MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (11.03 – 17.03.2019)

I. RUSIA. Noi sancţiuni occidentale.

II. SUA. Se pregăteşte răspunsul la dislocarea de către Rusia a SSC8.

III. UNGARIA. Viktor Orban îşi cere scuze, dar îşi continuă politica.

IV. MAREA BRITANIE. Acordul Teresei May a fost respins de către Parlament.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 18 – 23.03. 2019.

I. RUSIA. Noi sancţiuni occidentale.

În mod coordonat, UE, SUA şi Canada (15.03) au impus noi sancţiuni Rusiei ca răspuns la ultimele acţiuni ale acesteia din strâmtoarea Kerci.

Sancţiunile se aplică unor persoane oficiale şi unor firme din domeniul apărării, energei şi contrucţiilor, pentru implicarea în capturarea marinarilor ucraineni şi a navelor lor în strâmtoarea Kerci, respectiv pentru activităţi în Crimeea şi Donbas. Printre firme se găsesc Zelenodolsk, o mare firmă constructoare de nave, Okeanpribor, firmă constructoare de echipament hidroacustic, Zvezda, firmă de motoare navale şi Fiolent, firmă de echipamente electronice.

Secretarul trezoreriei, Steve Mnuchin, a declarat că „SUA şi partenerii săi transatlantici nu vor permite ca Rusia să continue nepedepsită agresiunea împotriva Ucrainei”. SUA au cerut Rusiei să returneze navele ucrainene capturate, precum şi marinarii arestaţi şi să asigure libertatea de navigaţie prin strâmtoarea Kerci şi prin Marea Azov: „cerem Rusiei să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor, precum şi a apelor teritoriale ale acesteia, recunoscute internaţional”. Rusia a anunţat că va răspunde la aceste sancţiuni, punctul său de vedere fiind rezumat de parlamentarul Konstantin Kosachev: „schema a lucrat: provocare-reacţie-sancţiuni. Asta înseamnă că, acum, Kievul poate provoca cu uşurinţă câte sancţiuni occidentale doreşte”. MAE rus a transmis că „UE arată lipsă de respect faţă de dreptul Rusiei de a îşi asigura apărarea frontierelor sale”.

Aplicarea de noi sancţiuni, într-un asemenea mod coordonat, continuă seria de măsuri sistematice occidentale împotriva Rusiei. Nu atât cele împotriva oficialilor, cât cele la adresa firmelor reprezintă o lovitură serioasă. Treptat, sancţiunile afectează o parte din ce în ce mai mare a economiei ruse, cu efecte considerabile, în pofida faptului că Moscova a luat unele măsuri de ocolire a acestora, folosind legăturile economice pe care le mai are în Occident. Diferenţa fundamentală dintre poziţia Vestului şi a Rusiei nu lasă loc de compromis, dialogul în această problemă, ca şi în multe altele, fiind stopat. Este greu de crezut că ideea rusă, conform căreia Crimeea nu a fost anexată, ci s-a reunit legal cu Rusia, dar şi ideea că nu Rusia, ci separatiştii sunt cei care se luptă cu Kievul, să fie acceptate, rezultând imposibilitatea ieşirii din situaţia de blocaj. Totuşi, pentru moment, situaţia din Donbas se păstrează la un nivel de confruntare relativ redus.

Parlamentul european a votat (14.03), cu o largă majoritate, o rezoluţie în care se cere adoptarea unei legislaţii analoage „legilor Magnitsky” pentru a îi pedepsi pe cei care încalcă drepturile omului. Rezoluţia cere Consiliului European să „stabilească un regim de sancţiuni autonom, flexibil şi reactiv care să permită pedepsirea oricărei persoane, stat, actor nestatal sau orice altă entitate responsabilă de grave violări alae drepturilor omului”. Numele sugerat, Sergei Magnitsky, face referire la legislaţia votată de SUA în 2012 pentru a-i pedepsi oficialii ruşi vinovaţi de moartea în închisoare a lui Sergei Magnitsky, care a descoperit fraude financiare pe scară largă efectuate de către aceştia, folosindu-se de poziţiile pe care le aveau în cadrul instituţiilor statului. Crearea unui asemenea mecanism se discută la nivelul Comisiei Europene, dar se evaluează că va fi dificil să se întrunească unanimitatea asupra unui astfel de regim de sancţiuni. Principalele ţinte sunt atât oficiali ruşi, cât şi unii din state din Africa şi Asia.

