MAS SpecialRaport săptămânal: Evenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (16 - 22.03.2020)

Sandu Valentin Mateiu

I. GLOBAL. Coronavirus, efectele economice şi politice. II. R.MOLDOVA. Partidul Democrat a intrat la guvernare alături de socialiştii lui Igor Dodon. III. TURCIA/UE şi SUA. Criza începe să se estompeze. IV. RUSIA/UNGARIA. Vizita ministrului de externe maghiar la Moscova. V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 23 - 29.03.2020.

Sursă foto: Mediafax

Suntem în plin război, aşa că responsabilitate este cuvântul de ordine pentru fiecare dintre noi. Celor din linia întâi, de la medici şi asistente medicale la şoferii de ambulanţe, poliţişti şi vameşi, celor care sunt expuşi pericolului de a fi infectaţi, le transmitem întreaga noastră admiraţie pentru curajul fizic de care dau dovadă. Felicitându-i pe concetăţenii noştri pentru modul în care, în majoritatea lor, s-au conformat regulilor, facem un apel: 1) către iresponsabili, cei care s-au obişnuit să fie în afara legii sau deasupra ei, să înveţe, măcar în ceasul al doisprezecelea, să fie cetăţeni, spre binele lor şi al celor din jurul lor; 2) către cei rău intenţionaţi: să înceteze să mai răspândească prostii, pentru că ucid cu ele! Orice informaţie falsă, orice zvon, orice exagerare, orice idee idioată transmisă în spaţiul public nu face decât să îi determine pe oameni să reacţioneze, să intre în panică, să iasă din casă, iar, odată cu creşterea contactelor sociale, va creşte şi viteza de răspândire a virusului. Vom reuşi să trecem împreună de coronavirus, dar numai dacă respectăm regulile. Deci, staţi în casă şi ascultaţi de autorităţi!

I. GLOBAL. Coronavirus, efecte economice şi politice. 

● Evoluţia răspândirii virusului. În timp ce China a reuşit limitarea pandemiei, Europa a devenit focarul principal, cu Italia într-o situaţie critică. Europa, în ansamblu, încă stă bine, dar ceea ce este mai greu nu a trecut încă: creşterea numărului celor infectaţi, cu tot ceea ce ţine de asta, până la atingerea unui maxim. Mai toate statele au luat măsuri de limitare drastică a mobilităţii populaţiei, reducându-se, astfel, numărul de contacte sociale şi răspândirea infectării. Guvernele trebuie să găsească linia de mijloc între limitarea răspândirii virusului, pentru a nu fi depăşită capacitatea sistemului sanitar naţional (altă soluţie nu este, un vaccin ar putea să apară doar peste câteva luni) şi „congelarea economiei”, fapt care, alături de alte efecte ale virusului, ar putea duce la o recesiune economică.

România. Am trecut primul şoc, iar viteza de creştere a cazurilor de infectare este mică, astfel încât sistemul de sănătate îi poate face faţă[1]. Totuşi, numărul de infectări este în creştere, semn că nu am ajuns la punctul maxim, după atingerea căruia se poate spune că pandemia începe să fie îngrădită. Sentimentul general este că situaţia se află sub control şi asta ajută mult la respectarea, în continuare, de către populaţie a regulilor de izolare, cele care asigură limitarea răspândirii pandemiei.

Europa. În cursa iniţială a măsurilor de limitare a răspândirii virusului, am văzut două tendinţe contrare: mai întâi, fiecare stat s-a grăbit să ia măsurile naţionale necesare, fără prea multă atenţie acordată unei sincronizări europene. Apoi, au început consultările la nivel european, iar Bruxellesul şi-a intrat în rol, multe măsuri fiind luate la nivel european, atât cele privind închiderea frontierelor europene (respectiv, cele ale spaţiului Schengen), cât, mai ales, cele economice. Probabil, pe măsură ce situaţia se va stabiliza, inclusiv în Italia, ţara cea mai lovită de virus, cooperarea la nivel european va creşte, atât în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii virusului, cât şi în cele economice.

