Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre
MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (12-18.11.2018)
Monitorul Apărării şi Securităţii
I. UNIUNEA EUROPEANĂ. Rezoluţie privind ROMÂNIA în Parlamentul European. FRANŢA şi GERMANIA încearcă să redemareze proiectul european: discursul preşedintelui francez la comemorările de la Paris ale Armistiţiului din 1918 şi cel al cancelarului german la Strasbourg. MAREA BRITANIE are un acord Brexit, dar nu şi acordul Parlamentului său pentru el.
II. RUSIA. Vladimir Putin clarifică poziţia Rusiei în conflictul din Ucraina.
III. R. MOLDOVA. Rezoluţia din Parlamentul European lămureşte situaţia: R. MOLDOVA este un stat capturat.
IV. UNGARIA. Fostul prim-ministru macedonean, Nikola Gruevski, a cerut azil politic în Ungaria.
V. ISRAEL. După ce a pierdut majoritatea parlamentară, va declanşa Benjamin Netaniahu alegeri anticipate?
VI. Evoluţii de urmărit în această săptămână.
I. UNIUNEA EUROPEANĂ.
Rezoluţie privind ROMÂNIA în Parlamentul European (PE). Rezoluţia privind statul de drept din România a fost votată (13.11) în plenul PE cu 489 de voturi pentru, 112 împotrivă şi 73 abţineri. În rezoluţie, se exprimă îngrijorarea faţă de reforma justiţiei şi a legislaţiei penale, cerându-se autorităţilor române să renunţe la măsurile care dezincriminează corupţia şi să aplice Strategia Naţională Anticorupţie[1].
Raportul MCV pentru România şi Bulgaria (13.11) este unul foarte negativ pentru România (dar pozitiv pentru Bulgaria[2]), întorcându-ne, judecând după numărul de probleme redeschise, cu un deceniu în urmă. Frans Timmermans, prim vicepreşedinte al Comisiei Europene, a apreciat că „ar fi o tragedie ca România să meargă în direcţia opusă (celei pe care a mers până acum doi ani)”.
Ambele reacţii europene, deşi erau de aşteptat, reprezintă o lovitură serioasă atât pentru forţele politice care guvernează România, cât şi pentru statul român. România, una dintre cele mai „rămase în urmă” state europene (nu din cauze obiective, având resurse), intră acum în clubul celor care au probleme cu statul de drept alături de Ungaria şi Polonia, deşi acolo problemele sunt de ideologie, la noi fiind „doar” de natură penală.
Un pilon al triadei care ne asigură securitatea şi viitorul se clatină, deşi forţele politice din România nu au alternativă la continuarea drumului în UE, NATO şi în parteneriat strategic cu SUA: intern, naţiunea română vrea continuarea pe acest drum, iar extern, ameninţările sunt mari şi nu există modele politice alternative viabile de urmat. Restul este doar gălăgie şi timp pierdut de către naţiunea română pe drumul spre revenirea din coşmarul impunerii de către sovietici a unui model politic străin şi a pseudovalorilor acestuia.
FRANŢA şi GERMANIA încearcă să redemareze proiectul european: discursul preşedintelui francez la comemorările de la Paris ale Armistiţiului din 1918 şi cel al cancelarului german la Strasbourg.
Într-o serie de discursuri cu rezonanţă istorică (cel comemorând Armistiţiul al lui Emmanuel Macron şi ultimul al Angelei Merkel în faţa Parlamentului European) cei doi lideri europeni s-au sprijinit reciproc în privinţa relansării proiectului european pe baza reafirmării valorilor europene. Deşi a avut unele stridenţe, care au dat ocazia unei rupturi la nivel personal cu preşedintele american, Donald Trump[3], discursul lui E.Macron a chemat la unitate europeană, exprimându-se împotriva naţionalismului şi pentru valorile care au clădit UE. La fel a fost şi discursul A.Merkel, care şi-a exprimat şi sprijinul pentru o „armată europeană”.
