvă, mai întâi, ecuaţia europeană, cine suntem şi ce vrem, bazele politice interne fiind singurele care pot duce la o armonizare a politicii externe şi de securitate. Este vital ca europenii să se apropie între ei până la nivelul la care Brexitul să devină imposibil de repetat. Un mic semnal pozitiv este dat de faptul că Berlinul şi Parisul au ajuns la o propunere comună privind un congres despre viitorul UE. Deşi problemele par să apară mai ales de la noii veniţi din est, în realitate, puternicii din vest trebuie să se înţeleagă şi să se facă înţeleşi, depăşind interesele pur naţionale.

 

III. BULGARIA. Vizita prim ministru la Washington.

În cadrul întâlnirii lui Donald Trump cu Boiko Borisov (25.11) au fost discutate probleme politice şi de securitate, militare, precum şi economice, respectiv energetice. Deşi înţelegerea a predominat între cele două părţi, a fost vizibilă poziţia dificilă a Bulgariei, atât din cauza problemelor sale interne, cât şi a raporturilor pe care le are, din poziţia de stat membru NATO şi UE, cu Rusia. Vizita s-a înscris în seria de întâlniri pe care Donald Trump a avut-o cu lideri din estul UE, respectiv NATO într-o încercare de a suplini deteriorarea relaţiilor sale cu principalele puteri europene, dar şi pentru a contrabalansa influenţa Rusiei în unele dintre ele.

În domeniul cooperării militare, relaţiile au avut un salt spectaculos în urma lansării programul bulgar de achiziţionare din SUA a opt avioane F 16V. Acesta este văzut de Casa Albă ca fiind un moment semnificativ în modernizarea apărării Bulgariei. Cu acest program, Bulgaria a depăşit nivelul anual de 2% din PIB alocat cheltuielilor militare, îndeplinind, astfel, solicitarea făcută aliaţilor europeni de SUA. În cadrul măsurilor luate de NATO, respectiv SUA de asigurare a securităţii aliaţilor săi de la Marea Neagră, s-a decis înfiinţarea, la Varna, a unui Centru de Coordonare Navală NATO având ca misiune supravegherea navigaţiei în Marea Neagră, coordonarea forţelor navele a celor trei state NATO riverane, precum şi colaborarea cu grupările navale NATO dislocate temporar în Marea Neagră. Centrul va avea şi misiuni logistice.

În privinţa situaţiei interne, SUA au ridicat problema respectării normelor statului de drept, a luptei împotriva corupţiei, dar şi a apărării împotriva acţiunilor hibride ruse. În domeniul energetic, Donald Trump a ridicat posibilitatea ca Bulgaria să reducă dependenţa energetică de Rusia şi să importe gaz natural lichefiat  american, dar şi combustibil nuclear pentru centralele sale.

La capitolul militar, respectiv securitar, încercarea bulgară de a nu deranja Rusia … a deranjat SUA. Astfel, Boris Borisov a declarat, exact când se îndrepta spre SUA, că Bulgaria nu doreşte baze americane pe teritoriul său, trezind o reacţie neoficială americană[2]. De asemenea, încercările de a minimiza rolul militar al centrului de la Varna au ridicat semne de întrebare. Bulgaria este, deja, scena unor acţiuni hibride ruse vizibile, dar tratate „cu înţelegere” de Sofia. Cel mai hilar caz a fost cel al unui cetăţean bulgar, arestat sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei, care a fost eliberat din arest de către justiţia bulgară pentru a se deplasa în Rusia, unde a fost decorat de Vladimir Putin!

