MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (23 - 29.03.2020)

Suntem în plină pandemie căreia îi facem faţă relativ bine având în vedere şi vulnerabilităţile sistemice care ies la iveală, primele fiind cele ale sistemului medical. Chiar dacă avem o rată de infectare a populaţiei redusă, dacă personalul medical se infectează în ritmul actual, vom avea dificultăţi serioase în lupta împotriva pandemiei, mai ales că suntem, încă, foarte departe de momentul cheie, cel al reducerii numărului de infectaţi zilnic. La nivel european, suntem în plină luptă în Italia şi Spania, venind din urmă Marea Britanie şi, mai încet, Franţa şi Germania. Economic, statele încearcă, separat şi împreună, să treacă de primul şoc produs de virus, „congelarea economiei”. La nivel european, un anume grad de solidaritate începe să apară, cu limitele de rigoare, denunţate de cei care aşteaptă ajutor, mai ales Italia, care acuză Germania de egoism (vechea problemă: ce avem mai întâi, solidaritatea sau responsabilitatea financiară). SUA sunt confruntate, şi ele, cu şocul coronavirus, principala economie a lumii libere lansând un program financiar uriaş pentru a face faţă crizei, dar întârziind măsurile concrete de împiedicare a răspândirii virusului, ajungând acum focarul principal. În afara prezentării evoluţiei şi efectelor politico-economice ale pandemiei, vom analiza câteva evenimente politice din proximitatea noastră, care au avut loc în contextul acesteia. Astfel, aceasta a interferat cu evenimentele politice din Kosovo, Rusia, Ucraina şi Israel, contextul fiind folosit pentru decizii politice cu cauze profunde şi deloc „virale”.  

I. ROMÂNIA/EUROPA/GLOBAL. Pandemia Coronavirus.

În România, dar şi în Europa, în ansamblu, pandemia este departe de a fi „îngrădită”, numărul de infectări zilnice cunoscând o creştere, fiind departe de stabilizare (acel moment din care numărul de infectări începe să scadă). Peste tot, încep să se vadă efectele economice (după o anumită stabilizare a burselor, continuă restrângerea activităţii economice şi creşte şomajul, dar încep să se aplice măsurile economice anunţate de guverne) şi cele politice (presiunea economică asupra politicului, dar şi abuzul de putere şi folosirea crizei în scopuri politice).

● Evoluţia pandemiei. Vom folosi ca element de evaluare gradientul (creşterea) numărului de infectaţi, precum şi morbiditatea (numărul de îmbolnăviri raportat la totalul populaţiei). Trebuie avut în vedere că numărul de infectaţi este relevant numai în măsura în care autorităţile pot testa numărul corespunzător de persoane (periculos este ceea ce nu ştim că nu ştim). Numărul de victime (traumatizant şi cu cel mai mare efect asupra psihicului individual şi colectiv) este un indicator atât asupra efectului mortal al virusului, cât şi a rezistenţei generale a populaţiei şi a eficienţei de ansamblu a sistemului medical, fiind relevant dacă este raportat la numărul de infectaţi (sub 2% mondial, dar aproape de 8% în Italia!).

România. Situaţia este departe de a fi stabilizată. Vineri (28.03) a intervenit un şoc neaşteptat în creşterea numărului de infectări (generat, probabil, şi de creşterea numărului de testări, fapt care verifică şi eficienţa procesului de testare anterior). Astfel, după creşterea iniţială, de la 12 cazuri (10.03) la 186 (24.03), s-a produs o scădere timp de două zile, 144 (25.03) şi 123 (26.03) pentru ca să revină o creştere la…263 de cazuri (27.03), apoi, o scădere la 160, pentru ca, astăzi (29.03), să se ajungă la 308 cazuri! Tendinţa este de creştere, pauzele de descreştere fiind simple semnale false. Avem 1760 de infectaţi, dar autorităţile ne transmit că trebuie să ne aşteptăm la tot ce poate fi mai rău (aşa cum o prezenta modelul de matematic de creştere exponenţială ponderată): în următoarele două săptămâni, ar urma să ajungem la 10.000 de infectaţi. Avem 40 de morţi, un raport de 2,27%, apropiat de cel mondial. Cele mai îngrijorătoare informaţii sunt, însă, cele privind situaţia cadrelor medicale: 17 spitale din România au fost atinse de coronavirus şi peste 150 de cadre medicale au fost infectate. Este evidentă necesitate prioritizării în dotarea cu mijloace de protecţie a cadrelor medicale din spitale. Trebuie să le dăm şanse de supravieţuire „soldaţilor din prima linie” pe care îi avem în acest război cu coronavirus. Suntem încrezători în faptul că sistemul medical românesc va face situaţiei, medicii şi asistenţii medicali ridicându-se la înălţimea cerinţelor momentului.

