MAS - Raport săptămânal (08 – 14.07.2019)

I. GRECIA. Alegerile au fost câştigate de dreapta conservatoare. 

Victoria dreptei în Grecia încheie o eră, nu numai pe cea a guvernării de stânga radicale, dar şi pe cea a iluziilor postbelice. Noua Democraţie a câştigat nu atât pentru că propune măsuri noi, liberale, pentru a readuce Grecia la locul pe care îl merită, cât pentru că Siriza a făcut greşeli mari, venind la putere cu o platformă  antioccidentală şi terminând prin a implementa ceea ce creditorii cereau. Întrebarea este dacă Noua Democraţie are capacitatea de a implementa reformele despre care vorbeşte şi dacă va reuşi să-i convingă pe creditori să lase mai mulţi bani pentru investiţi. De asemenea, rămâne întrebarea dacă Noua Democraţie s-a vindecat de „tradiţiile” interne (corupţie, nepotism). Oricum, Grecia, ţară etalon (ortodoxia care nu a picat sub comunism) a întors spatele trecutului şi încearcă capitalismul, păstrând, însă, ceea ce nu poate să lase în spate, o datorie externă uriaşă şi suveranitatea ştirbită de programul extern de supraveghere şi asistenţă.

Partidul Noua Democraţie, de dreapta, a câştigat detaşat alegerile, cu 39.85% din voturi, urmat de Siriza, partidul de extrema stângă, aflat la guvernare, obţinând numai 31,53%. Astfel, Noua Democraţie a obţinut majoritatea parlamentară cu 158 de parlamentari (din cei 300), în sistemul electoral grec, câştigătorul obţinând un bonus de 50 de locuri în parlament. Alexis Tsipras şi-a recunoscut înfrângerea, transferul puterii având loc fără probleme. Siriza rămâne principalul partid de opoziţie, comuniştii, socialiştii şi alţi radicali de stânga fiind insignifianţi. Extrema dreaptă greacă nu a intrat în Parlament.

Alexis Tsipras a cedat puterea lui Kyriakos Mitsotakis, încheind perioada în care Grecia a fost guvernată de extrema stângă populistă. Guvernarea Alexis Tsipras a arătat întregii Europe că o guvernare populistă nu poate decât să se adapteze şi să guverneze rezonabil, dar doar atunci când, aşa cum a fost cazul Greciei, trebuie să se supună cererilor creditorilor (după ce îndatorarea iresponsabilă şi risipirea banilor pe clientela politică nu mai este posibilă). Totuşi, în pofida presiunilor externe, Tsipras nu a restructurat uriaşul aparat de stat şi economia clientelistă, această sarcină revenindu-i lui Mitsotakis, care, prin însăşi originile partidului său, este legat de acest sector.

Mitsotakis aparţine uneia din dinastiile politice de dreapta care au dominat Grecia, tatăl său fiind prim ministru, aşa cum, la stânga, a fost dinastia Papandreu, care s-a prăbuşit odată cu socialiştii pe care i-a condus. Educat şi eficient, Mitsotakis s-a arătat capabil de reformă, întrebarea fiind dacă chiar partidul căreia îi aparţine îi va permite să introducă reformele necesare. Târgul propus creditorilor este simplu: reforme contra mai multor bani pentru investiţii pentru a se crea noi locuri de muncă. Abia apoi, ar putea să apară salariile decente şi reducerea şomajului în rândul tinerilor, stopând emigrarea acestora.

Însă, înainte de toate, Mitsotakis se va confrunta cu problemele imediate, cea mai apropiată fiind cea turcă. Grecia va fi alături de Cipru în problema forărilor ilegale turce şi va conduce lupta pentru impunerea de sancţiuni europene asupra Turciei, fapt ce va avea impact imediat asupra relaţiilor greco-turce.

După ce a încercat toate iluziile, Grecia a aflat că s-a încheiat războiul rece şi chiar se apucă de capitalism. Oricum, dincolo de datori, ea are argumente solide, de la educaţie şi infrastructură la armată şi o elită competentă.

