MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (14 – 20.10.2019)

I. POLONIA. Alegerile parlamentare au fost câştigate de conservatori.

Alegerile parlamentare au avut un câştigător clar, partidul conservator Lege şi Ordine/PiS. Acesta a obţinut un scor care îi permite să continue guvernarea. Însă, PiS nu va putea transforma societatea, inclusiv implementarea controversatei reforme a justiţiei, aşa uşor cum a făcut-o până acum deoarece a pierdut majoritatea în camera superioară a Parlamentului. Deşi au pierdut alegerile, partidele de opoziţie au arătat că rămân o forţă care poate să împiedice planurile conservatorilor. Sub dubla presiune, internă şi a UE, planul PiS de a transforma radical statul şi societatea, cu accente autoritare şi cu încălcarea normelor statului de drept, va fi implementat doar parţial. În schimb, buna administrare a acestuia va continua să contribuie la creşterea economică constantă, Polonia devenind unul din statele europene importante, de poziţia căruia trebuie să se ţină seama în problemele regionale şi europene.

PiS a câştigat alegerile cu un scor de 43,6%, cel mai ridicat scor obţinut de către un partid în Polonia post-comunistă. Participarea a fost de 61,47%. Rezultatul se datorează atât bunei administrări de care a dat dovadă PiS, fără acte de corupţie, dar şi politicii sociale pe care a promovat-o, amplificând-o în campania electorală până la nivelul unui populism social orientat spre ajutarea păturilor sociale defavorizate. Dacă pentru electoratul rural a fost de ajuns, pentru cel urban, mai ales cel educat, această strategie nu a dat rezultate, mai ales că PiS a dus, în campania electorală, o adevărată „bătălie catolică” împotriva drepturilor comunităţii LGBT, prezentată ca arma cu care liberalii care vor să distrugă societatea tradiţională. Principala alianţă de opoziţie, Coaliţia Civică/KO (liberal-democraţii pro-europeni), a obţinut 27.4%. Alegerile au marcat revenirea la un scor decent a grupării social-democrate, alianţa Stânga/SLD obţinând 12.6%. Coaliţia Poloneză/PSL, creştin-democraţii de centru, a obţinut 8.55%, iar Confederaţia/KWiN, extrema dreaptă, doar 6.8%.

Lege şi Ordine/PiS are majoritatea asigurată în Seim, obţinând 235 din cele 460 de locuri. Coaliţia Civică/KO a obţinut 134 de locuri, Stânga/SLD, 49 de locuri, Coaliţia Poloneză/PSL, 30 de locuri, iar Confederaţia/KWiN doar 11 locuri. În Senat, însă, PiS a pierdut majoritatea, având numai 48 de locuri din totalul de 100. Coaliţia Civică/KO a obţinut de 43 de locuri, Coaliţia Poloneză/PSL, 3 locuri, iar Stânga/SLD 2 locuri. În Senat au intrat şi 4 independenţi. 

Strategia PiS este să atragă senatorii de la Coaliţia Poloneză/PSL, probabil, şi unii dintre independenţi. Deja, au apărut informaţii privind propunerea unor funcţii pentru unii dintre aceştia, o metodă imorală, dar legală, de corupere politică. Momentul adevărului va fi alegerea preşedintelui Senatului (12.11), când PiS va trebui să demonstreze că a reuşit să formeze o majoritate sau să se recunoască învins. Indiferent de manevrele sale, PiS va obţine, greu, o majoritate în Senat, urmând să negocieze de la caz la caz, pentru proiectele sale legislative. Misiunea sa este uşurată, într-o oarecare măsură, de situaţia partidelor de opoziţie mari, în primul rând Coaliţia Civică/KO, unde sunt frământări în condiţiile în care rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor, dar şi de jocurile partidelor mici, precum PSL.

O Polonie care a depăşit, cu brio, tranziţia va continua pe drumul stabilit de un partid creştin-democrat situat mult la dreapta, sprijinit puternic de Biserica Catolică şi având tendinţe autoritare, accentuate de liderul incoruptibil, dar „puritan” Jarosław Kaczyński. Însă, tendinţa autoritară va fi atenuată, de acum înainte, de dificultatea cu care PiS îşi va putea promova proiectele legislative în Senat. Pentru PiS, riscul major este să nu devină victima propriilor succese, exagerând atât în plan intern, cât şi extern.  

