MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (13.01– 20.01.2019)

I. RUSIA. Serghei Lavrov a prezentat problemele de politică externă ale Rusiei.

II. MAREA BRITANIE. Acordul privind Brexitul a fost respins de Parlament.

III. SERBIA. Vizita lui Vladimir Putin la Belgrad.

IV. GRECIA. Guvernul Tsipras a rezistat votului din Parlament.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 21.01-27.01.

I. RUSIA. Serghei Lavrov a prezentat problemele de politică externă ale Rusiei.

Cu ocazia conferinţei anuale a MAE rus, Serghei Lavrov a prezentat (16.01) principalele teme ale politicii externe ruse, concentrându-se pe relaţiile ruso-americane, în contextul în care ultimele încercări de salvare ale INF par să fi eşuat. Pe fondul unei atitudini foarte critice la adresa părţii americane, Serghei Lavrov a acuzat SUA că torpilează stabilitatea strategică, urmărind să distrugă actualele acorduri de control al armamentelor, afirmând că Rusia continuă eforturile de menţinere a tratului INF: „acţiunile unilaterale ale Washingtonului care au ca obiectiv distrugerea instrumentelor internaţionale legale importante care asigurau stabilitatea strategică, nu pot aduce optimism”. Această atitudine a SUA ar fi fost confirmată de eşecul convorbirilor de la Geneva (15.01), Serghei Lavrov reiterând poziţia Moscovei conform căreia rachetele 9M729 (SSC8) nu încalcă INF, Rusia fiind „gata să salveze acordul INF”. El a făcut un apel la naţiunile europene să influenţeze poziţia SUA deoarece ele sunt o parte importantă a problemei. În privinţa celuilalt acord de dezarmare nucleară, cel privind armamentul nuclear strategic, New START, care expiră în 2021, Lavrov a repetat poziţia rusă conform căreia ar fi dispusă să îl prelungească.

Relaţiile ruso-japoneze au fost o a doua temă prezentată, în condiţiile în care discuţiile recente la nivel înalt dintre cele două state, privind semnarea unui tratat de pace au eşuat, dar discuţiile urmează să fie continuate (vizita premierului Shinzo Abe, 22.01). Lavrov a declarat că Japonia trebuie să recunoască „rezultatele celui de-al doilea război mondial”, Tokyo urmând să recunoască suveranitatea rusă asupra insulelor Kurile de Sud pentru ca mai apoi să se semneze acordul de pace şi să fie retrocedate două insule (cele cuprinse în declaraţia comună, nu toate, aşa cum cere Japonia).

Lavrov a apreciat că pericolul apariţiei unor conflicte la nivel mondial a crescut în anul trecut, în primul rând datorită „refuzului încăpăţânat al Vestului, în frunte cu SUA, de a accepta realităţile unei lumi multipolare şi datorită ambiţiei acestora de a îşi impune voinţa”. Astfel, el a pus sub semnul întrebării legitimitatea schimbării numelui Macedoniei (care va permite deschiderea drumului de integrare a acesteia în NATO şi UE). Lavrov a declarat că există o „manie a Vestului de a împinge toate statele din Balcani în NATO cât mai repede posibil”, opunându-se prespectivei ca Bosnia-Herzegovina să fie integrată în NATO.

În privinţa Siriei, Lavrov a prezentat poziţia deja cunoscută, conform căreia teritoriul aflat, în prezent, sub control american (de fapt, al kurzilor sirieni sprijiniţi de SUA) trebuie să treacă, după retragerea trupelor americane, sub controlul lui Bashar al-Assad, indicând astfel că Moscova se opune „zonei de securitate” pe care Turcia a propus-o (fiind acceptată de SUA, dar nu şi de kurzi). Lavrov s-a declarat alarmat de „opţiunea militară” a SUA pentru Venezuela, acesta fiind un caz particular al politicii americane de subminare a guvernelor care nu îi convin.

Interesant, Lavrov a respins zvonurile privind faptul că Donald Trump ar fi lucrat în favoarea intereselor Kremlinului, afirmând că „acuzaţiile conform cărora preşedintele Trump ar fi agent rus reflectă o degradare a standardelor jurnalistice americane”, dar a respins ideea publicării notelor întâlnirii Putin-Trump de către Kremlin, afirmând că ar fi nediplomatic şi ar însemna o implicare ilegală în dreptul constituţional al preşedintelui american de a conduce o politică externă. De asemenea, Lavrov a afirmat că Rusia nu se bucură de Brexit, respingând acuzaţiile că este interesată de lipsa de unitate a Vestului, mai mult, că doreşte ca UE să fie puternică şi unită.