În Europa, doar unele state se apropie de începerea îngrădirii pandemiei, după ce au trecut printr-o experienţă traumatizantă, în ansamblul continentului, însă, creşterea numărului de infectări continuă. Nu avem decât explicaţia „undei de şoc”: întâi au fost lovite statele din Vest, cu cel mai mare număr de legături, la nivel de persoane, cu China, apoi cele din Est care au legături strânse cu Vestul, România fiind exemplul concludent, iar, apoi, şi celelalte din Est. Gradul de infectare al populaţiei a fost influenţat de rapiditatea cu care autorităţile au luat măsuri de împiedicare a mobilităţii persoanelor şi de eficienta sistemului medical (testarea suspecţilor şi izolarea infectaţilor). Practic, Europa este izolată şi compartimentată la nivelul fiecărui stat. Italia şi Spania, statele europene cele mai afectate, se apropie de momentul stabilizării numărului de infectaţi. Acestea sunt urmate de Franţa şi Germania, care au luat din timp măsuri ce favorizează stabilizarea. Vin puternic din urmă Marea Britanie, care, ca şi SUA (care au trecut pe primul loc la numărul de infectaţi), a jucat, în faza iniţială, cartea imunizării colective. Se pare că aceasta, cel puţin în cazul lor, nu a dat rezultatele scontate (spre deosebire de Suedia, cel puţin până în acest moment). Raportat la numărul de infectaţi ca procent din populaţie, suntem după Spania, Italia/ Marea Britanie, Franţa, Germania/ Austria, Cehia/nordicii şi balticii, dar în faţa statelor vecine. Având în vedere că mulţi concetăţeni se vor întoarce din zonele afectate, vom rămâne, probabil, în această poziţie. Oricum, măsurile preventive îşi vor face efectul. Rusia, care părea să nu fie afectată, începe să fie serios ameninţată, mai ales în capitală. Oricât de mult suferim noi, trebuie să rămânem atenţi şi la R.Moldova, care începe să aibă o creştere îngrijorătoare şi nu are mijloace medicale comparabile cu ale noastre. Global, creşterea continuă, SUA devenind, acum, focarul principal, iar China afirmă că a stopat creşterea, infectarea fiind, acum, determinată doar de cei veniţi din exterior (această explicaţie este cam „ideologic confortabilă”).

● Măsuri economice împotriva efectelor coronavirus. Guvernele au injectat sume uriaşe în economie, „big state” făcându-şi datoria. SUA, dar şi europenii, în frunte cu Germania, au inundat economiile cu lichidităţile necesare „decongelării” acestora. Pentru noi, atâta vreme cât economia principalei puteri economice a lumii libere şi cea mai importantă economie europeană, Germania, de care suntem direct legaţi, funcţionează, se creează cadrul în care propriile noaste măsuri economice au relevanţă şi şanse de succes. Fireşte, fiecare stat are un program pe măsura capacităţii sale de finanţare, respectiv de îndatorare.

La nivel european, se caută soluţii viabile, care să ajute în ansamblu, dar care …să nu afecteze interesele naţionale. Deciziile Comisiei Europene şi propunerile Parlamentului european vin în această direcţie. Cea mai aprigă dezbatere este la nivelul eurozonei, discuţia privind emiterea „corona bonurilor” europene fiind legată de solidaritatea împărţirii în comun a datoriei, fără garanţia unei responsabilităţi pe măsură: Italia are tot dreptul să fie indignată de poziţia reticentă a Germaniei, dar tot ea este cea care a respins condiţiile care ar fi consolidat încrederea în responsabilitatea comună. În final, problema a fost pasată la nivelul miniştrilor de finanţe, urmând să vedem care va fi soluţia.