Global. China a reuşit limitarea răspândirii virusului cu măsuri pe care numai un sistem totalitar le poate implementa rapid. Modelul este copiat, cât se poate, şi de alte state, aceasta fiind raţiunea declarării stării de urgenţă: restrângerea drepturilor cetăţenilor … pentru a îi proteja. Europa este, în prezent, centrul pandemiei, dar, state autoritare, care nu au avantajul democraţiilor, dar nici pe cele ale sistemului totalitar chinez, încep să aibă probleme serioase (Iran). Prinşi în „ochiul ciclonului”, cu Italia atât de aproape de noi, aspectele globale (mai puţin cele economice, care ne-ar putea afecta) sunt prea departe în raport cu tragedia pe care începem să o trăim.   

Foarte probabil, lupta pentru a stopa numărul de infectări (cu obiectivul ca numărul infectaţilor rămânând sub limita la care sistemul de sănătate nu mai poate face faţă) va fi câştigată, atât în România şi Europa, cât şi în întreaga lume. Apoi, vor urma alte întrebări (cum continuăm? când apare vaccinul? în ce măsură şi cu ce viteză ridicăm restricţiile? cum facem faţă consecinţelor, mai ales celor economice?). Însă, mai avem până acolo. Acum, să stăm în casă, să sperăm la ceea ce e mai bun şi să ne pregătim pentru ce poate fi mai rău.

● Măsuri de stimulare economico-financiară. Atât în Europa, cât şi în SUA, măsurile economice au ca scop menţinerea pe linia de plutire a economiei, în „vremea virusului”, în condiţiile în care se văd semne îngrijorătoare (prăbuşirea bursei, creşterea şomajului). În faţa pericolului blocării economiei (afectarea lanţurilor de aprovizionare, prăbuşirea pieţei, începând cu cea a turismului şi a serviciilor, instabilitatea financiară), măsurile au inclus: „ieftinirea banilor” (reducerea ratei dobânzilor de către Fed, banca centrală a SUA, până aproape de zero), suspendarea Pactului de Stabilitate al UE, cumpărarea bonurilor de pe piaţă (Banca Centrală Europeană a lansat un asemenea program) şi programe de sprijin economic, practic oferirea de bani (preşedintele Trump vrea să ofere cecuri de 1000 de dolari fiecărui cetăţean). La nivelul SUA, vorbim de un plan de un trilion de dolari, iar la nivel european, Comisia Europeană a aprobat garantarea unor ajutoare de 300 miliarde euro. Aceste programele de ajutorare sunt uriaşe, decidenţii financiari având o perspectivă asupra evoluţiei situaţie şi asta îi obligă să ia asemenea măsuri. Fireşte, la nivelul UE apar diferenţe, dar, în spirit european (care nu este o vorbă goală) se va găsi o soluţie[2]. Nu putem decât cita opiniile experţilor economici, care se aşteaptă la o recesiune, şi, în mare parte, apreciază pozitiv măsurile financiar-economice luate deja, şi să observăm că, în planul coeziunii europene, criza virusului arată ca un test care începe să fie trecut cu succes. Problema este că unii responsabili economici vorbesc despre un pericol mai mare decât criza financiară din 2008. Să trăim şi o să vedem cum va fi!

Rusia se confruntă cu o problemă mult mai mare, încă înainte ca virusul să o lovească: la efectele sancţiunilor s-au adăugat cele ale scăderii preţului petrolului, amplificate de războiul reducerii producţiei pe care îl are cu Arabia Saudită (rubla a avut o cădere importantă). Moscova a lansat un program masiv de investiţii, dar acesta, pregătit de mult, nu mai are ca scop relansarea economiei, ci doar asigurarea supravieţuirii ei în condiţiile actuale. Trebuie avut în vedere că fondurile financiare de rezervă trebuie puse la bătaie şi pentru susţinerea bugetului (bugetul se închidea la 40 dolari/baril, dar, acum, preţul petrolului se apropie de 20 dolari/baril). Efectele politice într-un sistem ca cel putinist sunt imediate[3], aşa că nu este de mirare că preşedintele Putin a decis ca importantul referendum de aprobare a modificărilor constituţionale să se ţină, aşa cum s-a stabilit anterior, pe 22.04. Izolarea economică în care se află Rusia reprezintă un avantaj numai în prima fază, atunci când întârzie propagarea problemelor economice globale, dar reprezintă un dezavantaj major, Rusia fiind singură în faţa multiplelor probleme care vor apărea.  