 II. RUSIA. Demonstraţie de forţă.

Rusia a efectuat exerciţii de desant aerian de amploare care pot fi caracterizate ca o demonstraţie de forţă. De asemenea, reacţia rusă la Sea Breeze a fost deosebită. Aceste acţiuni militare nu reprezintă, însă, un mesaj politico-militar pentru crizele în care Rusia este implicată. Din contră, Kremlinul a evitat escaladarea tensiunilor cu Georgia refuzând implementarea recomandărilor Dumei de Stat. Mai mult, în conflictul ucrainean, preşedintele Vladimir Putin a acceptat o discuţie telefonică cu preşedintele, Volodimir Zelenski, Kremlinul arătându-şi deschiderea spre abordarea diplomatică a problemei. Deşi plină de capcane, această evoluţie este dătătoare de speranţe, nu atât că se va găsi o soluţie, ci că nu se va relua conflictul militar. 

Exerciţiu de desant aerian de amploare. În această săptămână, Rusia a anunţat efectuarea unui exerciţiu de amploare al trupelor sale de desant aerian, VDV. Rusia a anunţat că va fi executat un desant de amploare, implicând mai mult de două mii de paraşutişti, care vor fi desantaţi în mai multe locaţii din Crimeea. După desantare, aceştia urmau să efectueze operaţiuni complexe. Participarea aviaţiei de transport a fost deosebită, la exerciţiu participând circa 40 de avioane de transport. Amploarea reală a exerciţiului ne este cunoscută doar parţial. Foarte probabil, circa 2400 de paraşutişti ai Diviziei 7 Aeropurtate Munte Novorossisk au fost desantaţi din avioane Il 76 MD. Aceştia au fost ambarcaţi pe aerodromurile Ivanovo-Severniy şi Ulyanovsk-Vostochny şi desantaţi (11.07) în zonele Chauda şi Opuk din Crimeea. 

Exerciţiul a arătat că VDV îşi merită rolul care i se rezervă la nivel strategic, acela de Forţă de Reacţie Rapidă, elementul esenţial în intervenţiile armate ale Rusiei în vecinătatea apropiată şi nu numai. Militar, el reprezintă un semnal de alarmă pentru statele din spaţiul CSI şi cele NATO din prima linie: aşa va arăta o operaţiune chirurgicală de atac prin surprindere. Probabil, amploarea exerciţiului a fost exagerată, Rusia neavând mijloacele necesare pentru a îşi angaja trupele VDV în asemenea acţiuni la nivelul la care era capabilă URSS. De altfel, o parte din tehnică a fost dislocată cu alte mijloace, nu desantată. Oricum, este o lecţie ce trebuie înţeleasă şi învăţată.

Proximitatea spaţială şi temporară cu exerciţiul ucrainean Sea Breeze nu este o întâmplare, nefiind exclus să fi fost exersat un scenariu în care se executa o agresiune asupra Odessei. În plan intern, VDV a făcut demonstraţia de care avea nevoie pentru a obţine, în continuare, fonduri, o problemă importantă, în contextul reducerii acestora.

Reacţia la Sea Breeze. Aşa cum era de aşteptat, reacţia rusă la Sea Breeze a fost una puternică. Rusia a închis o zonă maritimă între cele două zone notificate, în vederea exerciţiului Sea Beeze, de către ucraineni.

Navele Flotei Ruse a Mării Negre au fost trimise în proximitatea zonei exerciţiului, de la vechiul distrugător Smetlivy la corvete Buyan M şi alte nave. De remarcat, prezenţa unei nave de sprijin/salvare a submarinelor care reprezintă un indiciu al unei probabile prezenţe a submarinelor ruseşti din clasa Kilo II, în zonă.  De asemenea, Rusia şi-a activat elemente ale sistemului A2AD din Crimeea, sistemele de rachete antinavă şi cele de apărare antiaeriană.

De menţionat, Rusia a forţat situaţia prin provocarea executată de distrugătorul Smetlivy, care, pretextând că are probleme la sistemele de comunicaţii, a ignorat avertismentele şi a intrat în zona închisă pentru trageri navale de către partea ucraineană. Cu certitudine, ambele părţi au studiat adversarul, avioanele de cercetare NATO (britanice şi americane), ca şi cele ruse, zburând într-un spaţiu aerian „cam aglomerat”.

Acesta este modul în care se vor desfăşura exerciţiile NATO şi cele ucrainene în Marea Neagră, sub supraveghere şi cu o activitate de cercetare radioelectronică deosebită, precum şi cu acţiuni provocatoare ruseşti: închiderea unor zone chiar între zonele notificate în vederea exerciţiului, precum şi intrarea în zonele notificate a unor nave ruse. Kremlinul consideră că Marea Neagră este spaţiul supremaţiei sale aero-navale şi nu tolerează interferenţe NATO în această zonă. Avansul strategic rus se constată dacă observăm locul unde are loc această competiţie, Zona Economică Exclusivă ucraineană şi română, în nord-vestul Mării Negre.