În privinţa problemelor politice interne, Bulgaria plăteşte preţul evitării unei democratizări politice, a unei reale reforme a justiţiei independente şi eficiente, în vederea luptei împotriva corupţiei. Acoperirea acestor neajunsuri s-a făcut printr-o „omertă” generalizată. Astfel, vizita a fost „pregătită” de fostul ambasador american la Sofia, James Pardew, care a prezentat imaginea unei naţiuni scufundate în corupţie, în condiţiile reducerii libertăţii presei, controlată de oligarhi, şi a ineficienţei justiţiei. Chiar şi o Administraţie Trump, mai puţin preocupată de aspectele drepturilor omului şi a respectării normelor statului de drept, nu poate tolera o asemenea situaţie. În final, Bulgaria va afla că o reformă reală, cu urcuşuri şi coborâşuri, este de preferat simulării ei.

Bulgaria rămâne suspendată între condiţia sa de aliat NATO al SUA şi Rusia, stagnarea politică internă fiind un teren propice atât pentru corupţie, cât şi pentru acţiunile politice, economice şi hibride ale Rusiei. Companionul nostru firesc pe calea occidentalizării riscă să piardă teren, numai unele acţiuni clare, precum achiziţionarea avioanelor F16V, păstrând-o pe un traseu de apropiere de SUA. 

 

IV. BOSNIA-HERZEGOVINA. În sfârşit, a fost nominalizat un prim ministru.

După ce se anunţase cu ceva timp în urmă ajungerea la o înţelegere (după 13 luni de blocaj!), un prim ministru a apărut, în sfârşit, în persoana economistului sârb Zoran Tegeltija, nominalizat de Milorad Dodik, liderul sârbilor bosniaci. Cei trei preşedinţi, sârb, croat şi boşniac (musulman) l-au numit (19.11) pe Zoran Tegeltija ca şef al Consiliului de Miniştrii (guvernul statului BH), decizia urmând să fie aprobată de Parlament. Nominalizarea a fost un succes recunoscut de toate taberele, liderul boşniacilor, Sefik Dzaferovic, declarând că „toţi cetăţenii BiH sunt câştigători”. Cuvintele nu trebuie să ne păcălească, naţionalismul fiind cartea jucată de toate cele trei tabere politice, respectiv etnice.  

Blocajul apărut a fost cauzat de croaţi şi musulmani, care au reacţionat la poziţia sârbilor, contrară integrării BiH în NATO[3]. În timp ce croaţii şi musulmanii vor integrarea în NATO, sârbii doresc menţinerea în afara Alianţei, respectiv neutralitatea (poziţie comună cu cea a Serbiei şi a sponsorului principal, Rusia). Astfel, Dodik s-a opus transmiterii către NATO a planului anual de reforme (gest care s-ar fi constituit într-o deschidere a procesului de integrare în NATO a BiH).

Două evenimente trezesc incertitudini, din perspective diferite, asupra acestui pas înainte reprezentat de numirea prim ministrului şi ambele ridică semne de întrebare privind un minim nivel real de înţelegere între cele două părţi.

Reprezentantul preşedinţiei tripartide a BiH, croatul Zeljko Komsic a efectuat (27.11) o vizită în SUA, în contextul în care Washingtonul face presiuni ca BiH să demareze procesul de integrare în NATO. El a avut o întâlnire cu James Anderson, locţiitorul subsecretarului de stat pentru politici din cadrul Departamentului Apărării. Vizita a survenit după ce, cu câteva zile înainte, apăruseră informaţii potrivit cărora BiH ar fi înaintat o agendă privind reformele şi pregătirile pentru o posibilă viitoare integrare în NATO. Însă, Pentagonul a transmis că vizita lui Zeljko Komsic era programată în avans, neavând legătură cu înţelegerea privind numirea primului ministru, şi că s-a discutat despre „domeniile de interes comun, inclusiv sprijinul SUA pentru reforma apărării în BiH şi cooperarea în domeniul securităţii. Nu au fost elaborate planuri, a fost, mai mult vorba, de construirea unor relaţii”.