Deşi în fază incipientă, un asemenea mecanism de impunere a sancţiunilor ar afecta direct oamenii puterii din Rusia, atacând mecanismele prin care aceştia fraudează statul şi cetăţenii, spală banii prin diferite scheme ilegale şi îi trimit în băncile occidentale, ei fiind infractori din poziţia de oameni ai legii, strivind orice încercare de a se aplica legea. Avem de-a face cu expresia definitivă a statului mafiot, respectiv a structurii puterii ca organizaţie mafiotă la nivel de stat. UE, confruntată cu efectele acestui fenomen, banii negrii astfel obţinuţi fiind spălaţi prin băncile sale, încearcă să se apere. Mai este, totuşi, mult până acolo, interesele financiare şi nu numai acestea favorizând tolererea acestui fenomen obişnuit în Rusia.

Sancţiunile se acumulează, efectul lor cumulativ afectând o economie, şi aşa, cu destule probleme, deşi preţul petrolului a crescut un pic (datorită crizei din Venezuela, respectiv a embargoului asupra Iranului). Efectele sociale sunt vizibile, puterea luând noi măsuri de limitare a accesului la Internet, respectiv de pedepsire a ofenselor aduse simbolurilor de stat, de fapt, la adresa celor care deţin puterea. Militarii vorbesc, ca pe vremea sovietică, despre „coloana a cincea” şi „calul troian” – opoziţia, care ar fi instrumentul Vestului.

Cu o conducere care se consideră asediată de un inamic pe care şi l-a făcut în mod gratuit, Vestul, în frunte cu SUA, şi temându-se de reacţiile sociale, cu efecte în plan politic ale unei populaţii cu o situaţie economică precară, nu sunt speranţe de găsire a unei soluţii la problemele militare pe care le are cu Vestul, mai ales în problema INF, unde replica americană nu a întârziat să apară.

În regiunea noastră, Rusia a declanşat un exerciţiul militar de amploare.

Comandamentul Strategic Întrunit Sud a început un exerciţiu la care participă 10.000 de militari, acţiunile desfăşurându-se şi în Crimeea. Nu este o surpriză, chiar ministrul apărării Şoigu confirmând militarizarea masivă a Crimeei. La fel de grav, două bombardiere strategice Tu 22M3 au zburat deasupra Mării Negre.

Rusia testează, nu numai Ucraina, ci şi România. Gl (r) Ben Hodges a menţionat, de curând, scenariul unui atac rus asupra Odesei, care ar putea continua şi asupra României. Având în vedere funcţia pe care acesta a avut-o, avertismentul său ar trebui tratat cu toată atenţia.

II. SUA. Se pregăteşte răspunsul la dislocarea de către Rusia a SSC8.

SUA urmează să testeze rachete cu rază medie de acţiune, imediat după ce se va retrage complet din INF, în luna august, au anunţat surse neoficiale americane.

Planul prevede dezvoltarea şi testarea a două rachete cu rază intermediară de acţiune cu încărcătură convenţională. Una dintre aceasta este o rachetă de croazieră cu raza de 1000 km, care va fi testată în luna august şi va fi gata de dislocare în următoarele 18 luni. Cea de-a doua este o rachetă balistică care va fi testată în luna noiembrie şi urmează să fie dislocată în următorii cinci ani. Racheta de croazieră provine, probabil, din racheta de croazieră dislocată în anii `80, Gryphon, doar că are raza de acţiune mai redusă, iar încărcătura nu este nucleară, ci convenţională, aşa cum este cazul şi pentru racheta balistică.

S-a menţionat faptul că aliaţii europeni, respectiv cei asiatici, nu au fost consultaţi, încă, asupra dislocării acestor rachete pe teritoriile lor. NATO se află în proces de evaluare a consecinţelor încetării INF şi a măsurilor de răspuns ce trebuie luate.

