MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (20 – 26.05.2019)

I. UCRAINA. Preşedintele Volodimir Zelenski a dizolvat Parlamentul.   

Preşedintele Volodimir Zelenski a dizolvat Parlamentul (21.05) şi a făcut primele numiri în funcţii importante. Dizolvarea Parlamentului, necesară lui Zelenski pentru a-şi asigura, în urma unor alegeri anticipate, un legislativ loial, va fi contestată în justiţie. Numirile făcute, majoritatea din cadrul anturajul său, sunt controversate. În discursul de inaugurare (20.05), Zelenski şi-a prezentat obiectivele, prioritar fiind soluţionarea conflictului din Donbass, fără să clarifice modul în care va acţiona.   

Volodimir Zelenski a dizolvat, prin decret, Parlamentul, alegerile anticipate urmând să aibă loc în luna iunie. Şansele de a-şi promova forţele politice loiale, în Radă, cresc având în vedere că a devansat cu aproape patru luni alegerile parlamentare. Decizia sa va fi contestată în justiţie, având în vedere manevra făcută, săptămâna trecută, de un partid parlamentar (anunţarea ieşirii din coaliţia majoritară … care nu mai exista de mult timp). Preşedintele parlamentului, Andrii Parubii, a declarat că, prin dizolvarea parlamentului, Zelenski a declanşat o criză constituţională, această decizie urmând să fie contestată în justiţie de către parlamentari. De asemenea, parlamentarii au refuzat să dea curs cererilor preşedintelui de modificare a legii electorale şi de renunţare la imunitate.

Volodimir Zelenski a cerut şi a obţinut demisia guvernului. De asemenea, şeful SBU a demisionat, Zelenski numindu-şi un prieten în poziţia de şef temporar al acestei instituţii. Însă, controversatul procuror general, Iurii Luţenko, a rămas în funcţie. Zelenski a numit un nou şef al Statului Major General, pe gl. Ruslan Komceak[i], promovat din poziţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre.

Numirile făcute de Zelenski în administraţia prezidenţială au trezit controverse, deoarece acestea sunt persoane din cercul său de prieteni şi parteneri de afaceri, fără competenţe în domeniu. Cea mai controversată este numirea lui Andrii Bogdan, avocatul oligarhului Ihor Kolomoiski, în poziţia de şef al administraţiei prezidenţiale.

Primele mutări ale lui Volodimir Zelenski arată hotărârea, dar şi izolarea sa politică. Foarte probabil, urmează transferul în justiţie a controversei legate de dizolvarea parlamentului. Cum era de aşteptat, criza politică a început chiar de la primul decret al preşedintelui. Ucraina intră în campanie electorală parlamentară, indiferent dacă alegerile vor avea loc în iunie sau octombrie. Volodimir Zelenski nu are, încă, structurată o forţă politică puternică, partidul său, „Slujitorul poporului”, neavând capacitatea de a asigura eficienţa parlamentară necesară, chiar şi în cazul în care ar câştiga alegerile folosind imaginea preşedintelui.

Chiar dacă detestă forţele politice actuale, Zelenski va trebui să găsească o cale de cooperare cu acestea, fapt ce va diminua din agenda sa radicală, de primenire a societăţii începând cu clasa politică. În caz contrar, el trebuie să îşi asume riscul ca actuala criză politică să se adâncească.

Soluţionarea conflictului din Donbass a fost prezentată de Zelenski ca fiind prioritară, deşi, pentru moment, a exclus relansarea negocierilor. Situaţia îndeamnă la prudenţă, fapt remarcat şi de Andrii Bogdan, care a menţionat faptul că orice soluţie politică ar trebui aprobată în cadrul unui referendum. De fapt, priorităţile lui Zelenski vor fi impuse de situaţia economică şi socială dificilă din Ucraina şi de către Rusia. Kremlinul va fi cel care va decide când şi cum vor evolua negocierile privind conflictul din Donbass[ii].