● Aspectele politice şi de securitate încep să se vadă. Mai întâi, pe fondul pandemiei şi a efectelor economice ale acesteia, se reduce dinamica politică internă şi externă mondială: se amână alegeri, se „îngheaţă” unele conflicte şi se ponderează, măcar temporar, unele tensiuni. Unele efecte sunt pozitive: se găsesc soluţii politice rapide (România a fost remarcată ca găsind o soluţie politică rapidă de guvernare), creşte popularitatea unor lideri (Macron a urcat rapid în sondaje), alţi se prăbuşesc (preşedintele Braziliei) şi apar lideri care se ridică la înălţimea momentului (liderul landului bavarez a devenit figura politică remarcată la nivel naţional în Germania). De remarcat, răspunsul pozitiv maghiar la cerea guvernului român de asigurare a unui coridor umanitar pentru cetăţenii noştri care erau blocaţi la frontiera austro-ungară. Există, însă, multe efecte negative, care se vor amplifica pe măsură ce problemele sociale şi economice generate sau amplificate de pandemie vor deveni din ce în ce mai vizibile.

De remarcat, nici într-o situaţie de acest gen, o pandemie globală, războiul informaţional al Rusiei nu a încetat, un raport UE identificând noua strategie de dezinformare a Kremlinului: se pune în gura altor surse informaţiile false care sunt difuzate. În Kosovo, o criză politică a fost generată chiar de modul de răspuns la criza coronavirus. Primul ministru Albin Kurti, impulsiv, l-a demis pe ministrul de interne cu care nu a fost de acord în privinţa declarării stării de urgenţă, existând posibilitatea ca guvernul să pice deoarece partenerii săi de coaliţie sunt decişi să nu tolereze un asemenea comportament. În Israel, opoziţia, care intenţionează să introducă în Knesset legi ce vor bloca posibilitatea ca Bejamin Netanyahu să formeze guvernul sau să continue să fie prim ministru intermediar, acuză puterea că, sub pretextul protejării de coronavirus, împiedică întrunirea legislativului pentru a nu permite votarea acestora. Ca orice criză, cea produsă de coronavirus, reprezintă un turnesol care va releva problemele politice interne şi externe[4].  

● Aspectele militare. Efectele militare se vor vedea ca rezultat al crizelor politice ce se vor reactiva şi amplifica după ce criza coronavirus va fi depăşit momentul de vârf (şi suntem departe de acel moment, mai ales în Europa şi Orientul Mijlociu). Pentru moment, vedem temporizări: 1) NATO şi-a întrerupt, practic, exerciţiul pe care îl desfăşura în Europa; 2) Pentagonul a anunţat că retragerea trupelor americane din Afganistan se stopează, pentru moment. La fel, în Irak, şi pe fondul atacurilor cu rachete ale miliţiilor irakiene pro-iraniene, are loc o redislocare a trupelor americane în baze mai sigure, iar unii membri ai Coaliţiei îşi retrag militarii. În schimb, Rusia a continuat activităţile militare: 1) două bombardierele strategice Tu 22M3 au efectuat zboruri deasupra Mării Negre; 2) în Crimeea, au avut loc exerciţii ale aviaţiei şi de artilerie. Însă, şi Rusia şi-a schimbat priorităţile: a efectuat un exerciţiu de verificare a modului cum forţele sale răspund în cazul unei crize coronavirus. Să sperăm că misiunea rusă din Italia va reprezenta un pas înainte spre creşterea încrederii între Rusia şi Vest.

II. R.MOLDOVA. Partidul Democrat a intrat la guvernare alături de socialiştii lui Igor Dodon.

Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: şarada continuă, cu întreaga echipă adunată la putere. Obiectivul intern este vizibil: democraţii vor şi ei să profite de avantajul exercitării puterii (care ia forme „personalizate”: accesul la banul public[5]). La schimb, PDM spală blazonul unui guvern antireformă şi prorus, oferind un pic de onorabilitate democratică şi o declarată orientare proeuropeană. Obiectivul extern este ca PDM să confere o nuanţă de proeuropean pentru alianţa la putere, cu speranţa că sponsorii occidentali, închizând ochii la lipsa de reforme, vor oferi ajutor financiar. România nu a fost păcălită, MAE transmiţând un mesaj neechivoc: nu vă credem pe cuvânt, aşteptăm reformele!