SUA reacţionează adecvat, după ce INF a încetat să existe prin dislocarea SSC8. Interesant, se răspunde cu două rachete cu încărcătură convenţională, ele putând fi acceptate mai uşor de către aliaţii europeni. Efectul la ţintă ar putea fi comparabil, chiar dacă mai mic, cu cel al unei rachete cu încărcătură nucleară, prin precizia deosebită a acestora. Probabil, de aceea a fost şi redusă raza de acţiune a rachetei de croazieră, pentru a avea o încărcătură de luptă convenţională mai mare decât cea iniţială. Dar asta înseamnă că ţările pe teritoriul cărora vor fi dislocate aceste rachete să fie cele din prima linie, NATO având avantajul că a avansat către est, prin aderarea fostelor state comuniste. În plus, intră în ecuaţie şi Ucraina, care are acum posibilitatea tehnică, nu şi financiară, de a disloca rachete cu rază intermediară de acţiune.   

Cumulate cu alte măsuri, unele de contracarare a rachetelor SSC8, respectiv a platformelor de lansare a acestora, dislocarea de rachete cu încărcătură convenţională precise va reprezenta un răspuns credibil, dar limitat, la ameninţarea rusă prezentată de SSC8 şi, probabil, a unor rachete balistice cu rază intermediară de acţiune.

Marea problemă rămâne ajungerea la o înţelegere a SUA cu europenii privind dislocarea pe teritoriul lor a acestor rachete. Rusia va încerca să creeze disensiuni între aceştia, dar, în final, se va ajunge, foarte probabil, la un acord în cadrul NATO, aşa cum s-a găsit o poziţie comună privind încălcarea INF de către Rusia.

Probabil, Rusia va accelera dezvoltarea şi operaţionalizarea de noi arme, mai ales cele hipersonice. Totuşi, poate fi pusă sub semnul întrebării capacitatea tehnologică a Rusiei să operaţionalizeze o asemenea rachetă, precum şi capacitatea sa economică de a face faţă la o cursă a înarmărilor pe care chiar ea a iniţiat-o.

Atât rachetele cu rază medie de acţiune, cât, mai ales, cele hipersonice (deşi acestea ţin de un viitor îndepărtat) reduc timpul de reacţie al apărării antirachetă şi creează probleme deosebite în intereceptarea lor, fapt ce va duce la creşterea instabilităţii la nivel strategic în confruntarea dintre Rusia şi NATO.   

III.  UNGARIA. Viktor Orban îşi cere scuze, dar continuă politica sa.

Viktor Orban a trimis (14.03) o scrisoare în care îşi cere scuze faţă de liderii politici europeni care au cerut excluderea partidului său, FIDESZ, din cadrul grupului partidelor populare europene, PPE. Gestul său nu a stins problema, cel puţin un lider european declarând că scuzele sale nu sunt de ajuns. Anterior, nu mai puţin de 13 partide din PPE ceruseră excluderea FIDESZ din acest grup din cauza politicii antimigraţie brutale, dar mai ales a campaniei antieuropene pe care o duce Orban, culminând cu atacarea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În scrisoare, Viktor Orban îşi menţine poziţia, dar cere scuze pentru desemnarea celor care îl criticau ca fiind „idioţi utili”, solicitând rămânerea partidului său în PPE: „nu este un secret că există dezacorduri serioase în problema migraţiei, a protejării culturii creştine şi a viitorului Europei. De asemenea, nu este un secret faptul că nu vrem să ne schimbăm poziţia pe care o avem faţă de aceste subiecte. Totuşi, nu considerăm rezonabil ca să rezolvăm aceste dispute prin excluderea unui partid dintr-o familie politică. De aceea, cer respectuos să vă schimbaţi propunerea privind excluderea, în măsura în care este posibil”. Replica a venit de la belgianul Wouter Beke: „acceptăm scuzele, dar aici nu este vorba despre o ofensă la adresa mea, ci despre respect pentru valorile europene şi o mai bună colaborare pentru a proteja frontierele externe ale UE. Rămânem pe poziţii: locul FIDESZ nu este în PPE”.   

Cererea acestor scuze faţă de colegii din PPE era una dintre condiţiile puse de către liderul grupului paralmentar PPE şi candidat la succesiunea lui Junker, germanul Manfred Weber. De altfel, unii populari îl suspectează pe Weber că cedează prea mult în încercarea de a păstra partidului FIDESZ în PPE, mai ales după ce el a anunţat un plan de salvare a Universităţii Central Europene, pe care Orban a alungat-o din Ungaria. Păstrarea acesteia în Ungaria este una din condiţiile puse de PPE. Weber este cel care a elaborat un plan prin care UCE va fi ataşată de Universitatea din Munchen şi de ... BMW, ambele entităţi bavareze, unde Orban se bucură de un sprijin deosebit. Unii membri PPE consideră că este din ce în ce mai puţin probabil ca FIDESZ să fie exclus din PPE: „s-a considerat, iniţial, că planul lui Weber este unul corect şi Orban nu are cum să facă faţă cerinţelor. Dar acum vedem că Weber a elaborat o cale de scăpare pentru Orban, folosind inclusiv resurse bavareze pentru a găsi o soluţie pentru UCE”.

