MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (10-16.06.2019)

I. REPUBLICA MOLDOVA. Evoluţia crizei politice.

Guvernul Maia Sandu a primit recunoaşterea externă de care avea atâta nevoie: mai întâi UE (09.06), apoi SUA (10.06) au transmis mesaje care recunoşteau guvernul prin referire la alegerile din februarie: „alegerile parlamentare din 24 februarie au fost competitive şi au respectat drepturile fundamentale. Voinţa poporului moldovenesc exprimată în acele alegeri trebuie respectată fără amestec”. NATO a trimis un mesaj făcând referire la stabilitate, statul de drept şi dialog. Ucraina a îndemnat părţile să acţioneze legal şi să evite confruntările. Marii europeni, Franţa, Germania şi Marea Britanie, împreună cu responsabilii de Parteneriatul Estic, Suedia şi Polonia, au transmis un mesaj fără echivoc în sprijinul noii puteri.

PDM şi-a anunţat (14.06) retragerea de la guvernare prin demisia cabinetului de miniştri. Vicepreşedintele partidului, Vladimir Cebotari, a anunţat că Partidul Democrat pleacă de la guvernare, întreg cabinetul condus de Pavel Filip demisionând. Acesta a adăugat că „avem soluţii juridice pentru ca binomul PSRM – ACUM să poată prelua guvernarea legal, să iasă din ilegalitatea din prezent”.

Totuşi, situaţia a rămas complicată, urmând de văzut cum se va face “trecerea în legalitate” a guvenului Maia Sandu şi a Parlamentului actual. Curtea Constituţională ar urma să ia decizii în acest sens.

Rusia a avut grijă să transmită, prin Dmitri Kozak, că nu se implică: „declarăm în continuare că este în mod exclusiv un proces politic intern”. Uitând de propriul său sistem politic, preşedintele Putin a declarat că este inacceptabil ca un oligarh să controleze statul RM! Rusia aşteaptă ca Vestul să asigure accesul la putere socialiştilor şi lui Igor Dodon, fiind în poziţia în care este mai bine să nu apară pe scenă, după ce Plahotniuc a dezvăluit toate jocurile ilegale ale Kremlinului.

Vechea putere s-a erijat în cea care a salvat ţara de planul de federalizare, Plahotniuc fiind salvatorul, cel care a respins planul Kozak II. Igor Dodon a fost declarat trădător de către PDM. Procuratura a deschis un dosar pe numele acestuia. Totuşi, au apărut informaţii despre avioane particulare care au decolat de la Chişinău (10.06), speculându-se că ar fi vorba despre colaboratori de-ai lui Vladimir Plahotniuc sau membri ai familiilor acestora. Cert este că Plahotniuc şi-a trimis finul, pe Adrian Candu, în SUA, încercând să activeze relaţiile pe care şi le-a făcut acolo, dar sunt şanse mici să aibă succes.

Deciziile fiecărei părţi au fost anulate de cealaltă. Plahotniuc controlează în continuare instituţiile statului, dar este complet izolat internaţional. Încercarea de mituire a SUA şi a Israelului (acordarea terenului pentru construcţia ambasadei SUA şi transferul ambasadei RM la Ierusalim) este ridicolă. Plahotniuc crede, greşit, că orice poate fi cumpărat, chiar şi un stat. Dar şi Dodon crede, de asemenea, greşit, că un stat, Rusia, poate cumpăra pe oricine fără să dea socoteală.

Noua putere a cerut (10.06) demisia judecătorilor Curţii Constituţionale. Deciziile acesteia rămân principala problemă legală a noi puterii, de vreme ce acestea, deşi fără o bază … constituţională, nu pot fi contestate, chiar dacă este clar că judecătorii Curţii Constituţionale sunt marionetele lui Vladimir Plahotniuc. Chiar şi o intervenţie a Comisiei de la Veneţia nu va avea un efect direct.