Pentru noi, politica internă din Polonia are o importanţă relativ redusă, aproape toate forţele politice din acest stat căutând, în virtutea perceperii aceloraşi ameninţări externe, dar şi a experienţei istorice, relaţii de cooperare în plan securitar cu România. Singura problemă constă în decalajele mari dintre cele două ţări.

II. UNGARIA. Opoziţia a câştigat alegerile locale în oraşele mari.

Alegerile locale din Ungaria au fost câştigate numeric de FIDESZ, cu cel mai mare număr de primari şi locuri în consiliile locale şi regionale, dar au fost câştigate, simbolic şi politic, de către opoziţie, care a revenit, unită, din postura de „aproape inexistentă”, impunându-se în Budapesta şi în alte 10 mari oraşe. FIDESZ şi Victor Orban se confruntă cu prima înfrângere politică din ultimul deceniu, ceva de neconceput pentru un regim autoritar. Deşi Victor Orban a aflat că există opoziţie în Ungaria, înfrângerea în alegerile locale nu reprezintă decât distrugerea mitului „statului creştin democrat” şi a regelui său neîncoronat, nu şi încetarea monopolului asupra puterii al FIDESZ şi Victor Orban.  

Opoziţia maghiară a obţinut cea mai mare victorie electorală din ultimul deceniu, câştigând primăria Budapestei prin Gergely Karácsony, membru al partidului ecologist, „Dialog pentru Ungaria”. Karácsony a obţinut 50.6%, învingându-l pe reprezentantul FIDESZ, Istvan Tarlos. Un Karácsony entuziasmat a declarat: „acesta este primul pas spre schimbarea Ungariei. Vom readuce Budapesta înapoi în Europa. Am dat o lecţie de democraţie. Opoziţia unită, pe care electoratul o aşteaptă de mult timp, s-a format, iar rezultatele ne arată că aceasta este calea de urmat”. Partidele de opoziţie au reuşit să obţină şi majoritatea în consiliul Budapestei (17 consilieri, faţă de 14 ai FIDESZ şi 2 independenţi). Victoria din Budapesta are o semnificaţie deosebită, aici locuind o cincime din locuitorii Ungariei, iar ponderea economică a capitalei este de o treime din cea a întregii ţări. Opoziţia unită a câştigat primăriile în alte 10 oraşe mari, din cele 23 ale Ungariei. Practic, o treime din populaţia ţării va fi administrată, la nivel local, de către opoziţie. Existenţa, la nivel local, a unei administraţii independente de puterea centrală va lovi puternic în controlul asupra societăţii deţinut de FIDESZ.

FIDESZ a câştigat cei mai mulţi primari, circa 600, faţă de cele câteva zeci ale opoziţiei, chiar şi-a îmbunătăţit rezultatele obţinute în zona rurală. De asemenea, FIDESZ a obţinut majoritatea în toate consiliile regionale (ale celor 19 judeţe).  Viktor Orban a recunoscut că FIDESZ a fost salvat de electoratul rural, cel urban fiind mai liberal, deşi şi cel conservator s-a cam săturat de comportamentul prea puţin creştinesc al reprezentanţilor puterii, de la corupţie la scandaluri sexuale. Efect al mizei politice mari a acestor alegeri locale, dar şi a tensiunii create în societate de regimul Orban, campania electorală a fost una murdară, cu multe elemente compromiţătoare[i].

Deşi, pe termen scurt, rezultatele nu afectează direct puterea centrală, a apărut soluţia politică care ar putea să creeze mari probleme FIDESZ-ului la alegerile din 2022. Opoziţia a reuşit ca, unită, să spargă monopolul FIDESZ, cel puţin în multe din marile oraşe, făcând un prim pas spre contestarea controlului cvasitotal al FIDESZ asupra statului şi societăţii. Alegerile locale au demonstrat viabilitatea strategiei opoziţiei de a desemna un candidat unic pentru a face faţă FIDESZ. Totuşi, această strategie de cooperare va fi greu de reeditat, având în vedere eterogenitatea opoziţiei, întinsă de la stânga la extrema dreaptă.