Despre relaţiile cu Belarus, Lavrov a respins acuzaţiile că Moscova urmăreşte să obţină controlul asupra acestui stat prin creşterea presiunilor economice şi integrarea acestuia folosind „uniunea statală”: „le-am transmis belaruşilor ofertele noastre pragmatice şi nu trebuie să se vadă aici o conspiraţie politică sau geopolitică”.

Serghei Lavrov nu a făcut decât să reitereze vechile poziţii ruse, fără să prezinte nici o schimbare în politica externă a Moscovei. Trebuie însă remarcată această recapitulare a politicii externe ruse deoarece Serghei Lavrov este cel care a încercat să dea coerenţă şi justificare unei politici externe decise de Valdimir Putin, de multe ori, prin decizii tactice, fără o bază principială (Lavrov este cel care, deşi se spune că s-a opus anexării Crimeii, a căutat să o justifice, încercând să găsească o „bază legală” a acesteia).

Să recapitulăm poziţiile ruse, cum „se văd de la noi”:

În privinţa INF, Rusia a bluffat şi este pe cale să piardă, ieşirea din INF a SUA fiind un mare eşec al politicii sale de securitate. Dacă va juca la fel şi în privinţa armamentului nuclear strategic, s-ar putea să păţească la fel, chiar dacă ar avea la Casa Albă un prieten, în condiţiile în care acesta este legat de mâini şi de picioare chiar de ancheta privind posibila cooperare cu Rusia. Trebuie avut în vedere că SUA au lansat în această săptămână noua strategie de apărare antirachetă care îşi propune dezvoltarea sistemelor antirachetă bazate în spaţiu, pentru a putea anihila toate „superarmele” anunţate de Vladimir Putin.

Furia lui Serghei Lavrov este cauzată de eşecul convorbirilor INF de la Geneva (15.01) în urma cărora reprezentanţii americani au anunţat că, după refuzul rus de a da explicaţii legate de racheta SSC8 (care încalcă INF), SUA urmează să înceapă procesul de retragere din acord (ultimatumul expiră pe 02.02). Reprezentantul rus la convorbirile de la Geneva, Serghei Riabkov, este cel care ne dezvăluie, indirect, cauzele eşecului. El a declarat că Moscova s-a oferit să ia măsuri pentru a răspunde preocupărilor SUA legate de SSC8, cerând în schimb măsuri legate de drone şi de rachetele ce pot fi lansate de pe sistemele de lansare universale MK 41 (cele din care se pot lansa şi interceptorii sistemului Aegis Ashore de la Deveselu, dar şi rachetele de croazieră Tomahawk). De fapt, Rusia a forţat un dialog în care oferea informaţii despre, respectiv renunţarea la SSC8 (pe care a dislocat-o deja, încălcând INF) în schimbul punerii în discuţie a sistemului Aegis Ashore (care nu încalcă INF). SUA au refuzat să cadă în această capcană. Rusiei îi mai rămâne să joace pe cartea îngrijorării europenilor, pe teritoriul cărora se va disloca „răspunsul american” (rachetele cu rază intermediară de acţiune sau un alt tip de rachete care să contacareze/contrabalanseze rachetele SSC8). Dar şi această variantă are şanse mici de succes, răspunsul venind chiar din partea responsabilei, dar nu şi naivei Germanii. Ministrul de externe german, Heiko Maas, a declarat, în timpul vizitei sale la Moscova, că Rusia poate salva INF dacă renunţă la rachetele SSC8. Probabil, Germania încearcă salvarea INF, dar este greu de presupus că Rusia va renunţa la poziţia sa (SSC8 nu încalcă INF), deşi o salvare a INF ar fi benefică pentru toţi, mai ales pentru europeni.

În aceste condiţii, intrarea în Marea Neagră a distrugătorului american Donald Cook (19.01) având sistemul Aegis BMD (apărare antirachetă) şi anunţul MAp rus că „va urmări mişcările acestei nave” anunţă noi tensiuni. Totuşi, informaţiile că Rusia ar permite accesul liber prin strâmtoarea Kerci al navelor ce tranzitează spre porturile ucrainene dau o rază de speranţă (foarte probabil, mediatorul a fost Germania, de vreme ce Rusia a invitat observatori germani la Kerci). Pe de altă parte, alte informaţii privind dislocarea de către Rusia de rachete Iskander M în proximitatea frontierelor ucrainene nu sunt în măsură să liniştească.