Poliţia a rămas fidelă vechii puteri, blocând accesul în clădirea guvernului. Sunt două puteri diferite, cu două locaţii diferite: Parlamentul şi noul guvern se reunesc în clădirea Parlamentului, iar vechea putere ocupă sediul guvernamental şi pe cele ale ministerelor. Lupta s-a transferat şi în teritoriu, preşedinţii de raioane şi  primarii anunţând colaborarea cu noua sau vechea putere. Başcanul Găgăuziei, fireşte, a recunoscut noua putere. Ministerul Apărării a scos armata din joc, emiţând un comunicat prin care se transmitea că „Armata Naţională nu se implică în criză şi va rămâne în afara jocurilor politice”.

Parlamentul a lucrat în vederea revenirii la votul proporţional, care avantajează ACUM, şi, mai ales, pe socialişti. Apare pericolul ca, după ce Plahotniuc pică şi finanţarea rusă ilegală a socialiştilor continuă, alegerile viitoare să fie câştigate de aceştia, adică de Moscova! Trebuie remarcat că Dodon încearcă să mărească importanţa Consiliului Suprem de Securitate, existând riscul să îl transforme într-o instituţie care să rivalizeze cu guvernul, un precedent periculos, mai ales, în perspectivă.

România a cerut UE să acţioneze la Chişinău pentru deblocarea situaţiei, dar este greu de crezut că europenii ar putea avea succes ca arbitru între cele două părţi. Ambasadorul SUA nu a avut succes, deşi a avut întâlniri cu ambele părţi.

Foarte probabil, se încearcă deblocarea situaţiei şi găsirea unei soluţii, dar nimeni nu ştie cum arată aceasta, pentru că nu avem simpla problemă a unui transfer al puterii administrative, ci pe cea a începutului disoluţiei controlului statului de către o persoană acuzată că a acţionat ilegal, mafiot, iar, de cealaltă parte, avem un preşedinte, Dodon, şi un partid, PSRM, …. care nu are de ce să se bucure dacă s-ar reinstaura democraţia: există probe clare că sunt trădători, acţionând ca agenţi plătiţi ai unei puteri străine. 

II. POLONIA. Acord de staţionare a trupelor americane pe teritoriul polonez.

SUA au anunţat că sunt de acord cu cererea poloneză de staţionare a unui număr suplimentar de militari americani în Polonia. Declaraţia comună SUA – Polonia semnată de preşedintele Donald Trump şi Andrej Duda (12.06) prevede ca această dislocare suplimentară să fie una prin rotaţie.

În cursul vizitei preşedintelui polonez, Andrzej Duda, la Washington, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat (13.06) că SUA s-au angajat să disloce în Polonia, prin rotaţie, un contingent suplimentar de 1000 de soldaţi americani. Aceştia se adaugă celor deja prezenţi, prin rotaţie, în Polonia, urmând să fie integraţi într-un sistem de comandă şi pregătire care va include un comandament de divizie şi un centru de pregătire întrunit. De asemenea, SUA vor disloca o escadrilă de drone MQ-9 Reaper specializate în misiuni de supraveghere şi cercetare. Se lucrează în continuare asupra detaliilor privind această dislocare. În ultimii patru ani, aproape 4500 de militari americani au fost staţionaţi în Polonia pe bază rotaţională.

Este o victorie pentru Polonia, chiar dacă dislocarea este departe de cererea iniţială, deoarece se creează condiţiile ca aceasta să crească rapid, dacă situaţia o va cere. Polonia ceruse, anul trecut, dislocarea unei divizii blindate americane (10 000 militari), oferindu-se să cheltuiască pentru infrastructura necesară 2 miliarde US $. Conform acordului, SUA îşi vor extinde prezenţa militară în Polonia cu una de tip rotaţional, dar de durată, de numai 1000 de militari, valabilă începând din „viitorul apropiat”. Polonia va finanţa această nouă prezenţă şi infrastructura militară necesară, inclusiv comandamentul de divizie american.   