Deşi Weber a declarat că toate opţiunile rămân deschise în cazul Orban, este evident că, foarte probabil, excluderea nu va avea loc, chiar el fiind cel care a elaborat calea de scăpare pentru Orban, ajutându-l să arate că îndeplineşte nişte condiţii care nu puteau fi îndeplinite ... decât dacă Orban îşi schimba politica şi atitudinea, ceea ce nu este cazul. Avem încă un caz de abordare neprincipială, Orban fiind ajutat de către germani, în special de cercurile politice şi financiare bavareze, dar ... tot răul este spre bine! În final, PPE, dar şi Weber au nevoie de voturile FIDESZ, iar un Orban ţinut în PPE poate fi, cât de cât, controlat. Poate că, în timp, Orban va fi obligat să îşi pondereze politica naţionalistă şi atacul asupra statului de drept, acesta fiind de fapt obiectivul, nu excluderea în sine. În schimb, dacă el va continua politica sa, locul lui nu va mai fi în PPE, indiferent de câţi prieteni are în Bavaria.

IV. MAREA BRITANIE. Acordul Tersei May a fost respins de Parlament.

Camera Comunelor a respins (12.03) acordul propus de Teresa May, în noua formă, în care acestuia i se adăugase elemente clarificatoare din partea UE. Diferenţa a fost mare, de 149 de voturi. Respingerea acestuia are valoare de lege. Alte amendamente votate nu au valoare de lege, dar, politic vorbind, nu pot fi ignorate de către Teresa May. Respingerea s-a datorat, în parte, faptului că, anterior votului, Geoffry Cox, autoritatea legală cea mai mare din guvern, a declarat că riscul legal ca Marea Britanie să rămână legată de UE şi după Brexit, prin acest acord cu precizări cu tot, rămâne neschimbat. Deci, din nou, acordul Teresei May a picat, iar Marea Britanie nu are nici un acord Brexit cu UE.

Guvernul Teresei May a înaintat (13.03) o propunere privind respingerea părăsirii UE la data de 29.03 fără un acord. Prevederea era menită să crească presiunea asupra parlamentarilor reticenţi. Dar nu a ieşit aşa. Printr-un amendament care a trecut cu o majoritate de doar patru voturi, propunerea guvernului a fost modificată, devenind o respingere a părăsirii UE fără un acord, indiferent de dată. Guvernul a încercat să-şi convingă proprii parlamentari să se opună propunerii în noua formă, dar nu a reuşit, ea trecând în forma: Marea Britanie nu poate părăsi UE fără un acord, indiferent de circumstanţe, respectiv indiferent de data la care se retrage din UE.

Apoi (14.03), Parlamentul a votat asupra cererii adresată către UE de amânare a Brexitului, programat să aibă loc pe 29.03. Votul a fost unul pozitiv, cu o largă majoritate, astfel că Marea Britanie poate să nu părăsească UE pe 29.03, aşa cum era planificat. Dar cererea către UE trebuie făcută de către guvern şi ... acceptată de europeni.

Ce se va întâmpla în continuare? Mai întâi, Teresa May va încerca, din nou, să îşi treacă planul prin Parlament. Apoi, va cere o amânare, de scurtă durată, până în iunie, dacă planul îi va fi trecut (fapt destul de puţin probabil) sau o amânare mai lungă, dacă acesta nu va fi trecut. Teresa May va continua strategia sa de forţare a unui vot în Parlament pentru acordul său, dar are prea puţine şanse să găsească numărul de voturi necesar, cel mai probabil fiind o amânare mai lungă a ieşirii din UE.

Apar multe incertitudini, prima fiind faptul că toate statele UE trebuie să fie de acord cu o eventuală amânare. Au apărut informaţii că UE ar condiţiona amânarea de un nou referendum (dar, parlamentarii britanici au respins această posibilitate, cel puţin pentru viitorul apropiat). Oricum, să aşteptăm noul vot şi eventuala amânare, pentru ca mai apoi să discutăm perspectivele, câte vor mai exista. 