În privinţa preşedintelui SUA, necesitatea ca Moscova să îi ia apărarea lui Donald Trump apare mai mult ca un argument în favoarea acuzaţiilor ce i se aduc acestuia, adăugându-se declaraţiei lui că nu a lucrat pentru Rusia. Simplu fapt că preşedintele SUA face o asemenea declaraţie, iar Kremlinul îi ia apărarea arată în ce situaţie incredibilă am ajuns. Cât despre presa americană şi cea mondială, chiar a ajuns peste noapte, în ansamblul ei, la o coborâre a standardului?

În rest, avem aceleaşi poziţii cunoscute: impas cu Japonia, opoziţie faţă de politica promovată de Vest de stabilizare a Balcanilor prin integrarea acestor state în UE şi NATO, presarea Belarusului (probabil, viitoarea criză), „gestionarea Siriei” şi acuzarea Vestului.

În privinţa poziţiei ruse faţă de UE, ne rezervăm dreptul să nu îl credem pe Serghei Lavrov, neuitând că tocmai opoziţia Rusiei faţă acordul Ucrainei cu UE a declanşat criza ucraineană. Să mai menţionăm că orice declaraţie anti UE a unor politicieni europeni este lăudată de propaganda rusă.

În final, avem prea multă tensiune şi prea multe poziţii divergente în relaţiile cu Vestul, fapt ce va conduce către o situaţie instabilă la nivel strategic, primul pas fiind renunţarea la INF.

II. MAREA BRITANIE: Acordul privind Brexitul a fost respins de Parlament.

Aşa cum era de aşteptat, acordul încheiat de UE cu guvernul condus de Teresa May a fost respins de parlamentul britanic. Ceea ce a surprins nu a fost respingerea în sine, ci votul zdrobitor cu care acordul a fost respins (432 la 202).

Liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a considerat că este momentul să înainteze o moţiune împotriva guvernului conservator. Astfel, acordul Brexit s-a transformat într-o problemă privind guvernarea, şansele lui Jeremy Corbyn fiind reduse de vreme ce conservatorii nu vor să piardă puterea, chiar dacă sunt profund dezamăgiţi de modul în care Teresa May a negociat Brexitul. În plus, Jeremy Corbyn vrea doar să provoace alegeri, în speranţa venirii la putere, neavând soluţii pentru problema stringentă, acordul Brexit (el însuşi este văzut ca un radical de stânga, fără să-şi exprime clar poziţia faţă de Brexit, deşi majoritatea parlamentarilor laburişti au o poziţie anti-Brexit, asta dacă mai avem curajul să credem că există o poziţie unitară a unui partid britanic faţă de Brexit).

Un aparent pericol nou apărut este ca parlamentarii să deturneze procesul de gestionare a Brexitului de la guvern către Parlament, posibilitate favorizată de faptul că Marea Britanie nu are o constituţie scrisă, în sensul modern al cuvântului, cutuma fiind cea care stabileşte raporturile dintre cele două instituţii. Aşa se explică reacţia unui membru al cabinetului, Liam Fox, care a acuzat (20.01) că parlamentarii care sunt pentru rămânerea în UE ar complota „pentru a fura procesul de gestionare a Brexitului” (cu scopul de a organiza un al doilea referendum, cu rezultate previzibile). Evident, există fel de fel de manevre în Parlament care au ca scop evitarea unui Blind Brexit, mai ales că Teresa May pare să nu găsească o soluţie care să poată fi votată.

Alternativa pe care o caută guvernul este un compromis cu UE privind procedura backstop convenită în acordul Brexit negociat de Teresa May. O altă soluţie, căutată mai ales de Parlament, pare să fie amânarea datei de părăsire a UE (29.03). Luni, Teresa May va prezenta în Parlament modul în care intenţionează să procedeze, în continuare, cu acordul privind Brexitul. Va fi prezentată, de asemenea, moţiunea care urmează să fie votată pe 29.01. Probabil, parlamentarii vor introduce amendamente care vor exclude complet opţiunea Blind Brexit. Este o luptă privind instituţia care va elabora Planul B privind Brexitul, după ce Planul A al Teresey May nu pare să aibă şanse de reuşită, fie şi modificat. În acest cadru, şansele de organizare a unui al doilea referendum încep să crească.