Preşedintele Trump a declarat că această creştere a forţelor americane în Polonia se va face în detrimentul Germaniei, pe care a criticat-o pentru cheltuielile militare reduse şi pentru dependenţa de gazul rusesc: „îi vom lua din Germania sau din altă locaţie. Nu vor exista trupe americane adiţionale în Europa”. SUA au dislocaţi 52 000 de militari în Germania.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că acordul este în conformitate cu angajamentele internaţionale ale NATO, referire la Actul Fondator NATO-Rusia 1997. NATO dislocă circa 1200 de militari în Polonia ca parte a efortului de descurajare a Rusiei şi va aloca circa 269 milioane $ pentru o parte din infrastructura necesară susţinerii trupelor americane în Polonia (depozite pentru echipamentul militar prepoziţionat).

Reacţia rusă a fost imediată. Preşedintele Vladimir Putin a declarat că relaţiile dintre SUA şi Rusia merg din rău în mai rău. Probabil, Rusia va răspunde prin consolidarea dispozitivului său militar din Kaliningrad şi extinderea prezenţei militare în Belarus.

Donald Trump a confirmat că Polonia urmează să cumpere 36 de avioane F 35, la un preţ de peste 2,5 miliarde $. De asemenea, Polonia urmează să cumpere gaz lichefiat american în valoare de 8 miliarde $, în vederea reducerii dependenţei sale energetice faţă de Rusia (de unde importă 70% din necesarul său). Astfel, cooperarea militară SUA – Polonia este dublată de cea în domeniul energetic. SUA şi Polonia se opun construirii gazoductului Nord Stream 2, care ar face Germania, conform preşedintelui Trump, „ostatica Rusiei”. 

Fără să facă o dislocare mare, provocatoare şi costisitoare, SUA au răspuns cererii poloneze de creştere a capacităţii militare polonezo-americane: 1) SUA au îmbunătăţit sistemul de avertizare timpurie prin dislocarea escadrilei de drone; 2) a fost stabilită structura de comandă cu un comandament de divizie; 3) va fi prepoziţionat echipamentul militar necesar (decizia a fost luată anterior); 4) prin rotaţii, trupele americane vor fi dislocate şi se vor pregăti împreună cu cele poloneze; 5) în cazul în care situaţia o cere, SUA vor veni în ajutor Poloniei, dislocarea unei divizii americane fiind pregătită prin luarea acestor măsuri.

III. BALCANII DE VEST. Declaraţie privind extinderea UE în regiune.

Un număr de 13 state europene din sudul şi estul Uniunii Europene au elaborat o declaraţie comună care cer UE să îşi onoreze promisiunea făcută statelor din Balcanii de Vest privind integrare lor, solicitând începerea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord.

Declaraţia comună a fost semnată (11.06) de statele membre ale Grupului de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria), două state vecine zonei (Austria şi Italia), trei state balcanice (Croaţia, Slovenia şi Bulgaria) cărora li s-au adăugat cele trei state baltice şi Malta. Documentul a fost prezentat la reuniunea ambasadorilor UE de la Bruxelles (12.06).

Un diplomat a comentat documentul ca fiind o formă de presiune asupra celorlalte state europene, respectiv asupra vechilor membri ai UE, care ar prefera o încetinire a extinderii în favoarea unei integrări mai profunde. Declaraţia comună vine pe fondul ezitărilor unor state europene (Franţa şi OIanda) de a deschide negocierile cu cele două state balcanice, deşi Comisia Europeană a recomandat, formal, deschiderea acestora, decizia urmând să fie luată în Consiliu.    

Premierul ceh, Andrej Babis, aflat în vizită în Macedonia de Nord, a declarat (11.06) că UE „trebuie să-şi ţină cuvântul”. Această afirmaţie justifică ipoteza că declaraţia comună a fost luată la iniţiativa statelor Grupului de la Vişegrad care doresc să îşi evidenţieze capacitatea de a influenţa deciziile europene, aşa cum s-au poziţionat şi în discuţiile legate de alegerea preşedintelui Comisiei Europene.

