MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (16 – 23.06.2019)

I. REPUBLICA MOLDOVA. Criza politică a încetat, dar viitorul rămâne incert.

După ce liderul suprem Vladimir Plahotniuc a cedat puterea executivă, situaţia politică din RM este departe de a se clarifica, deşi, aparent, totul decurge normal. ACUM şi PSRM afirmă că vor să distrugă sistemul mafiot al lui Plahotniuc, dar este greu de crezut că socialiştii vor aşa ceva, obiectivul lor fiind doar preluarea acestui sistem pentru a construi unul autocratic, asemănător celui din Rusia, fapt ce ar permite şi implementarea soluţiei Kozak de control a RM prin reunificare, respectiv transnistrizare.

ACUM are argumentul momentului, întreaga ţara vrea o normalizare care să permită un nivel de trai decent, precum şi sprijinul european, dar va reuşi oare să destructureze ceea ce PSRM vrea să păstreze? Vom vedea primele semnale în Parlament, în momentul votării legilor strict necesare pentru a demara reforma instituţiilor statului.

Partea vizibilă a sistemului Plahotniuc a făcut un pas înapoi, dovada cea mai edificatoare fiind Curtea Constituţională care a revenit asupra … propriilor decizii, preşedintele acestei instituţii demisionând. Dar majoritatea sistemului se ţine cu dinţii de putere, de la procurorii care au implementat „deciziile juridice” ale lui Plahotniuc până la ambasadori. Întrebarea importantă nu este legată de cei care pleacă ci de cei care îi vor înlocui: cum să alegi oameni integri într-un sistem corupt prin definiţie? Unde să găseşti oameni care să răspundă propriei conştiinţe într-un sistem bazat fundamental pe corupţie, krîşă (ceva mai mult decât pilele noastre, un fel de protecţie/imunitate în faţa legii) şi relaţii de cumetrie? Nu trebuie uitat că Plahotniuc nu a creat această piramidă, el doar a preluat-o (era, deja, perfecţionată de Vladimir Voronin) şi-a subordonat-o şi a ”mafiotizat-o” la vârf.

Sponsorii şi-au făcut remarcată prezenţa. Comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, a venit la Chişinău (19.06), promiţând că sprijinul financiar din partea UE ar putea fi reluat din toamnă: „sunt încrezător că putem relua plăţile, suportul bugetar, finanţarea macrofinanciară pe parcursul toamnei, începând cu septembrie, cu condiţia că toate cerinţele sunt îndeplinite în mod adecvat”. Fireşte, cerinţele sunt democratizarea, reformele şi lupta împotriva corupţiei. Ori, tocmai aici este problema: deşi guvernul Sandu nu duce lipsă de caractere şi competenţe (unii miniştri au terminat la Harvard!), este discutabil dacă va reuşi să implementeze reformele decisive pentru democratizarea ireversibilă a RM.

De cealaltă parte, Igor Dodon s-a întâlnit (22.06) cu premierul rus Dmitri Medvedev şi cu vicepremierul Dmitri Kozak, iar la începutul săptămânii viitoare, vicepremierul Dmitri Kozak va întreprinde o vizită la Chişinău. Foarte probabil, Rusia va transmite limitele pe care le poate accepta în orientarea proeuropeană a acestui guvern sprijinit de un partid socialist pro-rus. 

ACUM are un argument economic solid: nu numai că RM va fi finanţată de UE, dar acest stat este economic legat de UE, nu de Rusia, majoritatea exporturilor sale mergând spre piaţa europeană. Rusia are argumentul contractului de gaz şi controlul total asupra socialiştilor şi a lui Igor Dodon. Problema este că, deşi nimeni nu discută despre asta acum, ţine de domeniul evidenţei că Igor Dodon şi PSRM sunt agenţi plătiţi ai Rusiei, nimic altceva. După dezvăluirile lui Plahotniuc, situaţia este atât de stânjenitoare pentru Rusia şi Dodon, încât Kremlinul şi-au luat un răgaz de tăcere. Oricum, ei vor reveni în forţă, imediat ce ACUM va implementa reformele care le încurcă planurile. Rusia are argumentul gazului: contractul expiră la începutul anului 2020 şi Rusia va căuta să lege viitorul contract de preluarea de către RM a datoriei uriaşe a Transnistriei pentru neplata gazului. Până şi Dodon a fost indignat de o asemenea perspectivă!

