MAS SpecialRaport săptămânal: Evenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (17 - 23.02.2020)

Monitorul Apărării şi Securităţii

I. UNIUNEA EUROPEANĂ. La summit-ul dedicat bugetului european nu s-a putut ajunge la o soluţie de compromis. II. SERBIA/RUSIA. Vizita ministrului rus al apărării la Belgrad. III. UNIUNEA EUROPEANĂ. (Re)lansarea operaţiunii navale din Marea Mediterană, în proximitatea Libiei. IV. BALCANII DE VEST. Milorad Dodik ameninţă viitorul Bosniei-Herţegovina. V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 24.02.2020 - 01.03.2020.

Sursă foto: Mediafax

I. UNIUNEA EUROPEANĂ.

La summit-ul dedicat bugetului european nu s-a putut ajunge la o soluţie de compromis. Summit-ul (20 - 21.02) s-a încheiat fără o decizie privind bugetul multianual, diferenţele fiind atât de mari încât o soluţie comună nu a putut fi găsită, în pofida medierilor preşedintelui Consiliului European, Charles Michel. În esenţă, problema a fost cine renunţă: cei din est şi sud, care ar trebui să se resemneze cu mai puţini bani după plecarea britanicilor, sau cei bogaţi, care nu vor să dea mai mulţi bani pentru a compensa această pierdere, conduşi fiind de „grupul celor patru” al statelor mijlocii. Franţa şi Germania nu au reuşit să medieze, ele însele fiind conduse de politici pro domo, Berlinul declarându-şi, anterior, o poziţie apropiată de „cei patru”, iar Franţa fiind pentru menţinerea subvenţiilor agricole de care fermierii săi profită. Eşecul summit-ului a fost semnalizat de plecarea Angele Merkel şi de concluzia acesteia: „diferenţele sunt, încă, prea mari pentru a putea ajunge la un acord”. Mai grav, diferenţele sunt atât de mari încât nu s-a putut fixa nici măcar data unui nou summit dedicat acestei probleme. Diferenţele nu sunt mari numai la capitolul cât plătesc cei bogaţi şi cât primesc cei mai săraci, ci şi cum vor fi folosiţi aceşti bani, rămânând, în principal, să subvenţioneze agricultorii sau urmând să fie orientaţi şi spre domeniile de vârf în care UE trebuie să se menţină la un nivel concurenţial mondial.

După ce contribuţia britanică a dispărut, structura bugetului pe şapte ani al UE reprezintă cea mai importantă miză economică europeană, iar lupta a fost acerbă, grupului bogaţilor, condus de „cei patru” (Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca) opunându-i-se „prietenii fondurilor structurale” format din cei din Sud (Italia, Spania, Portugalia şi Grecia) şi cei din Est (cu Grupul de la Vişegrad în frunte). Primii vor, pur şi simplu, ca bugetul să fie construit fără compensarea „pierderii britanice” la buget, în timp ce „prietenii coeziunii” propun, în frunte cu Italia, un buget „mai ambiţios” (pe seama buzunarului primilor). La cifre, bătălia a fost între blocarea la 1% din PIB, propusă de „cei patru”, şi propunerea „prietenilor coeziunii” care face referire la propunerea Comisiei Europene, respectiv la cea a Parlamentului European. Aceştia se referă la procente maximale: 1,114%, propus de Comisia Europeană (determinat de „ambiţiile geopolitice” ale UE), respectiv 1.3%, propus de Parlamentul European (care, în final, va fi cel care va vota bugetul!).

