MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (24 – 30.06.2019)

I.TURCIA. Alegerile locale din Istanbul au fost pierdute de partidul preşedintelui.

Câştigatea alegerilor din Istanbul (23.06) de către reprezentantul opoziţiei reprezintă o înfrângere politică, cu o semnifciaţie deosebită, pentru preşedintele Erdogan care s-a implicat în aceste alegeri locale, forţând repretarea lor, ştiind bine că „cine căştigă Istanbulul căştigă Turcia”. Campania electorală a scos în evidenţă toate mijloacele pe care puterea le foloseşte pentru dominarea societăţii, inclusiv instrumentalizarea problemei kurde şi demonizarea opoziţiei.

Alegerile din Istanbul, repetate la solicitarea AKP, l-au desemnat ca şi câştigător detaşat pe Ekrem Imamoglu, reprezentantul principalului partid de opozitie, CHP, care a câştigat clar alegerile din Istanbul cu 54%. Reprezentantul AKP şi-a recunoscut înfrângerea. Chiar şi preşedintele Erdogan l-a felicitate pe învingător, după ce se implicase personal în ultima parte a campaniei electorale, deşi strategia iniţială a AKP a fost de neimplicare a preşedintelui, ştiindu-se că un oraş deschis precum Istanbulul nu mai este receptiv la politica autoritar-islamistă a acestuia.

Victoria depăşeşte, ca semnificaţie, cu mult nivelul căştigării unei primării din două motive: 1) se creează precedentul, AKP, pierzând pentru prima data în ultimele decenii, o alegere importantă; 2) cîştigarea primăriei din Istanbul reprezintă trambulina spre preşedinţie, dată fiind importanţa desebită a acestui oraş, inima politică, economică şi culturală a Turciei. Preşedintele Erdogan a pierdut fieful său, locul unde s-a ridicat, unde a fost primar şi s-a lansat spre poziţia de lider politic la nivel central.

Mijlocele folosite în campania electorală de către AKP, respectiv preşedintele Erdogan, au arătat atât tendinţele autoritare ale acestora, cât şi poziţii relevante de politică internă. Cea mai semnificativă este problema kurdă. Kurzii din Istanbul au fost cei care au înclinat balanţa. Dacă, în faza iniţială, AKP a evitat un apel către aceştia, în ultimul moment, a venit mesajul liderului PKK încarcerat, Ocealan, care le cerea kurzilor să rămână neutri în aceste alegeri (probabil, a fost forţat să o facă). Rezultatul a arătat că AKP şi Erdogan i-a pierdut definitive pe kurzi prin politica pe care au dus-o faţă de ei, respectiv modul în care au eliminate rezistenţa kurdă în estul Turciei şi au reprimat politicieni de marcă kurzi, dar şi prin atitudinea generală faţă de aceştia. Să reamintim că, initial, Erdogan şi AKP au avut o abordare deschisă spre negocieri faţă de kurzi, fraţi întru Islam, pentru ca apoi să pornească un adevărat război împotriva acestora.

În  urma acestor alegeri, a apărut cu adevărat prima problemă politică pentru Erdogan: apariţia unui centru de putere şi a unei personalităţi care se pot prezenta ca alternative la regimul Erdogan. Deşi suntem departe de momentul în care puterea lui Erdogan va fi ameninţată, procesul a început şi acesta este conştient că vremea în care păstra puterea prin alegeri democratice a trecut. Opozitia a avut dreptate cand a afirmat că alegerile pentru primăria din Istanbul au reprezentat o luptă pentru democraţia din Turcia.

După declaraţii de deschidere spre colaborare ale noului primar al Istanbulului şi a felicitărilor preşedintelui Erdogan, urmează ... amplificarea serioasă a luptei politice, regimul neacceptând existenţa unei alternative politice.

Oricum, următoarea tensiune este cea care va apare după începerea livrării sistemelor de rachete S400, preşedintele Trump, deşi plin de înţelegere, anunţând că SUA vor aplica măsurile de răspuns deja anunţate.

Regimul Erdogan primeşte lovituri nu atât de la adversarii săi interni sau de la adversarul încă declarat prieten, Vestul, cât de la economia turcă, acesta fiind motivul pentru care AKP a pierdut alegerile din Istanbul.  

Suntem departe de momentul în care regimul Erdogan va fi ameninţat, dar alternativa apărută prin victoria opoziţiei la Istanbul nu va putea fi eliminată, aşa cum îşi închipuie AKP şi Erdogan.