Interesant, declaraţia a fost semnată de toate statele din estul şi sudul UE cu o singură excepţie (România), arătând capacitatea Grupului de la Vişegrad de a atrage doi grei europeni (Italia şi Austria), dar şi a balticilor. Aproape toate aceste ţări sunt intrate relativ recent în UE, având probleme cu respectarea standardelor democratice şi/sau corupţia, ori, deşi vechi membri, au probleme politice, cu accederea extremei drepte la putere (Italia, Austria) sau de corupţie (Malta). 

Declaraţia reprezintă un precedent, Estul şi Sudul UE solicitând Vestului şi Nordului UE, obişnuit să ia deciziile, să se conformeze unei recomandări a Comisiei Europene. Fireşte, integrarea statelor din Balcanii de Vest ar mări capacitatea de influenţă a statelor semnatare ale declaraţiei comune (în detrimentul celor cu o democraţie consolidată, care plătesc, dar şi sunt obişnuiţi să ia deciziile) în condiţiile în care acestea nu au atins standardul democratic necesar pentru a nu reprezenta o ameninţare la adresa viitorului european, în ansamblul său.

Deşi, în această fază, declaraţia nu va avea efectul dorit, ea arată un posibil pericol care apare la orizont: extinderea UE ca posibilitate de consolidare a celor cu probleme democratice şi/sau economice. Fireşte, sunt multe elemente care vor împiedica o asemenea scindare a UE, dar acest pericol va impulsiona nucleul european în lupta pentru ridicarea standardului democratic al celor noi intraţi, mai degrabă decât să accepte extinderea UE.

Pentru moment, criza politică din Albania ar putea reprezenta un bun pretext pentru o amânare a deschiderii negocierilor de aderare, dar problema rămâne.

IV. SUA - IRAN. SUA au acuzat Iranul de atacurile asupra tancurilor petroliere.

SUA au acuzat oficial Iranul ca fiind responsabil de atacurile cu mine asupra a două tancuri petroliere în apropierea strâmtorii Hormuz. Iranul a negat, acuzând SUA că au o politică de escaladare a tensiunilor. Anterior, conducerea iraniană refuzase să primească mesajul transmis de către preşedintele Trump prin intermediul premierului japonez. Pericolul escaladării tensiunilor dintre cele două state a crescut semnificativ.  

Două tancuri petroliere (unul norvegian şi unul japonez) au fost atacate (13.06), cu mine magnetice, suferind pagube importante, în apele din proximitatea strâmtorii Hormuz. Navele se aflau în apropierea coastelor iraniene. Navele militare americane, care au reacţionat la semnalul de urgenţă transmis de către cele două nave, au remarcat prezenţa unor nave iraniene navigând în apropiere. 

Secretarul de stat, Mike Pompeo, a declarat că „aprecierea SUA este că Iranul este responsabil pentru aceste atacuri. Această apreciere se bazează pe intelligence, pe armele folosite, pe nivelul de expertiză necesar pentru un asemenea atac, pe faptul că Iranul a executat recent atacuri similare şi pe faptul că nici un grup proxy nu operează în zonă şi nu are resursele şi capacitatea de a acţiona cu un asemenea atac”.

Declaraţia acestuia a fost sprijinită de dovezi. SUA au dat publicităţii (14.06) o înregistrare video care arată o navă a forţelor speciale iraniene încercând să îndepărteze o mină neexplodată de pe unul din tancurile avariate în atac.

Majoritatea statelor din Golf şi Marea Britanie au exprimat poziţii apropiate de cele ale SUA. Rusia şi China au chemat la reţinere.

Preţul la petrol a crescut cu 4% după atac, reflectând îngrijorarea pieţei faţă de pericolul care există asupra traficului petrolier prin strâmtoarea Hormuz, o parte semnificativă din petrolul mondial tranzitând prin această zonă.