Nici forţele politice legate de Plahotniuc nu şi-au spus ultimul cuvânt, mai ales că au controlul, în continuare, asupra unei bune părţi din personalul din instituţiile de forţă şi din administraţie. Probabil, Plahotniuc va primi o lovitură serioasă atunci când vor apărea dovezi privind legătura dintre el şi „furtul miliardului”. Deja, finul Adrian Candu avertizează că Raportul Kroll II nu ar avea valoare juridică.

Evoluţiile din RM sunt pe muchie de cuţit deoarece, pe măsură ce duşmanul comun, mafia lui Plahotniuc, va primi lovituri, va dispărea şi singurul element comun al alianţei ACUM cu PSRM. Socialiştii se vor conforma ordinelor Kremlinului care va decide câtă democraţie, anticorupţie şi pro-europenism sunt bune pentru RM. Apoi va reîncepe războiul politic deoarece o RM democratizată este, prin definiţie, proeuropeană, apropiată României şi scăpată de sub controlul Moscovei.

Pentru România, evoluţiile sunt, pentru moment, pozitive. Fără implicarea noastră instituţională, RM evoluează spre ceea ce cetăţenii acestui stat îşi doresc, o democraţie prosperă, exact ceea ce ne dorim şi noi. Cu o treime din locuitorii săi cetăţeni români, nu ne rămâne decât să devenim ceea ce afirmăm că vrem să fim, o democraţie prosperă, şi, numai prin puterea de atracţie, lucrurile vor evolua de la sine, fără stupidităţile care ne-au dus în situaţia stânjenitoare în care, la Chişinău şi nu numai, se afirma că singurul susţinător al lui Plahotniuc era … Bucureştiul. De aceea, pentru o perioadă de timp, trebuie să ne mulţumim să comunicăm cu Chişinăul prin intermediul … Bruxellesului, dar viitorul ne aparţine: o Românie şi RM democratice şi prospere nu pot avea decât relaţii bune.

II. UCRAINA. Vizita preşedintelui Zelenski la Paris şi Berlin.         

Vizita preşedintelui Zelenski în cele două capitale a permis clarificarea poziţiei noului preşedinte, atât în probleme de politică internă, cât şi de politică externă, europenii arătându-şi disponibilitatea pentru a îl ajuta să facă faţă Rusiei. SUA au anunţat un nou ajutor militar, fapt ce va consolida poziţia noii administraţii în faţa Rusiei. În plan intern, Zelenski a obţinut o victorie, Curtea Constituţională confirmând legalitatea deciziei sale de dizolvare a Parlamentului, alegerile urmând să aibă loc în viitorul apropiat (21.07), punându-se astfel capăt, mai repede, perioadei de incertitudine.

Preşedintele Zelenski s-a întâlnit cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, la Paris (17.06) şi cu cancelarul german, Angela Merkel, la Berlin (18.06) în cursul unei vizite care a avut un caracter de clarificare a politicii sale externe şi interne. Fireşte, subiectul principal a fost implementarea acordurilor de la Minsk şi reformele pe care urmează să le implementeze noua administraţie de la Kiev.

La Berlin, a fost discutat şi gazoductul Nord Stream 2, de soarta căruia este legat viitorul Ucrainei, ca ţară de tranzit pentru gazul rusesc în drumul său spre consumatorii europeni. Berlinul a dat asigurări că Moscova ştie că trebuie să continue tranzitul prin Ucraina şi după construirea Nord Stream 2, asigurări care rămân greu de crezut la Kiev. De altfel, Ucraina a avertizat statele europene să se pregătească pentru o criză a gazului în condiţiile în care sunt puţine şanse ca un nou contract privind tranzitarea gazelor ruse prin Ucraina să fie semnat înainte să expire cel actual  (01.01.2020).

În principal, Zelenski a cerut statelor europene să nu reducă sancţiunile economice impuse Rusiei, moderându-şi cererile iniţiale de înăsprire a acestora. Cererea sa a fost îndeplinită, statele europene prelungind sancţiunile la adresa Rusiei. Cancelarul german, Angela Merkel, a reiterat (18.06) hotărârea europenilor de a continua sancţiunile până când suveranitatea Ucrainei va fi restabilită: „câtă vreme nu se înregistrează progrese în acest sens, sancţiunile nu pot fi ridicate, iar cele referitoare la Crimeea pot fi ridicate numai dacă Crimeea este returnată Ucrainei”.