II. NATO. Întâlnirea miniştrilor apărării.

Întâlnirea miniştrilor apărării NATO (26.06) a reprezentat ultima etapă pentru definitivarea deciziei retragerii SUA din INF. Apelul transmis Rusiei şi reacţia negativă a acesteia indică faptul că traseul este spre încetarea INF, pe 02.08.2019.

Cel mai important rezultat al întâlnirii este faptul că statele membre NATO au luat decizia de a da un răspuns comun Rusiei în condiţiile în care toate statele NATO sunt de acord cu SUA că Rusia a încălcat INF. S-a căzut de acord asupra măsurilor politice şi militare pe care Alianţa le va lua pentru a răspunde operaţionalizării de către Rusia a rachetelor SSC 8, care încalcă INF.  

Răspunsul oficial al NATO la dislocarea SSC 8 nu va consta, cel puţin în această fază, în dislocarea de rachete cu rază medie de acţiune bazate la sol, ci în consolidarea apărării antirachetă. Reacţia NATO va fi defensivă şi calibrată. Fireşte, NATO lasă deschisă posibilitatea ca, în situaţia în care Rusia renunţă la SSC 8, să nu aplice nici o măsură.

Cum era de aşteptat, NATO aplică, mai întâi, măsuri defensive. Acestea urmează să fie calibrate la ameninţarea actuală, patru batalioane de rachete de croazieră SSC 8. Dificultatea constă în faptul că apărarea împotriva rachetelor de croazieră ridică probleme deosebite nu atât datorită vitezei acestora (sunt rachete subsonice) ci prin faptul că sunt greu de detectat, acestea evoluează la înălţime mică, urmărind configuraţia terenului. Anihilarea rachetelor de croazieră impune un sistem C4ISR performant, capabil să detecteze la timp rachetele şi să permită luarea deciziilor, precum şi interceptarea acestora, mai ales că traictoria lor este impredictibilă, ele având posibilitatea de a îşi schimba traseul, la comandă sau preprogramat. De asemenea, interceptarea impune un sistem complex de sisteme de armament incluzând avioane de luptă moderne înzestrate cu rachete care să asigure interceptarea.

În final, tot răul spre bine: NATO va trebui să îmbunătăţească sistemul C4ISR din statele NATO din prima linie, fapt ce va influenţa pozitiv căutările acestor state de a îşi dezvolta un asemenea sistem. Fireşte, va fi misiunea statelor din prima linie de a detecta şi a efectua o primă misiune de interceptare a rachetelor de croazieră, dar, cel puţin în privinţa statelor din sud-est ... mai e mult până departe. Pe de altă parte, pentru eventuale rachete balistice cu rază intermediară, răspunsul există deja, sistemul antibalistic actual fiind capabil să răspundă ameninţării.

Un alt subiect care a fost discutat a fost abordare de către NATO a războiului în spaţiu, statele NATO fiind impulsionate de măsurile americane luate recent pentru a răspunde ameninţărilor ruse şi chineze. Aceste state au dezvoltat sisteme de armament de luptă în spaţiu (arme antisatelit), aşa cum a făcut şi SUA, cu menţiunea că SUA sunt mai vulnerabile, dat fiind faptul că toate categoriile sale de forţe depind de sistemele de cercetare, comunicaţii şi orientare (GPS) dislocate în spaţiu.

Fireşte, au fost discutate şi vechile probleme, precum misiunea din Afganistan şi celebrul 2% din PIB alocat pentru apărare, precum şi NATO Readiness Initiative (creşterea gradului de pregătire şi reacţie al forţelor militare la nivel national şi creşterea capacităţii de dislocare în Europa şi spre Europa de dincolo de Atlantic a trupelor).

De remarcat, deşi reprezentantul său a vorbit de folosirea mijloacelor diplomatice, SUA şi-au căutat ... aliaţi printre aliaţi , având în vedere tensiunile pe care le are cu Iranul, dar, foarte probabil, marii europeni au fost reticenţi, având în vedere că sunt, încă, de partea Iranului în problema acordului de denuclearizare.