Viktor Orban a primit un avertisment politic din partea electoratului şi va căuta să îl recâştige prin măsuri economice şi sociale, dar nu şi prin cedări în politica sa de capturare a statului. De aceea, este de aşteptat o intensificare a retoricii naţionaliste şi a celei împotriva migraţiei şi a „complicilor liberali” europeni şi interni. Iar, dacă aceasta nu va fi de ajuns, retorica se va amplifica şi împotriva României. 

III. MAREA BRITANIE. Acordul Brexit a fost aprobat de UE, nu şi de Parlament.

La summit-ul european, liderii UE a aprobat noul acord la care s-a ajuns cu Marea Britanie, Bruxelles-ul, dar şi guvernul Boris Johnson dând dovadă de flexibilitate la negocieri. Problema Brexit-ului nu a dispărut, Parlamentul britanic amânând votarea acordului şi cerând o nouă amânare. În timp ce frământările interne britanice cauzate de Brexit continuă, liderii europeni au început să se confrunte cu consecinţele acestuia, începând disputa privind reducerea bugetului european, afectat de plecarea unui contribuabil net precum Marea Britanie şi perspectiva reducerea fondurilor pentru agricultură şi cele de solidaritate. 

UE şi Marea Britanie au ajuns (17.10) la un nou acord privind Brexitul, în urma noilor propuneri venite din partea guvernului Boris Johnson, dar şi a compromisurilor făcute de către ambele părţi. Acordul prevede ca Irlanda de Nord să fie parte a sistemului vamal britanic, dar şi punct de intrare pentru piaţa unică europeană, procedurile europene urmând să fie aplicate asupra bunurilor care vor ajunge aici. În cadrul unui sistem complex care va implementa acest lucru, nu vor exista puncte de control vamal între cele două Irlande, procedurile vamale urmând să se facă în porturile de intrare a mărfurilor. Autorităţile vamale britanice vor fi cele care vor aplica în Irlanda de Nord procedurile vamale europene. Aceasta reprezintă o cedare a UE, anterior Bruxellesul considerând colectarea taxelor sale vamale de către o terţă parte ca fiind o afectare a suveranităţii sale. Pentru bunurile care vin din alte state decât cele membre UE se vor aplica regulile vamale britanice. Pentru bunurile destinate pieţei europene, autorităţile britanice vor colecta taxele vamale ale UE.  Parlamentul Irlandei de Nord va vota, la patru ani după implementarea Brexit-ului, asupra prelungirii cu încă patru ani a acestui mecanism de aliniere a provinciei la regulile europene. El va fi extins la opt ani dacă va exista o majoritate din partea fiecărei din cele două comunităţi, protestantă şi catolică. Dacă Parlamentul Irlandei de Nord nu votează, sistemul va continua de la sine. Rezumarea doar la o majoritate în Parlament, nu a fiecărei comunităţi, reprezintă o concesie din partea britanică, dar care a nemulţumit serios partidul unionist, DUP. Spre deosebire de „backstop”, noul mecanism nu va mai înceta prin negocierea unui nou acord de liber schimb între UE şi Marea Britanie, aceasta fiind o altă concesie din partea UE.

Liderii statelor europene, întruniţi în cadrul Consiliului European (17-19.10) au aprobat acordul, mulţumiţi că s-a ajuns la o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi, dispărând pericolul unui Blind Brexit păgubos pentru ambele părţi. De altfel, liderii europeni au altă problemă mai mare: cum se rezolvă gaura apărută în buget după plecarea britanicilor? Prin mărirea contribuţiei celor bogaţi sau prin reducerea fondurilor agricole şi a celor de solidaritate acordate noilor intraţi? Soluţia de mijloc propusă de Finlanda nu a mulţumit pe nimeni. Disputa este abia la început, dar va marca politica europeană pentru următoarea perioadă de timp. România va avea numai de pierdut. Bine, totuşi, că are şanse mari să nu mai figureze printre cei vizaţi de politica de penalizare propusă de Finlanda care prevede reducerea fondurilor europene pentru statele care încalcă normele statului de drept, vizate fiind Ungaria şi Polonia.