Ambele discursuri au un punct slab, cel al poziţiilor fragile politic ale celor doi: E.Macron este în scădere de popularitate, în condiţiile în care reformele economice şi politice nu dau rezultate şi extrema dreaptă progresează în sondaje, iar A.Merkel este un cancelar care pleacă, discursul său fiind „cântecul lebedei”, plin de substanţă principială, dar fără planuri concrete.
Totuşi, era strict necesară reafirmarea de către cei doi a valorilor fundamentale liberale, ca opoziţie la naţionalism (deşi nu cu naţionalismul tradiţional avem de-a face, ci cu „improvizaţiile ideologice” ale noilor veniţi pe scena politică, de la foştii comunişti cu elitele generate de ei sau cele generate împotriva lor, la populişti şi extrema dreaptă) în vederea câştigării următoarelor alegeri parlamentare europene, cruciale pentru viitorul UE. În vederea câştigării acestora, puterile liberale franceze şi germane trebuie să găsească răspunsuri la marile provocări, începând cu cele importante (nu cu deziderate periculoase, ca suveranitatea faţă de SUA): migraţia şi reacţia internă la ea, consolidarea financiară a zonei euro şi cea politică a UE.
Cei doi sunt determinaţi să o facă: prezentarea unei schiţe de buget comun franco-german la viitoarea întrunire europeană a miniştrilor de finanţe este un prim semnal. Consolidând zona euro, franco-germanii nu numai că definesc nucleul în jurul căruia vine cine vrea (şi când poate!), dar şi readuc ordinea în interiorul lui: Italia (căreia A.Merkel i-a cerut să se conformeze regulilor privind deficitul bugetar), Grecia, chiar şi Spania, trebuie să se uite la cifre (buget, deficit, datorii), nu la improvizaţii ideologice salvatoare. Izolând în „zona euro” derivele populiste şi de extremă dreaptă ce propun soluţii economice şi politice periculoase, pericolele est-europene naţionaliste (mai ales Ungaria) rămân fără capacitatea de a crea o axă antieuropeană. Cât despre „armata europeană”, temperarea germană a ambiţiei franceze duce la rezultatul optim: o „armată europeană” în cadrul NATO.
Pentru România, viitoarele măsuri franco-germane reprezintă temuta „Europă cu mai multe viteze”, deşi nu este de înţeles această teamă de vreme ce suntem, conform rezoluţiei PE, „în marşarier”.
MAREA BRITANIE are un acord Brexit, dar nu şi acordul Parlamentului său pentru el. Marea Britanie şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord cadru privind Brexit (13.11). Acordul la care s-a ajuns conţine prevederile cunoscute, pe perioada în care se va prelungi procesul de părăsire a UE menţinându-se uniunea vamală şi protejându-se reciproc drepturile cetăţenilor europeni, respectiv britanici. De asemenea, se va menţine deschisă frontiera din Irlanda, fără a se institui un control vamal intern cu insula britanică. În esenţă, nu se divorţează abrupt urmând apoi un partaj dificil, ci se rămâne în aceeaşi casă (Marea Britanie contribuind la bugetul european şi respectând reglementările europene), procesul Brexit fiind unul gradual. Problema este că cei care se opun au dreptate, acest proces nu este un Brexit, dar şi Theresa May are dreptatea ei: în afara acestui plan nu există decât un Brexit fără acord (Blind Brexit) sau…nici un Brexit (deşi Theresa May se opune unui al doilea referendum[4]).
Deşi procesul de pierdere a miniştrilor a continuat, Theresa May a reuşit să obţină acordul cabinetului său pentru acord (14.11) şi sprijinul unor miniştri importanţi. Urmează testul trecerii prin Parlament a acordului, din păcate, fiind mai probabilă o respingere decât o acceptare a acestuia. Numai pericolul unui Brexit fără acord, dar şi cel al căderii guvernului, menţine speranţa unei majorităţi conservatoare care să o sprijine pe Theresa May.
Totuşi, pericolul „debarcării” Theresei May de către propriul partid rămâne cât se poate de real, un grup de parlamentari conservatori căutând să demareze o procedură internă de demitere, deşi nu au, încă, numărul necesar pentru a declanşa-o. De aceea, liderii europeni au însoţit declaraţiile optimiste privind ajungerea la un acord…de pregătirea pentru un Blind Brexit. Mai ales că şi presiunile asupra Theresei May în vederea renegocierii acordului cresc.