Reuniunea poate fi privită ca ultima dezbatere privind INF înainte de renunţarea la el. Deşi preocupaţi de alte probleme, dispariţia INF reprezintă un mare pas înapoi în securitatea Europei. Probabil că Rusia a avut argumentele ei (care nu ţin numai de adversitatea faţă de NATO, dar şi de nepomenita Chină), dar a forţat şi ... am pierdut cu toţii. Probabil, măsurile defensive de răspuns ale NATO nu vor fi de ajuns, fiind necesare măsuri ofensive, de atac a platformelor, respectiv dislocarea de sisteme echivalente celor ruse, rachete de croazieră şi balistice bazate la sol, dar asta nu place unor europeni, iar Rusia îşi face speranţa că va ieşi în avantaj. Se înşeală pentru că ... vom pierde toţi, şi Rusia şi NATO, prin prezenţa acestor sisteme de armament dislocate în Europa şi în partea europeană a Rusiei.

III. RUSIA - SUA. Întâlnirea preşedinţilor Putin şi Trump.

Întâlnirea între cei doi preşedinţi, cu ocazia prezenţei lor la reuniunea G20 de la Osaka, a avut ca rezultat o nouă relansare a relaţiilor bilaterale, ambele părţi exprimîndu-şi voinţa politică pentru îmbunătăţirea acestora, fiind discutate problemele importante, de la controlul armamentelor la crizele în care ambele state sunt implicate. Rămâne de văzut dacă se vor face paşi concreţi în această direcţie, dar startul a fost dat, inclusiv în spinoasa problemă a controlului armamentelor, un acord fiind aproape de expirare, cel privind armamentele nucleare strategice, New START, iar un altul aproape mort, INF, privind armamentul substrategic (rachetele cu rază medie de acţiune).

Preşedintele Trump i-a cerut public preşedintelui Putin să nu se implice în alegerile americane, mai mult ca să închidă gura jurnaliştilor care insistau cu întrebările privitoare la acest subiect. Trump a confirmat că Putin l-a invitat la Parada Victoriei de anul viitor şi că ia în considerare această invitaţie.

Comunicatul de presă american menţionează sec că cei doi preşedinţi au discutat, prioritar, relaţiile bilaterale. Cei doi lideri au fost de acord că „îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Rusia este în interesul ambelor state şi al lumii”. De asemenea, s-a căzut de acord asupra faptului că cele două state vor continua discuţiile asupra unui model specific secolului XXI de control al armamentelor nucleare, dar asupra căruia preşedintele Trump a specificat că trebuie să includă şi China. Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre situaţia din Iran, Siria, Venezuela şi Ucraina.

Preşedintele Putin a declarat (29.06) că Rusia va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a îmbunătăţii relaţiile cu SUA, tensionate în prezent. Partea rusă a anunţat că discuţiile lui Putin cu Trump au acoperit o gamă largă de probleme, de la cele privind acordurile de dezarmare, mai precis, cele de control al armamentelor nucleare, până la cele economico –financiare.

Putin a descris întâlnirea ca fiind una bună, normală şi pragmatică, cei doi lideri fiind de acord că o îmbunătăţire a raporturilor economice este necesară prin eforturi din ambele părţi. Putin a declarat explicit: „cred că amândoi înţelegem nevoia de a rezolva, într-un fel, situaţia actuală”. El a adăugat că cele două naţiuni au nevoie să găsească calea spre a se mişca înainte, întorcând pagina.

Întrebat asupra posibilelor sancţiuni americane care s-ar adăuga celor actuale, Putin a răspuns că ţine de Washington să decidă ce este mai bine de făcut pentru a reconstrui relaţiile bilaterale. Putin a afimat că s-a discutat presupusa implicare a Rusiei în campania electorală americană, precum şi Venezuela.

 Înainte de toate, trebuie remarcat că întâlnirea a fost una normală, fără momentele ciudate care au marcat-o pe cea precedentă, de la Helsinki. De asemenea, aceasta a avut o agendă clar definită şi completă. Elementul important, voinţa de relansare a relaţiilor, este semnalul pozitiv care depăşeşte în semnificaţie discutarea dosarelor. Semnalul venit este cu atât mai important cu cât urmează un nou hop în relaţiile ruso-americane, încetarea INF după ce Rusia l-a încălcat, dislocând SSC 8, iar SUA au ieşit din acest acord în urma refuzului Rusiei de a reveni asupra acestei decizii.

În privinţa armamentelor nucleare, este încurajator că se încep discuţiile, având în vedere pericolul ca New START să expire fără măcar să avem o prelungire, ce să mai vorbim de un nou acord. Diavolul stă în detaliile privind modelul de acord care se va discuta şi, mai ales, cerinţa americană ca din acest acord să facă parte şi China. Moscova pare a fi neutră în această problemă, deşi, pe termen lung, creşterea arsenalului nuclear chinez reprezintă o problemă nu numai pentru SUA, ci şi pentru Rusia. De fapt, pe termen lung, Rusia este cea care are nevoie ca statul chinez să fie prins într-un asemenea acord, singurul argument pe care îl are în faţa acestui stat fiind chiar arsenalul său nuclear, iar vremea în care decalajul între cele două arsenale, rus şi chinez, era atât de mare încât nu se punea discuţia includerii Chinei într-un acord, a trecut.