Primii văd doar că plătesc, uitând oportunităţile economice de care au profitat (acces la resurse, piaţă şi oportunităţi de afaceri foarte avantajoase, mai ales la unii, să spunem elegant, „mai naivi”), în timp ce ceilalţi uită cât de mult au abuzat de acest ajutor, atât economic („personalizându-l” pe criterii politice şi nu numai, mai ales cei care, încă, par „negustori cinstiţi”), cât şi politic (puteau fi construite regimuri pseudo-autoritare, ca cel din Ungaria sau vizibil corupte la vârf ca cele din Bulgaria, Cehia şi Slovacia fără economii finanţate de banii europeni?). De aceea, nu este o întâmplarea frustrarea contributoriilor neţi vestici şi propunerea de condiţionare a fondurilor de coeziune de respectarea normelor statului de drept. În final, o fi acest dezacord un semn al democraţiei în cadrul UE, aşa cum spune Ursula von der Leyen, dar până şi între fraţii europeni „brânza este pe bani”, esenţial fiind doar cât va plăti, respectiv cât va primi fiecare ţară.

Pentru noi, este esenţial să păstrăm fondurile, mai ales, că, de-abia de acum, naţiunea noastră va începe să profite, cu adevărat, de ele. Pentru noi, acesta este momentul adevărului: lupta pentru a păstra fondurile (pe care, probabil, o vom câştiga parţial deoarece avem câteva atuuri) va fi oglinda în care putem vedea câţi bani şi cât timp am pierdut, dar va conţine şi un avertisment privind necesitatea recuperării la capitolele vitale: educaţia real formatoare, cercetarea real creativă şi dezvoltarea, cu adevărat, a domeniilor tehnologice de vârf.

 

II. SERBIA/RUSIA. Vizita ministrului rus al apărării la Belgrad.

Vizita ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, la Belgrad (17.02) a fost marcată de elogii şi de simbolistică, dar şi de rezultate concrete, definitivarea contractului de livrare a sistemelor de apărare antiaeriană ruse Panţir-S către Serbia. Serghei Şoigu a declarat că relaţiile de cooperare militară dintre cele două state au atins un nou nivel, „fundamental”, menţionând că „din partea noastră, vom face orice efort ca să menţinem ritmul dezvoltării relaţiilor din domeniul militar”. Având în vedere transferul de echipament militar rus către Serbia din ultimii ani, el nu poate fi contrazis, deşi marea întrebare rămâne ce dă Belgradul în schimb. Presa rusă a evidenţiat simbolistica, avioane MIG 29 donate de Rusia (modernizate, însă, pe banii Begradului) escortând aeronava cu care a sosit Şoigu la Belgrad[1]. Ulterior, partea rusă a anunţat (20.02) că a început livrarea către Serbia a primului sistem de apărare antiaeriană Panţir-S1 din cele şase sisteme achiziţionate de Serbia. Acordul în baza căruia a început această livrare a fost semnat pe parcursul vizitei lui Serghei Şoigu la Belgrad.

Vizita lui Serghei Şoigu la Belgrad nu a reprezentat numai o dovadă a creşterii cooperării militare ruso-sârbe, aşa cum a fost prezentată de presa rusă, ci un moment decisiv al acestor relaţii militare, cu impact politic. Aşa cum a arătat atmosfera generală de la negocieri, cu prea puţine zâmbete, a venit vremea calculelor reci privind modul cum Serbia plăteşte pentru ajutorul militar primit din partea Rusiei. Probabil, preţul va fi nu numai în bani, ci şi în cedări politico-militare, de la acceptarea influenţei politice ruse, până la cooperare militară dincolo de limitele pe care le doreşte Belgradul. Este vizibil faptul că a fost necesară vizita lui Şoigu la Belgrad pentru ca părţile să se înţeleagă asupra preţului livrării sistemelor de apărare antiaeriană. Astfel, abia după vizită, Rusia a anunţat începerea livrării sistemelor de apărare antiaeriană Panţir S, deşi echipajele sârbe fuseseră, de mult, pregătite în Rusia, semnarea contractului întârziind … fapt cam incompatibil cu o „perfectă” cooperare militară.