Partea bună este că despărţirea Marii Britanii de UE se face fără o criză politică între cele două, partea negativă fiind aceea că ….totul s-ar putea nărui într-un Blind Brexit. Pe de altă parte, europenii, dar şi, probabil, o majoritate a britanicilor, mai speră că…nu va fi niciun Brexit, sau că mai sunt multe etape, dacă se va ajunge vreodată acolo.
II. RUSIA. V.Putin clarifică poziţia Rusiei în conflictul din Ucraina.
V.Putin a declarat (16.11) că Rusia nu va mai participa la reuniunile în format normand privind implementarea Acordurilor de la Minsk până în momentul desfăşurării alegerilor din Ucraina, acestea fiind fără sens deoarece „autorităţile ucrainene actuale nu au arătat niciun fel de dorinţă de conformare cu Acordurile de la Minsk. Ei nu au făcut nimic pentru a implementa aceste acorduri şi nu s-a întâmplat nimic. Chiar şi legea privind statutul special al Donbasului, care a fost adoptată de Radă, nu a intrat în vigoare. Aceasta este un element cheie al acordurilor. Toată lumea aşteaptă de la Rusia să îndeplinească Acordurile de la Minsk, dar nu vrea să vadă că autorităţile ucrainene nu fac nimic (pentru a implementa acordurile)”. V.Putin a adăugat că se aşteaptă ca viitorul câştigător al alegerilor să fie capabil să negocieze, dar Rusia va respecta alegerea poporului ucrainean şi va lucra cu oricine (va ieşi câştigător)”.
V.Putin are dreptate, Kievul nu a implementat nimic la capitolul politic, în sensul cedărilor pe care le aştepta Moscova, dar liderii ucraineni ar fi trebuit să fie nebuni sau trădători să o facă, de vreme ce Rusia a păstrat deschis conflictul armat, nerespectând partea militară a Acordurilor de la Minsk, şi a consolidat regiunile separatiste, inclusiv prin organizarea de alegeri ilegale.
Decizia Moscovei de neparticipare este logică, de vreme ce ar avea numai de pierdut prin prezenţa la reuniunile în format normand unde ar trebui să răspundă occidentalilor de ce nu dă curs promisiunilor de introducere a unor forţe de menţinere a păcii cu mandat ONU în Donbas. Răspunsul e simplu, deşi nu se poate comunica pe cale diplomatică: aceasta ar duce la încetarea de facto a conflictului, ori ameninţarea cu reizbucnirea conflictului este argumentul forte al Rusiei în faţa Kievului.
Prin această declaraţie, V.Putin a clarificat politica Rusiei pentru perioada următoare: se va concentra pe influenţarea alegerilor ucrainene, deşi forţele pro-ruse nu au şansa de a modifica raportul de forţe actual. Celelalte elemente ale strategiei pe termen scurt au fost transmise de purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, respectiv de către liderul separatist, Denis Pushilin. D.Peskov a anunţat (16.11) că Rusia va lua măsuri pentru protejarea navelor sale din Marea Azov, acţiunile sale urmând să fie în conformitate cu legile internaţionale. Este de urmărit în ce măsură Rusia doar îşi va proteja navele şi nu va limita traficul naval ucrainean prin strâmtoarea Kerci, afectând economic estul Ucrainei, în primul rând, portul Mariupol. D.Pushilin a transmis că ambiţia celor două republici este apropierea de Rusia, urmând să fie integrate de acest stat (“mâine vom fi într-o singură ţară şi problema se va rezolva de la sine”), adăugând că cele două republici vor începe şi un proces de apropiere reciprocă, urmând să fie eliminate controlul vamal la frontiera dintre cele două teritorii.