Zelenski a căutat să se prezinte, îndepărtând îngrijorările europenilor faţă de necunoscutul actor ajuns preşedinte. Liderii europenii au avut ocazia să îl cunoască direct pe Zelenski, să îi înţeleagă planurile şi poziţiile în problemele principale şi să evalueze dacă acesta este credibil în privinţa angajamentele sale de implementare a reformelor interne şi găsirea unei soluţii de pace în Donbass prin implementarea Acordurilor de la Minsk.

Foarte probabil, această vizită, deşi importantă, nu va avea un efect imediat. Vestul va aştepta ca Zelenski să câştige întreaga putere, partidul său urmând să câştige detaşat alegerile din 21.07, pentru ca mai apoi să îl vadă angajat în implementarea reformelor interne. Abia atunci, Germania şi Franţa vor căuta să demareze, prudent, procesul de soluţionare a conflictului din Donbass.

Între timp, Zelenski se familiarizează cu exercitarea puterii, renunţând la abordările idealiste, după ce a luat contact cu realitatea. Astfel, propunerea de ridicare a blocadei economice a Donbassului a fost condiţionată de returnarea proprietăţilor acaparate de separatişti, fapt care o face, concret, imposibil de implementat. Probabil, va avea loc un schimb de prizonieri, aşa cum a sugerat preşedintele Putin, dar nici acest eveniment nu se va întâmpla prea curând.

SUA continuă ajutorul militar acordat Ucrainei, urmărind ca, prin consolidarea forţelor armate ucrainene, să oblige Kremlinul să negocieze, o nouă agresiune asupra Ucrainei devenind prea scumpă pentru Rusia. SUA au anunţat (18.06) acordarea unui ajutor militar în valoare de 250 milioane dolari. Fondurile vor consta în echipament militar şi în finanţarea programelor de pregătire în derulare. Ele vor fi îndreptate, prioritar, spre creşterea capacităţii de supraveghere a situaţiei maritime şi a operaţiilor pe mare (sprijin acordat marinei şi infanteriei marine ucrainene), precum şi spre echipamente specifice pentru forţele terestre ucrainene (aruncătoare de grenade, arme cu lunetă, radare de localizare a artileriei, echipament de comunicaţii şi război electronic, aparate de vedere pe timp de noapte).

În Ucraina, este o perioadă de clarificare politică, care va culmina cu victoria în alegerile parlamentare de luna viitoare a partidului politic al lui Volodimir Zelenski. Abia apoi, vom vedea schimbările promise de acesta şi reacţia societăţii la ele. Probabil, Rusia nu va escalada în Donbass, situaţia generală nemaifiind favorabilă unui asemenea comportament, în condiţiile în care sancţiunile îşi fac efectul, iar relaţiile cu Vestul, inclusiv cu SUA, au rămas în impas.

 III. RUSIA. Bilanţ fără perspective.

Dialogul preşedintelui Putin cu poporul nu a mai avut anvergura anterioară, în condiţiile în care situaţia economică proastă nu mai poate fi negată. INF îşi trăieşte ultimele zile, bombardierele americane efectuând zboruri în proximitatea frontierelor europene ale Rusiei. În cazul doborârii avionului MH17, justiţia olandeză a făcut primele acuzări, Rusia fiind confruntată, chiar dacă neagă, cu consecinţele unuia din multele sale acte ilegale desfăşurate în Ucraina. În Crimeea, Rusia a desfăşurat un exerciţiu complex, probabil, ca reacţie la exerciţiul NATO din Bulgaria şi România.