De asemenea, această mişcare îi dă lui Igor Dodon un pretext pentru a implementa mai lent planurile Moscovei (nu poate mai mult pentru că nu îi permit democraţii, de care are nevoie pentru a convinge UE şi SUA), reuşind, astfel, să scape de sub presiunea Kremlinului. Ce uşurare trebuie să fi fost, pentru Igor Dodon, cedarea ministerului apărării, al celui de externe şi al reintegrării către PDM. Astfel, finanţarea Armatei Naţionale de către Vest poate continua, se poate declanşa o operaţiune de „îmbrobodire” a UE, în scopul obţinerii de fonduri, având ceva şanse (mai ales că şi Budapesta va depune toate eforturile să convingă Bruxellesul de proeuropenismul socialiştilor … antioccidentali), iar implementarea planului Kozak se atenuează până la amânare. Deci, tot răul spre bine, în această piesă de teatru care se joacă la Chişinău pe seama unui popor sărăcit.

La nici o jumătate de oră după semnarea acordului de colaborare dintre Partidul Socialiştilor din R.Moldova/PSRM şi Partidul Democrat din R.Moldova/PDM (16.03), au fost numiţi în guvenul lui Ion Chicu (care afirmă că guvernul său ar fi de tehnocraţi, când acesta este numai politic şi politică) cinci miniştrii de la PDM. Democraţii a preluat câteva ministere foarte importante politic şi economic: Cristina Lesnic a fost numită viceprim-ministru pentru reintegrare, Oleg Ţulea, ministru de externe şi al integrării europene, Alexandru Pînzari, ministru al apărării, Igor Şarov, ministru al educaţiei şi culturii şi Sergiu Railean, ministru al economiei şi infrastructurii. Preluarea de către PDM se înscrie în logica venirii la guvernare a acestui partid: preluând economia, democraţii au acces la fondurile de investiţii, dar şi dau UE şi SUA o minimă garanţie că banii oferiţi nu se vor duce pe apa Bâcului; preluând educaţia şi cultura, îl scapă pe Igor Dodn de presiunile Moscovei, dar şi cele interne, din PSRM, de amplificare a ofensivei idelogice de „resovietizare şi moldovenizare” a educaţiei şi culturii; prin aducerea a trei tehnocraţi (mai mult sau mai puţin) la reintegrare, externe şi apărare se caută revenirea la cooperarea cu Vestul, pentru că de acolo trebuie să vină banii. Cei trei, deşi sunt creaţia „epocii Plahotniuc în PDM şi RM”, au o carieră care sugerează că aparţin aparatului tehnic al acestor ministere, dând speranţe că vor servi, cu adevărat, interesele R.Moldova. Numirea lui Oleg Ţulea, fost ambasador în Ungaria, arată strategia puterii de la Chişinău de recucerire a Brexelles-ului cu ajutorul Budapestei (decisă să fie „avocatul european al unui guvern neeuropean”). La fel, numirea unui profesionist, Eugen Caras, ca ambasador în SUA, arată că Igor Dodon caută să restabilească legăturile vitale şi tradiţionale cu SUA pentru securitatea şi finanţarea RM.   

Aşa cum era de aşteptat, cele două părţi au prezentat acordul ca fiind redeschiderea drumului spre integrarea europeană. Liderul PDM, Pavel Filip, a declarat că „rolul PDM în acest guvern este unul clar, asigurarea implementării Acordului de Asociere cu UE, apropierea de Uniunea Europeană, menţinerea integrităţii teritoriale, securitatea energetică, continuarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, menţinerea relaţiilor bune cu vecinii România şi Ucraina. Şi eu vă asigur că ne vom ţine de cuvânt”. Ne exprimăm reticenţa, având în vedere că obiectivul declarat este unul secundar, care nu trebuie să îl afecteze pe primul, cel principal: accederea la „borcanul cu miere” al puterii, în interes de clan, fie şi în complicitate cu socialiştii. Declaraţia liderului socialist Zinaida Greceanîi este amuzantă: „la baza acestui acord stă fostul acord semnat de PSRM cu blocul ACUM”. Dincolo de manipularea inerentă, Greceanîi a scăpat şi adevărul: „prin semnarea acestui acord se pune o bază solidă guvernării”. Aşa este, „piramida puterii” s-a refăcut prin aducerea în legalitate, printr-un acord de guvernare, a complicităţii dintre PSRM şi PDM, singura problemă fiind cum să fie convins Vestul de contariu, ştiindu-se că baza politică reală a acordului este blocarea reformelor democratice şi proeuropene, care ar periclita statutul elitei PSRM şi PDM.