Pentru moment, Rusia ar putea aştepta vulnerabilizarea Ucrainei, pe măsură ce situaţia economică devine mai dificilă, fapt favorizat de un probabil blocaj politic. Însă, dacă are linişte în Donbass, Zelenski ar putea avea şanse să pună bazele stabilizării situaţiei interne, iar asta ar reduce marja de manevră a Kremlinului. Să nu uităm, Putin vrea controlul asupra Ucrainei, conflictul din Donbass fiind doar un mijloc, nu un scop în sine. Pe de altă parte, Rusia are nevoie de ridicarea sancţiunilor occidentale şi trebuie să apară ca acţionând constructiv. Probabil, Rusia va sta la pândă şi va exploata orice greşeală a lui Zelenski. Pentru moment, Kremlinul trebuie să găsească un răspuns la decizia (25.05) Tribunalului Internaţional asupra Dreptului Mării care a dispus eliberarea marinarilor ucraineni capturaţi de Rusia în urma incidentului din strâmtoarea Kerci.

La Kiev, situaţia rămâne fluidă, preşedintele Zelenski ştiind că trebuie să acţioneze decisiv pentru stabilizarea situaţiei politice şi economice chiar dacă are deasupra capului „sabia lui Damocles” a conflictului din Donbass. Întrebarea este dacă el are capacitatea să o facă.

II. AUSTRIA. Scandalul politic a dus la căderea guvernului.

Publicarea unui material video compromiţător l-a obligat pe vicecancelarului austriac, Heinz-Christian Strache, preşedinte al partidului de extremă dreaptă FPO, să-şi dea demisia. Apoi, cancelarul de dreapta, Sebastian Kurz, a cerut demiterea ministrului de interne din partea FPO, Herbert Kickl. După ce preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, l-a demis pe acesta, toţi miniştrii FPO şi-au dat demisia din guvern, fiind înlocuiţi cu tehnocraţi. A fost iniţiată o moţiune de cenzură, guvernul interimar urmând să fie supus votului parlamentului (27.05). În cadrul acestui vot, factorii decisivi sunt poziţia FPO, divizat în urma scandalului, dar şi poziţia social-democraţilor, SPO, aflaţi în opoziţie. Indiferent de rezultat, Austria va avea alegeri parlamentare anticipate în luna septembrie.   

Factorul declanşator al scandalului a fost un material video compromiţător. Două importante publicaţii germane au făcut public (18.05) un material video filmat la Ibiza în 2017 în care apăreau doi politicieni de seamă ai extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache şi Johann Gudenus, purtând negocieri cu o persoană care se prezenta ca fiind nepoata unui oligarh rus. Deşi nu ajunsese încă la putere, Heinz-Christian Strache oferea contracte ale statului austriac în schimbul unui sprijin politic ilegal, preluarea controlului asupra unui cotidian important de către „reprezentanţii ruşi” în vederea promovării partidului său. El îşi afirma convingerea că preluarea cotidianului de către „reprezentanţii ruşi” ar duce la creşterea rapidă în sondaje a partidului său. Strache îşi prezenta intenţia de a crea în Austria o situaţie mass-media asemănătoare celei din Ungaria, respectiv controlul acesteia în vederea manipulării electoratului (se pare că Victor Orban a ajuns un etalon în controlarea mass-mediei!).

În urma presiunii exercitate de opinia publică, dar şi de cancelarul de dreapta, Sebastian Kurz, Heinz-Christian Strache a demisionat din poziţia de vicecancelar. Reflectând disensiuni mari între cele două partide aflate la guvernare, Partidul Popular şi FPO, cancelarul Sebastian Kurz a cerut şi demisia ministrului de interne, Herbert Kickl, deşi acesta nu era implicat în scandal. Sebastian Kurz a considerat că o anchetă obiectivă în acest scandal nu poate fi făcută de către un minister de interne avându-l în frunte pe Herbert Kickl. Ceilalţi miniştrii FPO s-au solidarizat cu cel de interne, demisionând imediat după demiterea acestuia de către preşedintele austriac.

Cum s-a ajuns aici? Printr-un lucru urât (materialul video nu este altceva decât un „kompromat” cu o punere în scenă remarcabilă) s-a dezvăluit public un lucru şi mai urât şi ilegal: extrema dreaptă austriacă chiar acţionează şi gândeşte aşa cum a fost mereu acuzată. Astfel, în dispreţ faţă de cetăţean, liderul ei era gata să trădeze ţara, colaborând cu Rusia, pentru a controla ilegal mass-media, scopul final fiind manipularea electoratului în vederea obţinerii puterii politice. Totuşi, standardul democratic ridicat al Austriei l-a obligat pe liderul extremei drepte să demisioneze.