Dacă militar, am avut demonstraţii de forţă, politic avem o relaxare, dorită, probabil, de către Kremlin pentru a relansa relaţiile cu Ucraina şi Vestul, în vederea unei soluţionări favorabile a problemei Donbass şi a ridicării sancţiunilor.

III. UCRAINA. Summit-ul UE-Ucraina la Kiev.

Summit-ul UE – Ucraina de la Kiev a reprezentat reafirmarea unei duble promisiuni, cea europeană, că va sprijini Ucraina în continuare, şi cea a noului preşedinte ucrainean, Zelenski, că va implementa reformele necesare şi că va începe lupta împotriva corupţiei.

Summit-ul UE – Ucraina (08.07), primul după preluarea puterii de către Zelenski, a subliniat ritmul ascendent al relaţiilor dintre acestea. Acordul de Asociere UE – Ucraina şi cel de liber schimb (cele pentru care a început revolta la Kiev, iar Kremlinul a reacţionat ocupând Crimeea şi declanşând conflictul din Donbass) funcţionează, asigurând baza politică şi economică pentru modernizarea Ucrainei.  Speranţa UE este ca, sub noul preşedinte, promisiunile de reformă să se materializeze şi Ucraina să facă pasul decisiv pe calea democratizării interne şi a evoluţiei spre o economie de piaţă apropiată de UE. 

Liderii europeni şi-au exprimat sprijinul pentru Ucraina, menţionând continuarea ajutorul economic şi politic acordat acestui stat şi a sancţiunilor împotriva Rusiei. Ideea de bază este, aşa cum a menţionat un diplomat, ca UE să ţină Ucraina în atenţia sa şi să îl aibă pe noul preşedinte cât mai aproape posibil, mai ales că el trebuie să implementeze ceea ce promite. Astfel, Zelenski a menţionat că vor fi stabilite tribunale speciale, începând din septembrie, care să judece dosarele de corupţie, fapt care ar reprezenta un pas important. Într-o altă problemă spinoasă, Kievul a anunţat că va iniţia negocieri privind gazul cu Moscova în luna septembrie.  

Pasul cel mai important s-a realizat în relaţiile ruso-ucrainene, respectiv între cei doi preşedinţi. Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski au avut o primă convorbire telefonică (11.07) în care au discutat despre conflictul din Donbass şi despre un schimb de prizonieri. În principal, a fost discutată eliberarea marinarilor ucraineni capturaţi în urma incidentului din strâmtoarea Kerci. Zelenski a propus o întâlnire în cadrul formatului Minsk, dar, se pare, că o asemenea întâlnire nu a fost, încă, planificată. Ulterior, Putin a convocat consiliul de securitate naţională pentru a discuta problema relaţiilor ruso-ucrainene, respectiv discuţia avută cu Zelenski.  De remarcat, Zelenski ar dori includerea SUA în cadrul formatului de discuţii Normandia, de curând ucrainenii anunţând iniţierea discuţiilor privind achiziţionarea de armament american.

În plan intern, preşedintele se îndreaptă spre o victorie a partidului său în alegerile care urmează (21.07). Partidul lui Zelenski, În Slujba Poporului, este cotat cu 37,8% din voturi, în creştere de la 34,4%. Pe locul doi se află opoziţia pro-rusă cu 11% din voturi, în creştere de la 7,8%. Partidele lui Poroşenko şi Timoşenko sunt insignifiante, cu 7,2%, respectiv 4,8%. Zelenski va avea asigurat controlul politic pe care şi l-a dorit, dar cum îl va folosi? O propunere a acestuia arată că se pripeşte. Astfel, Zelenski a înaintat un proiect de lege a lustraţiei care se extinde şi asupra politicienilor care au lucrat în perioada 23.02.2014 – 19.05.2019. Reacţia ambasadorilor statelor G7 la Kiev a fost una negativă, avertizând asupra exceselor.

Puterea preşedintelui Zelenski se măreşte, acesta îndreptându-se spre controlul aproape complet asupra ţării, situaţie în care atât Vestul, cât şi Rusia trebuie să îl trateze cu atenţia necesară. Europenii au reacţionat adecvat, continuând târgul reforme contra ajutorului economic şi politic, iar Rusia anunţă o deschidere diplomatică. Rămâne de văzut cât de serioasă este, Kremlinul ajungând, din cauza sancţiunilor, la fel de interesat într-o urgentare a negocierilor ca şi Kievul. Totuşi, marea problemă rămâne dacă Zelenski are capacitatea de a implementa reforme în Ucraina.