● Efecte politice ale coronavirus. Încep să se vadă efectele politice. Mai întâi, este vizibil, în mai toate statele UE, un anumit grad de înţelegeri între putere şi opoziţie, firesc pentru aceste democraţii funcţionale, toată lumea fiind concentrată pe soluţionarea problemei stringente, cea a răspândirii virusului şi cele economice adiacente. O excepţie  este Ungaria, unde Viktor Orban pregăteşte un pachet de legi care să-i permită o cvasidictatură, scăpând de controlul Parlamentului şi limitând libertatea de exprimare. Vom vedea cât de mult va întinde coarda (Bruxellesul veghează, chiar şi în plină criză coronavirus) când se vor discuta aceste legi (31.03). În Ucraina, preşedintele Zelenski s-a trezit în situaţia în care, datorită efectelor financiare generale generate de coronavirus pe pieţele financiare, Ucraina să fie şi mai dependentă de împrumutul FMI. Asta face ca poziţia Kievului să fie slăbită în negocierile cu FMI, acesta fiind obligat să voteze în Parlament legile economice cerute de FMI, între care şi una care îl afectează direct pe oligarhul Igor Kolomoiski (care nu va mai putea să recupereze banca PrivatBank). Votul, care urma să aibă loc pe 26.03, a fost amânat, dar Puterea de la Kiev nu o poate face pentru mult timp.    

● Efecte militare şi securitare. Aproape în întreaga lume liberă, pe fondul decretării stării de urgenţă, armata a fost „scoasă pe străzi”, implicându-se în eforturile de combatere a virusului. Nu putem să nu observăm că echipamentele cumpărate din Coreea de Sud au fost aduse de un avion NATO. Peste tot, armata a ridicat spitale de campanie. SUA au trimis în două mari oraşe porturi afectate de virus nave spital militare. Chiar dacă sunt acoperite de strigătele de nemulţumire, fireşti în situaţia dată, rotiţele organizaţiilor căreia aparţinem, NATO şi UE, se învârt şi asta înseamnă că nu suntem singuri în faţa nenorocirii. Atenţia, iar, la R.Moldova, care este singură în faţa nenorocirii, numai ajutorul nostru şi cel european putând să o ridice dacă ajunge într-o situaţie critică. Chiar dacă apelul secretarului general ONU către un armistiţiu global nu a fost respectat în totalitate, iar unele state continuă activităţile militare într-un ritm ridicat, este vizibil că omenirea se concentrează, măcar acum, asupra acestei ameninţări globale, coronavirus.    

II. Balcanii de Vest/UE. Macedonia de Nord şi Albania pot începe negocierile de aderare la UE.

Liderii statelor europene şi-au dat acordul final (27.03) pentru începerea negocierilor de aderare la UE ale Macedoniei de Nord şi Albaniei. Decizia acestora privind aprobarea formală a relansării procesului de extindere a UE a urmat deciziei miniştrilor de externe ai statelor UE (24.03) de a da undă verde începerii negocierilor de către aceste două state. Această decizie stopează valul de dezamăgire care urmase deciziei europene anterioare, de amânare a începerii negocierilor de către cele două state, impusă de un grup de state în frunte cu Franţa şi Olanda. Soluţia de compromis a constat în schimbarea procedurii de integrarea, dintr-un „salt de intrare în UE” într-un proces controlabil şi reversibil.

Nu a fost avansată nicio dată de demarare a procesului cu cele două state, dar, foarte probabil, acesta va începe în acest an, după ce vor avea loc alegerile din Macedonia de Nord, al cărui guvern a picat tocmai pe fondul blocării procesului de integrare, şi se va clarifica situaţia politică din Albania, care a atins un nivel exploziv, reforma justiţiei condusă de putere ducând la o situaţie de „război civil nedeclarat” între ea şi opoziţia raliată în jurul preşedintelui (care nu s-a sfiit să cheme la revoltă împotriva guvernului pe care l-a acuzat de o pseudo lovitură de stat). În ambele state, decizia UE va influenta situaţia politică internă, respectiv soarta alegerilor din Macedonia de Nord şi căutarea unei soluţii de coabitare între putere şi opoziţie în Albania. Aşa cum aprecia un oficial german, avem „o veste bună în aceste vremuri grele”. Aşa este, strategia europeană de stabilizare prin integrare continuând în Balcanii de Vest. La urma urmei, suntem europeni cu toţii, indiferent de rănile cu care am ieşit din experimentul politico-social impus statelor din Estul Europei.