Problemele au apărut pentru noul acord privind Brexitul, aşa cum era de aşteptat, în Parlamentul Britanic. Acesta, întrunit într-o sâmbătă, pentru prima dată de la războiul din Faulkland, a votat (19.10) un amendament amânând votarea acordului până când guvernul nu va veni în faţa sa cu implementarea în legislaţia britanică a acestuia. În aceste condiţii, Boris Johnson era obligat să ceară o nouă amânare. Deşi Boris Johnson a replicat sfidător că va forţa Brexitul înainte de 31.10, nemaiavând nevoie de o prelungire[ii], el a fost obligat să trimită o scrisoare către UE în care a cerut o nouă amânare, dar această scrisoare nu a avut semnătura sa!  

În final, Boris Johnson a trimis ... trei scrisori către UE: prima, nesemnată, în care cerea amânarea termenului de ieşire până în luna ianuarie; o a doua, făcând precizarea că prima scrisoare, în care se cerea amânarea, era … din partea Parlamentului, nu a guvernului britanic; o a treia, în care primul ministru britanic cerea Bruxellesului să nu acorde o amânare pentru Brexit, precizând că nu este de acord cu prima scrisoare şi cu nici o amânare. În faţa unei asemenea situaţii de neimaginat (Boris Johnson transferă UE o problemă constituţională britanică: pe cine să asculte UE, pe Parlamentul sau pe guvernul acestui stat?), Donald Tusk a decis să aştepte să vadă dacă prim ministrul britanic obţine sau nu votul pentru acord în Parlamentul britanic.

Încurajat de votul strâns de la ultimul amendament, 322 la 306, Boris Johnson a declarat că va aduce, luni, în faţa Parlamentului, legislaţia care să implementeze acordul la care a ajuns cu UE. Există semne serioase de întrebare privind aprobarea acordului în Parlament, Boris Johnson pierzând sprijinul partidului nord-irlandez DUP, iar laburiştii pregătind votul pentru … un nou referendum. Va trece acordul, fie şi condiţionat de un nou referendum şi de o nouă amânare a Brexit-ului?

Nu este loc de concluzii, rămânând să urmărim ce va vota Parlamentul britanic în săptămâna care urmează. Rezultatul va veni ca o uşurare, dar ne va costa … la propriu.

IV. RUSIA. Exerciţiul strategic nuclear.

Exerciţiul anual al forţelor strategice nucleare a arătat nu numai că triada nucleară este capabilă să îşi îndeplinească misiunea, dar şi elemente noi, constând atât în lansarea de rachete Kalibr de pe submarinele nucleare, cât şi în lansarea de rachete SSC8 (rachete Kalibr, de pe platforme terestre mobile). Moscova a dat dovadă de transparenţă, oferind, în avans, unele date despre exerciţiu[iii]. Această abordare face parte din noua strategie politică a Rusiei de a juca rolul superputerii militare responsabile, încetând abordările agresive, cu scopul de a obţine o stopare a cursei înarmărilor şi de a capitaliza politic pe seama succeselor militare obţinute, atât în Europa (Ucraina), cât, mai ales, în Orientul Mijlociu, pe fondul retragerii haotice a SUA, cât şi a resemnării marilor europeni.

Rusia a anunţat (14.10) că exerciţiul Grom 2019 urma să se desfăşoare în perioada 15-17.10, având ca scop testarea stării de pregătire a triadei nucleare şi a structurii de comandă şi control a acesteia, prin lansări, de pe platforme navale, terestre şi aeriene, a unor rachete balistice şi de croazieră. S-a anunţat că urmau să participe 12.000 de militari, 213 sisteme de lansare ale Forţelor de Rachete Strategice, 105 avioane, dintre care 5 bombardiere strategice, 15 nave de suprafaţă şi 5 submarine nucleare, precum şi alte 310 sisteme speciale. S-a menţionat că vor fi folosite aerodromuri şi poligoane din toate regiunile militare şi poligoane navale din Marea Barenţ, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Caspică şi Marea Ohoţk. S-a precizat că urmau să fie lansate 16 rachete balistice şi de croazieră, tipul rachetelor balistice (2 SLBM Visota, 1 SLBM Sineva, 1 ICBM Yars) şi poligoanele spre care se vor îndrepta acestea (Chizha, Kura).