Dialogul preşedintelui Putin cu poporul a avut o singură noutate (20.06), apariţia unui mesaj în care era întrebat când va pleca de la putere, restul fiind un banal discurs asupra problemelor cunoscute. În general, Putin a încercat să convingă populaţia că nivelul de trai creşte din nou, fapt greu de crezut. În privinţa sancţiunilor, a subliniat rolul lor negativ pentru economia rusă, dar le-a prezentat ca parte a războiului economic al SUA cu ţări precum Rusia şi China, nu ca un răspuns calibrat la agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Despre aceasta a afirmat că „suntem acuzaţi că ocupăm Donbassul. Acesta este un nonsens şi o minciună”. El a apreciat că sancţiunile fac un mare rău economie americane (greşit! Economic, Rusia este irelevantă pentru SUA) şi că, în momentul în care vor realiza, americanii vor rezolva această problemă. Deşi este de domeniul evidenţei că Rusia este agresorul în Donbass, Kremlinul îşi menţine narativul pentru a îşi păstra poziţia de arbitru în implementarea Acordurilor de la Minsk, „mediind” între Kiev şi separatişti.

În privinţa atacurilor cibernetice americane asupra infrastructurii ruse, el a menţionat faptul că a propus partenerilor americani începerea unor discuţii care să reglementeze acest domeniu, dar nu a primit un răspuns coerent. De fapt, Rusia, ca şi China, au abuzat de faptul că domeniul cibernetic nu este reglementat juridic, atacând infrastructura SUA şi pe cea a altor state occidentale, acum venind momentul să primească un răspuns, de altfel, ponderat, din partea SUA.

Putin s-a pronunţat pentru un dialog cu SUA, în măsura în care acestea arătă un interes, dar şi-a arătat reticenţa, având în vedere restricţiile pe care le impun diferite instituţii americane: „avem probleme de discutat, atât în domeniul securităţii internaţionale, cât şi economic”. Fireşte, a avertizat asupra unor acţiuni militare americane asupra Iranului, menţionând că o asemenea acţiune ar fi o catastrofă pentru regiune.

Putin a respins acuzaţiile justiţiei olandeze privind implicarea unor cetăţeni ruşi în doborârea avionului MH 17, după ce, anterior, o comisie olandeză de anchetă probase faptul că avionul a fost doborât de o rachetă lansată de un sistem BUK aparţinând forţelor armate ruse. Putin a afirmat, riscant, că „Rusia nu a evitat niciodată să îşi asume responsabilitatea”, dar în acest caz „nu a fost prezentată nici o probă”. O asemenea atitudine reduce credibilitatea Rusiei şi a conducerii sale. 

Rusia a intrat în perioada cronică a răcirii relaţiilor sale cu Vestul, izolarea şi problemele economice devenind noua normalitate. Partea bună este că, odată cu aceste probleme, apare şi o anumită reticenţă a Kremlinului pentru aventurile militare. În rest, Rusia culege ceea ce a semănat, aşa cum o arată evenimentele din Georgia: nici măcar în spaţiul post-sovietic, respectul şi frica nu mai merg împreună. Georgienii urăsc Rusia, statul care le-a ocupat o parte din ţară şi i-a alungat de acolo pe locuitorii georgieni (purificare etnică) şi nu ezită să o arate. 

MAp rus a anunţat (18.06) că avioanele sale Su-27 au interceptat bombardiere americane B 52 care zburau deasupra Mării Negre şi a Mării  Baltice în proximitatea frontierelor ruse. Bombardierul american care a zburat deasupra Mării Negre, venind dinspre vest, aparţinea Escadrilei 93 şi a avut transponderul deschis.

Foarte probabil, SUA au început să pregătească măsuri de răspuns la încălcarea de către Rusia a INF. Duma de Stat a Rusiei a votat (18.06) o declaraţie de sprijin a decretului preşedintelui Putin de suspendare a participării Rusiei la tratatul INF. De asemenea, prin această decizie, Duma de Stat lasă la dispoziţia preşedintelui reluarea implementării INF. În lipsa unei schimbări a poziţie actuale, INF va expira pe 02.07. 

Probabil, chiar dacă la summitul G20 vor exista unele discuţii legate de INF, soarta tratatului este pecetluită. În aceste condiţii, vom vedea măsurile NATO de răspuns la operaţionalizarea rachetelor SSC 8, dar, în acest moment, dislocarea de rachete bazate la sol este exclusă deoarece aliaţi europeni importanţi se opun unei asemenea măsuri.

