MAS SpecialRaport săptămânal: Evenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (18 – 24.03.2019)

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: Mediafax

I. RUSIA. Vladimir Putin în Crimeea. Retorica amplificată cu ocazia a cinci ani de la anexarea Crimeii. Bombardiere strategie Tu22M3 dislocate în Crimeea. Reacţia Moscovei la zborul în proximitatea Rusiei a bombardierelor americane B52.  

II. UNGARIA. Compromisul suspendării Fidesz din PPE.

III. MAREA BRITANIE. Brexitul a fost amânat.

IV. ITALIA. Participarea la proiectul „Belt and Roads” al Chinei.  

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 25 – 31.03. 2019.

I. RUSIA

Aniversarea a cinci ani de la anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă a reprezentat prilejul intensificării retoricii atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei, şi a Vestului, relevând degradarea cronică a relaţiilor dintre acestea. Anunţul făcut de un oficial rus privind dislocarea bombardierelor strategice Tu 22M3 în Crimeea a fost urmat de protestul Rusiei faţă de zborurile bombardierelor americane în proximitatea frontierelor sale. În spatele acestor declaraţii se află căutările ruse şi americane de poziţionare militară în Europa după încetarea INF.  

Vladimir Putin în Crimeea. Retorica amplificată cu ocazia a cinci ani de la anexarea Crimeei. Preşedintele Vladimir Putin a marcat aniversarea a cinci ani de la anexarea Crimeei prin efectuarea unei vizite (18.03) în peninsulă, ocazie cu care a inaugurat oficial două centrale electrice şi a participat la un miting. V.Putin a sărbătorit, alături de majoritatea rusă, „ziua reunificării”, trimiţând un mesaj neechivoc: Rusia consideră anexarea ca fiind legitimă şi irevocabilă.

Vizita a fost un prilej de evidenţiere a realizărilor: conectarea Crimeei cu Rusia prin construirea podului peste strâmtoarea Kerci, asigurarea independenţei energetice prin construirea a două noi centrale[1] şi relansarea economică a peninsulei, nu atât datorită turismului şi investiţiilor, teritoriul anexat fiind supus sancţiunilor, cât a militarizării şi a investiţiilor de stat în proiectele duale, militare şi civile (şantierele navale). Există informaţii conform cărora Rusia schimbă componenţa etnică, mai multe sute de mii de ruşi adăugându-se majorităţii ruse de acolo. Totuşi, peninsula rămâne sub sancţiuni occidentale şi izolată, mai degrabă o zonă militarizată, tip Kaliningrad, decât o regiune relansată economic.

SUA, UE, NATO şi Ucraina au transmis mesajul contrar celui rus: Crimeea a fost ocupată şi apoi anexată ilegal, sancţiunile urmând să fie aplicate până când această situaţie va înceta. Problema Crimeei s-a amplificat atunci când „a ajuns pe mare”, incidentele din strâmtoarea Kerci nefiind decât începutul acestor probleme care s-ar putea extinde uşor spre vestul Mării Negre, spre ZEE şi apele teritoriale, ale Ucrainei, dar şi cele ale României.

Transformarea Crimeei într-o bază militară înaintată reprezintă o problemă majoră a Ucrainei şi a NATO, mai ales a statului „de primă linie” din proximitate, România, în condiţiile în care Rusia îşi menţine comportamentul militar agresiv şi identifică scutul de la Deveselu ca fiind o ameninţare majoră la adresa sa.   