Cel mai important este ceea ce nu s-a spus: ce a dat Serbia la schimb, nu atât în bani, ci la nivel politico-militar? Ce va permite Serbia unei Rusii care i-a spionat armata, dincolo de uitarea acestui act? Nu atât exerciţiile militare comune (irelevante pentru NATO, dacă dislocările ruse vor avea caracter temporar) şi nici ajutorul rus de echipament militar pentru armata sârbă (practic, Serbia nu poate fi atacată de niciun vecin şi nu poate ataca nici un vecin) pot fi surse de îngrijorare, cât „amănunte” precum: 1) vor fi dislocate sistemele ruse S 400, periodic, la exerciţiile comune de apărare antiaeriană ruso-sârbe[2]? 2) vor primi militarii ruşi dislocaţi la Centrul de Situaţii de Urgenţă de la Niş statutul de diplomat, asta însemnând că acolo va începe să funcţioneze un centru de culegere de informaţii rus?

Dincolo de aceste „amănunte”, care ne privesc direct, ca „adversari NATO” desemnaţi de Rusia, mai rămâne elementul politic, care vizează politica Serbiei (care ar trebui să fie una suverană). Chiar dacă chemările occidentale la negocieri (de la cele ale SUA şi UE, la recenta implicare a lui Emmanuel Macron) nu propun o soluţie care să convină, în integralitatea ei, Belgradului, este, oare, bine să se meargă pe varianta rusă (conform intereselor Moscovei) anunţată de ambasadorul rus la Belgrad, de a nu se grăbi să le accepte? Belgradul ar rămâne nu numai blocat în traseul european, dar şi izolat de europeni (chiar şi de statele europene care o doresc cât mai repede alături, în UE, ca România şi Ungaria).

Vom afla răspunsul la aceste întrebări cât de curând, atât prin atitudinea Serbiei faţă de negocierile cu Kosovo sau printr-o nouă propunere a vreunui „reporter” rus făcută preşedintelui sârb privind schimbări în guvern. La fel, mai devreme sau mai târziu, se va şti dacă Rusia spionează NATO de la Niş, din Serbia, sau, mai grav, dacă GRU reîncepe acţiunile ostile la adresa statelor vecine Serbiei, Muntenegru şi Macedonia de Nord, chiar şi după ce acestea au devenit membre NATO.

Pentru occidentali, aceste evoluţii sunt încă un semnal de alarmă privind faptul că trebuie să trateze Serbia, dincolo de greşelile din trecut ale conducerii ei şi de realităţile politice ale prezentului (unii politicieni sârbi fiind antioccidentali, deşi doresc integrarea în UE!) conform unor criterii obiective, care să le dea o şansă europeană sârbilor. Fireşte, este greu, dar dacă Vestul nu poate avea o atitudine constructivă, cine să o aibă în Balcanii de Vest? De asta, depinde nu numai viitorul Serbiei şi Kosovo, dar al întregii regiuni, cu impact colateral şi asupra securităţii României: astfel, dintr-o Serbie, care nu are nimic cu noi, poate apărea riscul ivirii unor ameninţări (nesârbe!) la adresa NATO, adică a noastră! 

 

III. UNIUNEA EUROPEANĂ. (Re)lansarea operaţiunii navale din Marea Mediterană, în proximitatea Libiei.

După discuţii aprinse, Uniunea Europeană a reuşit relansarea (17.02) misiunii navale din sudul Mării Mediterane în proximitatea Libiei. Însă, operaţiunea are ca misiune doar implementarea embargoului ONU impus livrărilor de armament către Libia, nu cea de salvare a imigranţilor, fiind legată direct de căutările europene pentru găsirea unei soluţii durabile la conflictul din acest stat (escaladat „cu ajutorul” a doi jucători regionali, Rusia şi Turcia[3]). De menţionat, europenii au subliniat că nu este nevoie de un nou mandat ONU pentru monitorizarea embargoului de armament asupra Libiei.