Situaţia începe să semene cu cea din Transnistria: o entitate separatistă consolidată care doreşte integrarea în Rusia este folosită de Moscova pentru a destabiliza şi, dacă poate, de a controla, puterea centrală. Totuşi, acesta rămâne planul de rezervă, deoarece Kremlinul nu poate renunţa uşor la un conflict pentru care plăteşte deja prin sancţiuni, dar în care nu a câştigat prea multe (decât două teritorii care, deşi au o bază industrială importantă, nu prea aduc avantaje mari), iar mirajul Novorusiei nu dispare aşa uşor din planurile Moscovei.
Să sperăm, deşi de crezut e cam greu, că V.Putin chiar vrea să oprească escaladarea situaţiei[5]. Vom vedea cum vor decurge discuţiile sale cu preşedintele D.Trump, după ce a tot declarat că “este gata să poarte negocieri privind INF”.
III. R.MOLDOVA. Rezoluţia din Parlamentul European lămureşte situaţia: RM este un stat capturat.
Parlamentul European a adoptat (14.11) o rezoluţie despre R.Moldova deosebit de critică. Aceasta a fost adoptată cu o largă majoritate, 396 de voturi pentru, 76 împotrivă şi 186 abţineri. În raportul care se află la baza rezoluţiei, R.Moldova este caracterizată ca fiind „un stat capturat de interese oligarhice”, care a „regresat în domeniul standardelor democratice şi al statului de drept”. Rezoluţia propune ca asistenţa financiară să fie acordată numai după alegerile parlamentare din 2019 şi numai în măsura în care acestea sunt libere şi corecte. Rezoluţia PE cere puterii de la Chişinău să răspundă la îngrijorările exprimate faţă de regresele majore privind independenţa justiţiei, combaterea corupţiei şi spălarea de bani. Concret, se cere publicarea raportului Kroll 2 privind „furtul miliardului” şi găsirea vinovaţilor.
Rezoluţia nu reprezintă o surpriză, problemele grave evidenţiate fiind de domeniul evidenţei, raportorul Petras Auštrevičius remarcându-le în nenumărate avertismente la adresa puterii conduse de V.Plahotniuc şi I.Dodon. La fel de grav pentru V.Plahotniuc, ambasadorul SUA la Chişinău a reiterat, într-o declaraţie recentă, aceleaşi probleme şi condiţionarea sprijinului american de modul cum se vor desfăşura alegerile din februarie 2019.
Răspunsul lui V.Plahotniuc a fost de sfidare, finul acestuia, Adrian Candu (are şi funcţia de preşedinte a Parlamentului, dar prima „funcţie” e cea importantă în structura de clan din RM) sugerând că liderii opoziţiei ar putea fi acuzaţi de înaltă trădare pentru că ar fi colaborat cu un ONG finanţat de Rusia. Se vede că şi serviciul secret îşi arată devotamentul pentru „liderul suprem”, că ţara mai poate să aştepte (unde erau când RM a fost devalizată de un miliard?).
Efectul imediat va fi unul redus, asistenţa financiară europeană fiind deja stopată (bugetul RM ar putea avea un deficit de 1 miliard lei moldoveneşti), iar puterea va căuta să „prelucreze” mesajul european: deja, partidul lui V.Plahotniuc, PD, este unul „pro-moldovenesc, nu pro-european” (orice o fi însemnând asta, dincolo de faptul că a capturat statul). Pe termen lung, structura mafiotă de partid şi de stat trebuie să găsească o soluţie de finanţare, alt miliard de furat nemaifiind la dispoziţie. Aşa că vom vedea dezvoltarea zonei în toate domeniile crimei organizate, de la spălare de bani la afaceri dubioase. În consecinţă, principala ameninţare asimetrică la adresa României se va amplifica serios, înainte chiar să redevină „o problemă geopolitică” prin jocul Chişinăului cu soluţionarea rusă a conflictului transnistrean.