Bombardiere strategie Tu22M3 dislocate în Crimeea. Agenţiile de presă ruse, în frunte cu RIA Novosti, au publicat un articol (18.03) cu titlul „ Bombardierele strategice Tu-22M3 au fost transferate în Crimeea ca răspuns la sistemul american de apărare antirachetă din România”. Acesta conţinea următoarele: „Şeful Comitetului pentru Apărare şi Securitate al Consiliului Federaţiei şi fost comandant al Forţelor Aeriene ruse, Viktor Bondarev, a comentat dislocarea bombardierelor strategice Tu-22M3 în Crimeea. El a menţionat că dislocarea sistemului de apărare antirachetă în România reprezentă o provocare serioasă şi, ca răspuns la aceasta, Ministerul Apărării rus a decis să disloce la o bază aeriană din Crimeea, Gardevskoe, o escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3, capabile să transporte rachete de croazieră. Acest pas a schimbat radical balanţa puterii în regiune. El a subliniat faptul că bombardierele dislocate în Crimeea vor fi modernizate în următorii ani, ceea ce le va asigura capacitatea de a distruge sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă „oriunde în Europa”. Raza de acţiune a bombardierelor Tu-22M3, precum şi cea a rachetelor de croazieră pe care le transportă le permit să atace în întreaga Europă, respectiv să lovească orice obiectiv aparţinând sistemelor inamice antirachetă şi de apărare aeriană. Având în vedere modernizarea, în următorii ani, la nivelul M3M, precum şi echiparea cu noi sisteme de armament, bombardierul strategic Tu 22M3M va deveni un mijloc universal de lovire a tuturor tipurilor de ţinte la distanţe de mii de kilometri. El a adăugat că, pe lângă bombardierele Tu22M3, flota aeriană din Crimeea are în componenţă avioane MiG-29 şi Su-27. Bondarev a declarat că, în prezent, în Crimeea este dislocată o grupare puternică de trupe, care este întărită în mod constant. Astfel, în Crimeea au fost dislocate sisteme de apărare antiaeriană S-300 şi S-400, Buk-M2, Pantsir-S1, precum şi sistemele de rachete Iskander, ambele variante modernizate (referire la Iskander M, sistem de rachete balistice cu rază de acţiune mărită şi la Iskander K, cu sisteme de rachete de croazieră – este vorba chiar de racheta de croazieră SSC8 care încalcă INF)". „Sisteme de apărare antirachetă şi antiaeriană din Crimeea asigură eficient apărarea împotriva ameninţărilor aeriene, iar apărarea antinavă este asigurată de sisteme de rachete de coastă, Ball şi Bastion, sisteme ultramoderne, înzestrate inclusiv cu rachete hipersonice (exagerare, rachetele sunt, în prezent, cel mult supersonice), la care se adaugă submarinele din clasa Kilo II“, a adăugat Bondarev. El a menţionat că, odată cu dezvoltarea potenţialului militar din regiune, accentul a fost pus pe dezvoltarea apărării de coastă. Bondarev a exclus posibilitatea deţinerii navelor ruseşti de către inamic deoarece sistemele de rachete Iskander dislocate în Crimeea controlează întregul litoral al Mării Negre, inclusiv Bosforul. „Dacă nu ar fi revenirea promptă a Crimeei, respectiv a Sevastopolului în componenţa Rusiei, acest teritoriu ar fi fost supus protectoratului SUA, iar navele Rusiei nu şi-ar fi putut îndeplini misiunile de luptă. Astăzi, acest lucru este în afara oricărei discuţii”, a declarat Bondarev.

Declaraţia lui Bondarev a surprins atât prin conţinutul său, anunţul că în Crimeea au fost dislocate avioanele Tu22M3 şi sisteme de rachete Iskander în ambele variante, cât şi prin faptul că nu au mai fost susţinute ulterior de către niciun oficial rus, întreaga acţiune, extrem de sensibilă, fiind trecută sub tăcere de către factorii de răspundere ruşi. Acest fapt se poate explica printr-o decizie tactică (Rusia s-a victimizat în faţa demonstraţiei de forţă americane constând în zborul bombardierelor B 52H în proximitatea frontierelor ruse), cât şi printr-una strategică, Rusia urmând să anunţe gradual, pe măsura luării unor măsuri de către NATO, a acestor dislocări importante în Crimeea.

Având în vedere că Viktor Bondarev este o personalitate politică şi militară importantă, să tratăm cu seriozitate informaţiile noi pe care le aduce: Rusia dislocă în Crimeea bombardiere strategice Tu22M3M modernizate cu scopul de a lovi orice obiectiv din Europa (prioritare fiind sistemele de apărare antirachetă), precum şi sistemele de rachete balistice şi de croazieră Iskander M şi K, cu scopul de a controla întregul litoral al Mării Negre. Este un fapt remarcabil: Crimeea a devenit un fel de Kaliningrad pe flancul sudic, dar mai periculos, fiind mult mai mult decât un simplu bastion de unde navele şi submarinele sale lansau rachete de croazieră Kalibr. Pare logic, Rusia exploatând la maximum avansul strategic pe care l-a făcut spre Vest, de la Novorosissk la Sevastopol. Apare, însă, o problemă: atât Tu22M3, cât şi Iskander sunt mai vulnerabile prin dislocarea avansată. În realitate, având în vedere capacităţile militare aeriene şi navale reduse ale statului direct ameninţat, România (Bulgaria şi Turcia nefiind, practic, în ecuaţie) o asemenea vulnerabilitate nu există.