Liderii europeni au avut o reacţie de deschidere, dar cu menţiunea că britanicii ar trebui să se hotărască ce vor. Deşi europenii arată flexibilitate, gândul le este la un al doilea referendum, care ar păstra Marea Britanie în UE (mai ales că acum majoritatea britanicilor sunt în favoarea rămânerii, dificultăţile, dar şi lipsa „marilor beneficii” legate de ieşirea din UE făcând ca primul referendum să arate ca o păcăleală). Bruxelles-ul are o altă grijă legată de Brexit: plecarea unui contributor esenţial la bugetul european (atenţie la rezoluţia privind condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept – chiar nu mai sunt bani de dat celor care nu respectă valorile europene). Speranţele europene legate de un nou referendum cresc, fapt ce face ca flexibilitatea UE faţă de acordul Brexit încheiat cu Teresa May să nu fie chiar atât de mare pe cât o declară.

Ca o concluzie, nu mai este loc de predicţii în această problemă, ci mai degrabă de speranţe, a noastră fiind aceea că britanicii vor descoperi că ceea ce vor este să rămână în UE.

III. SERBIA. Vizita lui Vladimir Putin la Belgrad.

Deşi scurtă, vizita lui Vladimir Putin la Belgrad (17.01) a fost una de succes, mai ales pentru că atât puterea politică, cât şi populaţia şi-au arătat ataşamentul, respectiv recunoştinţa faţă de sprijinul real (politic, militar) sau cel perceput (economic, doar o zecime din cel european) oferit de Rusia. Ne place sau nu, Serbia consideră că europenii nu au ajutat-o în problemele esenţiale pentru ea, în primul rând Kosovo, dar şi economic.

Vladimir Putin a acuzat Kosovo de luarea unor măsuri provocatoare la adresa Serbiei (referire la taxele vamale introduse) şi de înfiinţarea „ilegală” („o violare directă a rezoluţiei ONU”) a unei armate naţionale, afirmând că acestea nu numai că au creat tensiuni în relaţiile cu Serbia, dar ar putea destabiliza întreaga regiune. De asemenea, Vladimir Putin a spus că medierea UE între Serbia şi Kosovo nu a dat rezultatele dorite. Interesant, el a adăugat că nu este sigur dacă relaţiile dintre Belgrad şi Pristina se vor îmbunătăţi în viitorul apropiat. Declaraţiile sale au fost în continuarea afirmaţiilor făcute înainte de vizită: „SUA şi alte state occidentale au promovat în regiune o politică având ca scop consolidarea dominării de către ele a regiunii, acesta fiind un factor major de destabilizare”.

În domeniul economic, V.Putin a declarat că un acord privind o zonă de liber schimb între Serbia şi Uniunea Economică Euroasiatică va fi semnat în cursul acestui an. În domeniul energetic, a reamintit de investiţia rusă de 1,4 miliarde de dolari făcută în infrastructura sârbă, pentru a asigura tranzitarea gazului din conducta TurkStream, fapt care confirmă o extindere a acestui gazoduct prin Serbia.

Şi aspectele religioase au fost importante, V.Putin vizitând catedrala Sfântul Sava, unde a fost primit de patriarhul sârb, Irinej.

Care este semnificaţia acestei vizite? În primul rând, puterea politică şi societatea sârbă (57% din populaţie) consideră Rusia un prieten, nu atât pentru sprijinul economic, cât pentru ajutorul acordat în problemele politice (Kosovo). Având în vedere atât declaraţiile lui V.Putin, cât şi tensiunile dintre Rusia şi Vest, dispar speranţele unui acord sprijinit de Rusia şi SUA între Serbia şi Kosovo, cu acordul celor două. În plus, nici medierea europeană nu are şanse de succes, la problemele ce ţin de incapacitatea acesteia de a găsi un acord între Serbia şi Kosovo adăugându-se opoziţia Rusiei. De asemenea, Biserica Ortodoxă Sârbă se pronunţă pentru prietenia cu Rusia şi cu biserica acesteia, fapt important în tensiunile interne recente din lumea ortodoxă. Dar să nu acordăm prea mare importanţă părţii vizibile a vizitei.

Serbia continuă o politică dublă, una de perspectivă (integrarea europeană) şi una de adaptare la realităţile imediate, mai ales dacă sunt avantajoase (relaţiile cu Rusia). Astfel, este puţin probabil ca Serbia să semneze un acord economic care să o lege de Uniunea Economică Euroasiatică, deoarece UE nu ar accepta acest lucru.