În proximitatea noastră, Rusia a desfăşurat un exerciţiu complex în Crimeea (19.06), dislocând rapid avioanele şi elicopterele sale de luptă pe aerodromurile din peninsulă. Într-un timp foarte scurt, au fost dislocate din adâncimea Regiunii Militare Sud pe aerodromurile din Crimeea şi Krasnodar peste 70 de avioane de luptă Su-27, Su-30, Su-34, Su-24M şi Su-25, precum şi 30 de elicoptere de luptă.

Acesta se încadrează în genul de exerciţii reacţie la exerciţiile NATO din statele din prima linie. Probabil, Rusia a jucat având ca inamic forţele NATO care desfăşurau un exerciţiu în Bulgaria şi România. Deşi o asemenea reacţie a devenit rutină, putem aprecia că situaţia este, totuşi, stabilă, deoarece Rusia nu a decis să treacă la provocări în spaţiul de nord-vest al Mării Negre, aşa cum a făcut în Est, unde un bombardier rusesc Tu 95 a violat spaţiul aerian naţional al Japoniei.

IV. SUA - IRAN. Creşte pericolul unui război.

În jocul pe muchie de cuţit pe care îl joacă SUA şi Iranul, momentul începerii unui război a fost oprit „cu 10 minute înainte”. Iranul a doborât o dronă americană afirmând că aceasta a violat spaţiul său aerian naţional. Preşedintele Donald Trump a anulat, la limită, un atac american de răspuns. Mesajele lui Trump către conducerea iraniană de începere a negocierilor au primit un răspuns negativ.

Jocul cu ameninţări reciproce continuă, iar posibilitatea să apară un nou incident care să ducă la un conflict armat nu poate fi exclusă deoarece strategiile celor două părţi nu permit găsirea unei soluţii de stopare a escaladării.

SUA urmăresc menţinerea presiunii economice şi militare asupra Iranului, fără să caute, însă, un război inutil, până când acest stat capitulează, acceptând dialogul cu Washingtonul în condiţiile acestuia, de la acceptarea unui nou acord de denuclearizare la renunţarea la acţiunile agresive în regiune.

Iranul urmăreşte să evite această presiune prin două tipuri de măsuri: pe de o parte, acţiuni diplomatice, prezentându-se ca partea agresată şi responsabilă, în vederea obţinerii de la europeni a unor concesii care să îi permită să facă faţă presiunii economice; pe de altă parte, acţiuni militare agresive, dar neangajante (doborârea unei drone, nu a unui avion cu echipaj uman) în vederea reducerii credibilităţii SUA şi a demonstrării că presiunile militare la care este supus nu au nicio valoare.

Preşedintele Trump, confruntat cu ineficienţa tacticii sale de intimidare (în lipsa unei ameninţări reale cu declanşarea unui război; nici administraţia, nici armata, nici opoziţia nu fac planuri pentru declanşarea unui război cu Iranul), a fost obligat să recurgă doar la un atac cibernetic, abţinându-se de la un atac care ar fi însemnat declanşarea unui conflict armat între cele două state.

Iranul a întins coarda la maxim, evitând însă atacul asupra unui avion cu echipaj.  Narativul cu evitarea angajării avionului de cercetare radioelectronică din considerente umanitare este la fel de necredibil ca cel al preşedintelui Trump care s-a gândit la victimele iraniene. De fapt, ambele părţi nu au dorit să înceapă un război şi de aceea au evitat uciderea militarilor adversarului. 

Probabil, niciuna din părţi nu va da înapoi, cel puţin în acest moment. Dacă Iranul, încurajat de ezitările preşedintelui Trump, va merge mai departe, lucrurile s-ar putea complica, deşi nu este exclus ca şi SUA să recurgă la răspunsuri ingenioase, fără pierderi umane.

Europenii vor încerca să medieze (Germania a anunţat, deja, un asemenea demers), dar şansele de succes sunt reduse, nici SUA, nici Iranul nefiind mulţumite cu situaţia actuală şi nefiind pregătite să cedeze. Probabil, SUA vor menţine presiunea, iar Iranul va căuta să găsească soluţii să scape de aceasta. Numai la limită, Teheranul va căuta o cale indirectă de acceptare a dialogului.