Declaraţia lui Bondarev ar trebui luată ca pe un plan de perspectivă pe care Rusia îl va implementa pe măsură ce va escalada confruntarea sa cu NATO, respectiv cu SUA. Asta nu înseamnă că nu spune adevăruri valabile în prezent[2]: foarte probabil, Rusia a dislocat şi va disloca, temporar, atât bombardierele Tu22M3, cât şi sistemele de rachete Iskander, M şi K. Ţine, însă, de aspectul politico-militar, escaladarea progresivă, în funcţie de acţiunile adversarului, anunţarea oficială a fiecărui pas urmând să se declanşeze în funcţie de acţiunile adverse. Aşa se explică şi reacţie rusă de victimizare faţă de zborul bombardierelor americane B52 în proximitatea frontierelor sale europene.

Reacţia Moscovei la zborul în proximitatea Rusiei a bombardierelor B52. 

După ce SUA au dislocat bombardiere strategice B52 în Marea Britanie, acestea efectuând zboruri deasupra Europei până în proximitatea frontierelor ruse, Rusia a reacţionat atrăgând atenţia asupra pericolului unor asemenea acţiuni şi afirmând că avioanele sale de vânătoare au obligat un bombardier B52 ce zbura deasupra Mării Baltice să-şi modifice traseul (fapt negat de Pentagon).

SUA au anunţat (21.03) că au dislocat în Europa şase bombardiere strategice B52 capabile să transporte rachete de croazieră şi alte categorii de armament, inclusiv cu încărcătură nucleară, pentru „integrarea în teatru şi exerciţii de zbor”. Măsura a fost văzută ca un avertisment militar pe care SUA îl trimite Rusie la cinci ani de la anexarea Crimeei şi în contextul renunţării la INF.

Rusia a acuzat SUA de escaladarea tensiunilor prin executarea de zboruri ale B52 în proximitatea frontierelor sale. MAp rus a anunţat că pregătise două avioane Su 27 pentru a intercepta un bombardier american detectat de sistemele sale radar înainte ca acesta să îşi fi schimbat direcţia de zbor. Dmitri Peşkov a declarat că „în general, mă voi limita să afirm că, desigur, asemenea acţiuni ale SUA nu conduc la consolidarea atmosferei de securitate şi stabilitate în regiunea din proximitatea frontierelor ruse”. 

La nivel politico-militar, SUA răspund masiv şi coordonat cu acţiunile din alte teatre la acţiunile ruse, trimiţând un avertisment. La nivel militar, avem testarea sistemelor C4ISR şi de apărare antiaeriană (din aer şi de la sol) ruse în faţa unui asemenea răspuns: bombardiere strategice capabile să lanseze rachete de croazieră cu rază mare de acţiune.

În concluzie, ambele părţi caută soluţii militare pentru perioada de după INF. Pentru noi, această perioadă aduce multe incertitudini, fiind în prima linie şi fiind vizaţi datorită dislocării scutului antirachetă pe teritoriul nostru[3].

II. UNGARIA. Compromisul suspendării Fidesz din PPE. Excluderea Fidesz din PPE s-a amânat, găsindu-se compromisul „suspendării” care oferă un armistiţiu, cel puţin pe perioada alegerilor europene şi timp pentru o eventuală reconsiderare a poziţiei lui Victor Orban, dar mai ales pentru calcule politice atât în tabăra sa, cât şi în cadrul PPE.

Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, a fost suspendat (20.03) din cadrul grupului partidelor populare europene, PPE. Decizia a fost luată în urma votului reprezentanţilor partidelor membre reuniţi la Bruxelles, care au acuzat Fidesz că a încălcat principiile statului de drept. Suspendarea constă în excluderea de la întrunirile PPE, ridicarea dreptului la vot în cadrul PPE şi lipsirea de dreptul de a prezenta candidaţi pentru posturile de conducere în cadrul PPE. O comisie PPE urmează să elaboreze un raport care să clarifice în ce măsură Fidesz a încălcat principiile statului de drept şi nu a respectat valorile europene, urmând ca, în funcţie de rezultatele acestuia, să fie luată decizia de excludere sau nu a acestui partid.