Cele 27 de state europene au ajuns la un acord privind misiunea din sudul Mediteranei, care va înlocui operaţiunea Sophia. Acest acord prevede: 1) „lansarea unei noi operaţiuni în Mediterana. Operaţiunea Sophia va fi încheiată”; 2) această operaţiune va avea ca obiectiv implementarea embargoului de armament impus de CS al ONU; 3) operaţiunea va fi navală şi aeriană (incluzând şi sateliţi); 4) aria de operaţii va fi definită în acord cu mandatul acordat; 5) vor fi îndeplinite şi alte obiective secundare, precum cele privind lupta împotriva crimei organizate responsabilă de migraţie şi pregătirea Pazei de Coastă libiene; 6) se ia notă de îngrijorările legate de potenţialul impact al acesteia asupra fluxului migrator, comandantul operaţiunii urmând a monitoriza îndeaproape fluxul migrator şi să îl raporteze prompt; 7) în această bază, în cazul observării unor factori favorizanţi pentru migraţie, capacităţile navale vor fi retrase din ariile relevante. După decizia Consiliului European, acordul va fi supus procedurilor naţionale.

S-a ajuns greu la un acord din cauza opoziţiei Italiei, Austriei şi Ungariei, care au obţinut o limitare a misiunii care să nu o transforme într-una de salvare a imigranţilor: la o creştere a fluxului migrator, misiunea nu va deveni una de salvare, ci va fi suspendată. Operaţiunea este una nouă, deoarece Italia s-a opus revenirii la misiunea Sophia. Dacă în cazul Italiei şi Austriei, acest comportament cinic are o scuză, numărul mare de imigranţi veniţi pe filiera libiană, pentru Ungaria nu există decât explicaţia „contrarevoluţiei creştine” care începe cu o cruciadă împotriva imigranţilor musulmani, de oriunde ar veni ei şi oriunde s-ar duce în Europa (practic, nici un imigrant venit pe filieră libiană nu a intrat în Ungaria!).

Misiunea este coroborată cu eforturile europene pentru soluţionarea  conflictului libian coordonate de Germania. După conferinţa de la Berlin, unde a obţinut un angajament de respectare a embargoului, Germania a organizat o nouă întâlnire în marja Conferinţei de Securitate de la München, unde s-a constat … nerespectarea acestuia de către principalii actori (Turcia, în primul rând). În aceste eforturi, sunt implicate Italia (responsabilă şi de consultările cu Rusia) şi Franţa (mai ales naval, având, deja, un portavion în sud-estul Mediteranei, existând, însă, riscul conectării acestei misiuni la tensiunile turco-europene legate de partajarea ZEE şi exploatarea resurselor din ZEE a Ciprului şi a Greciei, pe care Turcia nu le recunoaşte).

Participarea noastră la această operaţiune are o probabilitate ridicată, cu menţiunea că misiunea nu va fi la fel de simplă ca cea anterioară: 1) inspectarea navelor ar putea duce la tensiuni cu … Turcia, care încalcă acest embargo pe mare, Rusia şi alţii care îl sprijină pe gl. Haftar având alte căi; 2) gradul de implicare în salvarea imigranţilor va fi dificil de definit prin regulile de angajare, cu consecinţele practice de rigoare; 3) va exista o anumită dificultate în păstrarea unei delimitări clare a acestei operaţii de tensiunile din estul Mediteranei (mai ales că Franţa şi Italia ar putea forma nucleul naval al operaţiunii, iar ambele state şi-au declarat sprijinul pentru Grecia şi Cipru în disputa cu Turcia).

Pe de altă parte, această misiune este cel mai bun exemplu al politicii europene de securitate, Germania, Italia şi Franţa preluând iniţiativa pentru a rezolva un conflict aflat la uşa UE, având efecte directe asupra acesteia. De altfel, Franţa şi Germania au demarat şi proiectul avionului european, iar Berlinul a anunţat că acceptă propunerea Parisului de participare la exerciţiile nucleare franceze, cu menţiunea că „umbrela nucleară NATO rămâne baza apărării Europei” (este bine că gândirea calculată germană echilibrează, fără să stopeze, avântul european francez).   