În mod semnificativ, s-a anunţat că exerciţiul este unul defensiv şi că „scenariul nu prevede măsuri de răspuns împotriva unui stat sau a unui grup de state”. Scenariul a prevăzut că situaţia militară escaladează de-a lungul perimetrului frontierelor Rusiei, în contextul potenţialului de conflict persistent, rezultând o ameninţare la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale.

Rusia a anunţat (17.10) că, în cadrul exerciţiului Grom 2019 submarinele nucleare ale Flotei Nordului şi Flotei din Pacific au lansat rachete balistice SLBM şi de croazieră SLCM din Marea Ohoţk şi Marea Barenţ spre poligoanele Kura şi Chizha. De asemenea, nave de suprafaţă din Flota Nordului şi Flota Mării Caspice au lansat rachete de croazieră Kalibr împotriva unor obiective terestre. O rachetă ICBM Yars a fost lansată de la Pleseţk spre poligonul Kura. Bombardierele strategice Tu-95MS au lansat rachete de croazieră ALCM spre poligonul Pemboi şi Kura. Toate rachetele şi-au atins ţintele. Exerciţiul s-a desfăşurat sub comanda lui Vladimir Putin.

Imaginile transmise au arătat doar lansarea unei rachete SLBM Sineva şi a uneia de croazieră SLCM Kalibr de către două submarine nucleare, a unei rachete balistice ICBM Yars, a unei rachete de croazieră Kalibr de pe o navă de suprafaţă din Flota Nordului şi a unei rachete de croazieră Kalibr de pe platformă terestră mobilă  (rachetă SSC8), precum şi decolarea unui bombardier strategic Tu 95 cu rachete Kh 102.  

Exerciţiul Grom 2019 a avut rutina unui exerciţiu anual nuclear strategic, dar şi câteva caracteristici deosebite. Conform rutinei, au fost lansate rachete balistice de pe submarinele nucleare şi de către Forţele Strategice, rachete SLBM Sineva şi ICBM Yars. De asemenea, aviaţia strategică, respectiv Tu 95 a lansat rachete de croazieră Kh 102.

Remarcabil pentru acest exerciţiu a fost lansarea de rachete de croazieră Kalibr de pe un submarin nuclear, de pe o navă de suprafaţă din Flota Nordului şi de pe o navă a Flota Caspicii, precum şi de pe o platformă terestră mobilă (SSC8). Dacă în primul caz nu avem decât dotarea cu rachete Kalibr moderne a submarinelor nucleare, în celelalte două cazuri avem o noutate: navele de suprafaţă şi platformele terestre (SSC8) lansatoare de Kalibr au fost integrate în sistemul nuclear strategic.

De remarcat, nu au fost lansate rachete SLBM Bulava, nici rachete ICBM Topol. Dacă în al doilea caz avem un răspuns, recent a fost lansată o rachetă ICBM Topol (după exerciţiul Centru 2019, probabil conform doctrinei de escaladare pentru a deescalada, dat fiind faptul că în cadrul acestui exerciţiu, cu un scenariu de apărare împotriva unui atac din sud-vest, au fost lansate rachete Iskander), în primul caz răspunsul poate fi unul banal (nu are rost risipirea unei moderne Bulava când sunt atâtea Sineva aproape de termenul de dezafectare) sau unul mai puţin banal (probabil, mai sunt probleme cu operaţionalizarea acestei rachete care a avut probleme încă de la început). Mai apare o întrebare: de vreme ce s-au lansat rachete Kalibr de pe nave de suprafaţă din Marea Nordului şi Marea Caspică (mări din „eşalonul doi”), iar, iniţial, au fost menţionate poligoane din Marea Baltică şi Marea Neagră, către ce ţinte au fost lansate aceste rachete? De vreme ce site-urile BMD din Polonia şi România sunt percepute ca o ameninţare la adresa rachetelor strategice ruseşti, acestea sunt potenţiale ţinte ale unui prim atac … cu rachete Kalibr. 