IV. UNGARIA. Fostul prim-ministru macedonean, Nikola Gruevski, a cerut azil politic în Ungaria.
Autorităţile maghiare au confirmat (14.11) că au primit o cerere de azil politic din partea fostului prim ministru macedonean, Nikola Gruevski. Acesta fusese condamnat în Macedonia pentru implicarea în acte de corupţie săvârşite în perioada în care s-a aflat la putere, urmând să fie încarcerat. Autorităţile macedonene au făcut o cerere de extrădare pe numele lui. Cabinetul prim ministrului maghiar, Viktor Orban, a emis un comunicat (14.11) în care se menţionează că „nu se doreşte să se intervină în afacerile interne ale statelor suverane, dar Nikola Gruevski a fost prim ministru al ţării sale pe o perioadă de 10 ani şi, din raţiuni de securitate, autorităţile ungare i-au permis să depună cerere de azil politic, care urmează să fie analizată”.
N.Gruevski a condus timp de un deceniu Macedonia, în fruntea partidului său naţionalist VMRO, construind un întreg sistem mafiot, mai ales în aspectele economice, fiind îndepărtat de la putere, cu greu, de către socialişti, prin medierea UE. Perspectiva ca, prin pierderea puterii de către N.Gruevski, Macedonia să rezolve problema numelui cu Grecia, deschizând drumul integrării sale în NATO şi UE, a făcut ca Rusia să îl sprijine pe acesta, inclusiv prin mijloace ilegale.
Deşi autorităţile maghiare şi-au luat măsuri de precauţie pentru a părea rezonabile, nu complice, apare întrebarea: de ce un condamnat dintr-o ţară din afara UE, care a beneficiat de sprijin rus pentru a nu pierde puterea, riscă o evadare din ţara sa, folosind mijloace ilegale (o maşină cu numere diplomatice), pentru a ajunge tocmai în Ungaria, stat UE cu un regim apropiat Rusiei?
Eram obişnuiţi ca persoanele importante la nivel politic, condamnate sau în curs de condamnare să se refugieze în Serbia, stat nemembru al UE şi cu relaţii apropiate cu Rusia. Avem o premieră, Ungaria asumându-şi rolul de loc de refugiu european pentru o persoană de marcă cel puţin controversată din Balcanii de Vest. Trebuie să constatăm că, în jurul ţării noaste, s-au adunat cam multe zone unde se pot refugia infractorii. Cât despre Ungaria, să spunem doar că gestul Budapestei nu mai surprinde pe nimeni în Europa.
V. ISRAEL. După ce a pierdut majoritatea parlamentară, va declanşa Benjamin Netaniahu alegeri anticipate? După ce o acţiune a forţelor speciale israeliene a dus la escaladarea rapidă a conflictului din Gaza, aviaţia israeliană răspunzând salvelor de rachete lansate de Hamas, acceptarea de către prim ministru B.Netanyahu a unei încetări a focului medită de Egipt a trezit nemulţumirea ministrului apărării, Avigdor Lieberman. Acesta a demisionat, retrăgând sprijinul partidului său, Israel Beytenu. Un al doilea partid, Habait Hayehudi, a părăsit coaliţia de guvernare, B.Netanyahu refuzând să ofere postul de ministru al apărării liderului acestuia, Naftali Bennett. Astfel, guvernul său a devenit unul minoritar. Va opta B. Netanyahu pentru alegeri anticipate, cu atât mai mult cu cât se apropie şi momentul în care procuratura va decide în dosarele sale de corupţie? Probabil că da, dar mai întâi va trebui să arate bazei sale electorale că nu este un lider soft, şi, dacă nu vrea război cu Hamas (ambele părţi au interes ca să nu intre în conflict), atunci cu cine va rezolva problemele de securitate: cu Hezbollah în Liban sau cu iranienii în Siria. Problema este că întâlnirea cu V.Putin la care dorea să obţină neutralitatea rusă nu a avut loc, aşa că forţele israeliene vor trebui să atace ţintele iraniene sub ameninţarea sistemelor de apărare antiaeriană S 300 (deşi militar nu este o ameninţare aşa de mare, problema este de ordin politic, dacă acestea vor fi neutralizate de către israelieni şi vor exista victime ruse. Israelul nu are nevoie de încă un inamic, are destui şi fără Rusia).