Premierul Viktor Orban a avut o întreagă coregrafie, interesat fiind să salveze aparenţele pe scena politică internă maghiară: mai întâi, a ameninţat că va retrage Fidesz din PPE dacă se pune în discuţie suspendarea, pentru ca, apoi, să declare că Fidesz s-a autosuspendat din PPE. În final, s-a anunţat că s-a ajuns la suspendare „de comun acord”.

Suspendarea este o soluţie comodă, fără consecinţe prea mari pentru Orban, fiind gândită ca o măsură de compromis de către susţinătorii săi din cadrul PPE, dar reprezintă, totuşi, un avertisment pentru acesta, fiind o dovadă că popularii europeni nu mai acceptă un asemenea comportament dictatorial.

Probabil, apartenenţa Fidesz la PPE nu va depinde numai de rezultatul raportului şi de schimbarea comportamentului politic al lui Orban, ci şi de rezultatele la alegerile europene, atât cele ale Fidesz, care vor clarifica cât de puternică este poziţia acestui partid în Ungaria şi în Europa, cât şi cele ale PPE, care se aşteaptă (ca şi socialiştii) la pierderi destul de mari în faţa populiştilor şi extremiştilor de dreapta. Probabil, Orban va fi obligat să îşi modereze, măcar un pic, mesajul anti-Bruxelles, dar şi atacul asupra statului de drept. În caz contrar, trebuie să se consoleze cu ideea că nu va mai fi acceptat în PPE.

Pentru noi, există atât efectul direct (cel al unui Orban care, după această suspendare, îşi poate modifică comportamentul, în bine sau în rău), cât şi cel colateral: imediat ce „s-a rezolvat” excluderea” Fidesz din PPE prin această suspendare, liderul popular german, Manfred Weber, dar şi preşedinta CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, au reamintit despre partidul la putere într-o altă ţară din Est care ar trebui exclus de către socialiştii europeni pentru că a acţionat, la fel ca Fidesz, împotriva statului de drept. Asta, în condiţiile în care ministrul de externe german reamintea despre condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, vizată fiind tripleta Ungaria, Polonia şi România.      

 

III. MAREA BRITANIE. Brexit-ul a fost amânat.

Tereza May a obţinut amânarea mult dorită de la UE, dar situaţia a rămas la fel de complicată, de vreme ce pe frontul de acasă nu este clar dacă îşi va impune planul, incertitudinea planând cu atât mai mult cu cât diferenţele se amplifică, şansele găsirii unui compromis de către politicienii britanici rămânând reduse.

În această săptămână, liderii europeni au dat Terezei May ceea ce aceasta a cerut, o amânare a Brexitului, cu două variante: amânarea până pe 22 mai, în varianta în care Parlamentul britanic votează favorabil acordul cu UE negociat de Tereza May şi amânarea până pe 12 aprilie, dacă acordul nu trece de Parlament şi nu se prezintă niciun plan alternativ. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că toate opţiunile rămân valabile până pe 12 aprilie. Această dată este limita până la care Marea Britanie poate opta pentru participarea la alegerile europene. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, opţiunea unei extinderi pe termen lung a Brexitului devine imposibilă.

În total, au rămas următoarele opţiuni: revocarea articolului 50 şi renunţarea la Brexit; un alt referendum; acordul Terezei May plus unul de uniune vamală; acordul Terezei May plus unul de uniune vamală şi acces la piaţa unică; un acord de liber schimb tip Canada; Blind Brexit – ieşirea din UE fără nici un acord.  

Săptămână viitoare, urmează să aibă loc al treilea vot în Parlament asupra acordului negociat de Tereza May cu Bruxelles-ul. Având în vedere eşecurile anterioare, o altă încercare pare să aibă şanse reduse de succes. Totuşi, având în vedere presiunea timpului şi lipsa alternativelor (şantajul pe care premierul l-a jucat de la început), dar şi calculele conservatorilor pro-Brexit (forţa politică cu greutatea politică cea mai mare) nu este exclus ca, în anumite condiţii, acesta chiar să treacă. Mai ales că, în cazul unei respingeri, se ajunge pe teren mişcător, intrând în calcul opţiunile considerate, până acum, cu şanse foarte reduse, precum un nou referendum.