Probabil, se mizează pe faptul că PDM va convinge Bruxellesul şi Washingtonul că, în plan geopolitic, RM a revenit pe traseul de echilibru între Est şi Vest, aventura prorusă a lui Igor Dodon urmând să fie ponderată. De fapt, din nou, „problema” (RM condusă de o elită postsovietică neeuropeană) îşi joacă cartea „problemei” pe care o are, Transnistria, profitând geopolitic de tensiunile dintre Rusia şi Vest. De remarcat că traseul prorus pe care Igor Dodon trebuie să îl imprime RM nu va înceta, ca perspectivă, nici un moment. Un indiciu îl reprezintă chiar recuperarea la preşedinţie (revenirea în poziţiile anterioare, de consilieri) a celor trei miniştrii demişi. La bază, noul guvern are o misiune clară, reînoirea promisiunilor de implementare a reformei în vederea redeschiderii fluxurilor de bani din Vest pentru a asigura supravieţuirea economică a RM şi, astfel, câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Igor Dodon, iar, apoi, a celor parlamentare de către PSRM şi PDM (care, aflat departe de putere, devenise irelevant în sondaje).

Ca de obicei, România şi românii săi (inclusiv cei de dincolo de Prut, certificaţi prin acordarea cetăţeniei) au noroc: situaţia s-a clarificat la Chişinău. Acum, avem întreaga „piramidă a puterii” reunită la guvernare, acolo unde va face ceea ce ştie mai bine (va folosi în interes propriu banul public) şi va cere ajutor financiar Occidentului, dar urmând să menţină RM în „zona gri”, acolo unde nu domneşte legea, şi va fi atentă să nu deranjeze Moscova (mai ales socialiştii, partid creat ca să servească interesele Rusiei). Acum, Bucureştiul are o limpezire a apelor în RM[6] (scăpând şi de consecinţele unor greşeli din trecutul apropiat): la Chişinău, avem trecutul la putere, iar opoziţia proeuropeană în opoziţie, fără ca aceasta să mai poată fi acuzată că este unionistă.

În final, problema este alta. În pofida problemelor noastre actuale, guvernul României ar trebui să aibă în vedere ajutorarea sistematică, în timpul crizei coronavirus, a cetăţenilor R.Moldova, direct, prin ajutor către spitale şi populaţie (nu prin bani alocaţi puterii de la Chişinău pentru că ei s-ar putea transforma … în jeepuri şi vile de lux).

III. TURCIA. Discret, criza pare să se stingă.

Conjunctural sau nu, criza declanşată de preşedintele Recep Erdogan cu NATO şi UE, respectiv cu SUA şi, mai ales, cu „marii europeni”, s-a estompat. O videoconferinţă cu liderii „marilor europeni” a deschis drumul spre o înţelegere, fie şi una fragilă. Ulterior, în contextul crizei coronavirus, Turcia a închis graniţa cu Grecia şi Bulgaria. De asemenea, declaraţiile secretarului de stat, Mike Pompeo, au arătat că Ankara şi Washingtonul au început să vorbească aceeaşi limbă. Totuşi, avem doar o fază incipientă a depăşirii acestor tensiuni, urmând ca Ankara să-şi revizuiască atitudinea, dacă vrea relaţii bune cu SUA şi UE, iar asta va fi destul de greu pentru că, politic intern, nimic nu s-a schimbat în Turcia. Oricum, liderii UE i-au arătat lui Recep Erdogan limitele până la care poate întinde coarda cu UE. Pentru Rusia, această relaxare între Turcia şi Vest reprezintă un eşec în strategia sa de îndepărtare a Turciei lui Erdogan de SUA şi UE, respectiv de slăbire a NATO. În plus, aşa cum a sugerat Pompeo, Moscova va trebui să răspundă dacă este responsabilă de uciderea celor 34 de soldaţi turci în Idlib.

Încheierea crizei migranţilor pe care Recep Erdogan o declanşase împotriva UE. Preşedintele turc, Recep Erdogan, asistat de miniştrii săi, a avut o videoconferinţă (17.03) cu omologii săi europenii: cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi prim ministrul britanic, Boris Johnson, la care s-a discutat „criza siriană şi cea a migraţiei, ca şi măsuri comune împotriva epidemiei coronavirus”. S-au discutat şi „acţiuni umanitare pentru refugiaţii sirieni din Idlib”. De remarcat, participarea la videoconferinţă a prim ministrului britanic, deşi acest stat nu mai este membru al UE şi nu a fost afectat de şantajul cu „valul migrator” de către preşedintele Erdogan. Marea Britanie păstrează relaţii bune cu Ankara şi a servit, probabil, ca mediator. De altfel, oficiali de rang înalt britanic au efectuat o vizită la frontiera turco-siriană pentru a constata, la faţa locului, situaţia refugiaţilor sirieni.