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 18 – 23.03. 2019.

REPUBLICA MOLDOVA. Continuă căutările pentru formarea unui nou guvern. Prima fază, cea a încercării lui Vlad Plahotniuc de a atrage opoziţia democratică, ACUM, s-a cam încheiat. Eforturile au fost deosebite, PDM mergând până la oferirea postului de prim ministru alianţei ACUM, dar a fost respins, o Maia Sandu cu experinţă guvernamentală ştiind că funcţia de prim ministru nu înseamnă exercitarea puterii într-un stat controlat de Vlad Plahotniuc.

Socialiştii, la rândul lor, au uitat de puritatea ideologică şi orientarea geopolitică şi au făcut propria lor ofertă către ACUM. Fireşte, a fost respinsă, formularea generică „nu facem alianţe cu partidele oligarhice şi nedemocratice” fiind valabilă şi pentru ei.

ACUM ieşind din joc, a rămas varianta unei alianţe dintre PSRM şi PDM (avându-i alături pe Şhor şi independenţii). O asemenea alianţă nu poate fi exclusă, deşi există piedici mari în calea ei, de la posibilitatea redusă ca Rusia să le dea acordul socialiştilor, la posibilitatea redusă de coabitare, ambele grupări, respectiv persoanaje, Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc dorind întreaga putere, respectiv controlul statului, în ansamblul său. Singurul argument în favoarea unei asemenea alianţe este coabitarea complice anterioară a lui Dodon cu Plahotniuc.

Varianta cea mai probabilă, cunoscând antecendentele lui Plahotniuc, rămâne cea de atragerea a unor parlamentari de la PSRM şi ACUM, prin diferite mijloace, pentru a forma o majoritate. Pe de altă parte, PDM se pregăteşte pentru alegeri anticipate, măsurile populiste pe care le-a luat fiind cea mai bună dovadă. Să vedem cum mută Vlad Plahotniuc, timpul nefiind, însă, de partea sa.    

UCRAINA. Alegerile se apropie, s-a intrat în linie dreaptă, iar Petro Poroşenko se află într-o poziţie dificilă, nefiind deloc sigur că va putea ieşi pe locul doi. La problemele de corupţie apărute în jurul său s-a adăugat reacţia naţionaliştilor, în frunte cu grupările de extrema dreaptă, mişcării tolerate prea mult de puterea de la Kiev. Nu este sigur dacă acţiunile violente ale acestora îl vor dezavantaja pe Poroşenko care se poate prezenta ca elementul de stabilitate care garatează faptul că ţara nu va pica pe mâna elementelor radicale (şi care ar facilita o nouă agresiune rusă). Probabil, în această săptămână se vor lansa ultimii aşi din mânecă, loviturile reciproce între cei trei candidaţi principali atingând apogeul. Ucraina este mai vulnerabilă ca oricând, iar soluţiile politice sunt puţine, având de ales între necunoscut, radicalism şi stagnare. Să vedem dacă în primul tur al prezidenţialelor pică radicalismul, cea mai mare dintre rele.

ITALIA. Apropierea de China.

La sfârşitul acestei luni, cu ocazia vizitei liderului chinez Xi Jinping la Roma, Italia urmează să semneze cu China o serie de Memorandumuri de Înţelegere privind investiţiile în infrastructură chinezeşti cuprinse în planul „Belt and Road”. Semnarea de către Italia a unui asemenea document a fost receptată cu îngrijorare de către alţi europeni şi de SUA, care au şi trimis un avertisment direct Romei.

Guvernul italian se apără afirmând că o asemenea serie de acorduri ar impulsiona schimburile economice, atât de necesare unei economii italiene care nu performează, mai ales acum, când populiştii implementează o politică financiară generoasă. Oficialii italieni au oferit fel de fel de explicaţii şi argumente, dar americanii nu au fost convinşi.

Vom vedea în săptămânile următoare o serie de presiuni aplicate Italiei pentru a renunţa la acest pas, dar este greu de crezut că Roma va da înapoi. Avem deja un exemplu de presiuni şi reacţii, în problema participării Huawei la reţelele 5G în Europa, respectiv Germania, atât SUA, cât şi NATO trimiţând avertismente Berlinului.