Trebuie să remarcăm că Ucraina va juca un rol important şi în R.Moldova, la întâlnirea de la Kiev cu Maia Sandu, Zelenski declarând că ambele state doresc ca trupele ruse să părăsească teritoriile statelor lor (oare, l-a întrebat şi pe preşedintele Dodon de asta ?). 

IV. TURCIA. Liniile roşii au fost depăşite.

În această săptămână, preşedintele Recep Erdogan a trecut două linii roşii, una în raport cu SUA, începând primele livrări ale sistemului rus S 400, iar una în raport cu UE, Turcia trimiţând un al doilea vas care va fora în apele cipriote. Pentru Recep Erdogan, pregătit să înfrunte Vestul, o altă problemă a apărut în interior: un politician important şi-a dat demisia din AKP, posibilitatea de apariţie a unei rupturi în cadrul partidului său nefiind exclusă.

Turcia a început să primească sistemele de apărare antiaeriană S 400 achiziţionate, Rusia efectuând primele livrări (12.07) la baza Murted de lângă Ankara cu un avion de transport An 124. Livrarea va continua în cursul acestei veri. Atât partea rusă, cât şi cea turcă au confirmat aceasta. Astfel, preşedintele Erdogan a continuat, neabătut, planurile sale, în pofida ameninţărilor americane de excludere din programul F35, precum şi aplicarea de sancţiuni (legate de faptul că face afaceri cu firmele de armament ruseşti).

Deşi atât Pentagonul, cât şi NATO au anulat conferinţele de presă pe care le anunţase legate de acest eveniment, preferând tăcerea, o reacţie este de aşteptat în cursul săptămânii viitoare. Secretarul interimar al apărării american, Mark Esper, a declarat că „am luat act de livrarea sistemului S 400. Poziţia noastră privind F 35 nu s-a schimbat”. Probabil, preşedintele Erdogan speră, în urma discuţiilor avute, că preşedintele Donald Trump va acţiona pentru stoparea sau limitarea reacţiei americane. Probabil, vom avea o reacţie americană în cursul săptămânii viitoare.

În această săptămână, un al doilea vas turc, Yavuz, a intrat în apele din nord-estul Ciprului, după ce, în luna mai, Turcia trimisese nava Fatih să efectueze lucrări de foraj în apele din vestul Ciprului. Ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a anunţat (14.07) că Turcia va continua forările până când Ciprul va accepta propunerea turcă de cooperare în exploatarea acestor resurse.

Deja, Grecia şi Ciprul apelaseră la UE pentru a introduce sancţiuni împotriva Turciei ca răspuns la aceste acţiuni. Oficiali europeni au asigurat Ciprul de sprijinul european. O reacţie oficială a UE va avea loc la reuniunea miniştrilor de externe europeni, dar, probabil, va fi una limitată. Există informaţii că se are în vedere introducerea unor sancţiuni, dar, probabil, acestea vor fi introduse gradual, având în vedere ansamblul relaţiilor UE cu Turcia, de la interesele comerciale la cele legate de migraţie.

Indiferent de ritmul lent al reacţiei occidentale, Turcia s-a angajat pe un curs de confruntare cu SUA şi UE, iar acestea vor răspunde, chiar dacă vor căuta să nu fie agresive cu replica lor. Cea mai importantă ruptură este cea cu SUA, Turcia urmând să fie exclusă din programul F35. SUA vor fi atente la ritmul, respectiv vizibilitatea acestei excluderi, atente să nu îndepărteze Turcia în mod decisiv prin aceste măsuri. Probabil, Ankara se va mulţumi cu ceea ce îi rămâne, o relaţie formală cu SUA şi NATO, având nevoie de Vest, chiar dacă are o politică diferită, dacă nu chiar contrară în unele probleme. 

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 15 – 21.07.2019.