În condiţiile în care tensiunile erau, deja, la cote ridicate (existând acuzaţia că Iranul a declanşat un atac asupra unor tancuri petroliere în apropierea strâmtorii Hormuz în urmă cu o lună), acest atac ar putea reprezenta un moment important în escaladare tensiunilor, mai ales că Iranul a refuzat să primească un mesaj din partea preşedintelui Trump, respingând orice dialog cu acesta, în vederea renegocierii acordului de denuclearizare şi schimbării politicii Iranului în regiune.

Atacul reprezintă, pentru SUA, un „casus bellum”, dar preşedintele Trump nu doreşte un război cu Iranul, ci capitularea acestui stat în faţa presiunilor economice. Probabil, chiar acest fapt a încurajat Iranul să execute aceste atacuri, apreciind că preşedintele Trump nu are voinţa de a începe un război care s-ar putea dovedi un nou Afganistan.

Iranul are o strategie coerentă, pe de o parte acţionând legal, respectând acordul de denuclearizare, negociind cu europenii pentru a găsi o cale de scăpare de sancţiunile americane, iar, pe de altă parte, lovind în aliaţii SUA prin proxy săi (atacurile rebelilor huti asupra unor obiective de infrastructură saudite) şi declanşând aceste atacuri hibride, cu impact asupra preţului petrolului.

Iranul trebuie să fie atent ca această strategie să rămână pe muchie de cuţit, fără să declanşeze un atac american, dar decrebilizând politica SUA şi slăbind presiunea economică americană.

SUA sunt puse în faţa unei decizii: dacă nu atacă, par lipsite de credibilitate, iar dacă o fac, intră într-un conflict pe care nu îl doresc. Administraţia Trump trebuie să găsească o cale de mijloc, pedepsind Iranul pentru aceste acţiuni, fără, însă, să înceapă un război pe care nu îl doresc.

 V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 17 – 23 .06. 2019.

RUSIA – SUA. Este săptămâna premergătoare summit-ului G20. Atât SUA, cât şi Rusia vor trimite mesaje privind relaţiile bilaterale şi ceea ce vor de la viitoarea întâlnire a celor doi preşedinţi. Vladimir Putin a transmis, deja, că Rusia este pregătită să renunţe la New START, dacă SUA nu se angajează în negocieri. Sunt unele semnale pozitive privind întâlniri la nivel de experţi. Probabil, nu vom mai avea incidente de genul celui dintre o navă rusă şi una americană din Marea Filipinelor.

TURCIA. Turcia a anunţat că va lua măsuri de răspuns, dacă SUA vor impune sancţiuni asupra sa în urma achiziţionării sistemelor ruse S 400. Piloţii turci, care se antrenau pe avioanele F 35 la o bază din SUA au fost excluşi din programul de pregătire, SUA punând în aplicare ameninţările că vor exclude Turcia din programul F 35 într-un ritm mai rapid decât era de aşteptat. Deşi este puţin probabil că preşedintele Erdogan va da înapoi, avem ultimele săptămâni, înainte ca SUA să ia decizia finală de excludere a Turciei din programul F 35.

UCRAINA.  Preşedintele Zelenski va merge în Germania şi Franţa pentru a-şi prezenta politica internă şi externă. Fireşte, prioritatea este soluţionarea conflictului din Donbass. În rest, situaţia internă este, în aşteptarea alegerilor parlamentare, în blocaj, Parlamentul nedând curs solicitărilor preşedintelui de demitere a procurorului general şi a altor înalt funcţionari. Preşedintele nu accede, încă, la puterea reală, dar partidul său creşte în sondaje, urmând să obţină o victorie zdrobitoare la viitoarele alegeri.

SERBIA. Preşedintele Vucic a rămas pe poziţii, fiind sceptic în privinţa întâlnirii de la Paris de relansare a negocierilor cu Pristina, chiar şi după ce un înalt reprezentant american a vizitat Belgradului, făcând declaraţii în favoarea ridicării taxelor vamale instituite de Pristina. Probabil, vom avea noi manevre diplomatice.