           

IV. BALCANII DE VEST. Milorad Dodik ameninţă viitorul Bosniei-Herţegovina/BiH.

În cadrul unei sesiuni de urgenţă (17.02) a Parlamentului Republicii Srpska/RS liderul sârb Milorad Dodik a ameninţat cu secesiunea acesteia din cadrul BiH, având sprijinul legislativului RS. El a reacţionat la decizia Curţii Constituţionale a BiH, care a decis că terenurile nerevendicate din Srpska să devină proprietatea statului BiH, nu a RS. Dodik a cerut Curţii Constituţionale a BiH să revină asupra deciziei sale, dar şi ca membrii străini ai acesteia să fie îndepărtaţi. El a fost clar cu ameninţarea sa: „la revedere Bosnia-Herţegovina, bine ai venit ieşire a R.Srpska din BiH”.

Plecată de la o dispută legată de proprietatea funciară (ca de obicei, proprietăţile se află în spatele „idealismului” naţionaliştilor din BiH, toţi, nu numai cei sârbi), decizia lui Milorad Dodik, având sprijinul quasitotal al politicienilor din Srpska, de a contesta instituţiile bosniace anunţă o criză, deşi Dodik nu mai are întreaga capacitate de şantaj cu care, odinioară, îngrijora Bruxelles-ul. Oricum, ultimatumul dat de acesta Curţii Constituţionale a BiH este la fel de periculos pentru stabilitatea acestui fragil stat ca şi retoricul mesaj „la revedere Bosnia-Herţegovina” lansat de el.

În discursul său, Milorad Dodik a reamintit că doar Parlamentul RS poate vorbi în numele poporului: „nu trebuie să ezităm în luarea unor decizii importante pentru viitorul nostru. De această dată, suntem serioşi (cu această ameninţare) şi nu vom accepta nici o altă direcţie”. El a afirmat că Srpska şi sârbii nu au nici o şansă în cadrul BiH, că aceştia nu pot fi acceptaţi de către Sarajevo şi de către boşniaci şi că politicienii acestora cred că a sosit momentul pentru confruntarea cu sârbii, RS nerămânându-i decât să-şi urmeze interesele sale. Dodik a atacat, în mod special, Curtea Constituţională a BiH, cea care a luat decizia ca proprietăţile funciare nerevendicate să aparţină BiH, nu RS. În cazul în care aceasta nu revine asupra deciziei luate,  Milorad Dodik a anunţat secesiunea: „ne vedem în 60 de zile. Cred că  ne vom afla în situaţia menţionată (la revedere BiH, bine ai sosit RS)”.  

Cel mai probabil, dacă nu se va găsi o soluţie, Milorad Dodik îşi va materializa ameninţările începând cu boicotarea de către RS a tuturor instituţiilor BiH şi terminând cu organizarea unui referendum în RS privind secesiunea acesteia din BiH. Chiar dacă, Valentin Inzko, Înaltul reprezentant al UE pentru BiH (cea mai mare autoritate în BiH) a transmis avertismentele de rigoare şi a reamintit că rezultatul unui asemenea referendum nu va fi recunoscut, criza ar putea atinge niveluri înalte, producând o instabilitate extrem de periculoasă în BiH şi în regiune.     

Acest fapt ar complica şi mai mult situaţia din regiune, chiar acum, când UE a dat noi speranţe statelor din Balcanii de Vest privind integrarea, transmise la recenta întâlnire cu liderii acestora, decizie întărită de declaraţia preşedintelui Macron, care a anunţat, la München, că Franţa nu se mai opune începerii negocierilor de aderare cu Muntenegru şi Macedonia de Nord. Asta, după ce o nouă metodologie a fost elaborată, una care evită capcanele trecutului: astfel, se introduce reversibilitatea procesului formal de integrare şi condiţionarea fiecărui pas de accedere formală în UE de progresele reale făcute de către candidaţi.  

 

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 24.02.2020 - 01.03.2020.