Franţa, alături de Olanda şi Danemarca, ceruseră mai multe reforme privind domnia legii, justiţia, buna guvernare şi economia, înainte de a se începe procesul de negociere. Celelalte state europene, în frunte cu Germania, preferau o demarare rapidă şi necondiţionată a acestora, în faţa pericolului prezentat de influenţa crescândă a Rusiei şi Chinei în regiune. Compromisul a constat în transformarea integrării în sine într-un proces monitorizat, finanţat condiţionat de implementarea reformelor şi reversibil. Avantajul este evident, s-au dat cărţile pe faţă, dezavantajul fiind că procesul riscă să devină unul prelungit, de tipul „Moise prin deşertul Sinaiului”, mai ales că experienţa a arătat că societăţile din est sunt capabile să se adapteze european după integrare: indiferent cât de critici putem fi faţă de situaţia politico-economică din ţara noastră, cine se gândea acum 10 ani că vom ajunge la un asemenea nivel democratic şi economic?

În esenţă, după experienţa tristă avută cu fostele state comuniste integrate în UE, din Polonia până în Bulgaria, nu se mai dau „cecuri în alb” elitelor ţărilor candidate la integrare, evitându-se situaţia ca acestea să pună în pericol stabilitatea UE, prin faptul că unii dintre membrii acestora, „cu mentalităţi neoccidentale ajunşi să decidă în Occident”, continuau cu vechile năravuri: intern, prin subordonarea justiţiei, corupţia şi abuzul de putere, iar extern, ameninţau să creeze un pol de putere antieuropean la nivel european, aliindu-se cu populiştii anti UE din Vest. Ungaria lui Viktor Orban este cap de listă la toate aceste acţiuni antieuropene (şi, în final, antimaghiare, ţinând pe loc, politic vorbind, acest stat, odinioară fruntaş la democratizare). Fireşte, acest comportament nu este dictat de o bază ideologică solidă („iliberalismul creştin” al lui Orban este o fantezie pe care nici măcar toleranta Angela Merkel nu o poate înţelege), fiind doar un simplu reflex de supravieţuire, dar nici acest fapt nu poate justifica blocarea evoluţiei europene a societăţilor în numele cărora vorbesc aceştia. În concluzie, noua procedură clarifică lucrurile: în loc să controleze UE, aceştia vor fi controlaţi de către UE.

Comisarul european pentru extindere, maghiarul Oliver Varhelyi,  a surprins cel mai bine semnificaţia geopolitică a deciziei: „aceasta trimite un semnal clar către Balcanii de Vest: viitorul vostru este în UE”. Această decizie este una bună şi pentru UE: avem, acum, certitudinea că Europa îşi va recupera toţi europenii, de la macedoneni şi albanezi la sârbi şi boşniaci. Pentru noi, este o nouă victorie, care va deveni una şi mai mare arunci când îi vom vedea integraţi în UE pe vecinii sârbi.

III. KOSOVO. Guvernul Kurti a căzut în urma votului din Parlament.

Guvernul kosovar a căzut în urma votului de neîncredere din Parlament (25.03) în plină criză de coronavirus. Moţiunea de cenzură a fost votată de 82 de parlamentari, 32 votând împotrivă. Moţiunea de cenzură a fost depusă de către Liga Patriotică din Kosovo/LDK, chiar partenerii la guvernare ai partidului premierului Albin Kurti, Vetëvendosje. LDK a reacţionat după ce ministrul de interne, Agim Veliu, aparţinând acestui partid, a fost demis de prim ministrul Albin Kurti, acesta opunându-se propunerii lui Veliu de declarare a stării de urgenţă pentru a face faţă crizei coronavirus … pentru că ar induce „panică inutilă”. Deja, evoluţia generală îi dă dreptate lui Veliu, în Kosovo apărând mai mult de 60 de infectări.            

Demiterea lui Veliu reprezintă doar vârful aisbergului, diferenţele dintre cele două partide din coaliţia de guvernare fiind profunde, echilibrul centrist al LDK coabitând de nevoie cu radicalismul naţionalist al Vetëvendosje. LDK s-a opus modului în care Kurti a ridicat parţial şi condiţionat taxele impuse produselor sârbeşti, pronunţându-se pentru ridicarea integrală a acestora, singurul mod în care s-ar debloca impasul cu Serbia şi s-ar putea relua negocierile. Aceasta este şi poziţia UE şi a SUA, care au recurs, deja, la represalii (încetarea activităţii USAID) şi au ameninţat cu retragerea trupelor sale din cadrul KFOR, dar Albin Kurti a continuat pe calea radicalismului său suveranist.