Surse germane au anunţat (18.03) că, în urma întâlnirii, s-a decis sporirea ajutoarelor financiare europene pentru refugiaţii sirieni, bani care, conform acordului din 2016, vor fi transferaţi Turciei. Angela Merkel a precizat, după videoconferinţă, că s-a transmis părţii turce necesitatea respectării acordului încheiat cu UE privind refugiaţii. Referitor la discuţiile, întrerupte de mult timp, privind uniunea vamală UE-Turcia, acestea „vor rămâne în atenţie”. Merkel a accentuat faptul că cel mai important lucru, în acest moment, este acordarea de ajutor umanitar refugiaţilor din Idlib, reiterându-se, de comun acord cu Turcia, faptul că numai o soluţie politică va duce la soluţionarea conflictului din Siria. În acelaşi timp, aşa cum se planificase, ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu şi omologul său european, Josep Borrell, au discutat cum poate fi implementat şi modernizat acordul din 2016 privind refugiaţii. Ulterior, Turcia a anunţat că a închis frontiera cu Grecia şi Bulgaria, „în cadrul măsurilor pentru stoparea răspândirii coronavirus”. Astfel, profitând de o altă criză, cea a coronavirus, preşedintele Erdogan a decis să încheie criza migraţilor.

Videoconferinţa între liderii marilor europeni şi cel turc a adus o anumită reducere a tensiunilor dintre Ankara şi UE, deşi rezultatele nu sunt, încă, clare. Cert este că Turcia a închis graniţa cu UE, că Europa va plăti mai mult Turciei pentru refugiaţi, iar că negocierile legate de uniunea vamală UE-Turcia vor fi reluate. Probabil, reacţia unitară europeană l-a convins pe Erdogan că nu este cazul să întindă coarda şi mai mult, mai ales că a rămas singur în faţa Rusia („prietenul” care l-a umilit la Moscova, făcându-l să aştepte în anticameră şi care şi-a trimis bombardierele strategice Tu 22M3 spre Bosfor pentru a îi reaminti să nu aplice prevederile Convenţiei de la Montreux. Conform acesteia, Ankara are tot dreptul să închidă Strâmtorile pentru submarinele ruse din Marea Neagră care trec în Mediterana nu pentru a merge la reparaţii, ci în misiuni de luptă).

Relaţiile cu SUA. Declaraţiile secretarului de stat Mike Pompeo sunt relevante pentru o nouă perspectivă în relaţiile turco-americane, pe fondul diferenţelor majore dintre Ankara şi Moscova în Siria. MAE rus a reacţionat (18.03) la declaraţiile secretarului de stat american, Mike Pompeo: „înalţii oficiali americani diseminează minciuni curate afirmând că Rusia a ucis zeci de militari turci în Siria”. Mike Pompeo declarase, de fapt, că „probabil, Rusia a ucis zeci de soldaţi turci în Idlib”. El a anunţat că „SUA caută căi concrete de ajutorare a Turciei după ce zeci de soldaţi de-ai săi au fost ucişi în Idlib”. De asemenea, el a anunţat noi sancţiuni împotriva unor oficiali sirieni. Moscova poate fi sigură că, imediat ce Washingtonul va avea dovezi indubitabile că atacul aerian în urma căruia au fost ucişi 34 de militari turci a fost executat de aviaţia rusă, o va acuza fără ezitare. Cel mai important este faptul că, după o perioadă de dispute, SUA vorbesc de măsuri concrete de ajutorare a Turciei în Siria.

IV. RUSIA/UNGARIA. Vizita ministrului de externe maghiar la Moscova.

Vizita ministrului de externe maghiar la Moscova (18.03) a fost prilejul discutării unor probleme economice, asigurarea aprovizionării cu gaz a Ungariei, precum şi asigurarea Kremlinului că Budapesta va milita pentru ridicarea sancţiunilor impuse de către UE Rusiei ca răspuns la agresiunea acesteia împotriva Ucrainei. Astfel, Péter Szijjártó a declarat: „Ungaria are, tradiţional, interesul major de a menţine o cooperare eficientă cu Rusia, bazată pe respectul reciproc. La fel vor şi europenii din vest, doar că aceştia nu vorbesc sincer despre asta”.