Poziţia cancelarului Kurz pare una exagerată prin cererea sa de demitere a ministrului de interne. Nu este, având în vedere antecedentele lui Herbert Kickl: sub conducerea sa, poliţia austriacă a percheziţionat, în trecut, sediul serviciilor secrete austriece. Probabil, el căuta dosarele pe care acestea le aveau privind legăturile ilegale ale extremei drepte austriece cu Rusia. Comportamentul acestuia nu este o surpriză, având în vedere că atât extrema dreaptă, cât şi cea stângă au folosit poliţia în exercitarea ilegală a puterii. Cauza acestei situaţii este mult mai profundă: extrema dreaptă austriacă a prosperat deoarece denazificarea Austriei nu a atins nivelul exemplar din Germania, rădăcinile FPO fiind în rândul naziştilor austrieci.

Scandalul şi plecarea de la putere a FPO va afecta, limitat, şi alegerile europene din Austria. Cel mai important, însă, este faptul că s-a arătat că FPO este un partid extremist prin definiţie. Probabil, acesta nu va mai accede la putere după alegerile din septembrie. Deşi FPO este primul dintre partidele de extremă dreapta din Europa de Vest venit la putere, el este primul care pleacă. Este un semnal de alarmă mai ales pentru Italia, dar şi pentru Ungaria[iii].

III. MAREA BRITANIE. Teresa May a demisionat. 

Aşa cum era de aşteptat, Theresa May a demisionat din funcţia de prim ministru al Marii Britanii după ce misiunea pe care şi-o asumase, trecerea prin parlament a acordului cu UE, fie şi într-o nouă prezentare, a eşuat. Situaţia se complică, acum urmând să se aleagă un nou premier conservator care să scoată ţara din UE fără ca el să aibă timp pentru negocierea unui noi acord, UE considerând că acordul semnat cu Theresa May rămâne valabil.

Într-un discurs care trăda durerea unui politician onest care s-a încăpăţânat să creadă că a găsit soluţia, deşi nimeni nu o accepta, Theresa May a anunţat că a demisionat din funcţia de prim ministru, urmând să plece pe 07.06, după vizita preşedintelui american. Anunţul nu a fost o surpriză, Theresa May fiind supusă la o presiune uriaşă din partea propriului partid conservator după ce ea eşuase în încercarea de a trece prin parlament acordul său cu UE (a patra încercare!). Noul pachet de măsuri propus de Theresa May nici măcar nu a mai fost supus votului, fiind evident că nu va fi acceptat. Theresa May încercase să construiască un compromis, oferind câte ceva atât celor pro-Brexit, fapt ce i-a nemulţumit pe cei anti-Brexit, cât şi celor anti-Brexit, fapt ce i-a înfuriat pe cei pro-Brexit, majoritari în cadrul conservatorilor. Theresa May a picat la mijloc pierzând sprijinul ambelor tabere.  

Greşeala Theresei May a constat în ambiţia cu care şi-a promovat acordul său, uitând că nu logica compromisului va dirija procesul, ci voinţa politică, chiar partidul său fiind, în majoritate, în favoarea părăsirii, fără compromisuri, a UE. Ea nu a avut nici o şansă, aşa cum i-au arătat-o colaboratori apropiaţi şi lideri importanţi ai partidului său care i-au întors spatele, demisia ei semănând cu o „execuţie anunţată”. Discuţiile cu laburiştii erau destinate eşecului încă din start, acest partid neavând o poziţie unitară asupra Brexitului, fără să mai menţionăm pe liderul acestui partid, greu de descifrat, dincolo de poziţia sa radicală de stânga şi dorinţa de a ajunge la putere.

Situaţia s-a complicat, o problemă fiind înlocuită cu două. Mai întâi, cine va fi premier? Partidul Conservator va trebui să găsească un lider care să ducă ţara în afara UE neavând cu aceasta decât „acordul May” pe care majoritatea parlamentară îl respinge şi doar puţin timp la dispoziţie pentru renegociere. Alegerea primului ministru va conţine o parte din răspunsul la a doua întrebare: cum va scoate acesta ţara din UE. Boris Johnson, unul din liderii favoriţi în cursă, nu are, dincolo de comportamentul excentric, calităţile unui om de stat care să fie la înălţimea momentului.