Criza ar putea să fie profundă, probabilitatea refacerii actualei coaliţii fiind redusă, iar cea a formării unei alte coaliţii de guvernare este relativ redusă. De asemenea, posibilitatea organizării de noi alegeri este mică, având în vedere criza coronavirus. Pentru moment, impulsivul Kurti va rămâne prim ministru interimar, urmând ca partidul său,  Vetëvendosje, să înainteze o propunere de prim ministru în următoarele 15 zile (dar ce să propună, de vreme ce nici un partid nu merge în coaliţie. LDK i-a trebuit mai mult timp, câteva luni bune, să negocieze coaliţia, decât să o părăsească, după doar o lună!).

Reacţiile principalilor sponsori ai Kosovo faţă de introducerea moţiunii de cenzură au fost diferite: ambasadorul SUA, Philip S. Kosnett, a scris că este mulţumit că va avea loc şedinţa Parlamentului la care se va discuta moţiunea de cenzură, în timp ce ambasadorul Germaniei, Christian Heldt, a scris că LDK ar trebui să îşi reconsidere poziţia, renunţând la depunerea moţiunii de cenzură. Aceste reacţii diferite arată poziţii diferite faţă de Vetëvendosje şi Kurti: SUA nu mai tolerează radicalismul nerealist al acestora, în timp ce Germania pare să accepte această atitudine. Ar fi bine ca cele două state să-şi armonizeze poziţiile, deoarece ele vor juca un rol important în stabilizarea situaţiei politice din Kosovo, în faţa unor alegeri dificile şi greu de realizat: 1) o refacere a coaliţiei LDK – Vetëvendosje, cu promisiunea lui Kurti că va accepta cererile LDK şi SUA/UE de ridicare integrală şi necondiţionată a taxelor pe produsele sârbeşti; 2) încercarea unei noi coaliţii, între LDK şi o parte din moştenirea UCK, dar asta este greu de realizat, LDK neputând tolera moştenirea UCK, care a blocat evoluţia Kosovo printr-un nepotism de clan care a dus corupţia la cote de nesuportat; 3) o coaliţie cât mai largă, dar ce să îi unească  pe membrii acesteia, mai mult decât pericolul de moment al crizei coronavirus, care, oricât de periculoasă ar fi, nu reprezintă un element politic?

În final, politicienii kosovari trebuie să înveţe că, de vreme ce au un stat, trebuie să înveţe să îl guverneze responsabil, politica însemnând arta posibilului şi administraţie, nu „luptă de guerilă” (fie ea, corupţie deşănţată sau un  radicalism deplasat). Până atunci, Kosovo este în criză politică, iar soluţionarea conflictului cu Serbia, atât de necesară, se amână sine die.

IV. RUSIA. „Manevre” interne şi externe.

Preşedintele Vladimir Putin nu a pierdut timpul şi, profitând de contextul crizei coronavirus, când Rusia abia dacă era lovită, a anunţat aplicarea de măsuri economico-financiare (de fapt, de mult timp pregătite, în vederea echilibrării bugetului). Cea mai importantă măsură constă în impozitarea dividendelor care părăsesc Rusia spre paradisurile fiscale. În plan extern, Rusia caută să profite de criza coronavirus în care este prins Vestul. Astfel, la G 20, Rusia a propus ridicarea sancţiunilor. În schimb, în Donbass, Rusia a amplificat atacurile la linia de contact, de vreme ce, la Minsk, reprezentanţii Ucrainei au refuzat semnarea unui document propus de separatişti, scopul acestora fiind recunoaşterea lor ca parte egală cu Ucraina la negocieri, respectiv legitimarea lor de către Kiev. Rusia a efectuat un nou act agresiv la adresa Ucrainei, trimiţând două platforme maritime de prospecţiune în ZEE a Ucrainei. Deşi a făcut unele gesturi de solidaritate, Rusia a continuat activităţile navale în proximitatea statelor NATO. Între timp, criza coronavirus a început să se amplifice şi în Rusia.