Pe de altă parte, nimic nu este sigur. Nu este clar nici măcar dacă Tereza May va aduce acum, pentru a treia oară, acordul în Parlament, după ce a spus că o va face numai dacă are „sprijin suficient”. Dar acesta poate fi doar încă o formă de şantaj. În plus, planează ameninţarea speaker-ului Parlamentului, echivalentă cu o criză constituţională, că nu va mai accepta un nou vot asupra aceluiaşi document, fie el însoţit de clarificări şi asigurări.

Presiunea a crescut asupra Terezei May după ce, în această săptămână, a fost obligată să solicite UE extinderea Articolului 50, respectiv amânarea Brexitului, dând vina pentru această amânare pe parlamentarii britanici. A apărut varianta în care Tereza May ar putea obţine sprijin pentru „acordul său” din partea parlamentarilor conservatori dacă aceştia vor avea garanţia că ea va fi înlocuită din poziţia de premier, următoarele negocieri cu UE urmând să fie conduse de un alt prim ministru. Au apărut zvonuri privind manevre în interiorul partidului, respectiv guvernului pentru înlocuirea ei, dar acestea au fost respinse de către primul ministru. Şi presiune societăţii a crescut, cei care se împotrivesc Brexitului prinzând curaj, aşa cum au arătat-o demonstraţiile şi petiţia care a strâns milioane de semnături.

Votul din această săptămână, dacă va avea loc, va fi decisiv. În spatele unei dinamici haotice, se află interese politice şi economice uriaşe, o elită antieuropeană fiind pregătită să plătească preţul ieşirii din UE pentru avantaje politice şi economice ulterioare, iar o alta nici nu se gândeşte să accepte un asemenea lucru. Cei care au majoritatea sunt, totuşi, cei pro-Brexit. Asta înseamnă că, în al doisprezecelea ceas, sunt şanse să fie acceptat acordul Terezei May, dar însoţit de înlocuirea acesteia din poziţia de prim ministru („maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară”). Dacă nu, intrăm într-o nouă fază, cea a Brexitului pe teren mişcător care ar putea duce la un Brexit dur, deşi speranţele europene că ar putea duce la un nou referendum, respectiv la revocarea articolului 50, nu dispar. Europenii, mai ales Franţa (care a avut poziţia cea mai dură în timpul discuţiilor legate de prelungirea datei Brexitului), Germania şi ceilalţi europeni ar trebui să se întrebe nu ce greşeli au făcut britanicii (sunt evidente), ci cu ce au greşit ei de i-au pierdut pe britanici. De aici va începe construcţia noilor relaţii dintre Marea Britanii şi UE după ce un Brexit va fi avut loc. Cu menţiunea că speranţa renunţării la Brexit moare ultima.

IV. ITALIA. Participarea la proiectul „Belt and Roads” al Chinei. 

După ce atâta vreme a cochetat cu multe iluzii în relaţia sa cu China, UE se gândeşte să ia măsuri pentru a face faţă realităţilor din relaţiile sale cu acest stat. Este şi timpul, Italia semnând, în pofida avertismentelor primite, participarea sa la proiectul major de investiţii chinezesc „Belt and Roads”.

Italia a acceptat să sprijine iniţiativa chineză „Belt and Roads”, fiind primul stat din G7 care face acest pas. Motivul îl reprezintă încercarea guvernului populist italian de a relansa economia cu orice preţ, fie şi prin aderarea la această iniţiativă. Aflat la Roma, preşedintele chinez Xi Jinping a semnat (23.03) cu guvernul italian documente în acest sens, o serie de memorandumuri de înţelegere care deschid drumul investiţiilor structurale chinezeşti în infrastructură, precum şi creşterea colaborării economice între cele două state.  

Apropierea dintre Italia şi China a deranjat SUA (care au trimis, în van, avertismente guvernului italian) şi a alarmat câteva dintre statele europene importante. Acestea caută o clarificare în relaţiile economice cu China, pe fondul neîncrederii în modul în care acţionează acest stat, de la nerespectarea proprietăţii intelectuale şi preluarea forţată a unor firme de înaltă tehnologie, la spionajul economic şi furtul de tehnologie. 