Incoerent şi agresiv, dar nepregătit pentru acţiuni decisive, preşedintele Trump se confruntă cu o lipsă de credibilitate, care va încuraja adversarii, neobţinând nici un progres nici în Coreea de Nord, nici în Venezuela, nici în Iran. În acelaşi timp, Teheranul, confruntându-se, deja, cu probleme economice serioase, culege roadele strategiei sale de negare a evidenţei: Iranul este o problemă în regiune, executând numeroase agresiuni, direct sau indirect, la adresa statelor din regiune; a avut un program de construire a bombei nucleare, deşi a negat; faptul că „i-a mers” cu o asemenea atitudine nu înseamnă că îi va mai merge în continuare. Dar poate regimul ayatolahilor să aibă un comportament conform regulilor internaţionale? Greu de crezut, deoarece „revoluţia islamică” impune un asemenea comportament agresiv.

Probabil, după fiecare asemenea moment de tensiune cu posibilitatea de escaladare spre război, vom avea o mică repliere, pentru ca, apoi, situaţia să revină spre tensionare. Singurele lucruri sigure sunt fermitatea lui Khamenei, dictată de ideologie şi incoerenţa decizională a preşedintelui Trump, necaracteristică pentru administraţiile americane.  

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 17 – 23.06.2019.

TURCIA. Alegerile din Istanbul arată drumul pe care se va angaja Turcia: o luptă politică permanentă între un preşedinte Erdogan autocrat şi opoziţia care luptă în numele democraţiei. Atitudinea preşedintelui Erdogan, urmărind divizarea şi demonizarea opoziţiei va continua, pe măsură ce acaparează puterea politică, iar situaţia economică se deteriorează.

Numărătoarea inversă pentru dosarul S 400/F 35 a început. Imediat ce vor avea loc primele livrării ale sistemului S400, Turcia va fi exclusă din programul F35. În plus, Turcia va fi supusă la sancţiuni suplimentare deoarece va încălca sancţiunile impuse de SUA firmelor de armament ruseşti.

Tensiunile cu Cipru şi Grecia se vor amplifica. După ce a trimis o navă de explorare în apele cipriote (Zona Economică Exclusivă cipriotă pe care Turcia nu o recunoaşte) cu escortă militară (o fregată), Turcia intenţionează să trimită o a doua navă de prospectare. Cipru şi Grecia au cerut UE instituirea de sancţiuni împotriva Turciei, dar, pentru moment, europenii au trimis doar un avertisment Turciei. Situaţia s-ar putea schimba dacă Turcia va trimite cea de-a doua navă.

UNIUNEA EUROPEANĂ. Europenii nu au reuşit să se înţeleagă asupra nominalizării unui nou preşedinte al Comisiei Europene, niciunul dintre favoriţi nereuşind să obţină sprijinul tuturor unei majorităţi europene. Căutările vor continua, esenţială fiind găsirea unei soluţii care să mulţumească atât Germania, cât şi Franţa.

BALCANII DE VEST.  După refuzul deschiderii negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania, speranţele într-o integrarea în UE a statelor din această regiune s-au diminuat, o reacţie de încetinire a implementării reformelor fiind previzibilă. De fapt, nu avem prea multe reforme, cât regrese, atât în libertăţile democratice, cât şi în stabilitatea politică. Criza politică din Albania se va accentua, pe fondul apropierii alegerilor locale. Macedonia de Nord rămâne cu speranţa unei deschideri a negocierilor în octombrie, mai ales că a primit sprijinul public al cancelarului german, Angela Merkel. Această amânare înseamnă şi un eşec pentru Grupul de la Vişegrad, mai ales pentru Ungaria, care a încercat să impună UE deschiderea acestor negocieri de aderare, în pofida opoziţiei Germaniei, Franţei şi Olandei. În rest, în Balcanii de Vest, instabilitatea este la ea acasă: summitul de la Paris, la care se urmărea relansarea negocierilor dintre Serbia şi Kosovo, nu va mai avea loc.

MAREA BRITANIE. Alegerea primului ministru este în plină desfăşurare. De fapt, conservatorii aleg nu numai viitorul prim ministru, ci şi soluţia pe care acesta o propune pentru despărţirea de UE. Favoritul, Boris Jonson, un excentric cu un grad redus de credibilitate, este în favoarea unei ieşiri pe 31.10, indiferent dacă s-a ajuns la un acord cu UE sau nu. Criza politică britanică nu este spre sfârşit, ci abia la început.