Politic, transparenţa, precum şi caracterul defensiv anunţat[iv] arată intenţia Kremlinului de a se prezenta ca o superputere militară responsabilă. Vremea acţiunilor agresive pare, cel puţin pentru moment, să fi trecut. O asemenea atitudine este necesară Kremlinului pentru a încerca stoparea cursei înarmărilor, respectiv ajungerea la un acord cu SUA, atât în privinţa prelungirii New START, cât şi a unei soluţii care să acopere, măcar parţial, defunctul INF.

La fel, în crizele curente, o asemenea atitudine ajută în atingerea obiectivelor: stăpân pe situaţie în Ucraina, Kremlinul nu trebuie decât să aştepte cedări din partea unui Kiev supus presiunii marilor europeni, pe fondul confuziei SUA în această problemă. Aceeaşi confuzie o ajută în Orientul Mijlociu, unde Rusia a devenit marele jucător. Oricum, dincolo de câştigurile evidente, acţiunile de acolo au rolul principal ca, într-o strategie periferică, Vestul să fie obligat să lase Rusia să facă ce vrea în sfera sa de influenţă.

Actuala atitudine a Rusiei are o parte bună, încetarea atitudinii agresive (este foarte puţin probabil să mai fie acţiuni militare agresive sau provocări, cel puţin, pentru perioada următoare), şi o parte rea, Rusia urmând să-şi atingă obiectivele folosind presiunea diplomatică în contextul în care Vestul este divizat, incoerent (mai ales, SUA) şi resemnat până la conciliatorism (mai ales, marii europeni).

Vizita lui Vladimir Putin în Arabia Saudită a arătat acceptarea poziţiei de mare jucător a Rusiei de către Riad, cu avantaje vizibile pentru Kremlin, rezultatele politice şi economice fiind sesizabile[v]. La fel, în Siria, Rusia decide fără să tragă un foc de armă. Totuşi, fantomele trecutului deranjează: Rusia a decis retragerea dintr-un protocol adiţional al Acordurilor de la Geneva, tocmai pe fondul acuzaţiilor, din ce în ce mai probate, că a comis crime de război împotriva civililor în Siria.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 21 – 27.10.2019.

TURCIA. Criza declanşată de invazia turcă împotriva kurzilor sirieni continuă. Vicepreşedintele Mike Pence a anunţat, după întâlnirea cu preşedintele turc, Recep Erdogan, o pauză de cinci zile în care kurzii sirieni ar trebui să se retragă din zona desemnată de Turcia ca zonă tampon la graniţa sa. De fapt, avem o capitulare, supervizată de SUA, a kurzilor, care trebuie să se retragă din zona revendicată de Turcia, în această perioadă de încetare a focului. Kurzii au în vedere, însă, doar retragerea din anumite zone, unde sunt încercuiţi deja (Ras al-Ain, Tal Abiad). De fapt, pe teren, luptele nu au încetat în totalitate.

După ajungerea la un acord între kurzii sirieni şi Damasc, forţele lui Bashar al Assad, având în avangardă militari ruşi, au intrat în Kobane şi au luat poziţii de-a lungul şoselei M4, astfel încât orice viitor avans al trupelor turce le va aduce în contact cu acestea. Recep Erdogan a acceptat prezenţa trupelor lui Bashar al Assad în zona pe care o revendică. Este o poziţie firească de vreme ce obiectivele sale strategice sunt atinse: 1) dispare posibilitatea apariţiei unui nou nucleu statal al kurzilor (aceştia au ajuns la un acord cu Damascul, trupele lui Bashar fiind dislocate în mai toate oraşele importante din zona kurdă); 2) kurzii sirieni sunt excluşi de la frontiera turcă, locul acestora fiind luat de trupele Damascului şi cele ruse; 3) apropierea politică dintre kurzii sirieni şi SUA a dispărut şi odată cu ea şi pericolul unui ajutor american pentru un nucleu statal kurd în Siria. Probabil, soluţia va fi găsită, aşa cum vrea şi Donald Trump, de către Rusia la viitoarea întâlnire dintre Recep Erdogan şi Vladimir Putin. SUA au părăsit scena, iar Rusia le-a luat locul.