Chiar şi în interiorul guvernului italian au existat diferenţe, Matteo Salvini, liderul partidului de extrema dreaptă Liga (partenerul de guvernare al formaţiunii 5 Stele) avertizând asupra riscului de „colonizare” a pieţei italiene de către China. Scuza lui Di Maio, liderul 5 Stele, a fost că Italia doar încearcă să recupereze terenul pierdut, atrăgând atenţia asupra faptului că exporturile italiene către China sunt semnificativ mai reduse decât cele ale Germaniei şi Franţei. Tocmai aceste două state sunt îngrijorate de politica Chinei faţă de UE, momentul cel mai important al vizitei preşedintelui Xi Jinping în Europa fiind reprezentat de întâlnirea (24. 03) cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, de la Nisa.

Europenii au încercat să regândească relaţiile economice cu China, căutând să obţină reciprocitatea, dar s-au lovit de un refuz. Ultimele întâlniri europene la nivel înalt au abordat problema relaţiilor economice cu China, esenţială pentru viitorul UE, China fiind identificată, în sfârşit, ca un competitor strategic. Probabil, într-un ritm mai lent şi cu mai multă reţinere, europenii vor urma calea americană, neavând de ales în faţa unei Chine care nu respectă reguli în aspectele esenţiale ale concurenţei economice. Întrebarea ar fi dacă nu este un pic cam târziu, UE trebuind să găsească o abordare comună a acestei probleme. Italia a arătat că nu este cazul, cel puţin în acest moment. Există şi o parte bună în această nouă încercare: marii europeni se vor gândi de două ori atunci când îşi vor transfera producţia în China, având la dispoziţie o Europa de Est care chiar asta şi aşteaptă. Un prim semnal a venit din partea unul politician german care a menţionat faptul că trebuie făcute investiţii, înainte de toate, în Europa.

 

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 25 – 31.03. 2019.

Avem o săptămână care ne aduce aproape de alegeri importante, dar şi de decizii cu efect pe termen lung asupra viitorului nostru.

Marea Britanie. Votul privind Brexit este evenimentul cel mai important pentru toţi europenii. Deciziile care se vor lua sunt decisive pentru viitorul Europei, dacă luăm în calcul impactul politic, economic şi securitar al Brexit-ului. Să nu uităm banii şi oportunităţile pe care le oferea o Marea Britanie membră UE, de care nu am prea ştiut să profităm, în sensul bun al cuvântului.

Ucraina. Primul tur al alegerilor prezidenţiale (31.03) va decide dacă Petro Poroşenko sau Iulia Timoşenko vor intra în turul doi, alături de surpriza Volodimir Zelenski. Ieşirea lui Poroşenko din cursă ar însemna o Ucraina resetată, dar nu în cel mai bun sens, deoarece, indiferent de ceea ce nu a făcut pentru reformarea societăţii, acesta a reuşit să consolideze intern şi extern o Ucraină care a putut face faţă agresiunii ruse. Să nu uităm că între noi şi o Rusie agresivă nu se află decât Ucraina şi Marea Neagră. Oricum, gesturile din săptămâna trecută, inclusiv acuzele procurorului general la adresa ambasadorului SUA la Kiev (care se arătase critic faţă de reculul în lupta anticorupţie) arată că, indiferent cine câştigă, situaţia Ucrainei nu va fi deloc uşoară, inclusiv în relaţiile cu Vestul.  