La fel de important este ceea ce nu ştim: ce s-a discutat în plan militar şi securitar, mai ales acorduri care ar afecta direct statele NATO şi UE din vecinătate. Foarte probabil, însă, chiar şi o Serbie supărată pe Vest pentru Kosovo ştie unde se află sursa de stabilitate politică şi prosperitate economică.

IV. GRECIA. Guvernul Tsipras a rezistat votului din Parlament.

Guvernul condus de Alexis Tsipras a obţinut votul de încredere al Parlamentului (16.01), dar cu scor strâns (151 din 300). Astfel, nu numai  continuitatea guvernării şi stabilitatea politică sunt asigurate, dar şi acordul încheiat cu Macedonia privind viitorul nume al acestei ţări are şanse să obţină votul Parlamentului. Manevra lui Panos Kammenos a eşuat, mai mulţi parlamentari din partidul său votând alături de partidul majoritar, Siriza, pentru menţinerea guvenului Tsipras.

Votul a fost cu atât mai important cu cât guvernul Tsipras se bucură de încrederea europenilor, în primul rând a Germaniei, element esenţial pentru continuarea politicii financiar-economice care a salvat ţara.

Demagogia liderului opoziţiei, Kyriakos Mitsotakis, liderul partidului Noua Democraţie (acordul cu Macedonia ar fi unul care afectează interesele naţiunii) nu îşi are nicio justificare, având în vedere istoria recentă. După ce elitele tradiţionale au dus Grecia pe marginea prăpatiei, aruncând-o în faliment, prin corupţie, administrare ineficientă şi iresponsabilitate politică dusă la rang de rutină, a trebuit să vină un partid radical de stânga, fără rădăcini în „plutocraţie”, pentru a salva ţara, renunţând destul de repede la politica tradiţională de şantajare a creditorilor şi asumându-şi măsuri economice dure. Acum, când Grecia a revenit ca o ţară credibilă, chiar dacă populaţia plăteşte în continuare un preţ mare, puterea politică este din nou atrăgătoare pentru o elită tradiţională care nu a dat prea multe semne că şi-ar fi schimbat modul de gândire.

Grecia rămâne o lecţie de învăţat pentru statele din Balcani, prin faptul că, într-o regiune conservatoare, este singura ţară în care a avut loc, cu adevărat, o revoluţie, una în care establishmentul politic format după 1945 (atât cel de dreapta, care a ajuns până la „dictatura coloneilor”, dar şi cel de stânga, socialiştii lui Papandreu) a fost îndepărtat. Asta după ce ţara a ajuns pe marginea prăpastiei.

Perspectivele votării acordului cu Macedonia au crescut şi odată cu ele şi speranţele ca acestui stat să i se deschidă perspectiva integrării în NATO şi UE, soluţia găsită de Vest pentru a stabiliza Balcanii.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 21.01-27.01.

Marea Neagră. Modul în care Rusia va aborda prezenţa distrugătorului American, USS Donald Cook, nu numai că ar putea duce la amplificarea tensiunilor, dar ar putea fixa modelul de comportament pentru viitorul apropiat.

Marea Britanie rămâne capul de afiş, deciziile care vor fi luate urmând să influenţeze viitorul tuturor europenilor. Vor urma tatonări, lupte politice interne serioase, dar şi negocieri cu Bruxelles-ul.

Franţa. Marele dialog a început, după ce preşedintele Emmanuel Macron a adresat mesajul său naţiunii. Va începe să se vadă dacă acesta a găsit calea de a îi convinge pe francezi de justeţea măsurilor de reformă pe care le propune. În definitiv, votul care urmează va afecta viitorul UE, în ansamblu.

INF. Tatonările legate de păstrarea acestui acord vor continua, în cazul unui eşec urmând să vorbim doar despre măsurile pe care SUA le vor lua pentru a răspunde Rusiei.

Siria. Atât problema Idlib cât şi cea a zonei de securitate vor fi obiectul negocierilor ruso-turce, fiind interesant de văzut ce loc va mai ocupa SUA în ecuaţie, în condiţiile în care a început retragerea trupelor.

SUA. Criza politică continuă, nefiind găsit un acord între preşedintele Trump, decis să obţină fonduri pentru zidul său, şi democraţii care nu sunt dispuşi la un compromis care i-ar conferi preşedintelui satisfacţia că îşi onorează promisiunile electorale, dar ar arăta că democraţii, deşi au majoritatea, nu se pot opune eficient politicilor acestuia.