Deşi fără efect imediat, al doilea eveniment arată poziţia reală a conducerii  entităţii sârbe din BiH, Republica Srpska (RS). Parlamentul RS a votat (12.11) o rezoluţie, fără valoare de lege, privind respingerea aşa-ziselor „Puteri Bonn”[4] acordate Înaltului Reprezentant pentru BiH[5]. Aceasta face parte dintr-un pachet de cele 20 de aşa-zise „concluzii” votate în Parlamentul RS după ce au fost propuse de partidul condus de Milorad Dodik, SNSD. O altă „concluzie” prevede faptul că RS are autoritatea de a îşi decide viitorul statut (o ameninţare privind secesiunea RS de BiH, aşa cum a ameninţat de atâtea ori Dodik).

Deşi nominalizarea unui prim-ministru este un pas înainte, nu avem nici o garanţie că se va realiza vreun progres, atâta vreme cât poziţiile celor două părţi sunt opuse, alimentate de naţionalism, dar şi de sprijinul geopolitic diferit.

           

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 02 - 08.12.2019.

UCRAINA – RUSIA. Întâlnirea în format normand se află pe ultima sută. Preşedintele Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică cu Angela Merkel, Germania oferind garanţia unui prieten mai echilibrat decât o Franţă în plină deschidere către Moscova. Kremlinul a transmis obiectivul imediat, acceptarea de către Kiev a dialogului direct cu separatiştii, ceea ce ar echivala cu o recunoaştere a acestora. Ar urma să aibă o întâlnire tête-à-tête Putin – Zelenski la care, probabil, se vor scoate mănuşile.   

SERBIA – RUSIA.  Preşedintele Aleksandar Vučić se va întâlni, la Moscova, cu Vladimir Putin, relaţiile ruso-sârbe fiind umbrite de recenta descoperire a unei reţele de spionaj a GRU. Sub paravanul unei depline înţelegeri, se vor lua decizii privind cooperarea politică, economică şi militară.

NATO. Reuniunea de la Londra va aduce noi luări de poziţii care vor preciza raporturile, dar şi tensiunile din cadrul NATO. Rusia urmăreşte evoluţiile, gata să reacţioneze.

GEORGIA. Demonstraţiile opoziţiei continuă, fără să atingă, încă, punctul culminant. Va ceda partidul de guvernământ „Visul Georgian” cererilor opoziţiei de modificare a sistemului electoral, aşa cum a promis, înainte să se răzgândească? Probabil, nu. SUA şi UE supraveghează atent evoluţiile, ca, de altfel, şi Rusia.

MALTA. Dezvăluirile legate de uciderea unei ziariste de investigaţii au ajuns acolo unde s-a decis crima, adică la vârful puterii. Probabil, prim ministrul Maltei va demisiona, încă o etapă în eliminarea liderilor care au avut persoane din cerurilor lor apropiate implicate în acţiuni criminale. Probabil, urmează Slovacia, unde, la fel, procesul privind uciderea unui jurnalist va conduce tot spre persoane din cercul puterii.


[1] Franţa a fost zguduită de tragedia din Mali, 13 militari francezi  murind în urma ciocnirii a două elicoptere franţuzeşti, în cursul unei acţiuni de luptă.

[2] Un aliat ar trebui să spună ce face împreună cu SUA, nu ce nu vrea să facă, mai ales că nu i s-a cerut aşa ceva!

[3] BiH este parte a MAP (NATO's Membership Action Plan). Pe de altă parte, SNSD, condus de Dodik a declarat, în 2017, neutralitatea entităţii sârbe din cadrul BiH, Republica Srpska.

[4] Puterile Bonn” oferă Înaltului Reprezentant pentru BiH autoritatea de a demite politicieni, de a se opune prin veto legilor, dar şi de a promova legi. Această funcţie este ocupată, de o perioadă lungă de timp, de Valentin Inzko. Deciziile acestui au fost criticate dur de reprezentanţii politici ai sârbilor bosniaci.

[5] Cea mai înaltă autoritate în BiH, Înaltul Reprezentativ pentru BiH este numit de către UE.