Potrivit lui Péter Szijjártó, Ungaria va achiziţiona, de la Gazprom, 2,2 miliarde metri cubi de gaz în acest an şi a fost încheiat un contract privind livrarea a 1,5 miliarde metri cubi de gaz în 2021. De asemenea, au fost iniţiate negocieri privind suplimentarea acestora până la 4,2 miliarde metri cubi de gaz. El a subliniat interesul Ungariei ca acest gaz să fie primit prin Turkish Stream (în concordanţă cu planurile Rusiei de ocolire a Ucrainei) încă de la sfârşitul anului viitor. În acest sens, Ungaria este gata să înceapă construcţia unui tronson de 15 km până la frontiera sârbo-maghiară (care să permită transportul a 6 miliarde metri cubi de gaz). Cei doi au subliniat faptul că părţile au căzut de acord, anterior, să încerce minimizarea efectelor sancţiunilor introduse de UE împotriva Rusiei. S-a discutat şi despre alte proiecte de cooperare, mai ales în domeniul industriei alimentare, evidenţiindu-se faptul că trendul negativ în schimburile comerciale bilaterale a fost depăşit. Szijjártó a evidenţiat două proiecte comune maghiaro-ruse în Siria, în valoare de 350.000 Euro, în sprijinul comunităţilor creştine persecutate din Siria.

Mai întâi, să remarcăm politica energetică a Budapestei, coerentă, dar destul de duplicitară: în acelaşi timp, forţând cadrul european, dar favorizând proiectele ruseşti de ocolire a Ucrainei. Probabil, în acest demers, va deranja SUA, care, deja, au cerut Bulgariei să întrerupă lucrările la Turkish Stream, aşa că tronsonul de pe teritoriul sârb şi cel anunţat de Szijjártó nu au, încă, o perspectivă. La fel, politica Budapestei de curtare a Moscovei, atât din interese economice, dar şi de politică externă, este una coerentă, fără să fie, aşa cum se afirmă, una tradiţională. Afirmaţia privind nesinceritatea vesticilor nu este corectă: fireşte, toţi europenii vor relaţii bune cu Rusia, dar ce poţi să faci în faţa agresiunilor făţişe ale acesteia decât să introduci sancţiuni. Nu este oare ciudat că Ungaria lui Victor Orban, care vorbeşte despre necesitatea unor relaţii bune în vest şi est, este privită cu neîncredere de către aproape toţi vecinii săi, ce să mai vorbim despre neîncrederea profundă a europenilor vestici? La fel, grija faţă de creştinii din întreaga lume, colaborând cu Rusia … în Siria, poate fi privită într-o perspectivă mai largă, ţinta fiind, probabil, cercurile evanghelice conservatoare americane, cu scopul de a obţine sprijinul SUA pentru  proiectele Budapestei, dintre care unele s-ar putea să nu fie chiar atât de creştineşti.

Dincolo de toate acestea, să sperăm că relaţiile UE cu Rusia se vor îmbunătăţi, iar rolul Ungariei în acest demers va fi recunoscut. Problema este ca Ucraina să rămână independentă şi suverană, lucru care nu pare să preocupe Budapesta atunci când îşi lansează proiectele de politică externă în est.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 23 - 29.03.2020. 

● UCRAINA. Numirea procurorului general a lămurit situaţia: avem o mică restauraţie în vederea armonizării puterii actuale cu oligarhii, dar şi cu sistemul în sine (oligarhii în uniformă, cum îi numea fostul procuror general, cei care fac averea abuzând din poziţia de procurori ai statului). Să vedem reacţia Vestului, având în vedere că noul procuror general este o aparatcikă, soţul ei erijându-se în cel care făcea politica de cadre în instituţia condusă anterior de dânsa. Probabil, SUA li se va închide gura cu declanşarea anchetelor împotriva oamenilor lui Poroşenko, şi, mai ales, a firmei unde a lucrat fiul lui Joe Biden. Aceasta este o politică riscantă, uitându-se de promisiunile făcute poporului ucrainean, că justiţia va fi pusă în serviciul său. 