A doua problemă, cum se va desfăşura procesul dirijat de un premier decis să implementeze Brexit-ul, nu prea are multe soluţii, decât un Blind Brexit sau o soluţie intermediară între acesta şi „acordul May”, deja încheiat cu UE. Asta înseamnă că noul premier trebuie să ceară UE renegocierea şi obţinerea de concesii în conformitate cu poziţia suveranistă a majorităţii conservatorilor. Fireşte, apare şi a treia întrebare: va trece o asemenea soluţie, dacă se va găsi vreuna, prin Parlament?

În plus, alegerile europene din Marea Britanie, fără miză, dar cu mare semnificaţie, au bulversat scena politică britanică, votul fiind unul de protest faţă de blocajul la care s-a ajuns şi permiţând unui extremist ca Nigel Farage să influenţeze deciziile politice. 

Probabil, chiar procesul de alegere a premierului va genera blocaje şi va arăta divergenţele din cadrul partidului conservator. Având în vedere faptul că acesta va avea o singură misiune, Brexitul, întreg procesul de alegere a acestuia se va învârti în jurul a ceea ce se doreşte de la el în demersul de părăsire a UE … şi nu se ştie ce se vrea! Probabil, în continuare, Londra va cere amânări de la Bruxelles, şi acesta le va accepta, europenii aderând la poziţia germană (Brexitul trebuie să fie unul ordonat, fără şocuri) decât la cea franceză (să se termine odată). Oricum, posibilitatea ca să aibă loc un al doilea referendum care să păstreze Marea Britanie în UE s-a îndepărtat până la dispariţie.

Din această poveste fără de sfârşit, o lecţie a fost, deja, învăţată de liderii din Europa cu agendă anti-europeni: nu se pleacă din UE, ci din interiorul UE şi pe banii UE se face politică anti-europeană atunci când Bruxelles-ul deranjează refuzând să devină puşculiţă (cazul Italiei) sau opunându-se atacurilor la adresa statului de drept (Ungaria).

IV. RUSIA. Activităţi militare.

Două activităţi militare ruse au atras atenţia, deşi sunt unele de rutină, de o  amploare relativ redusă şi au avut loc în teatre diferite. În Pacific, bombardierele strategice ruse au zburat în proximitatea Alaskăi, iar în Marea Neagră, a avut loc un exerciţiu naval de scurtă durată. Cele două reprezintă mesaje politico-militare pe paliere diferite. Primul este un semnal către SUA în contextul viitoarelor negocieri privind armamentul nuclear strategic, iar cel de al doilea o confirmare a supremaţiei navale ruse în Marea Neagră.

Bombardierele strategice ruseşti au executat zboruri în apropierea Alaskăi (20.05). Misiunea a fost complexă, două formaţii intrând în zona de control aerian american (Alaskan Air Defense Identification Zone) fără a avea transponderele pornite, una zburând pe direcţia nord-sud, iar cea de a doua pe direcţia sud-nord. Prima formaţie era formată din două bombardiere strategice Tu 95, în timp ce cea de a doua era formată din două bombardiere strategice Tu 95 escortate de două avioane de vânătoare Su 35. Ambele formaţii au fost interceptate de către avioane de vânătoare americane F 22.

Acest gen de misiune nu este o noutate, asemenea zboruri având loc anterior, deşi escortarea bombardierelor strategice a fost mai rară, date fiind problemele legate de raza de acţiune a avioanelor de vânătoare, având în vedere că acestea trebuie să aibă şi rezerva necesară pentru a duce ipotetica luptă aeriană care ar avea loc cu avioanele interceptoare. Foarte probabil, avioanele Su 35 au fost realimentate în zbor, complicând misiunea. Pe de altă parte, bombardierele subsonice Tu 95, chiar escortate de avioane de vânătoare Su 35, nu au, într-o situaţie reală, şanse de supravieţuire în faţa avioanelor stelath F 22. Însă, ideea este ca să îşi poată lansa rachetele de croazieră înainte de a fi interceptate.