GLOBAL. Coronavirus se apropie de noi! După ce ajunsese în Marea Britanie şi Germania, Coronavirus a atins în forţă Italia, care, deşi a luat imediat măsuri, se confruntă cu o creştere rapidă a numărului de cazuri de infectare. Având în vedere că suntem statul est-european cu cel mai mare număr de legături directe, la nivel de persoane, cu statele menţionate şi că virusul are o perioadă destul de mare de incubare (perioadă în care purtătorul nu poate fi detectat) este bine să ne pregătim serios pentru sosirea acestuia … pe filiera europeană!   

AFGANISTAN. SUA şi talibanii au semnat un acord de reducere a violenţelor, un fel de preambul la un acord de pace care ar urma să fie semnat pe 29.02., dacă talibanii respectă acest prim acord. În urma acordului la care s-a ajuns, talibanii au renunţat la violenţe începând de sâmbătă, 21.02. De s-ar sfârşi odată războiul ăsta!

UCRAINA/RUSIA. Printr-o izbucnire a violenţelor la linia de contact în Donbass, Kremlinul a reamintit Kievului că trebuie să cedeze, altfel se va confrunta cu o nouă escaladare a violenţelor din partea „separatiştilor” (deşi în Donbass sunt, după informaţiile ucrainene, şi 25.000 de militari ruşi). Să vedem cum va răspunde Kievul şi care va fi mutarea următoare a Kremlinului.

RUSIA/SUA. Discreta întâlnire Pompeo-Lavrov de la München pare să fi deschis perspectiva privind un dialog în problemele strategice. Să vedem dacă şi când încep negocierile privind prelungirea New START.

R.MOLDOVA. Igor Dodon a început războiul cu UE atacând ambasadorii europeni. Pus în situaţia de a fi întrebat de către liderii europeni despre ce face, cu adevărat, în RM, unde numai reformele promise nu le face, Igor Dodon a apelat la o strategie veche a autocraţilor estice, aceea de a acuza ambasadorii europeni că nu sunt imparţiali (transmiţând în capitalele lor o imagine falsă asupra „realizărilor” puterii). Prezenţa sa la München reprezintă o mică „atenţie germană”, căutând să păstreze deschisă calea negocierilor în formatul 5+2, dar Igor Dodon a încercat să profite la maxim, de la poze ... la apeluri în favoarea Rusiei (Europa nu poate fi puternică fără Rusia!) uitând că el este preşedintele R.Moldova, nu reprezentant al Rusiei. La Chişinău, Partidul Democrat, de facto în alianţă cu socialiştii lui Dodon, cer să intre la guvernare, doar ce rost are să sprijini puterea fără să beneficiezi de avantaje (care, la Chişinău, sunt cât se poate de materiale şi … personale). 

SLOVACIA. Alegerile parlamentare ar putea să ducă la pierderea puterii de către social-democraţii lui Robert Fico, pe fondul dezvăluirilor privind legătura dintre putere şi cercuri de afaceri mafiote (apărute pe parcursul procesului în care un important om de afaceri apropiat puterii este acuzat că a comandat uciderea unui jurnalist şi a logodnicei acestuia). Ar fi şi timpul, succesul economic slovac urmând să ducă şi la evoluţii politice.  

RUSIA. Se adună probe care arată implicarea Kremlinului în crima de la Berlin, dar şi informaţii privind un nou amestec în alegerile din SUA. Astfel, după Marea Britanie şi Olanda (care, fireşte, a refuzat judecarea vinovaţilor de doborârea MH 17 în Rusia) şi Germania s-a adăugat statelor europene care, chiar dacă ar vrea, nu mai pot avea relaţii normale cu Rusia, instituţiile acestui stat fiind implicate în executarea unor crime sau a altor infracţiuni pe teritoriul lor. De asemenea, Procuratura din Bulgaria i-a identificat pe cetăţenii ruşi acuzaţi de tentativă de asasinat asupra comerciantului de arme Emilian Gebrev. Probabil, urmează Franţa, după compromiterea unui candidat la primăria Parisului de către … un rus şi uciderea unui cecen pe teritoriul său. În această situaţie, nu e de mirare că în viitoarea constituţie a Rusiei va apărea imunitatea preşedintelui.   