În celelalte dosare, probabil că s-a luat act de poziţia celelaltei părţi, existând puţine şanse ca să se găsească soluţii care să convină ambelor părţi.

Deşi nu a lăsat să se vadă, Rusia este interesată în cel mai înalt grad de ridicarea sancţiunilor americane, dar, şi aici, nu se întrevede o rezolvare rapidă, în pofida dorinţei preşedintelui Trump, deoarece elita politică americană, în ansamblul ei, consideră că acesta este un răspuns firesc şi de durată la actele de agresiune ale Rusiei asupra Ucrainei şi implicarea în alegerile americane. Probabil, preşedintele Trump va acţiona în vederea neintroducerii altora noi (pe care legislativul american le pregăteşte).

Este puţin probabil că se va întoarce pagina, aşa cum ar vrea Vladimir Putin, deoarece problemele pe care Kremlinul le-a generat, de la agresiunea împotriva Ucrainei la încălcarea INF sunt deschise, iar o abordare de genul „uităm ceea ce s-a întâmplat” ar avantaja Rusia care ar rămâne cu ceea ce a obţinut încălcând nu numai status quo-ul, dar şi legile de drept internaţional.

Un semnal că nu se uită uşor aceste acte agresive a fost mesajul premierului britanic, Theresa May, la întâlnirea cu Vladimir Putin, acela că Rusia trebuie să renunţe la actele iresponsabile şi destabilizatoare: un atac cu arme chimice ca cel de la Salsbury nu trebuie să se mai repete.   

Suntem într-un moment important, care ar trebui să aducă schimbări, dar totul depinde de Kremlin, respectiv dacă acesta consideră că este timpul să înceteze comportamentul agresiv care i-a adus unele succese, un şir de agresiuni, dar şi izolare politică şi probleme economice.

 IV. CHINA – SUA. Întâlnirea preşedinţilor Trump şi Xi. 

Rezultatul întâlnirii dintre preşedintele chinez şi cel american a fost rezumat cu formula „revenirea pe calea normală”, cele două părţi fiind de acord să relanseze negocierile comerciale şi să se abţină de la noi sancţiuni.

Într-un gest care semnalează o pauză în ostilităţile economice dintre cele două state, SUA au anunţat că nu vor trece la sancţiuni suplimentare, aşa cum ameninţase preşedintele Trump, pentru a da o şansă noilor negocieri, dar sancţiunile vechi rămân în vigoare. De asemenea, SUA au anunţat o relaxare a restricţiilor impuse firmelor de înaltă tehnologie chinese, mai ales Huawei. În schimb, China revine la masa negocierilor şi a făcut mai multe achiziţii nespecificate de produse americane (probabil, soia, preşedintele Trump fiind interesat ca fermierii, parte a bazei sale electorale, să nu fie afectaţi de războiul economic cu China).

Preşedintele Trump a declarat că „ne-am întors pe calea cea bună, noi nu introducem noi tarife, iar ei vor cumpăra produse agricole”. El a apreciat întâlnirea ca fiind mult mai bună decât se aştepta. Trump a insistat asupre faptului că nu rapiditatea cu care se ajunge la o înţelegere este importantă, ci calitatea acordului la care se ajunge.

Poziţia părţii chineze, transmisă de ministerul de externe chinez, insistă asupra mesajului transmis de preşedintele Xi lui Donald Trump ca firmele chineze să fie tratate principial de către SUA: „China este sinceră în privinţa negocierilor cu SUA, dar speră ca negocierile să fie între părţi egale care îşi arată respectul reciproc”.

Pieţele au reacţionat pozitiv, pericolul escaladării tensiunilor economice dintre cele două state, cu repercusiuni asupra economiei mondiale dispărând, cel puţin până la viitorul blocaj. Sentimentul general este de uşurare, dar de reticenţă, în perspectivă. Deja, media chineză a avertizat că drumul spre ajungerea la un acord va fi unul lung şi greu.