Ce a vrut să demonstreze Rusia cu aceste zboruri? Că şi această componentă a triadei strategice, aviaţia strategică, îşi menţine capacitatea de lovire. Să ne amintim că aviaţia strategică este veriga slabă a triadei, având în înzestrare avioane vechi. Moscova a tot anunţat că aviaţia strategică este o prioritate, că va moderniza aceste avioane, dar fondurile financiare nu îi permit acest lucru. Astfel, nici nu se mai discută despre construirea de noi bombardiere, ci doar despre modernizarea unora. Iar accidentele nu lipsesc, mai ales Tu 22M3 având probleme. Kremlinului nu îi mai rămâne decât să trimită bătrânele, dar, încă, operaţionale, bombardiere strategice subsonice Tu 95 pentru a demonstra că este o ameninţare care trebuie să fie luată în calcul de către Washington.

Zborurile vin în contextul anunţării începerii discuţiilor legate de acordurile privind controlul armamentului strategic, dar pot fi interpretate şi ca un răspuns pentru „vizita” bombardierelor strategice americane B 52 în Europa.  

Rusia a anunţat (22.05) începerea unui exerciţiu naval la care au participat mai toate navele importante ale Flotei Ruse a Mării Negre, respectiv două noi fregate din clasa Admiral Grigorovich, Admiral Makarov şi Admiral Essen, precum şi vechea fregată Pitlivy şi distrugătorul Smetliviy. Crucişătorul Moscova nu a participat, fiind reperat în port, fără rachete ambarcate la bord. Obiectivul anunţat a fost pregătirea în luptă anti-navă.

Exerciţiile au încetat la fel de surprinzător cum au început, numai după câteva zile, navele întorcându-se în port (23.05). Partea rusă a anunţat că în cadrul exerciţiului s-a executat foc de artilerie şi s-a simulat lansarea de rachete antinavă/de croazieră Kalibr. De asemenea, s-a anunţat scenariul exerciţiului: Fregatele Admiral Makarov şi Admiral Essen au format o grupare de lovire atacând o grupare de escortă, simulând atacarea acesteia cu rachete Kalibr. Navele din gruparea de escortă au exersat apărarea împotriva atacului grupării de lovire.

Modul de desfăşurare a exerciţiului nu corespunde modelului exerciţiilor ruseşti obişnuite, modulare, de durată şi crescând gradual în amploare şi complexitate, ci, mai degrabă, cu exerciţiile reacţie la prezenţa navelor NATO în Marea Neagră, mai ales în regiunea din nord-vest (ZEE a Ucrainei şi a României) sau la exerciţiile navale NATO de aici, mai ales cele organizate de România şi cele în cooperare cu Ucraina.

Situaţia se clarifică dacă luăm în considerare faptul că Ucraina anunţase lansări experimentale ale rachetei antinavă Neptun în perioada  22-24.05 într-o zonă maritimă din nord-vestul Mării Negre, la nord-est de Delta Dunării, plecând de la o zonă de litoral din regiunea Bugeacului şi prelungindu-se în ZEE ucraineană pe o distanţă de aproximativ 100 mile marine. În mod normal, Rusia ar fi trebuit să trimită doar o navă de cercetare radioelectronică pentru a culege informaţii despre rachetă. 

Cea mai probabilă explicaţie este că avem o reacţie rusă la această lansare experimentală. Astfel, avem confirmarea faptului că Rusia reacţionează, organizând propriile exerciţii, la fiecare mişcare navală a statelor riverane Ucraina, respectiv România, respectiv la o prezenţă navală NATO. Acest mod de a reacţiona arată că Rusia nu acceptă să îi fie contestată supremaţia navală în nici un fel.

În condiţiile în care avem o stabilizare a situaţiei militare conflictuale dintre Ucraina şi Rusia, o extindere a conflictului pe mare între cele două state fiind, pentru moment, exclusă, dar şi o reducere a atenţiei acordată de Rusia României (deoarece în Republica Moldova nu mai avem o competiţie directă, iar prezenţa scutului va fi pusă în discuţie direct cu SUA), provocări navale ruse sunt excluse. În schimb, avem o creştere a presiunii navale şi aeriene, în sensul în care orice activitate militară aero-navală a Ucrainei şi României trezeşte o reacţie la nivel de exerciţiu. De asemenea, navele ruse şi-au extins aria normală de acţiune până la limita apelor teritoriale ucrainene şi româneşti, prezenţa avioanelor şi navelor ruse care însoţesc navele noastre în cadrul exerciţiilor NATO devenind ceva normal, deşi … este un fapt anormal.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 27.05 – 02.06. 2019.