●  BULGARIA. O nouă criză. Premierul bulgar Boiko Borisov este suspectat, într-o anchetă din Catalonia, de implicare într-o reţea de spălare de bani. Borisov afirmă că este vorba de un complot al preşedintelui Radev şi a Rusiei de a îl îndepărta de la putere (să nu exagerăm: una este dorinţa lui Radev de a îl vedea plecat de la putere pe Borisov şi apropierea lui Radev de Rusia, alta ar fi, însă, un asemenea demers, care ar însemna trădare, ori Radev poate fi acuzat doar de … repartizarea ilegală a unui apartament soţiei sale). În fapt, avem o acuzaţie extrem de gravă a autorităţilor spaniole la adresa lui Borisov. La Sofia, poleiala a trecut şi iese la iveală un sistem politic, juridic şi economic cu probleme grave.  

SIRIA. Turcia şi Damascul au început războiul, după cum a anunţat preşedintele Recep Erdogan, artileria celor două părţi intervenind direct, ca şi aviaţia rusă, iar rebelii sunniţi au primit rachete MANPADS (Man-portable air-defense system). Rusia a dislocat, în Siria, noi avioane de vânătoare şi bombardament Su-24 (firesc, nemaifiind lăsate să tranziteze spaţiul aerian al Turciei; complicitatea s-a încheiat!) şi continuă bombardamentele nediscriminatorii, după ce s-a opus, în CS al ONU, unei încetări a focului. Când cei doi intervenţionişti, Rusia şi Turcia, nu se mai înţeleg, Erdogan apelează la huliţii europeni (având „argumentul” emigranţilor), Macron şi Merkel, pentru a organiza o întâlnire (05.03) la care să îl convingă pe Putin că, totuşi, aproape un milion de sunniţi aruncaţi pe drumuri merită un pic de milă. De asemenea, Erdogan a apelat la aliatul american, căruia i-a cerut dislocarea de sisteme Patriot (necesara umbrelă de protecţie în cazul unor tensiuni cu Rusia în Siria, sistemele S 400 achiziţionate de Ankara având doar un rol „personalizat”, de apărare antiaeriană a palatului prezidenţial). Să vedem dacă se va da o şansă păcii la întâlnirea anunţată a celor patru. De remarcat, chiar dacă tensiunile turco-ruse au crescut, datorită ofensivei Damascului în Idlib, relaţiile dintre cele două state nu vor coborî sub o limită minimă, fapt determinat de interesele comune politice (regimuri autocrate) şi economice (de la afacerile cu gaz şi în domeniul energiei nucleare la cele din construcţii şi alte domenii, precum turismul).   

IRAN. Alegerile parlamentare. Aceste alegeri pecetluiesc soarta Iranului, conservatorii câştigându-le datorită, mai ales, modului de selectare a candidaţilor. Participarea a fost redusă, în pofida eforturilor regimului. Interesant, chiar această putere, dominată de conservatori, va trebui să negocieze, mai devreme sau mai târziu, cu SUA.


[1] Simbolistica păleşte în faţa realităţii: aeronava rusă zburase prin spaţiul aerian al cel puţin unui stat NATO fără nici o escortă şi fusese … în deplină siguranţă!

[2] Dislocate în Serbia, acestea pot ameninţa bazele aeriene NATO de la Pápa şi de la Câmpia Turzii, precum şi sistemul BMD de la Deveselu.

[3] Aici, este invers ca în Siria: Turcia îşi acoperă intervenţia cu legalitatea guvernului de la Tripoli, recunoscut internaţional, iar Rusia, ca şi în Ucraina, „nu este prezentă”, dar joacă un important rol militar şi politic, sprijinindu-l, inclusiv cu mercenari, pe gl. Haftar. Fireşte, interesul este economic, recuperarea banilor investiţi pe vremea lui Gaddafi şi geopolitic: de ce să nu îi aibă la mână pe europeni, mai ales pe italieni, cu şantajul unui nou centru de destabilizare menţinut la uşa lor, generator de … emigranţi?