● Măsurile economico-financiare anunţate de preşedinte. Într-un discurs televizat (25.03), preşedintele Vladimir Putin a anunţat facilităţi financiare pentru unele grupuri sociale (micii proprietari, familiile de tineri, muncitorii) în contextul previzibil al problemelor economice ce vor fi generate de coronavirus. Preşedintele a anunţat, pentru aceste măsuri, surse de finanţare „originale”, care par a fi măsuri gândite, de mult, chiar înainte de prăbuşirea preţului petrolului, în vederea echilibrării bugetului, dar aruncate, oportunist, în actualul context. Putin a anunţat schimbări la codul fiscal pentru a taxa clasa bogată rusă, şi, într-o măsură mai mică, clasa mijlocie. Astfel, va cunoaşte o creştere semnificativă, la 15% (de la 2%), taxa pe dividente, sursa de venit a bogaţilor Rusiei (care expatriau banii în paradise fiscale), dar şi taxele, la 13%, pe dobânzile la depozitele bancare care depăşesc 12.500 $ (lovind, mai ales, în clasa mijlocie rusă). Creşterea de anul trecut a TVA şi creşterea vârstei de pensionare lovise, mai ales, clasa săracă şi mijlocie, dar acum sunt lovite straturile bogate ale clasei mijlocii şi, mai ales, bogaţii Rusiei. Astfel, Putin încalcă un pact nescris cu bogaţii Rusiei, pe care, în pofida declaratei „aplecări spre popor”, i-a tolerat permanent (fuga dividentelor neimpozitate în paradisurile fiscale reprezenta procedura standard prin care bogaţii Rusiei îşi protejau banii). Preşedintele Putin a anunţat şi amânarea referendumului pentru aprobarea schimbărilor constituţionale, gest firesc în contextul actual (deşi sunt şi alte cauze: un recent sondaj arăta că ruşii sunt împărţiţi în privinţa schimbărilor constituţionale care permit permanentizarea sistemului politic putinist).

● Separatiştii au forţat nota la Minsk. Grăbiţi să profite cât mai mult şi mai repede de breşa deschisă de Kiev prin acceptarea deschiderii unui dialog cu ei, separatiştii au prezentat un document privind reducerea activităţii militare la linia de contact, respectiv a dezangajării. Documentul în sine era relativ neimportant, fiind deja stabilit în formatul normand încetarea focului şi luarea unor măsuri de dezangajare (nerespectate de separatişti), dar aspectul formal era important, separatiştii urmând să apară ca parte egală cu Kievul. Reprezentanţii Ucrainei nu au semnat documentul, efectul fiind imediat: amplificarea incidentelor la linia de contact.  

● Rusia a trimis în ZEE a Ucrainei două platforme de prospecţiune. O fi criză coronavirus, dar planurile de agresiune merg mai departe, acum în Zona Economică Exclusivă a Ucrainei, pe care Kremlinul consideră că, după ce a ocupat Crimeea, are dreptul să o revendice într-o proporţie cât mai mare. Rusia a trimis  în câmpul Odessa, departe de Crimeea, două platforme de prospecţiune (fostă proprietate ucraineană, capturate atunci când Rusia a ocupat Crimeea) cu o escortă de nave militare din Garda de Coastă şi Flota Mării Negre.

Ucraina a anunţat (28.03) deplasarea de către Rusia a două platforme de prospecţiuni „Crimea-1” (fosta „Ucraina”) şi Tavrida în ZEE ucraineană. Imaginile prezentate de grănicerii ucraineni arată nave militare ruseşti (nave purtătoare de rachete) escortând cele două platforme. Ucraina a reclamat, deja, cazul la Haga, recentele acţiuni constituindu-şe în noi probe la acest dosar. Atenţie, Rusia împinge limita ZEE pe care o revendică după ocuparea Crimeei cât mai spre Vest, apropiindu-se de limita nord-estică a ZEE a României. Chiar dacă în Donbass s-ar găsi o soluţie de pace (deşi nu apar semnele unei asemenea soluţii), partajarea ZEE din partea de Nord-Vest  a Mării Negre reprezintă un conflict în sine, Rusia folosind forţa pentru a îşi impune limitele fixate arbitrar. Astfel, apare perspectiva unor noi tensiuni în spaţiul maritim din proximitatea noastră.  

● Acţiunile militare ruse au continuat în Crimeea, precum şi în alte regiuni şi zone maritime.  Deşi părea că, în contextul crizei coronavirus, Rusia îşi va reduce activităţile militare, aşa cum au făcut alte state, inclusiv SUA, Kremlinul pare să fi acţionat într-o cu totul altă direcţie, excepţie făcând misiunea din Italia (mai mult diplomatică decât eficientă, conform presei italiene).