● UNIUNEA EUROPEANĂ. Alegerile europene. 

Campania pentru alegerile europene a reflectat marea îngrijorare, aceea că forţele anti-europene (extrema dreaptă şi populiştii) vor obţine destule locuri în parlamentul european pentru a afecta deciziile, de fapt, pentru a disturba procesul, agenda acestora neavând soluţii, ci doar acuze, multe neîntemeiate. Forţele anti-europene au avut o altă problemă: cum să ceară un vot european cu o agendă anti-europeană, deoarece, după Brexit, nu se mai poate ameninţa cu părăsirea uniunii.  

Aceste alegeri au fost caracterizate ca fiind cruciale pentru viitorul UE, în condiţiile în care forţele politice tradiţionale sunt asaltate de către cele de extrema dreaptă şi populiste. În viitorul parlament, vor fi cele trei mari grupuri tradiţionale (popularii, central-liberalii şi socialiştii) la care se adaugă ecologişti şi conservatorii. Antieuropenii ar putea ocupa până la un sfert din numărul total de locuri, orice creştere peste acest prag declanşând alarma. Alegerile nu au capacitatea de a schimba, în mod esenţial, încă, starea de lucruri: forţele antieuropene vor deveni o prezenţă importantă în Parlamentul European, dar nu vor deveni una care să influenţeze, decisiv, deciziile politice. Oricum, o victorie a lor este de ajuns pentru a trimite un şoc în întreaga UE. Alegerile europene, însă, vor avea un efect imediat la nivelul statelor, influenţând decizii imediate de politică internă.

Spectrul tradiţional politic, cel care se raportează la valorile europene, dar care a făcut greşeli şi nu a găsit soluţii, se confruntă cu cei care pun la îndoială aceste valori, dar au interese specifice. Alegerile reprezintă o oportunitate a extremiştilor de a capitaliza pe baza greşelilor politicienilor tradiţionali, de la lipsă de realism în abordarea problemelor la tolerarea corupţiei şi neasumarea unor soluţii.

Trebuie să avem în vedere faptul că această situaţie politică deosebită apare în momentul în care, încă, nici o problemă din cele care ameninţă Europa nu a ajuns la nivelul unei crize (migraţie, Rusia, criză economică, război economic cu SUA şi cu China), singura fiind cea pe care ne-o pregătim noi înşine, europenii, orbiţi de egoismul momentului şi de deceniile bune de pace şi prosperitate[iv].

Întreaga săptămână vom avea reacţii la nivel naţional în faţa rezultatului alegerilor: în Franţa, Macron va fi confruntat cu creşterea extremei drepte a Mariei Le Pen; în Germania, AfD ar putea să rămână la un nivel redus; Italia va reprezenta o victorie a extremei drepte şi a populiştilor; în Ungaria, Orban va avea o victorie incontestabilă; în Polonia, conservatorii vor vedea că există opoziţie; în Cehia şi Slovacia, forţele politice la putere ar putea câştiga; în Bulgaria, o victorie a socialiştilor va crea dificultăţi premierului Borisov. Alegerile europene s-au transformat dintr-o banalitate într-un test important la nivel european şi naţional.

● SUA – IRAN. Tensiunile continuă. Situaţia se complică, chiar dacă ambele părţi vorbesc de reducerea tensiunilor. SUA dislocă un nou contingent militar în regiune, fapt care va tensiona situaţia. Iranul continuă cu declaraţiile sfidătoare, deşi exclude războiul şi face presiuni asupra europenilor pentru a găsi o cale de ocolire a sancţiunilor. Jocul cu nerespectarea ad literam a acordului de nuclearizare s-ar putea să aibă un efect de bumerang, chiar dacă strategia Teheranului este vizibilă: obţinerea de concesii pentru a putea lărgi laţul pus la gâtul său de SUA până la nivelul la care să poată respira, economic vorbind. Avertismentele iraniene trimise SUA şi aliaţilor săi, prin sabotarea celor patru nave, se pot răzbuna. Preşedintele Trump nu vrea război, preferând intimidarea, „strategic bullying”, dar dacă escaladarea continuă se va mai găsi calea spre deescaladare?