De fapt, nu avem decât o pauză, un time out, ambele părţi jucând cartea relansării negocierilor la care vor avea poziţii la fel de inflexiblile aşa cum au avut anterior, dat fiind faptul că miza este supravieţuirea economică a Chinei, respectiv pierderea definitivă a poziţiei economice de lider a SUA (însoţită de un deficit bugetar şi o datorie internă şi externă, inclusiv către China, din ce în ce mai mare).

Probabil, China va prelungi negocierile, aşteaptând ca preşedintele Trump să piardă viitorele alegeri, iar SUA vor aştepta o perioadă, după care vor ameninţa, din nou, cu creşterea taxelor vamale aplicate produselor chineze, mai ales că alegerile din 2020 se apropie, iar preşedintele Trump nu a onorat complet nici una din promisiunile cu care şi-a atras baza sa electorală.

Războiul va continua cu toată intensitatea, plin de capcane şi lovituri sub centură, dar China cea obişnuită să ducă cu zăhărelul un Washington paralizat chiar de principiile sale şi-a găsit naşul în Donald Trump (este, de altfel, un domeniu în care acesta excelează, atât în privinţa capacităţii  de a înţelege situaţia, cât şi din punct de vedere moral, cinismul său egalând ... fermitatea ideologică a unui Beijing la fel de cinic).        

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 01 – 07.07. 2019.

SUA – IRAN. Tensiunile au rămas la cote maxime, invectivele şi mesajele dure, de ameninţare, amestecându-se cu cele de reţinere. Europenii nu pot face mare lucru, măsurile luate nemulţumind atât Iranul (nu sunt de ajuns), cât şi SUA (cine face afaceri cu Iranul nu poate face afaceri cu SUA). Ambele state vor continua strategia de ridicare a presiunii (noi sancţiuni americane), repsectiv de căutare a unor căi de scăpare de efectul acestora (şantajul Iranului că va părăsi acordul de denuclearizare dacă europenii nu găsesc o cale eficientă de ajutorare a Iranului). Ambele părţi ştiu că următorul atac kinetic ar putea reprezenta începutul unui conflict armat, aşa că prudenţa va fi mereu prezentă, deşi nu poate împiedica evoluţia actuală, Teheranul ştiind că falimentul economic este la orizont, în condiţiile în care nu reuşeşte să găsească o cale de ocolire a lor, iar preşedintele Trump fiind decis să menţină presiunea până când Teheranul va ceda şi va veni la masa negocierilor pentru a îşi anunţa schimbarea politicilor sale, atât în domeniul nuclear (un alt acord de denuclearizare), cât şi în politica sa externă, în general. Washingtonul nu mai vorbeşte de schimbare de regim şi nici de condiţiile Pompeo, dar cum oare va avea Iranul un comportament dorit de SUA fără o schimbarea de regim?   

ALBANIA. Alegerile locale reprezintă un moment de tensiune maximă între putere şi opoziţie, fapt cu implicaţii directe asupra amânării deciziei UE de deschidere a negocierilor pentru aderarea acestui stat. Albania este, deja, o problemă în sine: un stat membru NATO în care justiţia are probleme deosebite, iar activităţile mafiote de trafic de droguri sunt tolerate de putere.

REPUBLICA MOLDOVA. Fiecare din mişcările din această perioadă pune bazele viitoarelor raporuri de forţe, atât numirile făcute, cât şi legile şi măsurile guvernamentale luate punând bazele evoluţiilor politice de mâine, în condiţiile în care omul forte, Plahotniuc, a dispărut de pe scena politică, lăsând un vid mare de putere, în care Dodon şi ACUM luptă să îl ocupe.

UNIUNEA EUROPEANĂ. Liderii europeni încearcă, în continuare, negocierea principalelor funcţii de conducere, de la preşedintele Comisiei Europene la cel al Parlamentului. Miza este atât de mare, iar dezacorul franco-german atât de vizibil, încât se poate face o singură predicţie: negocierile vor fi dure, iar soluţiile inedite, probabila soluţie de compromis putând fi o surpriză. Motivul îl reprezintă faptul că viitorii lideri ai UE vor trebui să răspundă la provocări majore.

SUA. Deşi, odată întors acasă (după o întâlnire în ... Zona Demilitarizată dintre cele două Coreei), preşedintele Trump va fi preocupat de problemele interne, de la migraţie la  cele personale (la multele acuzaţii care i se aduc s-a mai adăugat una de ... viol, dar ce mai surprinde în cazul lui Donald Trump), ceea ce este important pentru noi este modul cum vor începe să fie implementate deciziile politice ruso-americane şi cele economice sino-americane.