SUA – MAREA BRITANIE. Relaţiile diplomatice dintre cele două state au fost afectate de … adevăr. Publicarea rapoartelor ambasadorului britanic la Washington au fost un şoc, deoarece acestea prezentau un preşedinte american incapabil, conducând o administraţie nefuncţională. Având în vedere că ambasadorul britanic, prin poziţia şi legăturile pe care le avea, reprezintă unul dintre cei mai competenţi şi obiectivi observatori ai Administraţiei Trump, realizăm gravitatea situaţia: nu raportarea cinică a realităţilor este un fapt grav, ci chiar realitatea raportată arată gravitatea situaţiei, cu un preşedinte şi o administraţie descrise de cel mai apropiat aliat ca un pericol la securitatea mondială! De altfel, raportul trebuie studiat cu atenţie de orice guvern care discută cu Administraţia Trump. După ce preşedintele Trump a reacţionat în modul său specific, atacând ambasadorul britanic şi … pe Theresa May, britanicii au reacţionat firesc: mai întâi au apărat pianistul, iar, apoi, au tras în el. Ambasadorul britanic şi-a dat demisia, şi în contextul în care nu a primit sprijinul viitorului prim ministru, oportunistul Boris Johnson (care „l-a aruncat sub autobuz”, refuzând să-l sprijine). În spatele retragerii ambasadorului britanic, rămâne marea problemă a relaţiilor bilaterale, Administraţia Trump ştiind, acum, cum este receptată de cel mai important aliat al său.

IRAN – SUA. Încet, dar sigur, se merge spre un conflict nedeclarat. Arestarea unui tanc petrolier iranian în Gibraltar a atras reacţia Iranului, un tanc petrolier britanic fiind apărat în faţa unor nave iraniene de către o fregată britanică în Golful Persic.  Se profilează un conflict al petrolierelor, aşa cum a mai avut loc în anii 80. SUA şi Marea Britanie vor fi obligate să escorteze unele tancuri petroliere împotriva atacurilor iraniene. SUA au cerut, deja, sprijinul aliaţilor pentru asigurarea securităţii maritime în proximitatea coastelor yemenite, un semn că îşi îndreaptă atenţia spre Golful Persic, renunţând la alte responsabilităţi.

Iranul forţează limitele acordului de denuclearizare, avansând şi condiţiile în care îl va mai respecta: găsirea, de către europeni, a unor căi de ocolire a sancţiunilor americane. Însă, probabil, negocierile iniţiate de Franţa nu vor avea succes. Iranul se bazează pe reticenţa, dar şi incapacitatea Administraţiei Trump de a se angaja într-un conflict decisiv, dar ar fi bine, având în vedere impredictibilitatea preşedintelui Trump, să nu supraliciteze această carte. Deşi ne-am obişnuit cu o situaţie pe muchie de cuţit în Golful Persic, suntem departe de o situaţie care se va rezolva de la sine şi asistăm la o escaladare a tensiunilor şi ajungerea la o situaţie din care nu se va mai putea ieşi, unde, declarata evitare a unui conflict de către cele două părţi … va deveni irelevantă!

Republica Moldova. Demisia procurorului general deschide calea reformării acestei instituţii. Dar cum se va face acest lucru, cu 600 de procurori obişnuiţi să fie instrumentele cuiva, nu conştiinţa ţării împotriva infractorilor. În timp ce ACUM le cere imposibilul, să acţioneze în serviciul statului, PSRM ar putea să le propună un nou târg, cu un nou stăpân şi o nouă piramidă mafiotă. Între timp, ajutorul european începe să se materializeze. Marea întrebarea pentru socialişti este: cum poate un partid antidemocratic,  instrument al Rusiei, să se adapteze unui sistem democratic, când raţiunea sa de bază este să servească Kremlinul în schimbul finanţări şi sprijinirii unui regim din zona gri, unde legea nu acţionează decât în serviciul celor puternici? Raportul Kroll II arată dimensiunea jafului în cazul „furtului miliardului”, mai toţi oamenii politici importanţi fiind implicaţi, de la Plahotniuc la Filat, fără să neglijăm urmele care duc la … socialişti. Dincolo de măsurile economice şi administrative luate pentru a redresa situaţia, este important de urmărit care sunt oamenii care vor ocupa poziţiile cheie şi care vor trebui să se orienteze în situaţia, previzibilă, în care democratizarea impusă de ACUM va începe să deranjeze PSRM. 

UNIUNEA EUROPEANĂ. Votarea Ursulei von der Leyen în Parlamentul European este evenimentul crucial, care va deschide calea spre o nouă conducere europeană sau o reluare a procesului de alegere a liderilor europeni. Semnalele sunt negative, social-democraţii germani fiind împotriva acesteia, alături de ecologişti, care au un cuvânt important de spus la acest vot. Nu poate fi exclus un acord în extremis care să aducă un vot pentru Ursula von der Leyen.