Enumerăm doar principalele acţiuni militare ruseşti: 1) Rusia a încheiat seria de exerciţii din Crimeea cu paraşutarea a 1500 de militari. Să remarcăm că desantarea unei brigăzi aeropurtate are loc rareori într-un scenariu defensiv, mai ales într-un teatru cum este Crimeea, scenariul real în care s-a jucat această desantare, fiind, foarte probabil, unul ofensiv; 2) navele Flotei Mării Negre dislocate în Marea Mediterană au efectuat un exerciţiu; 3) în Kaliningrad, s-au efectuat exerciţii cu sistemele de rachete balistice Iskander M; 4) în Marea Nordului, Marina Regală Britanică a fost obligată să disloce şapte nave militare pentru a supraveghea o intensă activitate navală rusă în zonă la care participă nouă nave de luptă şi auxiliare; 5) în Est, Rusia a trimis o flotă de 18 nave de luptă şi auxiliare într-o misiune în Oceanul Pacific; 6) nava de spionaj Yantar, însoţită de două nave auxiliare, a apărut în apropierea coastelor franceze. După ce bombardierele strategice ruse efectuaseră o misiune în Pacific, activitatea aeriană rusă a fost redusă, probabil, datorită tragediei din Crimeea (un avion Su 27 s-a prăbuşit în mare, pilotul fiind dat dispărut). Oricât de mult s-ar menţiona faptul că „au fost planificate din timp”, aceste activităţi indică acţiuni de verificare a reacţiei adversarilor în situaţia unui dezastru natural (cum este, acum, criza declanşată de corona virus), dar şi de intimidare/descurajare (cea din Kaliningrad). Hotărât lucru, adversarii rămân adversari chiar şi atunci când sunt preocupaţi să ia măsuri de afişare a solidarităţii într-o criză precum este cea provocată de coronavirus.  

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 30.03. - 05.04.2020. 

● ISRAEL. Lovitura de teatru constând în alegerea lui Beni Gantz ca preşedinte al Parlamentului, şi cu voturile grupării Likud, a reprezentat primul pas din implementarea înţelegerii la care acesta a ajuns cu Benjamin Netanyahu, de formare a unui guvern de unitate naţională cu participarea Likud şi a grupării lui Beni Gantz (ce a mai rămas din „Alb şi Albastru” după ce aliaţii lui Gantz, indignaţi de decizia lui, au părăsit-o). Gantz a motivat decizia de situaţia de criză coronavirus în care se află Israelul, dar asta este o explicaţie de militar, de fapt, omul politic Gantz cedând în faţa lui Netanyahu. Acesta şi-a atins obiectivul esenţial: va rămâne prim ministru în noul guvern, cel puţin în prima parte a mandatului. Amănuntele contează: va obţine gruparea lui Gantz ministerul justiţiei şi pe cel al comunicaţiilor, astfel încât societatea să scape de presiunea unei alianţe dreapta-dreapta religioasă care caută să modifice din rădăcini Israelul? Probabil, da, altfel de ce ar fi cedat Gantz, mai ales că ştie că Netanyahu ar putea să nu îşi ţină cuvântul şi să nu plece după ce va trece perioada care i se cuvine ca prim ministru al noului guvern. Vom vedea în această săptămână nu numai cum se va forma guvernul, dar şi cum se va replia centrul-stânga politic după această lovitură.   

● AFGANISTAN. După eşecul secretatului de stat Mike Pompeo, care a efectuat o vizită la Kabul căutând să împace cele două tabere, Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah, SUA au tăiat ajutorul financiar acordat Kabulului, fără efecte vizibile, încă, deşi cei doi nu pot amâna prea mult o reacţie adecvată la această măsură. Ghani a propus talibanilor o comisie de dialog, care a fost, însă, respinsă de aceştia. Mike Pompeo s-a întâlnit cu reprezentanţi ai talibanilor, semn că SUA şi aceştia continuă dialogul în spiritul acordului încheiat. Rămâne ca puterea de la Kabul să adopte o poziţie unică, deşi sunt şanse reduse, aşa cum ne transmite avertismentul fiului lui Massud, „leul din Panjshir”.     

 ● LIBIA. Deşi cele două părţi în conflict păreau să se îndrepte spre semnarea unui acord (cel puţin asta afirmau), acesta nu s-a materializat. UE nu a mai aşteptat şi a iniţiat misiunea navală de întărire a embargoului de armament impus de ONU Libiei. Să vedem reacţia turcă, mai ales că surse occidentale au prezentat imagini din satelit care ar arăta încălcarea embargoul.