Turcia. De parcă degradarea relaţiilor cu SUA nu era de ajuns, preşedintele Erdogan, prin metodele sale agresive, a reuşit tensionarea relaţiilor cu alţi anglo-saxoni. În acelaşi timp, favorurile făcute Rusiei privind tranzitarea submarinelor sale prin Strâmtori ridică semne de întrebare privind respectarea tratatului de la Montreux.   În perspectiva alegerilor locale (31.03), foarte importante, mai ales că partidul său, AKP, ar putea pierde în unele oraşe importante, preşedintele Erdogan, confruntat cu probleme economice serioase, care nu pot fi depăşite cu măsuri populiste ca deschiderea de aprozare, a recurs la o campanie electorală bazată pe un islamism populist, care a culminat cu folosirea atentatului terorist din Noua Zeelandă. Aceasta a dus la degradarea relaţiilor cu Noua Zeelandă şi Australia, în condiţiile în care a fost elaborat un scenariu original, invocând o organizare la un alt nivel decât cel real, al unui terorist, alb suprematist, implicând elemente istorice, politice şi religioase. Dincolo de faptul că acesta a relevat gândirea preşedintelui Erdogan, una de tip cruciadă şi o distanţare până la adversitate faţă de Vest, tensionarea relaţiilor cu anglo-saxonii pune capac unei derive politice evidente. Deja, SUA se pregătesc să blocheze transferul avioanelor F 35 către Turcia, acţiune care va tensiona şi mai mult relaţiile dintre cele două state. În plus, Turcia arată că se înţelege mai bine cu Rusia, ultima dovadă fiind modul original în care a fost respectat acordul de la Montreux, un submarin rus tranzitând Strâmtorile pentru „a merge la reparaţii”… în Mediterana.

Israel. Şi aici se apropie alegerile (09.04), cruciale din perspectiva alternanţei politice. Campania electorală trezeşte interes, mai ales că SUA s-au implicat „pe faţă” în favoarea premierului Benjamin Netanyahu. Dar să începem cu şocul anunţului făcut de preşedintele Trump că SUA vor recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, un teritoriul ocupat în 1967. Dincolo de faptul că încalcă dreptul internaţional, un teritoriu ocupat neputând fi anexat, decizia a trezit reacţii negative, de la cele ale statelor arabe până la cele ale Turciei şi de la cele ale Rusiei la cele ale europenilor. SUA au încetat să mai fie un arbitru în conflictul arabo-israelian, Administraţia Trump devenind doar un suporter activ al premierului de dreapta. Vizita secretarului de stat, Mike Pompeo, a fost dovada elocventă. Astfel, formaţiunea premierului, Likud, a revenit în sondaje, iar acesta are şanse mari să rămână prim ministru. Totuşi, a reapărut un alt dosar în care acesta este implicat, cel al achiziţionării unor submarine. În esenţă, electoratul israelian va trebui să răspundă la întrebarea care este problema cea mai importantă pentru Israel: recunoaşterea de către cât mai multe state arabe, lucru de care este din ce în ce mai aproape (şi pe fondul contracarării duşmanului comun, Iranul) sau anexarea unui teritoriu pe care deja îl controlează, Înălţimile Golan.

Republica Moldova. Apar semnale că socialiştii şi democraţii, respectiv Plahotniuc şi Dodon, ar putea ajunge la o înţelegere reciproc avantajoasă, coabitarea asigurând ambelor părţi apărarea intereselor fundamentale, în „zona gri” dintre presiunea europeană pentru domnia legii şi sfera de influenţă a Rusiei. În această săptămână, vom vedea dacă Plahotniuc riscă noi alegeri, alege varianta de compromis în care dă ceva, dar nu puterea reală, socialiştilor, sau preferă metoda racolării de deputaţi. Răspunsul nu este politic, ci financiar: cum poate domina, în continuare ţara, găsind un sponsor financiar, care nu poate fi decât UE şi România. 



[1] Cu generatoare germane, firma Siemens argumentând că Rusia le-a comandat, dar nu pentru Crimeea, aflată sub sancţiuni, fapt ce a atras reacţiile adecvate la nivel politic.

[2] De remarcat, doi generali ruşi care au făcut declaraţii privind dislocarea bombardierelor Tu 22M3 în Crimeea au retractat afirmaţiile. Oricum, NATO a protestat faţă de anunţul privind această dislocare. 

[3] Motivarea dislocării Tu22M3 în Crimeea cu necesitatea apărării împotriva scutului antirachetă de la Deveselu este exagerată. Scutul poate fi lovit de Tu22M3 zburând de la bazele actuale, lansând rachete de croazieră. El mai poate fi lovit şi de rachetele de croazieră Kalibr de pe navele şi submarinele ruse din Marea Neagră, precum şi de racheta hipersonică Kindzal lansată de avioanele Mig 31. Dislocarea Tu22M3 are o altă motivaţie: creşterea capacităţii Tu22M3 de a lovi orice ţintă din Europa cu rachetele de croazieră pe care le poate lansa. Dar, să nu uităm că sunt avioane vechi, indiferent cât de mult ar fi modernizate.