Pauza anunţată de Mike Pence a mai temperat din reacţia negativă a Congresului, sancţiunile dure promise de acesta fiind amânate. Legislativul american vrea să salveze aparenţele, reducând decredibilizarea SUA, dar nefiind pregătit să degradeze major relaţiile cu Turcia, deşi acestea, de facto, au ajuns la un asemenea nivel[vi]. Reţinere a fost, de altfel, cuvântul de ordine, deşi nerostit public, atât pentru europeni, cât şi pentru NATO.

Probabil, după ce Rusia va impune soluţia, relaţiile turco-ruse vor atinge un nou nivel de cooperare, iar SUA şi europenii se vor mulţumi cu aparenţele unui aliat NATO, deşi realitatea arată cu totul altfel. Cu preţul antagonizării Vestului, Recep Erdogan va obţine atât ceea ce doreşte în Siria, cât şi în Turcia (să vedem ce urmează să facă în plan intern pentru a capitaliza pe acest puseu naţionalist declanşat de invazia în Siria). Probabil, Damascul îşi va mai rezolva o problemă, atacând zona controlată de jihadişti din Idlib, Ankara trebuind să se mulţumească numai cu partea controlată de trupele sale şi miliţiile fidele.

Aşa arată noua ordine multilaterală, după retragerea SUA: puterile regionale fac legea, cel mai puternic are dreptate, nu există drept internaţional, toţi fiind împotriva tuturor, interesele nefiind generate, nici pe departe, de valori. Este momentul de glorie al Rusiei în Orientul Mijlociu. Să sperăm că strategia sa periferică nu va da rezultate şi această „glorie” nu se va transfera şi în teatrul european, acolo unde sunt interesele vitale ale Moscovei, de recuperare a sferei sale de influenţă.

Pentru moment, să urmărim cum Ankara, Moscova, Damascul şi kurzii sirieni ajung la o înţelegere şi cum se va replia Vestul, după un asemenea eşec, atât în relaţiile sale cu Turcia lui Recep Erdogan, cât şi în faţa acestui pas spre dispariţia vechii ordini internaţionale, de această dată, în Siria.

SPANIA. Demonstraţiile din Catalonia declanşate după condamnarea liderilor separatişti au luat amploare, violenţele devenind rutină. Încurajaţi de aceste manifestări, lideri separatişti de la Barcelona cheamă la un nou referendum privind independenţa provinciei. Madridul cere încetarea demonstraţiilor şi delimitarea liderilor politici catalani de violenţe. Socialiştii vor trebui să găsească o soluţie pentru ieşirea din criză, chiar ei, cei care au tolerat separatismul catalan până când acesta a devenit o ameninţare la adresa Spaniei, o minoritate militantă căutând să impună soluţia separării, deşi nu are acceptul majorităţii.

REPUBLICA MOLDOVA. Alegerile locale sunt cruciale. Chişinăul este locul cel mai important, preluarea capitalei de către socialişti reprezentând lovitura de graţie aplicată pro-europenilor. La nivelul ţării, având o infrastructură politică redusă, ACUM are de înfruntat dificultăţi mari. Socialişti, în schimb, pot capitaliza pe victoria asupra lui Plahotniuc (după ce Dodon a colaborat perfect cu acesta). Nici PDM nu şi-a spus ultimul cuvânt, aceste alegeri fiind una dintre şansele pe care le au pentru a demonstra că pot deveni un partid viabil.

MACEDONIA de Nord. După eşecul în deschiderea negocierilor de aderare la UE, primul ministru Zaev a chemat la alegeri anticipate. Să vedem dacă aceste chiar vor fi convocate, ele neaducând decât instabilitate într-o ţară frustrată, după ce şi-a schimbat până şi numele pentru a avea o şansă la integrarea în NATO şi UE, dar a fost refuzată de Franţa să înceapă aderarea la UE.