● IRAN/SUA. Miliţiile irakiene pro-iraniene continuă atacarea cu rachete a bazelor unde sunt militari americani, iar Teheranul prinde curaj, anunţând că l-a răzbunat şi va continua să îi răzbune pe gl. Suleimani. Probabil, mizând pe faptul că SUA sunt concentrate pe problema virusului, Teheranul, supus la noi sancţiuni, încearcă să depăşească propria criză economică internă (petrolul puţin pe care mai reuşea să îi exporte se vinde la un preţ de nimic) şi de încredere (reacţia la coronavirus a fost înceată şi ineficientă). Probabil, SUA vor răspunde mai dur decât au făcut-o până acum. Pentru moment, SUA vor fi, probabil, reţinute, deoarece urmează votare în parlamentul irakian a unui prim ministru pro-american, care ar putea limita influenţa politică a Teheranului în Irak. Teheranul mai are o problemă, Libanul, unde, după ce Hezbullahul şi-a văzut încununată politica de dominare a scenei politice, ajutorul economic saudit şi occidental s-a evaporat. Libanul a intrat în incapacitate de plăţi, urmând să dea examenul cu FMI.

Preşedintele Rohani a făcut greşeala, probabil, din raţiuni interne, să se laude cu faptul că Iranul a răzbunat şi va continua să răzbune moartea gl.Suleimani. El se înşeală grav dacă consideră că preşedintele Trump va tolera această asumare a acţiunilor agresive ale miliţiilor irakiene controlate de Iran. La o recentă conferinţă de presă, Trump şi Pompeo s-au oprit exact la limita acuzării deschise a Iranului de aceste atacuri.

● ISRAEL. Beny Ganz a fost însărcinat cu formarea guvernului. În Parlament, opoziţia pregăteşte legi pentru a îi împiedica pe Beny Netanyahu să mai fie prim ministru. Gruparea lui Netanyahu a reacţionat împiedicând convocarea Knesset-ului, în contextul crizei coronavirus. Avem doar o amânare care arată situaţia dificilă în care se află Netanyahu: odată pierdută puterea, chiar şi din poziţia de interimat pe care o are acum, căderea sa devine o certitudine. Aşa se explică şi dezminţirea de către opoziţie a informaţiei lansate de către Netanyahu că s-ar fi ajuns, la negocierile dintre „Albastru şi Alb” şi Likud la o soluţie (fireşte, cu Netanyahu prim ministru, în continuare).


[1] Aceasta este raţiunea limitărilor contactelor sociale, reducerea vitezei de propagare astfel încât sistemul de sănătate să nu fie depăşit de situaţie. Statele din estul Europei mai au un motiv să fie drastice în luarea acestor măsuri: sistemele lor de sănătate au multiple vulnerabilităţi, de la numărul redus de personal, la infrastructura medicală limitată. 

[2] Se vorbeşte de bonuri europene „coronavirus”, dar asta înseamnă partajarea datoriei, fapt care nu convine Germaniei şi nordicilor. 

[3] Spre deosebire de democraţiile occidentale, Kremlinul se erijează în cel care „dă” cetăţeanului, aşa că, atunci când nu mai „dă”, nemulţumirea cetăţeanului este direcţionată spre putere, indiferent de cauzele economice reale.

[4] Astfel, ieşirea preşedintelui sârb, Alexandar Vucici, spune multe despre reala atitudine a acestuia faţă de UE: mulţumind Chinei pentru ajutoarele oferite în lupta împotriva coronavirus, acesta a întrebat retoric „unde este UE cu ajutoarele pentru noi?”. UE era în Italia (ţară spre care s-au îndreptat şi toate ajutoarele venite din China pentru UE), unde situaţia era mult, mult mai grea decât cea din Serbia!

[5] Acest ajutor este extras, cu persuasiune, de la sponsorii occidentali, folosindu-se argumentul „bietul popor”, deşi, el se transformă, în final … în jeepuri şi vile pentru „fii poporului”, cei care s-au propăşit din perioada sovietică, împănându-se cu tot felul de oportunişti.

[6] Având în vedere că la Chişinău nu vom avea o evoluţie, ci doar o şaradă, o serie de acţiuni menite să ascundă stagnarea, ne vom concentra, pe viitor, asupra problemelor reale, cele pe care le întâmpină populaţia din RM. Aceasta trebuie să fie preocuparea noastră principală, involuţia politică de la Chişinău fiind previzibilă, dar şi irelevantă în ecuaţia generală.