VI. Evoluţii de urmărit în această săptămână.
● Marea Britanie. Votul asupra acordului pentru Brexit ar putea deveni unul de neîncredere în guvernul Teresei May şi astfel, în locul unui acord, să avem o criză politică în Marea Britanie şi perspectiva unui Blind Brexit. Totuşi, argumentul forte, că nu există alternativă, ar putea convinge o majoritate parlamentară (inclusiv din partea laburiştilor) să voteze în favoarea acordului. Asta dacă Teresa May nu e demisă de rebeliunea din cadrul propriului partid.
● Toate drumurile spre viitor trec pe la Buenos Aires, unde, la reuniunea G20 vom avea întâlnirile dintre preşedintele american, D.Trump, şi cel chinez, Xi Jinping, respectiv rus, V.Putin. Ambele probleme discutate vor afecta, direct sau indirect, viitorul lumii şi al europenilor: iniţierea unui proces de reglementare a relaţiilor comerciale americano-chineze, de fapt ralierea Chinei la regulile economice mondiale, mai ales în plan intern, respectiv iniţierea negocierilor ruso-americane privind INF, de fapt renunţarea de către Rusia la rachetele SSC 8 sau renunţarea de către SUA la INF (cu o a treia variantă, renegocierea, căutându-se o soluţie nouă: aplicarea INF şi Chinei sau regionalizarea INF, doar în Europa).
● Evoluţia preţului petrolului va intra într-o fază decisivă. Preţul petrolului a continuat să scadă, Arabia Saudită şi Rusia anunţând măsuri de reducere a producţiei, o reuniune în acest sens urmând să aibă loc în luna decembrie. Dar mai este un producător important pe piaţă, SUA, chiar consumatorul interesat în stabilizarea preţului petrolului (doar de aceea a permis Iranului să mai exporte, oferind excepţii câtorva importatori importanţi). Sunt interesante de urmărit presiunile americane asupra Arabiei Saudite şi negocierea găsirii vinovatului pentru crima de la Istanbul, mai ales că R.Erdogan caută soluţia cu beneficii maxime pentru el…adică chiar adevărul (identificarea prinţului moştenitor saudit ca fiind vinovat).
[1] Rezoluţia condamnă şi modul de intervenţie a jandarmilor la protestul Diasporei.
[2] Cât despre Bulgaria, este vorba doar de un avans atât de lent încât… nu se poate vorbi de regres, reforma justiţiei, de fapt, neîncepând. Cât este de fragilă situaţia politică o arată demisia viceprim ministrului Valeri Simeonov (17.11), acesta plătind pentru declaraţiile jignitoare făcute la adresa demonstranţilor, deşi partidul său de extremă dreaptă, Frontul Naţional pentru Salvarea Bulgariei, rămâne la putere în cadrul guvernul condus de Boiko Borisov.
[3] Nu jignirile aduse de acesta lui E.Macron şi francezilor (şi ce dacă Germania a învins de trei ori Franţa luată singură, pentru că acum cele două naţiuni sunt coloana vertebrală a Europei, chiar datorită SUA care nu numai că le-au eliberat, dar le-au şi ajutat să devină democraţii puternice) sunt cele mai periculoase, ci faptul că D.Trump doreşte ca Uniunea Europeană, ca şi construcţie politică şi economică, să dispară, apreciind greşit, din considerente mercantiliste substituite valorilor politice, că aceasta este o adversară a SUA. Acest mod de gândire este greşit, la fel ca şi construirea UE prin opoziţie, nu la adversarii săi, Rusia şi China, ci la SUA.
[4] Multor britanici le-a venit mintea cea de pe urmă, un nou referendum putând avea ca rezultat rămânerea Marii Britanii în UE.
[5] La conferinţa privind Libia de la Palermo, Rusia a arătat că poate să-şi asume un rol constructiv, căutând să obţină avantaje economice (accesul la exploatarea petrolului) cu respectarea regulilor jocului: găsirea unei soluţii politice care să stabilizeze această ţară. Poate este doar un serviciu făcut Italiei, cea care plăteşte preţul instabilităţii prin numărul mare de migranţi ce tranzitează prin Libia.
